Crucea din sticlă XXXI

[Emil Dumitru]

           Cum auzi duşul curgând, Margaret urmând întocmai instrucţiunile primite, trase sertarul noptierei şi-l întoarse invers. Pe verso, lipit cu bandă adezivă, un minicasetofon. Apăsă pe tasta roşie şi-l puse în funcţiune. Era de rezervă, în cazul în care microfonul nu funcţiona.

      După ce totul fu gata îşi puse o bluză mai lejeră, finuţă şi puţin transparentă, cu un decolteu generos, decolteu care lăsa să i se vadă şi frumoasa ei cruciuliţă din aur, bătută cu diamante. Termină cu o pereche de pantaloni foarte mulaţi şi scurţi. Se opri în faţa oglinzii, analizându-se. Îşi desfăcu încet părul şi-l perie apoi îşi prinse clama. Femeia Margaret din oglindă parcă o privea interogativ:

      − Eşti mulţumită de tine acum?

      − Sunt confuză.

      − Asta se întâmplă că  ''joci'', după cum îţi cântă altcineva?

      − Nu, este altceva acum… ceva greu de definit! Dragoste amestecată cu multă remuşcare.

      − De ce te panichezi, ştii bine că ai mai făcut asta.

      − Atunci am fost forţată de împrejurări  ostile şi meschine. Acum o fac  ''forţată'' de dragoste.

      − Tot din dragoste ai pierdut şi ultima bătălie. De ce te minţi singură? Ţi-a spus el că te iubeşte?

      − Nu! Fill îmi vorbeşte despre iubire fără a folosi cuvântul iubire, îmi vorbeşte tăcând: prin gesturi simple şi priviri încărcate cu multă dragoste. Nu mi-a spus niciodată că sunt frumoasă… nu mi-a spus că am un corp de amforă sau sâni tari şi frumoşi,  ca alţi bărbaţi…

      − Da, dar te-ai simţit dorită, ţi-a admirat sânii,  nu poţi nega asta.

      − M-am simţit, adevărat, dar cu totul şi cu totul altfel. Privirea lui parcă a trecut prin corpul meu şi a ajuns la suflet şi mi l-a mângâiat… Nici un alt bărbat nu a reuşit asta.

      − Crezi că te va ierta pentru ceea ce faci acum?

      − Dacă nu voi simţi că mă iartă, mă voi sinucide.

      − Minţi, n-ai s-o faci! Ai să te eschivezi gândindu-te că el te-a forţat să… să joci atât de murdar…

      − Şi nu-i adevărat?

      − Nebuno, când ai acceptat jocul soţului tău, te-ai gândit la libertate, şi ai câştigat-o, da? Acum de ce ai acceptat?

      − Din iubire…

      − Clar, eşti nebună! Pentru toate prostiile pe care le-ai făcut şi le faci, dai vina pe iubire! Nu te poţi sinucide, iubeşti prea mult acum şi  nu poţi  face asta! Apropo de ce spuneai mai adineauri, vezi să nu fie o mângâiere a sufletului tău, din compasiune, din partea lui! Ştii tu acest sentiment care ne înşeală uneori, izvorât din inima lui, faţă de suferinţele tale din trecut. Dar să lăsăm asta, viitorul sigur va rezolva dilema. Vreau să te întreb,  dacă simţi că greşeşti?

      − Simt şi mă doare…

      − Asta e bine. Un pas mare a mai făcut fiinţa ta spre maturizare.

 

      Şi Margaret observă cum ochii femeii din oglindă fură inundaţi de lacrimi.

 

      Când Tom reveni o găsi lungită ca o felină la soare, şi fumând.

      − Tom, eu vreau să mai beau! spuse Margaret ridicându-se într-un cot şi întinzând cupa spre el. Sunt atât de fericită şi de liberă, încât sunt dispusă să beau o tonă de şampanie… Însă mişcarea ei cam bruscă, făcu decolteul bluzei să se lărgească mai mult, dezvelindu-i pe jumătate sânii. Ea se prefăcu că nu observă şi rămase aşa cu mâna întinsă spre el. Tom vru s-o ia, dar la jumătatea drumului mâna lui se opri. Grea dilemă, creierul lui oscila între două variante, ce comandă să-i dea mâinii, unde s-o trimită mai bine: să cuprindă cupa rece din sticlă a paharului ori… forma caldă şi ademenitoare a sânului...

      − O!… scuză-mă! spuse Margaret făcând pe uimita. Şi fără prea multă grabă se ridică în şezut, puse paharul pe masă, şi îşi mai strânse decolteul. Hai, Tom, ce naiba, de câte ori vrei să-ţi  repet: vreau să beau, toarnă-mi! Acum sunt liberă, sunt liberă şi încă tânără… Tooom, vreau să beau!

      − O tânără matură şi a dracului de periculoasă! spuse el uşor, printre dinţi. Şi aplecându-se să-i umple cupa, continuă: Da Margaret, frumoasă încă şi, lucrul cel mai demn de reţinut: liberă!

      Ups, maimuţoiul parcă s-a trezit după duş! gândi Margaret auzind fraza lui ceva mai inteligentă.

      Primi cupa plină de la el şi rămase cu mâna întinsă:

      − Aştept să ţi-o umpli şi tu! Nu vreau să beau singură. Vreau să bem împreună! Doar împreună putem face şi mai mulţi bani… împreună Tom, reţine, doar împreună… aşa cum ţi-am mai spus…

      Ea îl urmări foarte atentă să vadă dacă el reacţionează sau nu, la o asemenea propunere. Voit repetase obsesiv – aşa cum o instruiseră –, acel cuvânt. Din comportament, din mişcările şi gesturile lui, Margaret nu reuşi să descifreze mare lucru, când însă îşi ridică privirea spre ea având cupa plină, abia atunci îi citi pe chip efectul cuvintelor: pe faţă i se întipărise un fel de rictus ciudat, între zâmbet şi uimire.

      − Fac tot ce-mi ceri, numai să fii a mea! spuse el ciocnind.

      − Ok, atunci să bem pentru alianţă, acesta fiind lucrul cel mai important: alianţa! Tom nu te mai gândi doar la sex. Nu-i deloc suficient doar atât, înţelegi? Ce realizezi mai mult decât să-ţi satisfaci plăcerea sexuală. Totul poate dura zece, cincisprezece minute! Dar o alianţă pe timp îndelungat, gândeşte şi tu, nu semnifică cu totul şi cu totul altceva şi putem realiza multe: unde-s doi, puterea creşte, iară banul se-nmulţeşte, nu?

      − Da, da, corect. Să bem! spuse el, foarte hotărât.

      Margaret îşi înmuie buzele în şampanie, urmărindu-l pe el cum goleşte paharul dintr-o dată şi, în mintea ei făcu următorul calcul: două sticle de şampanie băute aici, una la local şi tot lucid e maimuţoiul, în ritmul asta se termină caseta şi nici nu i-am  pus întrebările esenţiale.

      − Şampanie, mai avem?

      − O sticlă, cred! răspunse Margaret puţin surprinsă de întrebarea lui.

      − Doar o sticlă!? Mie abia acum mi s-a deschis pofta să beau! Asta după propunerea ta. Păi, în situaţia aceasta eu am să trec pe gin, îţi las ţie şampania.

Minunat, foarte bine, excelentă alegere venită din partea ta, mai bine de atât nici că se putea!  gândi Margaret.

      − Ok, cum vrei tu, partenerule! zise ea pe un ton şăgalnic, accentuând mai profund ultimul cuvânt, urmărindu-l din priviri cum îşi toarnă gin şi apă tonică, apoi îl aşteptă să bea din pahar.

      − Tom, mă frământă o chestiune. Eu bănuiesc ce, dar vreau să aud şi varianta ta. De ce crezi tu că a fost reţinut de poliţie Elvis Teel? întrebă ea timid, încercând ''marea cu degetul''.

      − Şi care e varianta ta? o întrebă el fixând-o foarte direct, iar ea citi în privirea lui, cam circumspectă cei drept şi multă ură.

      Încă este lucid, în tărtăcuţa lui mică n-au ajuns toţi aburii alcoolului! gândi ea înfruntându-i privirea. Şi Margaret folosind un ton neutru, plusă mai departe şi zise:

      − Păi, în port se zvoneşte că l-ar fi asasinat pe căpitanul Fill Norman, venit să cerceteze moartea fiicei lui, Lenny Teel, şi de aceea…

      Tom cu paharul la gură, pufni:

      − Ha, ha, ha, pă dracu’! râse el cu poftă, aşezându-se direct pe covor, cu spatele rezemat de fotoliu. Dacă este reţinut din cauza asta, scapă! Ascultă-mă pe mine ce-ţi spun, sută la sută, scapă! Procurorul n-o să strângă niciodată dovezi ca să-l incrimineze, n-are cum să strângă…

      − Ce te face să spui asta!? Tu ştii ceva ce eu nu ştiu?

      − The King a lucrat mereu după planuri simple şi bine puse la punct, dar cu mâinile altuia! spuse el privind în gol. Are doar… cum dracu îi zice, aia din cap…

      − Conştiinţa! probabil că vrei să spui, îl ajută ea.

      − Exact! Cum spui tu! Asta o are pătată, restul e alb, imaculat. Acum, vorbeşte-mi despre alianţă, despre bani, dar aşa mai rar şi mai pe îndelete ca să pricep şi eu ceva.

      Ciudat om, la maimuţa asta totul este pe dos, cu cât bea mai mult cu atât devine mai lucid şi chiar mai coerent în exprimare!

      − Păi, să vorbim şi să le dezbatem pe rând!…  începu ea tărăgănat, respectându-i dorinţa de a vorbi mai rar, şi, în acelaşi timp, atingându-şi şi scopul personal, trăgând de timp ca alcoolul să-şi facă efectul.  Aşteptă câteva clipe şi se prefăcu că mai bea, sărutând  doar buza cupei cu şampanie, inducându-i şi lui să facă  acelaşi lucru, cea ce se şi întâmplă,  numai că el chiar goli paharul. Cum vrei, dragule, să-ţi vorbesc mai întâi despre cum vom face mai mulţi bani sau să-ţi vorbesc despre alianţă?

      − Despre bani, cum să facem mulţi, mulţi bani! spuse el cu ochii uşor măriţi şi privirea fixă.

      Privirea asta o derută puţin pe Margaret, nu o mai văzuse la el şi nu ştia unde şi cum să o catalogheze: dacă este privirea unui om  arzând doar numai şi numai de dorinţa de a face bani, mai treacă meargă! Dar dacă este privirea unui om, şi beat şi posedat de cine ştie ce tâmpenii sexuale fanteziste sau sadomasochiste, ce mă fac? Doamne, cum o fi reacţionând maimuţoiul acesta la beţie? Cum s-o comporta? Dacă este violent?

      − Îi facem simplu Tom! Prin alianţă vom face mulţi bani. Eu voi fi creierul şi tu executantul, vei fi mâna mea dreaptă, aşa cum ai fost şi pentru Elvis Teel.

      Tom nu comentă nimic, se juca cu paharul gol, urmărind cu piciorul cupei de cristal, conturul unui cerc de pe covor. Margaret văzându-l preocupat de joc sau mai bine spus, căzut pe gânduri, coborî din pat şi trecând peste picioarele lui, se opri lângă măsuţă de unde luă telecomanda. Melodia  ''Angie''  a celebrei formaţii,  The Rolling Stones, inundă camera. 

      − Tom, vrei să dansăm?

      − Stai! spuse el oprindu-se din joacă. Accept totul cu o condiţie…

      − Condiţie!? Tom, nu crezi că în situaţia dată, tu nu poţi pune nicio condiţie?

      − Dar ai spus că-ţi trebuie o mână dreaptă… un executant! Şi apoi era o condiţie frumoasă. Încheie el privind-o mai altfel decât până atunci.

      − Frumoasă!? Atunci s-o aud.

      − Condiţia era: să accepţi să fii soţia mea!

      Margaret surâse uşor. Da, era o condiţie frumoasă din punctul lui de vedere. Se gândi o clipă: dacă l-aş refuza categoric, aş distruge toată puntea de legătură – şi aşa construită greu – , aşa că nu mă costă nimic dacă îi spun ceva, care o să-l facă să spere.

      − Surprinzătoare condiţia ta, mai ales prin inedit! Sincer, mă aşteptam să mă condiţionezi cu o mare sumă de bani! Am să mă gândesc la ea, acum nu-ţi pot da un răspuns categoric! Viitorul va decide. Totuşi nu vrei să dansăm?

      − Nu, încă nu! Aştept să-mi vorbeşti despre alianţa noastră, aşa mai pe larg, fără să-mi îmbâcseşti encefalul cu fraze inutile.

      Margaret iar fu surprinsă. Tom devenea parcă mai lucid şi asta o neliniştea. Ca să-şi ascundă starea, ea luă sticla de gin şi se aplică, turnându-i în pahar. El se ridică în picioare. Margaret toastă, ciocnind:

      − Pentru fericirea noastră Tom! Să bem, pentru fericirea noastră!

      − Să bem pentru fericire!? De ce nu? Dar să bem ''pentru fericirea noastră'', aşa de rapid instalată, nu-mi prea miroase a bine! spuse el mirându-se, după care goli paharul.

      Margaret privi spre sticla de Gin, aproape jumătate băuse din ea şi el parcă era şi mai treaz.

      Dacă planul ''A'',  cu alcoolul, nu merge, atunci treci la planul ''B''! îşi aminti c-o sfătuise Fill.

      − Nu ştii să miroşi sau… unde să miroşi, Tom! spuse ea apropiindu-se şi prinzându-se de gâtul lui. Începu uşor, să-şi legene unduindu-şi corpul după ritmul blues-ului, privindu-l foarte languros şi direct, încercând parcă să-l hipnotizeze.

       Margaret, după câteva minute, reuşi să-l ''ducă'' pe Tom acolo unde dorise ea şi se pricepea cel mai bine: cât mai aproape de pieptul ei şi-n lumea plină de vrajă a muzicii.

      Însă Tom se înfierbântă prea repede, simţindu-i fermitatea sânilor, probabil îmbătat şi de izul emanat de parfumul ei, nu numai de alcool, şi, începu s-o pipăie pe spate, mai apăsat, coborându-şi obraznic, mâinile spre posterior.

      Margaret îl îndepărtă uşor şi se opri din dans sub pretextul că mai vrea să bea. Tom efectiv se răsturnă în fotoliul de lângă măsuţă, trase sticla lângă el şi-şi mai turnă în pahar, apoi ridicându-l şi privind-o pe Margaret prin el, spuse:

      − Te văd unduindu-te, dansând ca indiencele… eşti frumoasă Margaret, ştii cum? Şi vorba mea, dracu’ cel frumos să mă ia, dacă mint, eşti… diabolic de frumoasă dar şi al dracului de periculoasă! Inspiră profund, apoi după ce oftă, bău paharul tot, dintr-o dată, lacom şi parcă furios, cu o sete furibundă de răzbunare amestecată cu multă ură.

      Se şterse la gură cu dosul palmei şi aşezând paharul pe măsuţă, privind-o straniu de fix, cu ochii uşor micşoraţi, continuă:

      − Eşti şi o bună actriţă!  A dracu' de bună. Tu ştii să învârteşti bărbaţii în jurul tău până ameţesc… îi duci în rai, pregătindu-le drumul spre iad…

      − Tom, suntem aici ca să ne simţim bine! Să-ţi povestesc despre planurile mele în care te-am inclus numai şi numai pe tine, să-ţi vorbesc despre viitorul nostru, despre alianţa noastră şi, de ce nu, despre căsătoria noastră viitoare. Nu asta ai spus că vrei? spuse Margaret, simţind că discuţia alunecă în alt plan, diferit de ce anticipaseră cei doi, colonel Arthur şi căpitanul Fill.

      − Abureli! N-ai cum să-mi vorbeşti tu mie… tu mie, despre viitor, atâta timp cât − ridică el glasul şi degetul arătător −, the King trăieşte…

      − Da Tom, ai dreptate, nu a murit, trăieşte! Dar o să trăiască în închisoare şi  acolo va muri…

      − The King a murit, trăiască the King! Hâm, am să… pardon, poate ai să strigi tu de bucurie, cândva! Tu nu înţelegi că n-are cum muri acolo? Procurorul… procurorul, pricepi, nu are dovezi! The King este curat, altcineva, are mâinile pătate.

      − Cine Tom?

      − Cine, cine!?… se opri şi cu privirea în gol, scăpă printre dinţi ca un birjar: ştiu eu cine!

 - va urma -

[Sofia Sincă]

Şi totuşi, dar asta este doar părerea mea, o lungeşti prea mult Emil, cu această tatonare, cu această pregătire a deznodământului. Desigur suntem firi opuse, la scris. Eu alertă, tu cu încetinitorul... Dar, pentru că, până acum l-am încadrat într-un roman poliţist, parcă se cere ceva mai alert. (că se pierde criminalul:)))

Mă rog, eu am răbdare... aştept... aştept!

Până atunci să-ţi spun câteva cârcoteli:

''gesturile lui, ea nu reuşi să descifreze mare lucru, când însă el ridică privirea spre ea având cupa plină, abia atunci citi pe chipul lui,'' - prea multe pronume... prea multe! lui, ea, el, ea, lui- într-o frază.

se înferbântă, - înfierbântă

îmbătat şi de mirosul - de parfumul amice. mirosul este un simţ.

Aştept continuarea, Sofy!

[Corina Militaru]

Am ajuns la zi. Astept...

Cu prietenie,

[Vasilisia Lazăr]

Am transferat toate capitolele în Bibliotecă. Aşa îmi va fi mai uşor când va ieşi cartea. :)

Cu respect şi consideraţie, Vasilisia

[Emil Dumitru]

Sofia, vreau să-ţi reamintesc că în urmă cu ceva timp am spus că poate fi un roman poliţist,  dar mai altfel... eu am vrut să scot în evidenţă comportamentul unei femei în diferite situaţii şi în final vei vedea ce a reuşit.

Voi interveni asupra textului şi voi modifica.

Cu prietenie, 

Sofia Sincă a spus :

Şi totuşi, dar asta este doar părerea mea, o lungeşti prea mult Emil, cu această tatonare, cu această pregătire a deznodământului. Desigur suntem firi opuse, la scris. Eu alertă, tu cu încetinitorul... Dar, pentru că, până acum l-am încadrat într-un roman poliţist, parcă se cere ceva mai alert. (că se pierde criminalul:)))

Mă rog, eu am răbdare... aştept... aştept!

Până atunci să-ţi spun câteva cârcoteli:

''gesturile lui, ea nu reuşi să descifreze mare lucru, când însă el ridică privirea spre ea având cupa plină, abia atunci citi pe chipul lui,'' - prea multe pronume... prea multe! lui, ea, el, ea, lui- într-o frază.

se înferbântă, - înfierbântă

îmbătat şi de mirosul - de parfumul amice. mirosul este un simţ.

Aştept continuarea, Sofy!

[Emil Dumitru]

Mulţumesc Corina pentru lectură!

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Am ajuns la zi. Astept...

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Doamna Vasilisia vă spun un sincer ''sărut mâna'', pentru tot ceea ce faceţi!

Cu prietenie,

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Am transferat toate capitolele în Bibliotecă. Aşa îmi va fi mai uşor când va ieşi cartea. :)

Cu respect şi consideraţie, Vasilisia