Clătiteeee
- Aş mânca ceva bun!
- Dane, tu tot timpul ai mânca!
- Da, dar acum vreau ceva bun.
- Unt cu gem...
- Nu vreau unt. Vreau ceva bun! Aş mânca nişte clătite...
- Dar nu avem. Cine vrei să le facă?
- Nu e greu, amestecăm oul cu apa şi cu făina, le prăjim pe o parte, apoi le întoarcem şi pe partea ailaltă, le scoatem pe o farfurie, le dăm cu gem şi gata... ceva bun.
- Şi cine vrei să le facă?
- Păi eu te-am învăţat tehnologia, acum munceşte şi tu ceva.
- Eu ?
- Bine, facem amândoi. Tu amesteci şi eu torn.
Zis şi făcut. Ca doi veritabili meşteri bucătari, ne-am apucat de cocălit. Partea cu oul a fost uşoară. A adus Luci două ouă (să facem mai mult „ceva bun”), le-a spart în castron şi dă-i şi mestecă. Ei, acum eu, care ştiam tehologia doar aşa, superficial, stăteam cu punga de făină în mână şi gândeam la ordinea operaţiilor. Să pun eu făină, să toarne el apă ?
- Ce faci mă, dormi? Toarnă făină!
- Făină sau apă?
Şi, ca să mă trezească, îmi aruncă în faţă o cană de apă. Asta nu putea însemna decât un singur lucru: război. Calm, bag lingura-n punga de făină, o umplu cu vârf şi i-o arunc în ochi! Nici că putea rămâne mai prejos, adică la aşa jignire, răspuns pe măsură. A umplut calm găletuşa de 5 litri cu apă, a luat o cană şi, scufundând-o în apă, îmi spuse pe un ton ce nu lăsa loc de interpretări:
- Război ai vrut, război ai!
- Eşti prost!
- Na prost!
Şi-mi aruncă încă o cană de apă în cap. Am luat frumos punga cu făină şi dă-i şi fugi. El apă avea mai multă decât eu făină. Cumva nu era drept, el arunca apă cu cana, eu făină cu lingura. M-am refugiat în holul de la intrare, pitit după comoda cu telefonul, în uşa sufrageriei. Şi dă-i şi luptă, o dată cu apă, o dată cu făină. N-a durat mult şi tot holul era o imensă clătită. Poate că aş fi terminat şi ultimul sfert de pungă de făină dacă în momentul în care eram pe cale să mă declar învingător, dat fiind faptul că Luci epuizase deja apa, n-ar fi intrat pe uşă... MAMA. N-a apucat să facă decât doi paşi în coca de pe jos și brusc zâmbetul cu care intrase a dispărut.
- Vă omor! Paştele mamii voastre dar! Mi-aţi mâncat zilele! Ce-i, mă, aici?
Cu o privire triumfătoare, scosei capul de după comodă şi îi dădui ferm mamei răspunsul:
- Facem clătite!
Că doar nu era să-i spun că ne batem. Adică mă gândeam şi eu că nu ne poate pedepsi pentru mâncare, dar pentru bătaie, eeee, asta e altă poveste.
- Clătite?
- Păi voiam şi eu ceva bun.
Şi ne-nhăţă mama de câte-o aripă şi ne băgă rapid la un curs intensiv despre cum NU se fac clătitele pe hol. Ca să fie mai convingător cursul, a invitat-o mama şi pe prietena noastră mai veche: coada de mătură. Buna prietenă, niciodată nu dădea unuia ce nu-i dăduse deja celuilalt. Era aşa, o dragoste mare între fundurile noastre şi dumneaei, că nu putea trece nici măcar o zi fără să nu ne pupe. Când era cursul aşa, mai către final, mama, care tremura bine de tot de nervi, mai ales că eu o ţineam una şi bună cu „ceva bun, mi-era poftă de ceva bun”, obosită bine, a lăsat mătura să cadă și, pe un ton scăzut, ne-a spus:
- Hai! În curul gol amândoi. Imediat!
Docil din fire, am purces să mă dezbrac. În doi timpi şi trei mişcări eram gata. Luci, pudic din fire, și fiţos încă de pe vremea aia, a păstrat pe el chiloţii.
- Să plecaţi, să nu vă mai văd! Nu mai pot! În fiecare zi, în fiecare zi trebuie să faceţi voi ceva. Cum dau să intru în bloc, cum mă iau de bună femeile de la croitorie să-mi spună ce au mai făcut băieţii mei azi. Nu scap bine de ele, că la doi mă întâlnesc cu moş Liţoiu care şi el are ceva de spus despre voi, intru pe uşă şi...
Nu mă podidise plânsul din cauza cozii de mătură, dar perspectiva de a pleca fără ţintă a declanşat potopul. Plângeam cu sughiţuri şi mă uitam când la mama, când la Luci. Nu faptul că trebuia să plec în fundul gol, ci faptul că plecam către nicăieri era marea mea problemă.
- Păi şi unde să mă duc? Unde?
- Nu ştiu, unde vreţi, da’ la uşa mea nu mai staţi!
Luci, ca un frate mai mare, m-a luat de mână şi în timp ce ieşeam pe uşă, se străduia să mă consoleze.
- Taci mă, că mergem la mamaia!
- Păi da, că tu te duci la mamaia ta, da io, io ce fac?
- Hai mă taci, nu fii prost, că mai întâi te duc pe tine la Buzău şi după aia mă duc şi eu la Făurei.
- Da’ pe unde să mergem? Că eu nu ştiu drumul.
- Păi nu ţi-am zis că te duc eu? Înseamnă că eu ştiu.
- Da’ tu de unde ştii?
- E simplu: mergem la gară, întrebăm unde e Buzăul şi o luăm aşa, pe linie, până ajungem, şi după aia eu mai merg un pic şi ajung la Făurei.
- Da’ ştii tu sigur că ajungem la mămăiţa astăzi?
- Dacă tata face două ore până la măta-mare, noi cât să facem? Hai, o zi, până mâine seară suntem ajunşi!
- Dacă aşa ştii tu...
- Unde vă duceţi, mă? Şi-n curul gol? ne-a întrebat tata, care tocmai atunci venise de la combinat.
- Ne-a dat mama afară. Şi-acum Luci mă duce la mămăiţa mea la Buzău şi el dup-aia se duce la mămăiţa lui, la Făurei.
- Treceţi în casă imediat!
- Da’ mama...
- Lasă, că mă ocup eu de maică-ta.
Şi am urcat. Ne-a dosit repede pe uşa sufrageriei în pat. După atâta război, după conversaţia cu coada măturii, e lesne de înţeles ca am adormit instant. Seara, când ne-am trezit, mama era calmă, ştersese urmele dezastrului, ne-a dat să mâncăm şi ne-a retrimis la culcare. Că doar nu era să stăm huhurezi toată noaptea pe întuneric! Oricum la 10 se lua lumina. Tata nu era acasă, ca de obicei urmărea şarjele la serviciu.
...Vreo 20 – 25 de ani mai târziu, în jurul unei farfurii de clătite, mi-am adus aminte de ziua aia. Eram la mama, era şi frate-miu prezent. Mama ne-a privit lung pe amândoi:
- Aşa am făcut? Nu ştiu ce-o fi fost în capul meu! Înseamnă că mă disperaserăţi tare de tot! Şi-aţi plecat? Eu mă gândeam că staţi şi voi la uşă 5 minute până spălam pe jos şi apoi vă băgam la loc în casă. De unde să ştiu că voi eraţi chiar aşa de nebuni încât să plecaţi în curu’ gol? Noroc cu tac-tu!
Cuvinte cheie :
Da, noroc cu tac-tu! :))
Nu înțeleg însă, de ce unul avea mămăița la Buzău și altul la Făurei? Nici la mămăițe nu vă înțelegeați? Poate scrii un text pe tema asta, ai har umoristic!
Mulțumesc frumos, pentru pastila de râs! Meriți ceva bun... clătite?
:)) da, este de lămurit şi povestea bunicilor, deşi cred că deja este cumva evident. Eu eram la bunica maternă, fratele meu la bunica paternă. Când ai doi copii minunaţi, frumoşi şi atât de inteligenţi că nu trece nici măcar o singură zi fără ca ei sa nu facă o trăznaie atunci când sunt împreună care este soluţia unei vacanţe reuşite ? Să îi desparţi.
Mihaela Suciu a spus :
Da, noroc cu tac-tu! :))
Nu înțeleg însă, de ce unul avea mămăița la Buzău și altul la Făurei? Nici la mămăițe nu vă înțelegeați? Poate scrii un text pe tema asta, ai har umoristic!
Mulțumesc frumos, pentru pastila de râs! Meriți ceva bun... clătite?
O altă năstrușnicie, povestită cu mult umor. Știi, eu mă gândesc, acum, la făina aia prăpădită pe jos, făcută aluat practic și care nu se găsea pe acea vreme. Biata mamă a mai îndurat și lipsa kilogramului de făină, care conta muuult.
le prlăjim - prăjim,
el apă ? - lipește semnul de cuvânt.
20 – 25 - 20-25
Savuros, autentic și original.
Cu deosebită plăcere a textului,
Sofi
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor