Nu putem şti cât de mult şi-a dorit Emil Dumitru să scrie această carte – Crucea din sticlă – însă putem bănui. Îl vedem cu mânecile suflecate ca pe un adevărat salahor al cuvântului fără ca măcar să aibă timpul să-şi şteargă transpiraţia. Concepând-o pe suport virtual, receptiv la sfaturile şi ajutorul prietenilor de pe site, adăuga constant şi consecvent capitol după capitol. Ferindu-se de şabloane, din truda lui a ieşit un adevărat roman poliţist, captivant, accesibil ca dimensiune, care te subjugă de la primele pagini.

Vă dorim lectură plăcută!

 

 

Vizualizări: 357

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ştiu eu cât de mult şi-a dorit Emil Dumitru să-şi vadă cartea, cărţile editate, fie şi virtual. Sunt convinsă că împărtăşeşte mare bucurie, la fel ca noi, ori de câte ori o carte, încă o carte se aşază în raful bibliotecii virtuale. Emil este un truditor al cuvântului, un chiţibuşar care nu face nimic la întâmplare. Exemplu aceast roman care invită la lectură.

Felicitări Emil! Felicitări celor ce au făcut ca să apară această carte!

Deosebită consideraţie, Sofy!

Felicitări, domnule Emil! Știu cât ați muncit pentru această carte. La mai multe!

Cu admirație, Vasilisia Lazăr

Calde felicitari, Emil!

Iar echipei, putere sa realizeze tot ce-si propune. Felicitari si succes in continuare.

Cu drag,

Felicitări! Am citit capitolele postate şi mă bucur să văd şi cartea.

O carte reuşită! Protagonistul, un potentat al vremurilor tulburi, calcă chiar şi peste cadavre pentru a acumula cât mai mult. Îşi construieşte o adevărată citadelă din sticlă, conştient sau nu, în formă de cruce. De aici - titlul cărţii. Până la urmă, adevărul iese la suprafaţă. Măiestria autorului e că pagină de pagină creşte suspansul în doze echilibrate, cu precizie farmaceutică, ţinând cititorul cu sufletul la gură.

De remarcat coperta inspirată. Acele mâini ale victimelor care "cu moartea pre moarte călcând" caută să iasă la lumină. Au însă şi semnificaţia de coşmar ce-l urmăresc pretutindeni pe criminal.

Pentru Emil Dumitru, un car imens de felicitări!

da Coza

Felicitări sincere pentru încă o carte virtuală apărută pe site-ul Însemne Culturale!

Felicitări, Emil Dumitru! Toată prețuirea pentru talentul de care dai dovadă. Mă bucur să vad cartea pe raftul bibliotecii noastre, alături de scriitori și poeți minunați!

Da, Sofia, recunosc că am trudit, dar şi tu ai trudit alături de mine ( sper că nu mă cerţi că am făcut o repetiţie!), la editarea acestui roman. Şi mai recunosc că fără ajutorul tău şi al celorlalţi prieteni sinceri şi adevăraţi de pe acest site, nu aş fi reuşit. Vă mulţumesc sincer, din inimă, tuturor!

Sofia Sincă a spus :

Ştiu eu cât de mult şi-a dorit Emil Dumitru să-şi vadă cartea, cărţile editate, fie şi virtual. Sunt convinsă că împărtăşeşte mare bucurie, la fel ca noi, ori de câte ori o carte, încă o carte se aşază în raful bibliotecii virtuale. Emil este un truditor al cuvântului, un chiţibuşar care nu face nimic la întâmplare. Exemplu aceast roman care invită la lectură.

Felicitări Emil! Felicitări celor ce au făcut ca să apară această carte!

Deosebită consideraţie, Sofy!

Doamna Vasilisia, pentru dumneavoastră, toate florile din lume şi un trandafir alb, pur.

Cu prietenie sinceră,



Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Felicitări, domnule Emil! Știu cât ați muncit pentru această carte. La mai multe!

Cu admirație, Vasilisia Lazăr

Corina, îţi mulţumesc pentru felicitare! 

Poate şi-n viitor te voi mai găsi pe pagina mea. 

Micile tale ,,cârcoteli,, chiar m-au ajutat, şi, pentru asta-ţi mulţumesc!

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Calde felicitari, Emil!

Iar echipei, putere sa realizeze tot ce-si propune. Felicitari si succes in continuare.

Cu drag,

Doamna Mihaela Suciu, mă bucur că aţi citit capitolele postate!

Vă invit în continuare să mai citiţi postările mele şi chiar să interveniţi când este cazul. 

Sunt foarte receptiv, nu sunt supărăcios şi nu port ranchiună celor care mă critică. Eu construiesc folosind ca liant critica!

Cu prietenie,

Mihaela Suciu a spus :

Felicitări! Am citit capitolele postate şi mă bucur să văd şi cartea.

Domnule Ion Lazăr da Coza, mulţumesc pentru coment-ul postat. Sugestiile dumneavoastră foarte scurte şi foarte obiective,  m-au ajutat enorm. 

Cu prietenie,

Ion Lazăr da Coza a spus :

O carte reuşită! Protagonistul, un potentat al vremurilor tulburi, calcă chiar şi peste cadavre pentru a acumula cât mai mult. Îşi construieşte o adevărată citadelă din sticlă, conştient sau nu, în formă de cruce. De aici - titlul cărţii. Până la urmă, adevărul iese la suprafaţă. Măiestria autorului e că pagină de pagină creşte suspansul în doze echilibrate, cu precizie farmaceutică, ţinând cititorul cu sufletul la gură.

De remarcat coperta inspirată. Acele mâini ale victimelor care "cu moartea pre moarte călcând" caută să iasă la lumină. Au însă şi semnificaţia de coşmar ce-l urmăresc pretutindeni pe criminal.

Pentru Emil Dumitru, un car imens de felicitări!

da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trăgând cormana lunii printre stele a utilizatorului gabriel cristea
"Mulțumesc mult, Amanda!"
cu 1 oră în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în doi a utilizatorului BOTICI GABRIELA
"Vă mulțumesc din suflet pentru că mi-ați pătruns în suflet. Sunteți minunați! O zi…"
cu 4 ore în urmă
Francisc Maghiar şi Vasilisia Lazăr sunt acum prieteni
cu 4 ore în urmă
Lui Francisc Maghiar i-a plăcut profilul lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Francisc Maghiar a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
"Vă mulțumesc pentru accept. Vă doresc o săptămână minunată și cu împliniri!"
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către bolți danubiene a utilizatorului gabriel cristea
"Mulțumesc pentru comentariu, domnule Mihai Katin!"
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Către bolți danubiene a lui gabriel cristea
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester

File de amintiri

Din pielea rănită și suflet de gheață,Din teamă de moarte și teamă de viață,Roindu-mi în jur ulii…Vezi mai mult
cu 21 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"  Am simțit acest ”Ritual ” pe îndelung.  E o stare magnetică și…"
cu 21 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în doi a utilizatorului BOTICI GABRIELA
"Lutul cuprinde prea tare, știi și în brațe mă strângi, Vine și ziua în care nu…"
cu 22 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către bolți danubiene a utilizatorului gabriel cristea
"Sfântă-i liniștea de ghioluri;Levitează,-n raze, mrene;Către bolți danubieneMă petrec…"
cu 22 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog [în]lăuntru visului a utilizatorului Maria Mitea
"o picătura de sublim..."
cu 22 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …sau poate a utilizatorului Maria Mitea
"interesanta aceasta reducere a umanului la fragile petale de flori,este adevărat  ,starea de…"
cu 22 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"este poemul ritualurilor zilnice pe care la un ca  o parte moment dat le ignoram ,este de…"
cu 22 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"eroticul  are mereu nevoie de acel suspens fără de care  n-am mai  fi …"
cu 23 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
ieri
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Noapte criminală

Iubitoîncăutareasărutuluiperfectcercetat-amceidoisânitainăcutainăînsădinlipsădeprobeconcludenteinves…Vezi mai mult
ieri
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Francisc Maghiar
ieri
Francisc Maghiar este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor