Anti-ego

[Exemplu de Titlu]

Am obosit. Drumul e prea lung și simt nevoia să mă așez. În viață există un moment pentru fiecare decizie, pentru fiecare acțiune. Acel moment în care te așezi și faci o pauză există și el și cred că m-a ajuns din urmă. E mai ușor să privești în jur și să-ți dai cu părerea… adevărul e că nu am prea fost în acțiune niciodată pe acest drum, pur și simplu m-am lăsat ademenită de-un miros. Dualitatea prevalează în orice mediu, nu o poți nega. Sacrul și profanul se găsesc în cantități inexacte în fiecare aspect al vieții. Tac. Din toată cugetarea n-am înțeles prea bine cu ce m-am ales până-n momentul de față. O fi sacrul sau profanul? Sau există și purgatoriul? Probabil aici mă găsesc. La mijlocul drumului. În purgatoriul meu de vise unde singură-mi aleg drumul, dar aștept și o confirmare de la cei Mari. De ce să nu recunoaștem? Întotdeauna ne-am așezat stratificat și am depins mental de acest sistem. Mereu e o persoană sub Mia, pe care Mia o va lua mai puțin în seamă în drumul ei, deși o va aprecia pentru locul până unde a ajuns, cu invidia inerentă și desconsiderația absolut omenești Miei. Și Mia e un om ca oricare altul!  N-am stabilit că nu suntem perfecți? Și mai e o persoană deasupra Miei, de care Mia depinde de cele mai multe ori – psihologic sau… nu! E de ajuns să fiu dependentă psihologic.

Aștept. Îmi aștept sentința.

Cine m-a pus să aleg calea întoarsă? Calea aia incomodă pe care o alegi mai degrabă din exotism, decât dintr-o decizie judicioasă. Eu sunt Anti-! Nu-mi place salata, sunt anti-salată, nu-mi place societatea, sunt antisocială, nu-mi place viața, sunt anti-viață. Anti-viață? Asta ar însemna să mă neg pe mine… fără să-mi dau seama, m-am întovărășit cu un anti-ego pe care mi l-am creat în gând. Lucrurile mari și frumoase se creează uneori pe nesimțite. Astea-s surprizele, de fapt. De aceea unora nu ne plac surprizele. Acum pregătesc și eu una. Trebuie să mă prezint lumii cu noua mea viziune. Viziunea-surpriză. Anti-Mia. Cine mă vede dincolo de mine își va da seama că mint cu nerușinare! Nu există Anti-Mia. E o iluzie, o hologramă ieftină a ego-ului meu. Mi-am falsificat sufletul! Și totuși…

E prea tentant ca să refuz oferta. Trenurile nu stau o veșnicie în stație. Mi se oferă șansa să fiu contra mea, așa cum luni de zile, chiar ani, am fost anti-sistem. Lucrurile astea obosesc și sunt al naibii de finite. Nu cred că poți fi ”anti-ceva” o viață întreagă, oricât de decis ai fi. E un moment când Supra-Ego-ul te dojenește blând și te sfătuiește să iei o pauză, să joci rolul înțeleptului. În contrapondere, tu creezi un anti-ego… în cazul acesta tu ești eu. Așa am făcut și eu acum. Nu e o regulă, e o posibilitate ademenitoare. Ăsta e cuvântul! Numai ceva ce te ademenește îți poate șopti destule palavre la ureche pentru a nu mai auzi cântul sirenelor bune. Să mă strige cineva! Am surzit? Important e că văd, și ceea ce văd mă îndreptățește să schimb foaia și să mă experimentez altfel. Am obosit să fiu anti-tuturor, ce-ar fi să mă liniștesc și să fiu doar anti-eu?

Nu mai prezint pe nimeni nimănui. Și-așa vorbirea în public nu e punctul meu forte, aș putea fi înțeleasă greșit. ”Oamenii nu înțeleg greșit, Mia! Ei au opinii. Toată lumea are dreptul la opinie, așa e democratic”. Cine a fost ăsta? Ah, îl pomenisem înainte. Supra-Ego-ul, Supra-Mia (deși mi-ar plăcea să-i spun ”SuperMia”, e mai comercial. Of, iar pic în plasa sistemului; e greu…). Ar fi prea banal și repetitiv să o spun iar pe aia cu lupta din noi, cu lupta persoanelor sau personalităților din noi.

Cam așa e. Sunt eu, Mia, este Supra-Mia, și mai nou am cunoscut-o și pe Anti-Mia. E al naibii de ilar! Cum să fii înainte ”anti-ceva” și să-ți creezi un ”anti-” la acel ”anti-” anterior? Oare ar trebui să-mi spun Anti-anti-Mia? Nu… încă nu e momentul. Se va naște pe parcurs și o anti- pentru Anti-Mia.

Drumu-i lung și am obosit. E timpul să stau jos. Mi-am terminat discursul aici.

(Eu și Mia, Mihai Cotea, editura Singur, 2016)

[Sofia Sincă]

Interesante aceste meditații, dar abstracte. Anti ego? Nu se poate. Nu avem voie :)) Nu se poate cel puțin din inerția de autoapărare cu care toți ne naștem, altfel nu putem supraviețui. Atâta timp cât ne aflăm pe acest pământ, în mod real nu putem fi împotriva noastră (fiecare împotriva propriului ego). Și dacă se ajunge, din punctul meu de vedere este ceva patologic. Eu sunt o persoană mult realistă.

Dar putem divaga, putem inventa, medita sau fabula.

Mi-a plăcut textul.

Sofy

[Mihaela Suciu]

Drag de Mia! După atâtea întrebări și frământări, finalul e înțelept: ,,Drumu-i lung și am obosit. E timpul să stau jos. Mi-am terminat discursul aici.”, dar  eu îl văd și cu umor: ,,V-am bătut destul apa în piuă... Comentați voi!”

[Nikol MerBreM]

Introspectivă, această Mia :)! Mi-a plăcut! Mi-a amintit de femeile în miniatură din "Lapte negru" al lui Elif Safak, fiecare întruchipând o trăsătură de caracter a personajului principal.

[Corina Militaru]

In sistem se naste la fiecare moment o Anti-Mia :) Dincolo de granitele sistemului Mia doar este. Atât. Mi-a plăcut!