(c)AMIN CULTURA(l)

 

Cum?... Nu știți ce înseamnă Cămin Cultural?... Chiar nu știți?... Atunci vă lămuresc eu, căci ce nu fac eu pentru dumneavoastră, – cetitorii mei?

CĂMIN (la fel ca şi cuvântul almanah care are două plural, sau mă rog, două pluraluri: almanahuri şi almanahe, dacă e nevoie chiar trei: un almanah,  doi almanahi, că doar nu o fi mai șmecher decât pl. monahii sau monarhii, așa spune primarele meu), are şi el doi plurali: cămine și căminuri (de această dată o spune Decsul  adică Dicțioanarul Iexplicativ al Limbii Românești). Dar pe noi ne interesează doar pluralul cuvântului “cămine”, adică un cămin două cămine, denumire dată unor instituții cu caracter social-cultural.

Bon, acum după ce am lămurit cu căminul (cucă – muierea cucului), să lămurim ce este cu acest “cultural”:

CULTURAL –  care ține de cultură; propriu culturii,  referitor la cultură; de cultură.  Dar ce înseamnă cultură... asta n-o mai știu să vă spun, că doar nu oi fi eu mare gramaticar precum Iorgu Iordan, Dindeledan, Graur sau Pruteanu, dar sunt sigur că și cultura poate avea mai mulți pl.: o cultură – două culturi, o cultură – două culture și așa mai încolo. Mai știu că pe vremuri cultura creștea prin grădinele și ogoarele satelor, prin bărăganurile patriei prin ceapeuri, iaseuri... Dar acum, cică s-a mutat la oraș și crește prin apartamente și garsoniere, prin poduri și mansarde, prin balcoane și balconuri, prin subsoale și sub-soluri(-le cele mai prielnice cultivării canabisului și ciupercilor halucinogene). Unii mai susțin, ce-i drept într-un-număr-foarte-din-ce-în-ce-mai-mare, că cultura (căcu – nu știu ce însemnează) e manelele, can-canelele, reclamelele te-ve, țâțe-fâțe și alte țâțoșăcurenii cum ar spune prietenul nostru Paul Goma.

Dar să revenim la Căminul Cultural din satul în care m-am născut eu și în care m-a născut și mama mea, care este totodată și satul meu natal Cornul Vulpii  (de aici mi se trage și boala asta a pluralelor  căci cornul are trei: coarne, corni și cornuri), din care sat când am plecat, Căminul Cultural era mai frumos, mai mare şi mai curat decât domiciliu tovarăşului primar, locuinţa tovarăşului secretar de partid, casa parohială ba chiar şi decât vila traficantului de spirt medicinal, a celui mai iubit fiu al satului Cornel Cornulescu, informator secret al organelor locale.

Când am revenit şi m-am întors, peste şi după... căci vorba nepotului meu Gogu: pe țăran îl scoţi din sat, dar satul din țăran niciodată, Căminul Cultural arăta ca vai de mama lui nici gard nu mai avea. L-am recunoscut chiar şi aşa revopsit, înconjurând grădina de varză a noului primar (tot străjuitor la hotar de cultură). Ţigla de Jimbolia de pe acoperişul lăcaşului cultural acoperea coteţul de porci al domnului vice-primar, iar dalele de beton din faţa şi din jurul lui se odihneau prin curţile consilierilor locali. Buruienile şi urzicile crescuseră până la nivelul pervazurilor, iar deasupra intrării fără uşă atârna o tablă de pe care cineva a şters prima şi ultima literă – ...AMIN CULTURA...

«Amin cultura…» am şoptit cu inima strânsă de durere, dar nu a fost aşa. Cînd m-am întors peste alt deceniu, în locul ruinelor Căminului Cultural trona o clădire cu etaj, zugrăvită într-o culoare de şerbet, cu termopane şi cu trotuare şi gard nou de beton şi lemn.

«Proiect Ieuropean dom’le!», îmi spune directorul căminului, Cornuţ Corneluştean, fost tractorist la UFET Cornul Vulpii. «Noi îştia de la putere ştim la o adică, să dăm şi cu  pumnul în masă când ie vorba de cultură!».

«Ce evenimente culturale se petrec în acest minunat lăcaş cultural?», îl întreb pe domnul director.

«Cum adică?... Fiţi mai iexplicit.»

«Ce evenimente culturale aţi avut în această clădire?...»

«Mai iezact?!», insistă directorul-iex-tractorist.

«Adică, spectacole de teatru sau muzicale, expoziţii, festivaluri, colocviuri, mese rotunde…»

«N-o avut loc asemenea ievenimente. Doar nunţi, botezuri, pomeni, onomastice şi majorate…» mă informă directorul.

Mă mai uit odată la impunătoarea clădire, la firma ei luminoasă şi cu durere şoptesc:

«Amin Cultura!»

 

Luni, 19 brumar, 2012,

Drobeta Turnu Severin

Vizualizări: 106

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Acest caz nu este unic, din păcate, în România. Peste tot s_a distrus tot ce ţinea de cultura minimă a sătenilor sau a orăşenilor şi s-au făcut case de jocuri de noroc, bingo sau restaurante. În sala unui cinematograf mare, din cartierul meu, a venit Dan Diaconescu, mai nou, cu nişte afişe mari... cu o cruce enorma pe zidul din faţă, şi, zice el prin religie, rugăciune vom dobândi şi vom trăi mai bine. L-am întrebat dăunezi pe un băiat, un reprezentat de al lor, ce fel de religie propovăduiesc, de ce religie ţin?! Şi mi-a răspuns că de toate religiile, toate sunt valabile, doar să mergem acolo şi să ne rugăm, în rând cu ei, că vom primi de toate...

Asta este noua cultură, să stăm în genunchi cu mâinile spre cer.

Am citit cu amărăciune, textul tău.

"...AMIN CULTURA..."

Amar! 

Imi place cum este scris textul.

Cu prietenie,

Bine scris. Felicitări! Textul a fost dus în Bibliotecă.

Doamnelor, va multumesc de trecere ;i comentarii, cu adanc respect MHT 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înflorise liliacul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 10 minute în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 23 minute în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 28 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 30 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 30 minute în urmă
Postări de log efectuate de ELENA AGIU-NEACSU
cu 33 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atât de mult... a utilizatorului Dacu
cu 35 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 38 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 53 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 55 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din accidentele altui secol a utilizatorului petrut dan
cu 57 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Zidirea a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caisa cu pistrui a utilizatorului Mihaela Popa
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor