Amintirile viitorului ( proză scrisă în 2012)

[Sofia Sincă]

  Ma se trezi cam indispusă din somnul hipnotic programat de Scandel, robotul. Întoarse privirea leneşă spre Flo şi observă ca avea ochelarii de somn şi căştile pe urechi. Semn că încă dormea. Încercă să-şi construiască imaginea perfectă pentru ziua ce urma. Avea în plan să mărească levăle la câteva jocuri, să inventeze altele pentru divertisment, să urmărească vreun asteroid plutitor accidental sau ce se va mai ivi, să participe la o conferinţă. Coborî leneş din fotoliu-pat şi se aşeză mai comod în faţa monitorului ei, cel din dreapta hubloului. Picioarele fusiforme le piti sub ea în fotoliu ergometic, poziţia ei preferată. Putea sta aşa ore întregi, fără a-şi schimba poziţia. Îşi fixă ochelarii 33D la ochi, fără de care nu vedea aproape nimic. Ochelarii aveau nişte lentile mari şi opace încât îi acopereau aproape toată faţa şi aşa exagerat de mignonă. Urechile le acoperi cu nişte căşti de zi.
Robobuc porni imediat şi-i întinse micul dejun, un sertar cu vreo câteva pastiluţe de culori diferite. Ma nu se arătă interesată, dar Robobuc nu renunţă uşor, zumzăi plăngăcios, îmbiind cu sertarul. Ma aruncă o privire absentă în sertar şi strâmbă din nas. ''Tot .... cu iz de lapte... m-am săturat de ele. Se vede că a fost programat de Flo. Robobuc, eşti prost!'' şi-l deconectă. Robotul mai clipi odată din gene cu sertarul întins şi adormi liniştit. Îşi îndeplinise misiunea.
Apoi Ma începu a hălădui printre programe, pe site-urile obişnuite. Intrebă pe ici pe colo câte un ''c f?'' de complezenţă, fără să aştepte răspuns. Uneori primea şi răspuns câte un ''bn'', tot fără importanţă. Îi atrase atenţia o pagină cu imagini colorate intens unde se opri câteva secunde. Parcă trăia un deja-vu, dar nu-şi amintea momentan clar ce şi trecu mai departe. O durere de cap o apăsa din momentul trezirii şi parcă ceva nu-i dădea pace, nu era în apele ei... ''Nu mai găseşti nimic interesat pe webu' ăsta. Mă plictisesc îngrozitor. Ce o fi cu Flo de doarme atât. Dacă nu ne loveste un meteorit sau nu se întâmplă cine ştie ce catastrofă cu celulele solare voi modifica legile astea de conexiune şi utilizare gratuită, vulnerabilă. Se poate lansa un atac care blocheză browserul şi dă posibilitatea preluării controlului de la distanţă.''
Se trezi şi Flo şi după ce aruncă în gură vrei trei pastiluţe din sertarul lui Robobuc, trase direct la copilul electronic, căruia îi făcu operaţiunile de dimineaţă, găsindu-l cu beculeţul de alarmă înroşit, piuind. L-a hrănit cu morcovi şi roşii virtuale, i-a făcut curat, i-a reinstalat antivirusul. Era destul de mărişor, crescut de la nivel de ou şi-i era ciudă să-l piardă acum. Nu-şi putea permite vreo greşeală. Se putea îmbolnăvi sau chiar să moară. Se dădea în vânt după acest pui electronic. Ma nu se arăta interesată de copilul electronic, cu laturi umane. Prea multe pretenţii punea.
Privi apoi spre Ma şi lăsă să-i scape un... ''c f?''. ''bn'',răspunse Ma, plimbîndu-şi degetele firave ca nişte spice unduitoare, într-o serie de gesturi pentru un limbaj multi-touch, pe ecranul monitorului. Nu-i mai spuse de durerea de cap care încă persista, pentru a nu mai lungi vorba. Gesturile îi erau ajutate în interpretare de luminile infraroşii. ''mi se expira microcip medical, mai scrise Ma. nu-i prob, citi fata răspunsul lui Flo. ba da. sunt atatea sistem virusat. ce-ar fi sa iau virus diabet... sau ala de bronșita acută... completă Ma. robomedi c f? treaba lui, sugeră Flo. l-am dezactivat de mult pe robomedi. a devenit nefolo, Flo. de acord cu t, Ma. treb sa-mi montez unu cu mem mai lungă. Ok Ma'', scurtă Flo dialogul. Consideră că au vorbit destul pentru micul dejun. Cuvintele folosite trecuseră de 30. Îl aşteptau prietenii virtuali.
În peregrinările ei spre conferinţă Ma nimeri într-un peisaj pe care nu-l mai văzuse niciodată, dar ciudat i se părea cunoscut. Era o câmpie verde, ireal de verde, plină cu flori colorate viu, neobişnuit de viu, pentru ochii ei mici şi miopi. Câmpia era străjuită de o lizieră de pădure, cu nişte copaci ciudaţi. Înfloriţi! Şi aveau şi frunzuliţe verzi, abia născute din ramurile ce încă purtau boboci. Pe ramuri ciripeau un soi de vieţuitoare mici şi ele frumos colorate, legănându-se uşor într-o unduire a ramurilor. Ciudat, tot ciudat Ma simţi că aude fără căşti, iar nările i se umpluseră de un parfum plăcut. Ea nu auzise niciodată şi nici simţul mirosului nu-l avea. Nu înţelegea ce se petrece cu ea. Începuse să gesticuleze pentru a-i atrage atenţia lui Flo, dar băiatul era cufundat într-un joc pe reţea şi nici nu o observa. Nu era prima dată când Ma se entuziasma, dar el nu înţelegea aceste stări. Uneori se afla într-o pendulare dintre realitate şi ficţiune. Instinctele ei primare erau încă vii. El îşi petrecea timpul pe un loc unde i se părea familial, unde găsea senzaţii tari. Acolo era acasă. Nu-l interesa lumi populate cu oameni sau animale de mult apuse. Simţurile lui erau toate conectate la computer, mediul virtual era identic cu realitatea. Tehnologia chiar era singulară, adică cea a computerelor şi era foarte comod.
Ma dintr-o dată îşi aminti de visul ce i-a lăsat dureri de cap... Asta a visat. A visat că era într-o poiană ca aceea ce o găsise pe site, unde totul mirosea plăcut, unde se auzea vuietul unei ape şi un clinchet parcă, un ciripit al fiinţelor mici de pe crengi. Se interesă repede şi se chemau privighetori... Păsări de mult dispărute, din alte lumi. De cel puţin 200 de ani. Trăi o senzaţie ciudată. ''Poate am trăit în lumea aceea cândva... prea sunt atrasă de ea. Îmi place mult. Dacă am mai avut vreo viaţă, precis pe acele vremuri am trăit-o.'' Şi îşi propuse ca la conferinţă cu fetele, să abordeze subiectul ''alte lumi, trecute''. Aruncă o privire prin hoblou şi avu parte de o altă curiozitate: pe stradă era un om... un om viu nu un robot din cele obişnuite care duceau câte ceva de colo-colo. Mergea foarte încet prin ceaţa obişnuită a zilei.''Azi e ziua curiozităţilor, gândi Ma. Ce-o fi căutând omul ăla pe stradă? Ce l-o fi apucat?''
''flo, vreau sal plss, îşi contactă fata partenerul de viaţă. care sal? ala cu carte elctr. '' După câteva clipe Flo îi aduse şalul.''e in sertar linga avatar. la ceti trb? la confr il pun la avatar. e bn? ok.''
Şi aduse vorba la conferinţă despre visul ei, după ce-şi împodobi avatarul cu şalul plin de cărţi electronice. Părea o librărie electronică. Nu reuşi să stârnească interes printre partenere de discuţie cu visul ei, cu subiectul propus. Una îi replică faptul că nu o interesează oamenii primitivi, cei ce munceau în locul roboţilor. Alta, că trebuia să fi fost foarte tristă viaţa atunci, când omul trebuia să muncească. Mi## îşi exprimă părerea despre cărţile adevărate ca fiind lucruri inutile, că se mai găsesc câteva la nişte muzee, dar ea nu văzuse niciuna, niciodată. Cui folosesc când site-urile sunt pline de librării virtuale, dar oricum nu le citeşte nimeni. Pe cine interesează ceva ce nu cunoaşte... Orizontul lor era mult mai larg. Îşi puteau crea orice lume doreau foarte avansată, lumea ce trăia doar pentru ştiinţă, puteau interacţiona cu cine doreau, nu ca cei ce râmau în pământ ca roboţii, cu animalele lor şi cu maşinile lor rudimentare.
Dezamăgită oarecum, Ma părăsi conferinţa şi căută distracţie de una singură. Luă vreo trei pastile din sertarul lui Robobuc, de data asta cu aromă de pizza. Flo avea grijă de tot ce se numea gospodărie. El programa roboţii pentru mâncare sau pentru a aspira praful care se aşeza foarte repede, deşi camera era aproape emertică, de roboţii generatori de energii. Se autoconsolă Ma cu faptul că-l avea pe Flo alături. Erau un cuplu fericit, un caz fericit în comparaţie cu alţii, care erau la mare distanţă unul de celălalt, chiar în continente diferite. Plecă în căutarea glingonierilor cu un sentiment de automulţumire. Trăia doar într-o epocă ultramodernă unde avea totul la dispoziţie cu minim de efort.
Pentru ce nu ar fi mulţumită?

[Sofia Sincă]

Îmi place imaginația ta, Ana, referitoare la emoticoane... Merge mai departe decât a mea. Totul e posibil. Dar m-a amuzat teribil. Interesant este că și noi, oamenii mari le folosim. Ce să mai zicem de copii?! Și bancul, tot în temă, e grozav.

Ana C. Ronescu a spus :

Fantastică povestea dumneavoastră, doamnă Sofi,  - la propriu și la figurat. Imaginație, previziune, umor fin, inteligent, dar și mult optimism.  Eu cred că peste 200 de ani, nimeni nu va mai ști sensul cuvintelor. Vor exista doar emoticoane, nici măcar abrevieri, pentru a exprima stări primare. Încântată să vă (re)citesc!

Am citit, de curând, un banc amar pe net: anul 2020 trebuie resetat - are un virus.

[Sofia Sincă]

Sunt încă obsedată de o lume total diferită de cea de azi. Sunt convinsă că vor exista vremuri când omul nu va mai muncii pentru mâncare, apoi vor dispărea afacerile. Cui mai folosesc, când roboții vor face tot? Totul, luxul, puterea, faima vor fi trecute pe ultimul plan, la nevoi strict personale, apoi omul va trăi pentru știință. Atunci va fi, vai! Omul nu va mai avea nevoie decât de un spațiu mic, foarte închis și de computere performante. Totul se va face prin computere, de acasă. Până unde se poate ajunge este inimaginabil.

O idee simplă, a unei persoane simple(ca mine) peste 8 ani, aproape s-a adeverit. Dar oamenii supradotați, ce vor putea inventa? Mă sperie gândul.

Mulțumesc pentru aprecieri.

Dinca Valerian a spus :

Scrisa in 2012? Mai e un pic si se adevereste. Gandul imi zboara spre Harry Potter sau inelul hobbitilor. Va admir si invidiez indemanarea cu care construiti foarte natural o lume altfel decat cea in care traim/traiti. Sau poate? Felicitari, raman al Dvs placut surprins entuziast.