Amintirile unui decreţel II

[Ciliban Daniel]

Călători printre stele

- Dane! Încearcă să nu mai faci atâta zgomot, o să trezeşti toată casa.

- Eu? Nu sunt eu de vină, aşa scârţâie podeaua.

- Ai luat tot ce ţi-am zis?

- Eu ştiu? Cred că da. M-ai cam grăbit şi... să nu fac nici zgomot, să nu las uşa deschisă, să nu uit ceva ...

- Vorbeşte mai încet!

- Sigur, Luci, că eu sunt ăla mic şi prost. Eu car tot şi tu?

- Eu am grijă să vezi pe unde mergi, să-ţi deschid şi uşa şi să o închid după tine. Vezi? Eu fac mult mai multe. Tu doar cari o plapumă şi două perne ...

- ... Şi o carte, şi o sticlă cu apă, iar în buzunare am mâncare şi ochelarii tăi. Că tu nu puteai măcar să-ţi ţii ochelarii, eventual şi pâinea, salamul şi ... offf, am uitat cuţitul.

- Hai, lasă că te descurci tu! Mai curând se-neacă raţa decât să-ţi rămână ţie salamul nemâncat.

- Eeee, nu e chiar aşa. Trebuie să-mi fac sandwich, înţelegi? Adică să tai două feliuţe de pâine între care să bag patru felii de salam. Întoarce-te după cuţit!

- Eşti nebun? Lasă cuţitul, rupi şi tu cu mâna.

- Nu se poate! Hai că rup pâinea, dar salamul? Ori te duci după cuţit, ori las tot aici şi mă duc eu, că tot aş mai avea nevoie de vreo două feliuţe de brânză. Să am cu ce mânca roşiile şi castraveţii.

- Ce roşii şi ce castraveţi?

- Păi, din solar! Cât te duci tu după cuţit, eu dau fuga la solar, iau câteva roşii, castraveţi un ardei ...

- Eşti nebun? Numai la mâncare ţi-e gândul!

- Nu pot să gândesc pe burta goală. Dacă tot te duci după cuţit, adu şi un castronel. Şi două furculiţe ...

- Taci, că te cărpesc!

- Dacă mă apuc de ţipat mai cârpeşti pe dracu! Te duci?

- Offff! Nu iau decât cuţit. Cu restul te descurci. Nu stau acum să hodorogesc prin bucătărie după toate cioabele pe care ţi s-a năzărit ţie că le vrei.

Şi uite aşa, tiptil, tiptil, se întoarce Luci de la uşă să-mi completeze bagajul. Eu mi-am văzut de drum şi am dus calabalâcul din cârcă afară, urcându-l apoi cu grijă în podul magaziei pe care tocmai o  construiau bunicii. Cum eram decis să mănânc bine şi cum luna strălucea aşa de tare şi de frumos afară, am profitat şi am dat iama în solar, de unde în doar trei timpi şi cinci mişcări am ieșit victorios cu doi castraveți, şase roşii şi un ardei verde. Am urcat cu grijă în pod preţioasa încărcătură şi am aşezat-o alături de pâine şi jumătatea de baton de salam. Pregătisem din timpul zilei cu mare atenţie tot. Peste bârnele podului înjghebasem un pat din scânduri având grijă ca acesta să fie sub jumătatea terminată a acoperişului. Cealaltă jumătate de acoperiş lăsa deschisă vederea spre lumea de sus, lume de unde ne zâmbeau şăgalnic stelele. Luci era acela care luase hotărârea de a ne petrece noaptea afară, hotărâre la care am aderat imediat, fără să stau prea mult pe gânduri.

Din capătul scării şi-a făcut apariţia Luci, ţinând în mână doar cuţitul. L-am întâmpinat cu un oftat adânc ce se voia a fi un reproş, dat fiind faptul că nu adusese castron şi furculiţe. Asta e, acum urma să fac salata direct la burtică.

- Uite! Ia-ţi cuţitul. Ce dracu ai făcut mă aici, cămară? Parcă eşti născut pe foamete...

- Un om trebuie să mănânce când îi e foame ...

- Numai că ţie ţi-e foame tot timpul. Auzi ştii ce, hai să mutăm patul aici, sub stele.

- Păi şi dacă ...

- La cât e de senin, nu există nici un „păi dacă ...”. Hai, fugi şi mută tot aici!

În ciuda tuturor mormăielilor mele, m-am supus docil. Cu cât mutam mai repede patul, cu atât aveam să iau masa mai repede. N-a durat mai mult de vreo 5 minute şi totul era rearanjat cu faţa către lună. Ne-am aşezat turceşte unul lângă celălalt, Luci a luat cartea de astronomie (ediţie 1950) găsită printre cărţile de şcoală ale mamei şi a deschis-o direct la final la secţiunea cu hărţile astrale, iar eu   mi-am aşezat tacticos în faţă, pe categorii, ceea ce avea să devină un copios „dejunoprânzocină”.

- Mda, avem luna. Asta e clar.

- Da, luna ...clar.

- Să căutam „Carul Mare” care face parte din „Ursa Mare” ...

- Da de ce „ursă”? Seamănă cumva cu un urs? întrebai eu mofăind tacticos la un sandwich pe care abia îl puteam cuprinde cu ambele mâini.

- Dane, taci şi mănâncă! Nu mă întrerupe acum că citesc harta.

- Da’ de ce ursă? Dacă tot citeşti, caută şi ce întreb eu.

- Offf ..., moară stricată, stai! Uite Ursa mare la pagina ... mda ... stai un pic ... uite „De fapt, dacă ar fi să luăm constelația din punct de vedere astronomic, Ursa Mare este o constelație cu forma unui patruped, ce înglobează și Carul Mare. De multe ori, lumea face confuzie între Carul Mare şi Ursa Mare, deși Carul Mare aparține Ursei Mari, și nu este același lucru. O altă denumire a Ursei Mari este Ursul Mare …”

- Deci seamănă cu un urs ...

- Da, Ursa Mare seamănă cu un urs, dar dacă nu ai răbdare să găsesc Carul Mare, nu o să găsim ursul, aşa că taci un pic. Deci: trei stele în linie care se leagă de un pătrat de alte patru stele ...

- Toate sunt în linie şi în pătrate şi cred că şi în romb ...

- Dane, taci! Stai să găsesc eu şi îţi arăt şi ţie. Ai spălat roşia aia?

- Trebuia? Las’ că beau apă şi se spală toate după aia ...

- Doamne, uneori ...

- Ştiu, ştiu, parcă m-a născut mama pe foamete.

- Nu asta voiam să zic, ci altceva: uneori ai mai puţin creier decât găinile. Măcar dacă nu le-ai spălat, şterge-le cu un colţ de cearşaf, că erau stropite.

- Am mâncat şi ieri şi n-am avut nimic!

- Crezi? La ce tâmpenii scoţi pe gură, eu nu aş fi aşa de sigur. Cred că ţi-a topit stropeala aia şi puţina minte care îţi mai rămăsese.

- Nu se poate! Mâncarea ajunge în burtă, nu în cap.

- Deci, Carul Mare ... uite una, două, trei. Bun, acum să căutăm pătratul lângă ele, mda ... ăsta e. Uite, mă, l-am găsit. Daneee!

- Da.

- Te uiţi?

- Da, normal. Unde?

- Offff, uită-te acolo sus. Vezi alea trei stele care coboară aşa uşor către dreapta?

- ...

- Hai mă, ce dracu, uită-te: în vârful degetului meu e prima, apoi cobori încet spre dreapta încă două şi un pic mai jos e pătratul.

- Da, pătratul. Şi trei în sus ...

- Acum hai să căutăm „Steaua Polară”. Ştii că aia indică nordul, da? Deci, coborâm trei stele, ajungem la pătrat, mergem la ultimele două stele ale pătratului şi de acolo, trăgând o linie drept în sus e „Steaua Polară” ... uite, aia e.

- Aia strălucitoare?

- Da, mă, da, aia!

Şi uite aşa, uşor, uşor, au trecut ore bune de stat cu ochii pe cer. Luci căuta pe hartă stelele şi apoi împreună încercam să le identificăm. Acum, ce-om fi identificat noi, numai luna aceea plină care ne învăluia cu lumina ei caldă şi stelele printre care ne zburau visele ştiu. Ne-a luat somnul undeva spre dimineaţă, nu ştiu cât să fi fost ceasul, oricum cam pe când stelele şi luna se duceau să vegheze visele altor copii. La un moment dat, o lumină puternică urmată la scurt timp de un bubuit asurzitor mi-a întrerupt bunătate de somn. N-am apucat să mă dumiresc prea bine ce şi cum, de unde şi încotro, că a început o minunăţie de ploaie de vară, cu stropi dintr-aceia mari, cu tunete asurzitoare şi fulgere ce luminau începutul unei alte zile, al unor alte aventuri. Stăteam buimaci în fund aşteptând ca ceva să ne îndemne să facem ceva, dar ploaia aceea, deşi rece, nu ne putea trezi din visare, căci noi încă zburam printre stele, încă mai căutam „Ursul Mare”.

Secunde, minute, Dumnezeu ştie când, Luci a reacţionat primul, luându-şi perna sub braţ şi retrăgându-se sub jumătatea terminată a acoperişului, la adăpost.

- Dane, treci încoace, că iar o să ai curul poligon de tragere, iar intri pe penicilină.

- Stai, mă, să strâng patul!

- Lasă-l sau târăşte repede aici plapuma şi perna. Nu te mai moşcăi aşa. Hai, că până vii tu se termină ploaia!

- Vin, vin. Dar să ştii că e frumoasă şi ploaia asta.

- Îmi zici acum că-ţi place penicilina?

- Nu fii, mă, prost, cum să-mi placă injecţiile, dar ploaia e aşa, cam cum e o prăjitură bună când o-nmoi în gură.

Da, aşa eram atunci, aşa sunt şi acum: ploaia mă poartă-n zări albastre spre visare, cam în aceeaşi măsură în care o face o plăcintă de foi cu mere şi scorţişoară. Doar anii au trecut ...

...Treizeci şi unu de ani mai târziu, pe o lună plină, pe un cer stropit cu mii de stele ce încă ne zâmbesc şăgalnic şi un ger de crăpau pietrele, Luci, mândru posesor al unui telescop Dobson 8" de la Sckywatcher, caută încă să-mi arate drumul viselor, drumul printre stele. Şi parcă timpul a stat în loc, căci eu îl privesc cumva cu admiraţia fratelui mai mic, în timp ce în mână ţin un castronel cu salată orientală.

 

 

[Mihaela Suciu]

Călători prin stele, ieri şi azi!

Văd că-ți place să mănânci, asta dacă eşti idem cu personajul. Ştii cum se face un sandvici țigănesc? :)

Corect e ,,nu fi''.

[Sofia Sincă]

Ce frumos, ce aventuri!... Frumos, instructiv, educativ și romantic în ultima parte. Proze foarte indicate pentru copii, dar nu fac rău nici adulților. Mai ales că, acum copiii nu se mai îndeletnicesc cu așa ceva. Ei au desenele acelea animate, hidoase. Bogăția dialogurilor mai ales, indică lectura ușoară, pentru copii.

Ai de modificat punctele de suspensie.

Am citit cu multă plăcere,

Sofi

[Ciliban Daniel]

Multumesc mult pentru aprecieri. Voi corecta greseala identificata de dumneavoastra.

Sofia Sincă a spus :

Ce frumos, ce aventuri!... Frumos, instructiv, educativ și romantic în ultima parte. Proze foarte indicate pentru copii, dar nu fac rău nici adulților. Mai ales că, acum copiii nu se mai îndeletnicesc cu așa ceva. Ei au desenele acelea animate, hidoase. Bogăția dialogurilor mai ales, indică lectura ușoară, pentru copii.

Ai de modificat punctele de suspensie.

Am citit cu multă plăcere,

Sofi

[Ciliban Daniel]

Ideea amintirilor este ca ele sunt... amintiri. Adică întâmplări reale ale copilariei mele, ale fraţilor şi prietenilor mei.


Mihaela Suciu a spus :

Călători prin stele, ieri şi azi!

Văd că-ți place să mănânci, asta dacă eşti idem cu personajul. Ştii cum se face un sandvici țigănesc? :)

Corect e ,,nu fi''.

[Ion Lazăr da Coza]

Notă: Ca să modificați/reparați un text deja postat, dați click pe Opțiuni (dreapta-sus), bifați Editează Comentariu, retușați ce-i de retușat, apoi click pe Publicare Comentariu, dreapta-jos.

da Coza