Crucea din sticlă XV

[Emil Dumitru]

          − Poftim, intră! îl întâmpină the King, pe căpitanul Fill Norman, a doua zi pe înserat, cu un zâmbet bine studiat, ca de reclamă, însă fără să se ridice din fotoliul lui enorm ca un tron.

      − Căpitan, domnule Elvis Teel!... Căpitan Fill Norman! Detaşat special pentru rezolvarea acestui caz, care, sunt sigur că v-a sfâşiat inima, îl înţepă subtil Fill, studiindu-l cu mare atenţie.

      Efectul cuvintelor fu cel scontat, observă Fill, însă de pe chipul lui the King nu dispăru în totalitate zâmbetul-reclamă, ci îngheţă doar o clipă într-un rictus ce-i dezveli şiragul alb al dinţilor, cercetându-l în acelaşi timp, cu ochii uşor mijiţi, prin pădurea deasă a genelor.

      − Te rog, ia loc! Ceva de băut?

      − Nu, mulţumesc, domnule! spuse Fill accentuând mai grav cuvântul ''domnule'', îndreptându-se spre unul dintre fotolii.

      − Cum doriţi! schimbă rapid the King modul de adresare, înţelegând aluzia. Chiar dacă este cam de dimineaţă, eu am să gust puţin gin.

      Cuvântul ''dimineaţă'', îl făcu pe Fill să-l privească mai atent, mărindu-şi ochii.

      − A! Sunt impresionat domnule căpitan. V-am captat atenţia, înseamnă că mă urmăriţi şi sunteţi atent la cea ce spun! Şi eu care credeam că, dumneavoastră, poliţiştii, aveţi o singură ţintă: adică urmăriţi doar răspunsurile la întrebările puse! Hei, uite că m-am înşelat! Pocni uşor din palme, satisfăcut de perspicacitatea sa, apoi se ridică foarte sprinten din marele tron şi se opri în dreptul unei  uşiţe.

      − De regulă, oamenii care sunt foarte siguri pe ei, greşesc de multe ori copilăreşte! replică Fill.

      The King nu răspunse pe moment, făcând pe preocupatul sau considerând că este mult mai important să-şi toarne în pahar, decât să-i răspundă lui Fill.

      Profitând de mica pauză, Fill cercetă rapid, ce se afla în jurul său. Totul, dintr-o privire i se păru masiv, întunecat şi dur. Biroul de lucru al lui the King, de culoare neagră şi foarte mare, trona impozant asupra celor trei birouri mai mici, care erau perpendicular amplasate în faţa lui, în şir indian. În spatele biroului se afla biblioteca cu puţine rafturi, dar încărcată cu cărţi, iar în dreapta lui, barul – bar, un fel de-a spune, pentru că în partea de sus avea o mulţime de uşiţe, care, după părerea lui Fill aveau altă destinaţie decât aceea de a ascunde sticle cu băutură – şi în stânga biroului, se afla o imensă draperie, care, sigur, ascundea şi ea ceva.

      − Adică, domnule Norman, cu alte cuvinte: unii semeni de-ai noştri, nu văd copacii din cauza pădurii, sau invers!… Asta să înţeleg că aţi vrut să spuneţi? întrebă the King, la plezneală, fără nicio legătură cu ceea ce spusese Fill, aşezându-se.

      − Nu. Însă, ''Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat'' a spus  simpaticul Einstein, replică Fill.

      The King tăcu − se aşteptase ca Fill să-l corecteze, nicidecum să-i dea drept replică, în aparenţă fără nicio legătură cu realitatea, un citat al lui Einstein  − şi cercetându-l pe deasupra paharului, spuse:

      − Nu văd legăturile, între, dar mă rog, am fost informat că m-aţi căutat, reluă el pe un ton arogant.

      − Da, asta se întâmpla ieri.

      − Intuiesc că ancheta a început deja de ieri, şi mă întrebam de ce aţi venit aşa de târziu azi? Credeam că m-aţi uitat şi…

      − Domnule Elvis Teel, interveni Fill puţin agresiv, întrerupându-l. Vreau să fiu cât mai scurt şi să intrăm în miezul problemei! Mă scuzaţi de grabă dar sunt şi puţin obosit, apoi timpul ne presează, în mod diferit: pe mine să aflu adevărul şi pe dumneavoastră să-l ascundeţi cât mai mult. Pentru informarea dumneavoastră corectă, precizez că ancheta a început cu mulţi ani în urmă, acum suntem la final. Spuneţi-mi în ce relaţii eraţi cu Lenny Teel?

      − Cum adică, a început cu mulţi ani în urmă? întrebă the King aproape şoptind, după care tăcu auzindu-şi fraza, realizând că-şi exprimase gândul cu voce tare. Nu anchetaţi moartea fiicei mele? Nu aţi venit pentru asta? întrebă el tare.

      − Domnule, Elvis Teel, vă rog dacă aveţi bună-voinţa, să-mi răspundeţi la întrebare, zise Fill, prefăcându-se că nu auzise nimic.

      − Domnule Norman, intuiesc că întrebările dumneavoastră vor fi scurte, iar răspunsurile mele trebuie să fie cât mai detaliate, da?

      − Aţi intuit bine, domnule! De altfel, impresionat de grandoarea şi chiar copleşit de opulenţa celor văzute şi intuitiv, celor nevăzute, am intuit – accentuă el mai tare − că în mod sigur nu voi avea în faţa mea un om lipsit de imaginaţie şi… intuiţie! îl înţepă Fill iarăşi uşor ironic, repetând obsesiv cuvântul ''intuiţie''.

      − O, mulţumesc pentru complimente!

      − Deci?

      − Nu în relaţii tocmai bune… Aş zice chiar reci în ultima perioadă! Trebuie să mă explic?

      − Desigur!

      − Lenny a fost fiica Barbarei Claus, a doua mea soţie, pe care am cunoscut-o în timpul ultimului an de facultate, ea venind din alt centru universitar aici. Ne-am îndrăgostit nebuneşte, ne-am iubit şi mai nebuneşte şi a rezultat o nebunie şi mai mare: un copil! Copil, de care eu am aflat după mulţi ani, deoarece la vremea respectivă, mai exact la trei luni după terminarea studiilor, Barbara dispare subit din viaţa mea, neştiind că e gravidă. Timpul trece, şi, cu toate că am făcut toate demersurile şi tot ce este omeneşte posibil s-o găsesc, n-am reuşit! Însă, după ce moare prima mea soţie, întâmplător – aşa am crezut eu atunci! – mă reîntâlnesc cu Barbara Claus. Mi-a explicat, cam laconic, de ce dispăruse din viaţa mea! Că rămăsese gravidă şi n-a vrut să-mi facă greutăţi. Totodată mă anunţa că am o fetiţă pe care o chema Lenny. Când am întrebat-o de ce a ales acest nume, mi-a răspuns simplu: tu când l-ai botezat pe fiul tău ai folosit prima literă a numelui tău ''T'' , eu am folosit ultima literă ''L''. Deci, concluzie simplă: ea mă urmărise tot timpul. Acest argument, cu literele, coroborat şi cu altele, m-a făcut să cred că într-adevăr, Lenny este fiica mea − asta atunci pe moment −, ulterior însă, am regretat şi regret şi acum, că nu am făcut testul de paternitate. Deci, după ce-mi aduce la cunoştinţă că am o fiică, Barbara trece la atac, mă ameninţă şi mă şantajează direct, pe faţă! Dacă nu o iau de soţie va face scandal. În acel moment, n-am avut de ales, nu-mi doream nici un fel de scandal în viaţa mea. Atunci eram pe val: în afaceri şi în viaţa politică… Şi uite aşa m-am căsătorit cu Barbara. Cu ea m-am înţeles destul de bine, dar cu Lenny, am fost într-o permanentă luptă şi după moartea Barbarei, a început războiul propriu-zis. Disputa s-a accentuat şi mai mult în ultimii doi ani: veşnicul conflict între generaţii. Dar, cel mai mult datorită slujbei – slujbă între ghilimele −, pe care o avea la Paris şi cu care eu n-am fost niciodată de acord.

      − De ce?

      − Datorită principiilor mele, despre viaţă! Principii pe care eu le consider eu. Apoi n-am înţeles-o, dacă n-ar fi avut din ce trăi poate că aş fi acceptat ideea, dar aşa, când avea destui bani!

      − De unde avea bani?

      − De la mine, în primul rând! Apoi, de la mamă-sa care a avut o poliţă de asigurare în caz de accidente, şi avea în cont o sumă frumuşică. Când a murit în accidentul acela stupid, conform clauzei stipulate în asigurare, jumătate sau mai mult – nu ştiu exact cât, eu n-am văzut niciodată poliţa − au intrat în contul ei, iar restul în contul meu.

      − Cât a fost partea dumneavoastră?

      − Hâm!... Nu mai ştiu exact, exact cifra, puţin peste un milion de dolari.

      − O ştiţi, dar nu vreţi să mi-o spuneţi! Dar să lăsăm asta, acum pentru mine este mai puţin relevant acest mic amănunt, însă la momentul oportun o s-o aflăm. Aţi vizitat-o la Paris, pe  Lenny?

      − La început, în primul an, da, i-am făcut câteva vizite, apoi când am descoperit cu adevărat cu ce se ocupa… cu adevărat accentuez, după ce părăsise casa de modă, n-am mai vizitat-o!

      − Adică? Ce făcea, mai exact?

      − Damă de companie! Sau mai clar, prostituată de lux, domnule Norman!

      − Ce ştiţi, avea un prieten la Paris sau aici?

      − Domnule Norman, nu cunosc nimic, cert este că în fiecare vacanţă, a venit singură!

      − Spuneţi-mi vă rog, pentru domnişoara Lenny, la ce sumă se ridică asigurarea de viaţă?

      − Nu ştiu, n-am văzut niciodată poliţa ei de asigurare, dar bănuiesc că la peste un milion de dolari! răspunse el evaziv.

      − Aceşti bani vor intra în contul dumneavoastră?

      − Cred că da, depinde de clauza stipulată în poliţă! Dar ce insinuaţi?

      Fill s-a ridicat din fotoliu fără să-i răspundă. Deocamdată nu mai avea ce întrebări să-i pună. Trebuia acum lăsat dl. Elvis Teel, să fiarbă.

      − Domnule Elvis Teel, sper că nu veţi părăsi portul fără să mă anunţaţi?

      − De ce? Mă bănuiţi de ceva? Mă bănuiţi de…

      Fill nu i-a răspuns clar nici de data aceasta, a zâmbit doar fixându-l şi cercetându-l mai atent.

      − Spuneţi-mi, chiar mă bănuiţi de…

      Şi nici de data aceasta, the King, n-a putut să  pronunţe cuvântul ''crimă''.

      Ieftin, foarte ieftin teatrul acesta de amator jucat de dumneata!  gândi Fill, apoi spuse scurt:  

      − Aşa sunt uzanţele!

      Elvis Teel ridicându-se din fotoliu şi întinzându-i mâna peste birou, afişând un zâmbet ironic, spuse:

      − Dacă aşa sunt uzanţele, mă conformez.

      Fill îi simţi mâna rece că strânge cam moale, şi îi fu teamă s-o strângă bărbăteşte, iar pe faţa lui, în afară de acel zâmbet – acum uşor tâmp – nu putu să citească mare lucru.  O mască de ceară parcă o acoperise.

      − A!  făcu Fill zâmbind şi fără să-i dea drumul la mână, voind să-i simtă reacţia, spuse: Vă las spre meditaţie, tot un citat de Einstein, care zice cam aşa: ''De mic copil am detestat puterea, iar acum Dumnezeu mă pedepseşte, punându-mi putere în mâini''. 

      Citatul lui, observă Fill, nu avu niciun efect, cel puţin nu simţise şi nu văzuse nicio tresărire pe chipul lui, sau poate că the King reuşise să-şi stăpânească bine emoţiile.

      − Ştiu citatul domnule căpitan, însă eu nu am realizat o bombă, am construit ceva ce-i place şi bunului Dumnezeu: o cruce! replică the King. 

 - va urma -

[Sofia Sincă]

Interesant, devine din ce în ce mai interesant romanul, poliţist sau nu.

Textul e foarte bine scris, subtilitatea evocată din dialoguri care aşteaptă zona de întrepătrundere a unuia către celălalt, tatonarea celor doi, dau nota unui roman poliţist. Însă mi se pare prea simplu de a fi criminalul, Elvis Teel. Dar să nu anticipăm.

''- Căpitan, domnule Elvis Teel!'' - nici aici nu mi se pare prea clar. La cine se referă? Dacă se prezintă Fill Norman, atunci ar fi mult mai simplu să spună: - Căpitan, Fill Norman! Încântat, domnule Elvis Tell!

Aş avea o mică remarcă, Emil: ''trona impulsiv'' - fiind vorba de birouri (nişte ,mese practic) nu mi se pare cea mai potrivită sintagmă. ''trona masiv'' sau ''trona impozant''. Ştiu mai ai o dată, în fraza următoare, ''În stânga impozantului birou,'' - dar ai putea introduce aici ''masiv'' şi rămâne ''trona impozant''.

În rest foarte încântată pentru ce am citit şi aştept continuarea, Sofy!

[Emil Dumitru]

Sofia, voi modifica. 

Mulţumesc pentru sfaturi.

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Interesant, devine din ce în ce mai interesant romanul, poliţist sau nu.

Textul e foarte bine scris, subtilitatea evocată din dialoguri care aşteaptă zona de întrepătrundere a unuia către celălalt, tatonarea celor doi, dau nota unui roman poliţist. Însă mi se pare prea simplu de a fi criminalul, Elvis Teel. Dar să nu anticipăm.

''- Căpitan, domnule Elvis Teel!'' - nici aici nu mi se pare prea clar. La cine se referă? Dacă se prezintă Fill Norman, atunci ar fi mult mai simplu să spună: - Căpitan, Fill Norman! Încântat, domnule Elvis Tell!

Aş avea o mică remarcă, Emil: ''trona impulsiv'' - fiind vorba de birouri (nişte ,mese practic) nu mi se pare cea mai potrivită sintagmă. ''trona masiv'' sau ''trona impozant''. Ştiu mai ai o dată, în fraza următoare, ''În stânga impozantului birou,'' - dar ai putea introduce aici ''masiv'' şi rămâne ''trona impozant''.

În rest foarte încântată pentru ce am citit şi aştept continuarea, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Tot mai palpitant. Şi tot mai bine. Nu-mi rămâne decât să vă felicit şi să aştept continuarea.

Cu drag,