Crucea din sticlă XXII

[Emil Dumitru]

          A doua zi, the King încă mahmur şi foarte prost dispus că fusese invitat la secţia de poliţie aşa de dimineaţă, intră în biroul colonelului, fără să spună nimic.

      − Bună dimineaţa, domnule Elvis Teel! îl întâmpină foarte jovial colonelul.

      − Da!?… Poate pentru dumneata să fie ''bună''! ripostă el bosumflat şi puţin ironic.

      − Luaţi loc! spuse colonelul indicându-i fotoliul din faţa sa, ignorându-i mitocănia. Apoi calm, continuă: Sunt colonelul Arthur  şi v-am invitat aici să…

      − Mda, frumoasă invitaţie, n-am ce zice!?... Mai mult cu forţa! murmură el, sfidând impertinent privirea calmă a colonelului.

      Colonelul tăcu o clipă fixându-l ca un şarpe şi, reuşi prin forţa expresivă a privirii să-l facă pe the King să-şi coboare ochii în pământ, învins, apoi reluă:

      − Deci, v-am invitat să vă aduc la cunoştinţă, că începând de azi, personal am să mă ocup de cazul fiicei dumneavoastră, Lenny Teel. Căpitanul Fill Norman, din păcate, a fost asasinat noaptea trecută, în camera hotelului dumneavoastră.

Se opri iarăşi din relatare, studiindu-l insistent, observând o vagă tresărire a ploapelor ochilor.

      − N-am dat publicităţii cazul respectiv, reluă el neslăbindu-l din privire, din motive lesne de înţeles. Cred că nu doreaţi o astfel de reclamă? Raportul găsit în fişetul căpitanului, arată clar că Tom Cat, secretarul şi omul dumneavoastră de încredere, este bănuit de moartea fiicei dumneavoastră! Este  adevărat că nu avem suficiente probe să-l putem aresta, el e dor un suspect. Vă întreb dacă ştiţi ceva despre el? 

      − Nu ştiu nimic, domnule colonel, răspunse Elvis repede. Apoi continuă mai reţinut: Ştiţi, şi eu am intrat puţin în panică, nu l-am văzut până la această oră şi mă gândesc că poate, dacă faptele stau aşa cum spuneţi dumneavoastră, nu dispărea el aşa subit, nu? Dar contaţi pe mine, spuse el bătându-se uşor cu palma în piept, cum dau de el, imediat vă aduc la cunoştinţă!

      − Foarte bine domnule Elvis! Sunt sigur că aşa veţi proceda. Doamna cum se simte? Cred că este foarte deprimată din cauza morţii fiicei dumneavoastră.

      − Da… ăăă… şi se foi uşor în fotoliu. E foarte afectată, deşi nu era fiica ei bună! Ştiţi cum sunt femeile… ăăă… mai sensibile când e vorba despre o…

      − Da, ştiu! Vă rog, să-i transmiteţi condoleanţele mele.

      − Desigur.

      − Ok! Acum că am lămurit problema, aştept veşti de la dumneavoastră. Mi-a făcut plăcere să vă cunosc, domnule Elvis!

      Colonelul se ridică de la birou şi se îndreptă spre uşă, semn că întrevederea se terminase.

      − Gata, domnule colonel, aşa scurt interogatoriu!? Doar pentru atât, am fost deranjat?

      − Ne scuzaţi deranjul! Am vrut, recunosc sincer, să vă cunosc şi să vă informez personal! Liniştiţi-vă, interogatoriul o să fie altădată, spuse şi colonelul puţin ironic.

      The King se ridică din fotoliu şi veni lângă el, brusc îi întinse mâna. Colonelul puţin surprins de gestul lui, şovăi o clipă, apoi acceptă salutul. Strânse o mână cam moale şi firavă pentru un bărbat, uşor alunecoasă, transpirată. Nu simţi nicio tresărire a vreunui muşchi, nicio nervozitate în degete.

      Joacă tare acest the King blestemat, dar sigur a muşcat momeala! îşi spuse colonelul în gând, în timp ce Elvis Teel părăsea biroul.

 

      Ajuns afară, Elvis fu cuprins de o uşoară nelinişte: fusese totul prea simplu şi calmul acela nefiresc afişat de colonel, îl cam pusese pe gânduri. Era o strategie pe care şi el o aborda atunci când ştia ceva şi calm, prin întrebări simple şi uneori cu dublu înţeles, urmărea reacţia adversarului. Simţise jocul colonelului, simţise că acesta urmărea ceva, un plan bine stabilit şi, cum planul acesta nu era conceput de el, nu îi era deloc bine. Totuşi, ceva, ceva se leagă… Peste două zile am să-l caut pe Tom, am să-l ameninţ, poate chiar am să-l şantajez cu dispariţia Margaretei… dar asta, din păcate, depinde însă de evoluţia evenimentelor. De moartea Lennyei, nici vorbă, n-am cum să-l şantajez, în ziua respectivă a fost cu mine… Dar dacă eu nu recunosc că el a fost cu mine?... Deci îl pot şantaja şi cu asta… foarte bine, oricum trebuie să dispară din viaţa mea, ştie foarte multe despre mine şi trecutul meu! Cu aceste gânduri, urcă în maşină şi demară.

 

                                                                    

       Trecuseră doar două zile şi Margaret, aflată acum în afara oricărui pericol, discuta cu Fill, într-o cameră strict secretă pusă la dispoziţie de poliţia locală. Totodată colonelul îi ordonase lui Fill, să rămână ascuns până la noi ordine.

      − Peste două sau trei zile, când mă va anunţa domnul colonel, tu vei intra în acţiune, asta numai dacă eşti de acord.

      − Fill, îmi este frică, dacă păţesc ceva?

      − Te asigur că noi vom fi mereu în preajma ta.

      − Noi?

      − Adică, eu şi restul echipei.

      − O să fie periculos?

      − Nu, nu este foarte periculos, este… este doar puţin riscant, glumi el… dar, sunt sigur că o femeie curajoasă, aşa cum eşti tu, o să facă faţă cu brio. Uite care e planul.

      Fill se aşeză lângă ea pe pat, luându-i în palme ambele mâini, prin acest gest vrând să realizeze două lucruri: să-i transmită şi ei aceeaşi stare ca a lui, de linişte şi să simtă prin reacţia mâinilor ce efect o să aibă cele spuse de el, asupra ei.  Şi cu lux de amănunte, calm, chiar repetând unele aspecte pe care el simţise că ea nu le înţelesese prea bine, Fill îi explică care este planul, conceput de el şi colonel, după o discuţie care durase ore întregi.

      Atunci, la finalul discuţiei, îşi aminti Fill acum – dar acest amănunt nu i-l destăinui – colonelul conchisese: ,,reuşita planului depinde şi de Margaret căpitane, dacă va dori să colaboreze cu noi, trădându-şi soţul! Dar, accentuase el, să fii foarte atent dacă acceptă, să nu facă un joc  dublu!”

      − În concluzie, colaborăm pentru demascarea lui the King? o întrebă Fill, mângâindu-i uşor mâinile.

      − Dacă accept să particip şi mor, să ştii că de dragul tău am făcut totul! spuse ea, trăgându-şi uşor mâinile, ridicându-le şi înlănţuindu-i gâtul. Privindu-l direct, îl întrebă alintându-se şi folosind cel mai suav timbru: Spune-mi, cum arată femeia pe care o iubeşti tu?

 - va urma -

 

[Sofia Sincă]

Palpitant, cercul se închide. Bine redat, suspansul este la locul său, textul cursiv şi inteligent alcătuit. Nu e puţin lucru să construieşti asemenea acţiuni, bazându-te doar pe ficţiune.

Şi totuşi o mică atenţionare, Emil:'' - Deci, în concluzie, colaborăm...'' - ori deci ori în concluzie. În acest fel este pleonasm.

Aştept continuarea, Sofy!

[Corina Militaru]

Suspans... Regele incoltit, simte ceva. Margaret il va trada? Astept cu nerabdare.

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Am corectat, Sofia dragă, şi-ţi mulţumesc pentru lectură şi apreciere!

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Palpitant, cercul se închide. Bine redat, suspansul este la locul său, textul cursiv şi inteligent alcătuit. Nu e puţin lucru să construieşti asemenea acţiuni, bazându-te doar pe ficţiune.

Şi totuşi o mică atenţionare, Emil:'' - Deci, în concluzie, colaborăm...'' - ori deci ori în concluzie. În acest fel este pleonasm.

Aştept continuarea, Sofy!

[Emil Dumitru]

Corina, dacă Margaret îl va trăda sau nu pe soţ, rămâne de văzut!

Te invit cu drag să-mi citești viitoarele postări.

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Suspans... Regele incoltit, simte ceva. Margaret il va trada? Astept cu nerabdare.

Cu prietenie,

[Vasilisia Lazăr]

Din ce în ce mai interesant.

Am dus textul în Bibliotecă.