Rămasă singură, Amneris realiză că era pe cont propriu şi în situaţia în care se afla, nu putea fi chiar aşa de simplu, cum lăsase să se înţeleagă. Fixă cu privirea uşa pe care tocmai ieşiseră cele mai importante persoane din viaţa ei, de care se lepădase cu cinism şi inconştienţă şi simţi panica dându-i târcoale tot mai asiduu. Avusese curajul să se declare stăpână absolută pe viaţa ei şi cu obişnuita-i trufie nebună, se condamnase la singurătatea cea mai înspăimântătoare şi mai definitivă. Ştia că nu va putea recunoaşte că a greşit, sau să admită cât de vulnerabilă e. Nu se va umili niciodată, chemându-le înapoi! Mai bine moartea imediată.
  Când Ambra leşinase în dupa amiaza aceea, ea înţelesese că trebuie să o elibereze. Nu putea rămâne indiferentă la chinul surorii, care se topea pe picioare din cauza ei. Nu ştia cum şi când, dar va pune capăt acestui coşmar îngrozitor. În minte începu să se concretizeze o idee, apoi deveni certitudine. Întoarse privirea stinsă către lumina difuza a asfinţitului ce atingea sfioasă frunţile muribunzilor, ca într-o ultimă mângâiere. La ea nu mai ajunse, fiind departe de fereastră, dar nu îi mai păsa. Certitudinea deveni decizie şi deodată panica se risipi odată cu lumina amurgului. Decretase că mâine se va întoarce acasă, dar nu mai era posibil. Nu trebuia să se mai întoarcă acolo. Nu mai avea rost şi nici posibilităţi reale. Avea nevoie să se gândească bine şi să îşi construiască un plan viabil şi realizabil, cu resursele de care dispunea în acel moment.
  Se supuse fără să crâcnească pregătirilor pentru noapte, pe care cele două infirmiere simpatice şi disponibile, i le făcură cu multă atenţie, fiind o pacientă cu multiple probleme. Se bucură că nu e silită să răspundă acelor amabilităţi, dar ele nu se aşteptau la nimic din partea ei. Amneris nu le cunoştea şi nici ele pe ea, însă auziseră multe zvonuri ce umblau prin spital, pe seama caracterului ei de odinioară, însă nu lăsară să le scape nici măcar o umbră din antipatia ce o simţeau. Cu toate astea, Amneris se simţea îngreţoşată de amabilitatea lor forţată. Observă cu indiferenţă cum îi cercetează uimite soneria pe care o descoperiră sub cearceafuri. Nu avea cum să le explice ce să facă cu ea, aşa că le privi resemnată cum o pun pe noptieră, înălţând din umeri. Pentru ea, aşezarea pernelor sub cap, era o fobie ce necesita ore întregi de hărţuială şi stres maxim pentru cele ce se ocupau cu asta, dar acum nu era nimeni prin preajmă din cei care-i cunoşteau tabieturile, aşa că strânse dinţii din cauza durerii şi a disconfortului intens pe care i-l provoca poziţia neadecvată a corpului şi mai ales a capului, aşezat la voia întâmplării pe pernele insuficiente. Nimic nu o înspăimânta mai tare ca suferinţa şi pricepu că va plăti scump trufia şi prostia crasă de care dăduse dovadă, concediind chiar şi asistenta personală, cea care trebuia să stea cu ea în noaptea aceea. În zadar încercase aceasta să o facă să se răzgândească, ştiind câtă nevoie are de cineva în permanenţă la căpătâiul ei. O sunase chiar şi pe Ambra dar, fără succes. Amneris îi scrise foarte clar pe tăbliţă: ,,Du-te acasă! În spital sunt în siguranţă! Ne vedem mâine dimineaţă!" Cu inima plină de îndoieli, aceasta sună în disperare de pe hollul spitalului, până îi răspunse Carla, într-un târziu. Nu voia să fie ea răspunzătoare de ce s-ar putea întâmpla cu femeia asta nebună, peste noapte.
 -Dacă mătuşa aşa a zis, aşa să faci! îi răspunse Carla sec. Lucia, tot mai îngrijorată şi mai nedumerită, plecă, dar nu înainte de a lua cu sine tăbliţa pe care se vedea clar ordinul primit de la Amneris. Ştia foarte bine că nimeni nu putea să aibă grijă de ea aşa cum aveau ele, asistentele ei personale. Dar mai ştia şi că Amneris voia să moară şi era mai mult decât sigură că ea premeditase totul cu bună ştiinţă. Cutremurată o privi lung, cu ochii în lacrimi, din pragul uşii. Îi făcu un semn discret de rămas bun, dar ori nu fu observat, ori fu ignorat, pur şi simplu, căci ochii aceia de oţel rămaseră închişi până paşii ei se pierdură şovăielnici pe coridorul interminabil.
  Acum, în poziţia aceea incomodă, fără mijloace de a cere ajutor, în caz că panica şi durerea atroce o vor copleşi, Amneris înţelese că-şi semnase condamnarea la cel mai înfiorător sfârşit. Chiar dacă nu va avea în noaptea asta, mult aşteptatul şi izbăvitorul blocaj respirator, va muri sufocată cu mucusul pe care, plămânii săi îl secretau abundent şi care trebuiau aspiraţi chiar şi la fiecare 10 minute, uneori. În zbuciumul ei lăuntric nu mai era loc de curaj şi raţiune. Suferea îngrozitor, deja din cauza poziţiei, plânsul incontrolabil provocat de căpătâiul prea jos o îneca şi o orbea. Dacă idioatele acelea incompetente i-ar fi adăugat măcar, încă o pernă sub cap, situaţia ar fi fost mult mai acceptabilă. Dorea cu disperare o poziţie mai comodă şi număra clipele până când va intra cineva în salonul acela blestemat. Nu ştia cum va cere ajutor, dar spera că îi vor vedea lacrimile şi vor face ceva. Dumnezeule, cum de îndrăznise s-o îndepărteze pe Lucia?! Se temuse că aceasta ar fi împiedicat planurile sale sinucigaşe, chemând ajutorul pe care ea nu-l mai dorea. Ce proastă fusese! Dacă va depăşi noaptea asta prin vreo minune oarecare, nu va mai repeta în veci greşeala comisă. Mai spera în vreo îmbunătăţire a situaţiei când vor veni să le facă vizita nocturnă bolnavilor, sau când aparatele de respirat vor semnala limita maximă de saturaţie a mucusului. Valorile aparatului său, semnalau o normalitate exasperantă deocamdată. Nădăjduia în colapsul altcuiva care să atragă pe cineva din garda de noapte. La suferinţa atroce se adăugau şi necesităţile fiziologice ale corpului scăpate de sub orice control. Cum să dea de înţeles că are nevoie să fie schimbată? Ah, Lucia!
  Amneris nu crezuse niciodată în lumea de dincolo şi acum, cu atât mai puţin. Ea cunoştea infernul până în cele mai mici detalii, sau cel puţin aşa crezuse până acum. Descoperea cu amar un alt nivel ale degradării şi pătimirii omeneşti, pe care era silită să-l străbată lent, conştientă de fiecare tortură nouă ce-i sfâşia trupul şi îi viola mintea. Acum durerea căpătase parcă culoare şi miros, pe lângă amploarea senzaţiilor şi intensitatea urletelor ce-i bombardau creierul. Le vedea ricoşând izbite de zidul muţeniei, însângerându-i simţurile. Ceasurile nopţii se târau înebunitor de încet peste trupurile în agonie. Din patul alăturat, un corp descărnat şi încovoiat sub povara bolii, se lupta teribil pentru un firicel de aer, după care plămânii săi tânjeau însetaţi. Copleşită de propria agonie, Amneris dorea să înceteze horcăitul acela penibil care îi masacra nervii. Noaptea îşi dezlănţuise stiihiile asupra lor, şuierând fioros, suspinând înşelătoare sau bolborosind grotesc sunete neînţelese. Nu mai putea! În muţenia ei, tumultul interior devenise asurzitor acoperind în intensitate toată nebunia din jur. Lacrimile se opriseră, după ce curseseră vreme îndelungată. Poate secase, în sfârşit, izvorul care le generase. Mai bine aşa!
  Ar fi vrut să ştie ce oră e, dar nu putea întoarce capul către noptieră, unde se auzea tic -tacul prietenos al ceasului său. Ochii secătuiţi de vlagă, se agăţaseră involuntar de singurul punct distinct de pe peretele învăluit în umbrele nopţii. Dacă s-ar fi concentrat puţin, ar fi desluşit chipul duios dar imobil al Fecioarei, ce surâdea serafic din tabloul ponosit, agăţat acolo de preotul ce venea în fiecare dimineaţă să dea binecuvântarea bolnavilor terminali. Nu reuşi să-şi desprindă privirea, nici când auzi pe cineva intrând în salon.
 -Se roagă! auzi o şoaptă din întuneric.
 -Crezi? răspunse alta.Parcă e moartă! Nici nu clipeşte.
 -Hmm, pare liniştită. Respiră şi încă bine! Nu vezi că valorile sunt în limitele normale? Nici nu trebuie aspirată!
 -În schimb, asta, moare până dimineaţă! remarcă cinică, cealaltă. Hai s-o aspirăm, ca să nu mai horcăie în halul ăsta!
 -Las-o, n-o mai chinui! Nu are pe cine să deranjeze! Sunt toţi cu un picior dincolo.
 -Pare totul în regulă. Lasă o lumină aprinsă, totuşi, e prea mult întuneric aici!
  "Nu e nimic în regulă, idioatelor!" se revoltă Amneris, încercând să dea un semn că e acolo. Dar se simţea foarte ciudat. Auzea şi vedea atât cât putea să cuprindă aria ei vizuală, dar nici un muşchi al corpului nu mai funcţiona. Parcă intrase în catatonie. Acum, că se gândi, realiză că nu mai simţea nici durere. Nu ştia dacă să se bucure sau nu. Speriată încerca să îşi mişte mâna dreaptă, cea cu care încă mai scria, dar fără succes. Se antrenase îndelung ca să poată ajunge cu mâna până la tubul delicat ce făcea legătura dintre ventilatorul care-i furniza aerul necesar şi canula din trahee. Planul ei era simplu: să le desprindă unul de celălalt, întrerupând , astfel, curgerea în plămâni a gazului vital. De asta se descotorosise de Lucia, de Ambra, de Carla...De asta se supusese cu bună ştiinţă agoniei înfiorătoare din ultimele ore!
  "Nu-mi fă una ca asta! se oţărâ ea înfuriată, la imaginea blajină din tablou. De ce îţi baţi joc de mine?" urlă spiritul neputincios. Se strădui să închidă ochii, să nu mai vadă dojana ce tremura în privirea profundă a icoanei. Nu se închiseră. Se pierdu în abisul divin, se agaţă de fuiorul alb transparent ce creştea de nicăieri, se simţi purtată lin într-o nebuloasă de un alb opac, avea senzaţia că liana suavă se descompune lăsând-o fără sprijin, o văzu limpede, tot mai departe de ea, tremură, ţipă, dar rămase în nebuloasa opacă, fără să alunece. Ochii îi lăcrimau de atâta alb, dar nu putea clipi. "Priveşte!" i se ordonă. Privi... cu lacrimi ce o ardeau plăcut. Şi văzu!... La început un tremur la orizont, dincolo de nebuloasă, apoi un flash scurt, din nou tremură orizontul, până când o lacrimă uriaşă curse cu străluciri suave, apoi un şuvoi de lumină hohoti în zeci de culori. Curcubeul jucăuş îmbrăţişă orizonturile ce se năşteau cu viteza luminii. Şi ochii nu mai voiau să clipească. Doar priveau...

Vizualizări: 53

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Povestiri din purgatoriu... dure, sălbatice și deprimante.

Poate fi un mod de predare a vieții, poate fi ceva cu ce ne vom întâlni la plecare.

Apreciere pentru modul de a reda trăirile unui muribund, dar și pentru cunoștințele medicale impuse.

Am citit cu interes și aștept continuarea.

Sofy

Va multumesc d-na Sofy, parerea d-voastra e nepretuita, ca intotdeauna! 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia DOINA, CREAȚIE LIRICĂ SPECIFICĂ FOLCLORULUI ROMÂNESC Interviu cu domnul Marin Voican - Ghioroiu a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Felicitări!"
cu 9 ore în urmă
Ioniţă Gabriela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Și Raiul are nevoie de poezie!"
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a lui Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
Maria Mitea şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Strada interioară a lui Mihai Katin
cu 11 ore în urmă
Cristina Nălbitoru a postat o discuţie

Cerșetorul din gară

        Era o zi de toamnă târzie, cu un soare în care se vedea o oarecare tristețe că în curând…Vezi mai mult
cu 11 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a utilizatorului Vasilisia Lazăr
" ” ... a pășit, tăcut și demn, în lumea cu dor, acolo unde cuvintele nu mai…"
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea

Suntem

două picături de ploaie ecoul norilorne dăm drumul îngolspre abisul luminiiplutimfără a lăsa urme-n…Vezi mai mult
cu 11 ore în urmă
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

DOINA, CREAȚIE LIRICĂ SPECIFICĂ FOLCLORULUI ROMÂNESC Interviu cu domnul Marin Voican - Ghioroiu

Am avut fericita ocazie să colaborez de mai mulți ani, pe teme culturale, cu distinsul domn Marin…Vezi mai mult
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Lipsa de secunde a lui Mihai Katin
cu 15 ore în urmă
Lui IOAN stoian i-a plăcut discuţia Biserica de lemn din Țara Moților, la Olănești, Vâlcea a lui Cristina Nălbitoru
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"DUMNEZEU să aibă în paza sa Sufletul celui care ca Om a fost Scriitorul Ion Lazăr da Coza!"
ieri
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

„Cărțile pentru mine sunt sacre, fac parte din sufletul meu” Interviu cu domnul Vasile Hatos, Italia

Ion Nălbitoru: Domnule Vasile Hatos, ne cunoaștem și colaborăm, cultural, de câțiva ani. Am…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Emoționante cuvinte, versuri fără vârstă... Ne privește din stele, ne ocrotește, iar noi…"
ieri
Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Biserica de lemn din Țara Moților, la Olănești, Vâlcea

        Biserica de lemn din Albac, Țara Moților, unde venea să se roage Horea, are o istorie…Vezi mai mult
ieri
Ioniţă Gabriela a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cine a inventat frățiorii? a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"Dl Mihai Katin, multumesc pt popas si ganduri bune!"
ieri
Elena Victoria Glodean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe când inimile erau încăpătoare a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"Chris Mulțumesc pentru popas și aprecieri!"
ieri
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog călăuza a lui nicolae vaduva
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Prin fiecare rând, ai dăruit lumii o parte din tine. Penița ta s-a oprit, dar versurile…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor