CAPTIVII IUBIRII

[DOBRIN MARIA]

   CAPITOLUL  I

 

 

De câte ori trecea pe stradă în drumul ei spre serviciu, Ana admira casa vopsită într-un alb imaculat, înconjurată din două părţi de un balcon lung, susţinut de stâlpi, imitând parcă stilul Palatului Brâncovenesc aflat în apropiere. Ferestrele cu arcade înalte, rotunde îi dădeau un aer de veche proprietate. În casă se perindaseră generaţii întregi de avocaţi. Faţada dinspre stradă era umbrită de coroana bogată a unui nuc bătrân, încărcat de ani mulţi, ca şi casa. Înfruntaseră împreună vitregiile naturii, inundaţiile mari, cutremurul de la 1977. Rămăseseră temerari, înfipţi adânc în pământul strămoşesc veghind oamenii locului.

- Mi-aş fi dorit să locuiesc aici, concluzionă Ana. Aş numi-o Casa albă.

Nu mersese mai departe, ci se opri la portiţa din lemn pe care o deschise fără şovăială, nu înainte de a arunca o privire plină de admiraţie Palatului brâncovenesc .

- Dacă ar putea vorbi aceste ziduri, am afla multe lucruri despre trecutul zbuciumat al strămoşilor noştri. Potlogiul, satul meu, a devenit pentru totdeauna o vatră istorică pe harta României, gândi ea plină de mândrie. Văd că lucrările de restaurare au început deja! Sper ca în viitorul apropiat comuna să devină un important centru turistic, şopti  gânditoare.

Doamna Georgescu o invitase să-i dea un ghiveci cu o muşcată grena. Pătrunse în curte şi merse pe alee pănă la intrarea din faţă a balconului. Trei trepte din marmură albă te duceau pe terasa lungă, ce părea interminabilă. Două fotolii şi o măsuţă lucrate din nuiele de răchită tronau în stânga, dominând spaţiul.

- De câte ori m-am odihnit aici cu plăcere!  gândi ea zâmbind.

Pe balustradă  erau aranjate cu grijă şi gust ghivecele cu muşcate, înflorite într-o risipă de culori. Ca deobicei Ana rămase încântată la vederea florilor care acopereau toată terasa casei.

Intrarea principală era marcată  de scara largă cu şapte trepte cioplită în marmură albă. Apoi terenul cobora în pantă douăzeci de metri până la râul care curgea molcom, susurând printre malurile ascunse de sălciile pletoase ale căror ramuri atingeau luciul apei. O punte din scânduri te îmbia să treci dincolo, pe  o insuliţă minusculă unde arborii, plantele şi iarba erau stăpâne. Aveai impresia că eşti rupt de realităţile vieţii. Adevăraţii proprietari erau păsările locului. Stânjeneii de baltă flancau malul râului printre sălcii, iar spre câmp se zăreau: stufărişul, păpurişul şi trestia de baltă.

- Îmi place la nebunie acest colţ de paradis, dincolo de zumzetul străzii, recunoscu ea cu voce şoptită.

 Încântată de peisaj, nici nu observă pe bărbatul cu părul negru, tuns scurt, cu ochii ca păcura, duri.  Îi atrase atenţia pantalonii albi, mulaţi pe piciorele vânjoase. Acesta se uita cu uimire la tânăra apărută din senin pe terasă. O cercetă fără jenă din cap până în picioare pe fata apărută brusc.

- Cine dracu mai este şi tipa asta... ce caută...ce-o fi căutând aici!? Nu, nu i s-a mai întâmplat aşa ceva; se uită la flori aşa de extaziată, gândi în sinea lui.

Avu o grimasă de neplăcere şi nemulţumire în colţul gurii. Brusc Ana conştientiză că mai este o persoană prin apropiere şi un fior rece, straniu îi trecu prin corp. Un semnal de alarmă o puse în gardă că ceva nu este în ordine.

- Oare ce se întâmplă? se întrebă mirată în sine.

Se întoarse rapid, cercetând cu privirea locul şi observă privirea dură a bărbatului. Avu senzaţia că s-a lovit de un zid. Tresări şi îşi plecă privirea fără să vrea.

- Curios…eu nu am coborât niciodată ochii, îşi zise în gând mirată.

Avea puterea de caracter de a privi relaxată în ochii oricui. Se enervă şi-şi ridică hotărâtă capul şi-i întoarse şi ea privirea. Bărbatul neclintit ridică numai pentru o secundă sprânceana dreaptă, în semn de mirare.

- Deci fetei îi place să se dueleze în priviri…

Constatarea îi trezi interesul. Începu să o privească mai atent, părticică cu părticică, rămânând agăţat cu privirea de sânii ei feciorelnici. Ana se enervă  de îndrăsneala privii ochilor, deschise gura  şi spuse cu o voce care încerca să pară impersonală.

- Şi care este verdictul? Trec examenul sau…nu!

Străinul tresări la auzul vocii melodioase a fetei. Privirea ochilor ei era în contrast cu vocea. Şi brusc tânăra din faţa lui începu să-l intrige, ceva din comportarea ei îi trezea  curiozitatea. Dori să-i dea un răspuns usturătror, dar apăru doamna Georgescu, o femeie slăbuţă, cu părul alb, tuns scurt.  Cum o zări, îi zâmbi călduros.

- Poftim Ana, bine ai venit, te aşteptam.  Şi tu, Radu, de ce nu te mişti de acolo, ca un adevarat cavaler?

Gazda se uită  la el mustrător şi continuă.

- Este nepotul meu, băiatul sorei mele, Dumnezeu s-o odihnească acolo unde este! A venit în concediu. Se preface că a uitat cum să se comporte cu doamnele...

- Scuze, mătuşă, nu este musafira mea... nu mă interesează.

- Nu te mai purta aşa, nu-ţi stă în fire... tu eşti un adevărat gentlemen. Haide, Ana, poftim pe aici...vino după mine! Vreau să-ţi arăt o violetă minunată.

Radu mai aruncă o privire zeflemitoare fetei care parcă îi ghicea gândurile.

- Ce prost crescut ... şi un .... gândi în sinea ei. Dacă aş fi ştiut ... n-aş mai fi venit,  mai amânam vizita.

- Ana, de ce eşti îngândurată şi nemulţumită? Dacă este vorba de tânărul de colo,... nu-l băga în seamă...ifose de orăşean! De-ai şti ce dulceaţă de băiat este în realitate...

- Poate un lup în piele de oaie, mormăi ea, dar gazda n-o auzi.

Păntrunseră în vastul hol de la intrare. Peste tot erau numai flori, aveai impresia că te aflai într-o seră. Printr-o uşă deschisă într-un colţ  al unuia din dormitoare, lângă fereastra înaltă era un trandafir japonez înflorit, pus într-un vas mare de ceramică, stăpânea spaţiul.

- Cred că are în jur de treizeci de flori...

- Care din ele!? A... tu ai descoperit trandafirul, are treizeci şi cinci, le-am numărat... aşa-i că-i superb?

- Vă rog frumos... pot să-l privesc de aproape? spuse ea cu un glas rugător.

- Cred că da, răspunse doamna când văzu privirea plină de încântare a fetei. Până atunci, merg să aduc cafeluţa. Şi se strecură pe uşă ca o adiere.

Ana intră încameră şi se îndreptă grăbită spre trandafir îi mângâie cu gingăşie şi încântare florile şi sărută tandru o floare. Radu, care era după uşă tocmai îşi lua un tricou de pe fotoliu, rămase înmărmurit de îndrăzneala fetei de a pătrunde acum şi în dormitorul lui.

- Oare ce caută această femeie aici? mormăi el nemulţumit de situaţie.

Gestul tinerei îl cutremură şi o dorinţă mai presus de voinţa lui îl împinse spre frumoasa brunetă. Entuziasmzul şi încântarea se puteau uşor citi pe faţa ei, ceea ce pe el îl tulbură nespus, producându-i o stare ciudată. Se apropie, îi apucă mâna şi o întoarse brusc spre el, se aplecă şi-şi atinse uşor buzele de ale ei. O sărută cu multă blândeţe, apoi din ce în ce mai pătimaş, încât avu senzaţia că fata a devenit o parte din fiinţa lui. Fără voia ei, Ana răspunse sărutului cu multă emoţie. Senzaţia fu atât de puternică, că se cutremurară amândoi, parcă îi lovise un fulger picat din cer. În sfârşit, Ana conştientiză gestul, dar era derutată, luată prin surprindere pentru că nu putuse să riposteze, dar se smulsese brusc din braţele lui şi-l plesni rapid cu palma peste obraz.

- Nimeni nu mă sărută ...! fără acordul meu....

Tânărul rămase şocat de stările trăite în acelaşi timp. Nu-i era în fire să facă asemenea gest, dar nici nu-şi putea explica ce se întâmplase cu el.

- Ce sărut angelic...

Urma palmei pe obraz îl readuse la realitate. O privi atent, cu tristeţe şi Ana regretă că îl lovise. Ca şi el, era şocată de ce se întâmplaseră cu ei. Rămase privindu-l lung, realizând că ceva straniu se petrecuse. În privirea lor era un mare chemare de iubire, de iubire adevărată. Şi brusc se înroşi. Un val de căldură îi inundă corpul, iar inima începu să-i bată cu putere. Radu o simţi. Sărutul le zguduise la amândoi sufletul.

- Ana! ... te rog...iartă-mă... nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine. A fost ceva mai presus de mine.

- Nici eu nu ştiu...nu pot să-mi explic. Este prima oară în viaţa mea când pălmuiesc pe cineva. Dar nu aveai dreptul...

- Dar a fost minunat, amândoi am simţit ceva dumnezeiesc....completă el luând-o de mână uşor şi sărutându-i căuşul palmei cu tandreţe.

Pe Ana încă o mai frigea sărutul lui pe buze, iar el încă îi mai simţea aroma buzelor. Era atât de dulce, că brusc simţi o fericire deplină. Chipul i se însenină şi Ana îi descoperi fermitatea trăsăturilor.

- Ar fi trebuit să fiu supărată, furioasă pe el,...dar curios,... nu sunt deloc... îşi şopti ea.

Ca un magnet, îşi căutară din nou ochii şi se mai priviră încă o dată adânc, cu intensitate, emoţionaţi şi plini de dorinţa unui dor neîmplinit. Aşa îi găsi doamna Georgescu când intră în cameră. Zâmbi fericită.

- Oare mă înşeală privirea? Sau ceva se va întâmpla...Doamne, ascultă-mi ruga...!

Dorea din tot sufletul să creadă că în sfârşit după atâtea căutări nepotul ei descoperise fata visurilor lui şi spera să fie aşa. O simpatiza mult pe această fată cu suflet bun, care iubea viaţa şi avea o cultură vastă, putea să discute cu ea orice.

Radu ieşi valvârtej urmărit de privirea scânteietoare a mătuşii

- Mulţumesc foarte mult doamnă, e superbă, de mult îmi doream o aşa floare.

- Cu plăcere, dragă, şi mai vino pe la mine, ştii că sunt singură...

- Acum aveţi companie...mai tarziu...Şi v-aş ruga din suflet să nu-i spuneţi unde stau. Sunt o fată de la ţară, nu sunt de nasul dumnealui.

- Ana, ce s-a întâmplat de fapt în lipsa mea? Să nu spui că nimic, căci eu îl cunosc pe Radu. L-am văzut în multe situaţii, dar ca acum tulburat, niciodată...

- A!... nimic, a fost puţin nepoliticos...spuse aproape în şoaptă ea, ocolindu-i privirea, gânditoare.

- Măi să fie!...e ceva necurat la mijloc, îşi zise în gând doamna Georgescu. O să aflu eu, tot nu mă las.

Iar cu glas tare.

- Te însoţesc până la poartă!

Şi făcu un pas spre ea, dar în acel moment sună telefonul şi se scuză, îndreptându-se spre salon.

Din balcon Ana se îndreptă spre ieşire unde Radu o privea arogant. Îi veni în minte o idee trăsnită şi ochii îi străluciră poznaş. Făcu un pas şi brusc se aplecă asupra lui şi-i atinse tandru cu buzele gura, apoi se îndreptă rapid şi-i şopti cu o voce voit ironică.

- Şi fetele  de la ţară sunt deosebite, domnule orăşean.

Şi râsul ei avu sunetul unui clopoţel zglobiu, care ajunse la inima lui Radu. Rămase perplex de îndrăzneala tinerei care se pierdea pe aleea pierdută sub frunzişul pomilor. 

Mii de fiori o străbăteau acum şi pe Ana, tulburându-i simţurile adormite. Până acum în viaţa ei nu i se întâmplase nimic.

- Nici nu visam că primul sărut va fi o lecţie dată unui bărbat plin de el, remarcă ea nemulţumită de întorsătura gestului.

Rămase gânditoare tot drumul, uitându-se pierdută la muşcata din braţe. Tresări şi era să-i cadă ghiveciul din mână. O emoţie puternică i se strecură în inimă şi începu să-i bată cu putere. Fără să vrea, oftă cu părere de rău. Îşi plimbă limba peste buza de jos şi-i simţi sărutul. Se enervă, scutură din cap a negaţie. Realiză că merge pe stradă şi se uită discret dacă este cineva în apropiere. La cotitura tocmai îşi făcea apariţia un şcolar.

- Este ora când elevii vin  de la şcoală. Ce repede a trecut timpul!

Oftă. Îşi luă o mină serioasă şi merse mai departe spre casă. Dar în mintea ei roia  parcă gândurile ca într-un stup.

                                                               CAPTIVII IUBIRII -fragment-

[Sofia Sincă]

Să înțeleg că ai postat începutul romanului și-l vei pune în continuare?

Pentru început nu pot să caracterizez subiectul, că nu știu ce urmează, pot doar să semnalez erori. Și nici părerea de ansamablu nu o pot spune, este prea curând. Pot spune doar că promite, nu vreau să anticipez acel sărut de Don Juoan. Poate să nu fie nimic important sau poate fi intriga romanului.

Deci erori: vegând oamenii locului. - veghind, verbul este a veghea; deobicei,- de obicei;  intră încameră - în cameră.

în priviri…bun… te aşteptam…Şi tu…Radu,Ce prost crescut ... şi un ...., de treizeci de flori,...,- atenție la semnele de punctuație: după puncte de suspensie nu se mai pune nici un alt semn de punctuație, iar între ele se lasă spațiu, și, apoi ai prea multe puncte de suspensie. Dacă te uiți doar așa peste text este picurat cu aceste semne.

Un alt incovenient ar fi, ți-am mai spus, monologurile însemnate cu linie de dialog. Nu e bine. Nu se poate face distincție între dialog și monolog.

În rest, am citit cu plăcere și aștept continuarea. Deși sunt plecată din țară din 4 oct.până pe 15 oct, voi găsi textele aici.

Sofy

[DOBRIN MARIA]

Îţi mulţumesc  pentru  sfaturi! Voi ţine cont de îndrumări, când voi trece la corectarea romanului. Sunt conştientă că am scăpări. Sunt mereu grabită!  O  am pe mama paralizată în pat, de care trebuie să mă ocup în permanenţă. Scriu în fugă, noaptea tărziu ca să nu dorm. Scrisul mă mai relaxează puţin.   

[Corina Militaru]

Un început promițător! Sunt de acord cu Sofy, trebuie neapărat revăzut, dar mi-a plăcut! Aștept continuarea! :)