La fiecare pas ne întâlnim cu noi sau vechi “prieteni” şi ne întrebăm  dacă relaţia cu ei este una de “adevărată prietenie”. Despre prietenie s-a scris mult şi subiectul a fost tratat din multe puncte de vedere. Cum bine ştim, prieteniile se nasc între oameni care au preocupări şi scopuri comune. Aşa se explică prieteniile care se leagă între colegii de şcoală sau de serviciu. Ele se bazează pe camaraderie şi, într-un fel, pe egalitatea de planuri în care prietenii interferează unii cu alţii.

 

Există însă şi altfel de prietenii, despre care s-a vorbit mai puţin, cum ar fi, de exemplu, cea dintre un doctor şi pacientul pe care-l îngrijeşte. În cazul doctor-pacient, deşi scopul celor doi candidaţi la prietenie este comun, raportul dintre ei este altul decât cel dntre colegi. Deşi nu l-aş numi de “subordonare”, raportul nu este nici de egalitate, pentru că doctorul are o responsabilitate în legătură cu pacientul.

 

Este interesant cum în cazul meu, în care am avut ocazia să fiu tratată de mulţi doctori, relaţia doctor-pacient a fost în permenenţă o relaţie de “prietenie”. Am “lucrat” împreună cu doctorii mei, am dorit întotdeauna, încă din copilărie, să  fiu “succesul” lor. Nu pot să uit, deşi atunci aveam numai cinci ani, zilele în care am avut polio şi nu puteam mişca mâna stângă. Doctorul din spital venea zilnic şi mă punea să ridic mâna stângă. Eu o luam cu dreapta şi o ridicam. Într-o zi doctorul mi-a spus: “hai, fetiţo, fă un efort şi ridică singură mâna stângă, fă-o pentru mine”. Mi-aduc aminte că m-am sforţat din toate puterile ca să-i fac pe plac. Şi, spre surprinderea şi a lui şi a mea, am reuşit să ridic mâna. Mai tarziu, părinţii mi-au povestit că doctorul le-a spus în acea zi: “acest copil se va vindeca sigur.” Şi aşa a fost.   

 

Ideea cu prietenia dintre doctor şi pacient mi-a venit recent, când am fost la controlul anual la un doctor specialist pe care l-am frecventat timp de zece ani, la început de patru ori pe an, apoi de două ori şi, după câţiva ani, numai o data pe an. În Ontario, după zece ani, dacă maladia nu a revenit, nu mai e nevoie de controlul medicului specialist şi pacientul rămâne din nou numai în grija doctorului de familie. Cum spuneam, recent am fost la medicul specialist la controlul anual. La sfârşitul consultaţiei doctorul mi-a spus: “ După cei zece ani care au trecut de când te îngrijesc pot declara că boala a fost învinsă. Practic e momentul să predau ştefata doctorului de familie.” După o pauză, a reluat: “Dar mi-e greu s-o fac: în toţi aceşti ani în care am fost martorul luptei dv cu boala, am devenit “prieteni”. Dv, prin voinţă, optimism şi determinare v-aţi ajutat nu numai pe dv, dar şi pe mine. Prin dv am dobândit un nou “succes medical”. În plus, în cei zece ani care au trecut şi peste dv şi peste mine, am învăţat împreună o mulţime de lucruri şi…” Aici s-a întrerupt şi a tăcut, dar cred că a gândit “am îmbătrânit împreună”. Am tăcut şi eu. Avea dreptate, m-am gândit; doctorul, ca şi asistenta cu care lucrează de peste 30 de ani, îmi deveniseră “familiari”. Trăisem împreună momente în care au trebuit luate decizii importante. Ei au fost, de-alungul anilor, martorii angoaselor mele. Veneam la control şi de fiecare dată observam pe masa asistentei noi fotografii reprezentându-i pe nepoţii ei crescând de la un an la altul.  

 

Sigur, despărţirea de un doctor de specialitate ar trebui să fie o bucurie, pentru că ea constituie eliberarea de statutul de “bolnav”. Mi-aduc aminte că, de-alungul anilor, în sala de aşteptare a acestui doctor, când din cabinet ieşea câte un pacient spunând: ”Gata, nu mai e nevoie să vin la control, boala a fost învinsă, sunt liber ca o pasăre”, toţi ceilalţi pacienţi aplaudau. Asistenta, al cărui birou era amplasat în sala de aşteptare, se bucura şi ea, iar eu mă întrebam când va veni şi pentru mine ziua în care să ies învingătoare din cabinet şi să spun celorlalţi “sunt liberă ca o pasăre” şi ceilati să aplaude. Aşteptam această zi, o doream, o visam. Şi iată că, atunci când a venit, nu mai era chiar aşa o bucurie, intervenea un element nou, acea legatură “de prietenie” care se stabileşte când oamenii au, cum spuneam mai sus, o preocupare şi un scop comun.

 

La sfârşitul conversaţiei, medicul a luat decizia: “Vei mai veni anul viitor pentru un ultim consult şi apoi vei rămâne în grija doctorului de familie”. Am ieşit din cabinet cu lacrimi în ochi. Bucurie? Tristeţe? Ambele amestecate? Asistenta şi-a notat în condica ei data la care voi veni anul viitor, ştiind şi sperând şi ea că va fi ultima oară.      

  

Foarte frumoasă mi se pare această “altfel de prietenie”, în care dorinţa supremă a prietenilor este ca ei să nu mai aibă ocazie să se vadă. Sigur, ei se pot revedea şi în afara cadrului medical, dar în acest caz prietenia lor se va transforma într-una din cele despre care atâţia alţii au scris. 

       

Vizualizări: 22

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Foarte interesant şi foarte adevărat este ideea acestul semieseu, doamna Veronica. Laudative sunt aceste soiuri de prietenie, medic-pacient, dar sunt rare. E bine că, totuşi exită. Însă eu nu am auzit pe aici pe lângă mine o astfel de prietenie... poate ele sune mai posibile în Ontario, acolo la dvs. unde relaţia bolnav-pacient este alta. Nu vreau să spun că aici nu ar fi medici cu suflet. Sunt, şi cunosc eu unul, pe medicul meu de familie, dar... nu mi-aş permite să-l numesc prieten, deşi venea să-mi ia nepotul de acasă pentru a se juca cu fetiţa lui, fiind singurul ei preferat. Acum sunt mari, sunt studenţi, amândoi. Dar un astfel de sentiment nu s-a legat între noi. Poate vina este la mine.

“familiari” - familiali

Apreciere deosebită pentru textul dvs. Sofy!

Interesant unghiul din care priviti relatia medic-pacient. Altfel, imi place sa cred ca a fi prietenos este o stare implicita, alterata insa de multe ori de orgoliu si frica.

Cu prietenie,

Multumesc, Sofia. Relatiile profesionale intre doctor si pacient nu determina neaparat existenta unei "prietenii". In cazul meu particular insa, asa s-a intamplat. Echipei de doctori care mi-au salvat viata le-am dedicat prima mea carte in engleza si gestul meu i-a impresionat. 

Interesant comentariu. Intr-adevar, orgoliu, frica si multe alte emotii pot determina o "pastrare a distantei" dintre medic si pacient. 

Multumesc pentru trecere. 

Corina Militaru a spus :

Interesant unghiul din care priviti relatia medic-pacient. Altfel, imi place sa cred ca a fi prietenos este o stare implicita, alterata insa de multe ori de orgoliu si frica.

Cu prietenie,

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Emil Dumitru a postat o discuţie
cu 57 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 2 ore în urmă
Ionel Mony Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugăminte a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 4 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stare de vară a utilizatorului Ana Cîmpeanu
cu 6 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dacă n-ar fi apus mult înainte soarele a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o noapte polară și atât a utilizatorului gina zaharia
cu 6 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o noapte polară și atât a utilizatorului gina zaharia
cu 6 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o noapte polară și atât a utilizatorului gina zaharia
cu 6 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o noapte polară și atât a utilizatorului gina zaharia
cu 6 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o noapte polară și atât a utilizatorului gina zaharia
cu 6 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o noapte polară și atât a utilizatorului gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog granatul plin a utilizatorului Dinca Valerian
cu 8 ore în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog granatul plin a utilizatorului Dinca Valerian
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog granatul plin a lui Dinca Valerian
cu 9 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se-aude din cer muzica galaxiilor a utilizatorului gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Denisa Curea Popa
cu 15 ore în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Scrisoare a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 15 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor