3. Tata Niţu (povestire)

[ELENA AGIU-NEACSU]

- Bună ciorba de peşte! Di la cine l-ai cumpărat? îşi întrebă Niţu nevasta.
- Di la Văsâle-a lu’ Cildă! răspunse Riţa.
- Asta da! Caras - clasa-ntâia! Să duce şi pescuieşte taman pi la morenari! Auz’ că-l pun ăia pe fugă cu pietre! Da’ păn’ să trezăsc ei să vină la baltă, ăsta-şi face plinu’! Bun băiat!
- Da şi porumbu’ e bun! zise Leta.
- Măi cu samă că-l alesăşi tu!
Auzind aşa, Leta se ridică de la masă şi ieşi.
- De ce eşti şi tu aşa de rău! Ştii că e sensibilă!
- Şi de ce e aşa?
- Dac-aşa ne e neamu’!
- O ţâneţ’ una şi bună cu neamu’! Aţ’ răsfăţat-o, aia e! Şi să-ţi spun...
Dar nu îşi termină vorba, că o văzură în prag cu o legătură pe mână.
- Ce e, soro? o luă la întrebări Riţa.
- Plec!
- Unde?
- Acas’!
- Cum acas’? Nu ştii că a ars pân’la temelie!?
- M-oi descurca eu! se ţinu Leta.
- Vez’ să nu-ţ’ încurc eu moaţele! o apostrofă tata Niţu. Du-te, da’ să nu te mai întorci!
- Dacă vă stau în gât, di ce-aş mai rămâne-aci?
- Un’ să te duci? Doar ştii că nu a mai rămas nimic din casă! Şi-apoi unde pleci acuma, noaptea? o ţinu Riţa pe-a ei.
- La vreun hăndrălău! i-o întoarse neiertător Niţu.
- Las-o, mă, în pace! Nu măi pune şi tu gaz pe foc! Stăi aici şi de mâine om vedea ce-om face! Nu poţi să pleci noaptea! Măi ales peste câmp! E periculos!
- O mănâncă balaurii! zise Ionuţ chicotind.
- Taci, mă, îi dădu Marius un ghiont între coaste.
- Vă e de glumă? interveni tata Niţu. Cu aşa ceva nu să glumeşte! Dacă ai vreun gând, tu, fată, spune, că nu-ţ’ ia nimenea gâtu’! Da’ nu să face să pleci di la casă de oamini noaptea! Vrei să fim de poveste-n sat!?
- Că şi-aşa nu suntem destul! i-o tăie Leta.
- Hai, dă pe guşă tot! Măcar să ştiu cu cine stau la masă!
Leta însă amuţi cu mâna la gură, dându-şi seama că greşise.
- Hai, vorbeşte!
Riţa îi luă apărarea:
- Tu te uiţi în gura ei?
- Gura păcătosului adevăr grăieşte! Haide, spune!
- Şi n-o mai bate la cap! continuă s-o susţină Riţa.
- Vreau să aud şi eu ce ştie satu’! nu se lăsă tata Niţu.
- Mircea şi Sonia!
- Ce e cu ei? Ce e dac-au plecat? Îşi fac un rost, nu!? Ne-ajută să creştem copiii!
- Nţ!
- Da’ ce e, atunci? Tot ai scos un porumbel, acuma dă-i drumu’ să zboare!
- Da’ chiar eşti... sări Riţa.
- S-au despărţit! zise cu glas sugrumat Leta.
- Şi tu ştiai? o lua la rost Niţu pe Riţa.
- Şi dacă ştiam, ce?
- Demult?
- Nu demult!
- Şi ai tăcut!? Şi ia’ intraţ’ în casă! îi luă la rost pe nepoţii, care ciuliseră urechile. Aţ’ mâncat, gata! Valea!
După plecarea copiilor, discuţia continuă aprinsă.
- Cum ai putut să taci? o luă la rost Niţu pe soţia lui.
- Şi dacă-ţ’ spuneam, ce-ai fi putut să faci tu de-aici? Te pomeni că te-ai fi repezit până-n Spania!? E şi-aproape-al dreacului! nu se lăsă Riţa.
- Dar asta e minciună! Cum ai putut să dormi pe-aceeaşi pernă cu mine, în timp ce mă minţeai? Sau de-aia nu dormi tu decât cu drăcii de-ţ’ fac ficatu’ praf!?
- Ei, află că şi de-aia!
- Şi alta care-ar mai fi?
- Grija de fiecare zi! Crez’ că e lucru uşor să faci zilnic oală de mâncare!?
- Asta era!? Mare lucru s-arunci nişte buruieni în apă!?
- Aşa zici!? Atunci de mâine te las pe tine să găteşti dacă ţi să pare un lucru aşa de uşor! Aş vrea s-o văd şi pe-asta!
- Te pomeni c-oi muri de foame dacă nu mănânc bolbotinele tele!?
- Păi!? M-ai aduce la sapă de lemn una-două! Ce ştii tu să găteşti altceva decât friptură şi ouă-n tigaie!?
- Şi nu sunt bune?
- Trai pe vătrai! Bune, nu zic ba, da-n fiecare zi aşa termini puii de pe bătătură cât ai bate din palme!
- Da’ nici ca tine să-i laşi să-mbătrânească!? Tragi de ei până toamna!
- Dacă se poate, de ce nu!? Cu grădina plină de legume nu ar fi păcat să nu mâncăm sănătos!?
- Adică ce vrei să spui? Puiu’ nu e sănătos?
- O fi, da’ nu e bună carnea multă!
- Atunci rămâi la oalele tele şi lasă-mă-ntr-ale mele! conchise Niţu împăciuitor.
- Păi eu ce zâc!? Vezi-ţi de lemnele tele! A, era să uit! Trecu Mărin ţâganu’ dupe ce plecarăţi voi! Auz’, dacă i-ai făcut roata!?
- Că numai grija lui o am!? I-oi face-o mâine-poimâine! Abia ce mi-a adus-o!
- Ce ştiu eu!? Avu drum pe-aci şi...
- Aha! Trecu la frate-su!
- Eu ştiu ce învârtesc ăştia că nu e lucru curat, Doamne păzăşte! De unde-au avut ei bani să-şi ridice ditai căsoaia? Acuma văd că şi-au luat şi maşină...
- Dacă or fi luat-o cu 100 de Euro, cum s-aude, din Germania!?...
- Bine, bine, da’ ca s-o aduci în ţară costă! nu se lăsă bătută Riţa.
- Ia’ şi nu le mai purta tu de grijă! Ai uitat? Câinele moare de bătrâneţe...
- Şi prostu’ de grija altuia! M-atinsăşi, m-atinsăşi... Se putea să mă ierţi!?
- Eu nu zisăi nimic! Ţâie îţi veni mintea la urmă!
- Bine că eşti tu deştept! Ia’ zi-mi, dacă te dai aşa mare, tu ce-ai găti mâine? Dupe capu’ tău, aşa...
- Priptură, mamă, priptură!
- Aia las-o! Făcem duminică! Mâine!
- Ciorbă de lobodă!
- Ei, nici chiar aşa!?
- Atunci?
- Mă mai gândesc!
- Păi vez’!? Tu mă-ntrebi, şi tot tu-mi dai peste nas! nu se lăsă Niţu.
- Ho, că nu dădui cu paru’! îi răspunse Riţa.
- De multe ori doare mult mai rău o vorbă decât... Auz’ la ea! Să nu-mi spui de copii!? Ce-a fost în capu’ tău’? Ai vorbit cu Mircea? Ce zâce? Ce-are de gând?
- Nu se mai împacă.
- De câte ori nu s-au certat ei şi...
- N-auz’ că acuma ea a dat divorţ de el!?
- Sigur a dat peste unu’ cu bani!?
- Păi vezi că ştii!? Eu i-am spus de când a fugit în Timişoara cu cel mai bun prieten al lui că asta nu e fimeie de casă!
- Şi ce-ai fi vrut!? Ce să fi făcut!? Mai ales cu trei copii de crescut!?
- Da’ acuma-ţi place, că rămân pe spinarea noastră să nu avem şi noi linişte la bătrâneţe!? Fii sigur că ea nu o să ia vreun copil la amant!
- Da’ cine i l-ar da, aşa nu-ţi pui prolema!? Ai avea curaju’?... i-o tăie Riţa.
- Ai dreptate! fu de acord Niţu.
- Să fim noi sănătoşi şi să ne ţină Domnul în putere ca să-i creştem!
- Doamne, Doamne, ce vremuri am apucat! Şi eu care mă miram di ce nu dormi tu!?
- Aşa am fost dintotdeauna! Da’ acuma parcă şi mai rău! Nu, zău, e de durmit când mă gândesc că fiu-meu e sângur prin străini!?
- Să fii tu sănătoasă! Şi înainte tot el gătea, spăla, călca! Aia n-a ştiut decât să-şi vânture curu’! Avea treabă fimeia! Eu i-am spus că nu e de casă, da’ nu m-a ascultat! Dacă ne asculta şi divorţa de-atunci, acuma ar fi şi el în rându’ lumii! Aşa, viaţă-ncurcată!
- Şi pe el, şi pe noi! zise Riţa.
- Şi nu te mai văicări ca o babă!
- Păi nu sunt babă?
- Cam deodată eu zâc că nu! În nădejdea aia, ţân’te bine! Acuma înţeleg eu! De-aia au trimis aşa puţini bani luna trecută! Şi tu să nu-mi spui!?
- Tocmai voiam să-ţi spun, da’ mi-a fost frică să nu te faci foc!
- Şi dacă mă făceam, ce? Uite că nu mă fac! Nu vreau să-ţ’ fac pe plac, na! Ba chiar mă bucur că o să am un stâlp la bătrâneţe! Mâine-poimâine are cine-mi da o cană de apă! Că din partea lu’ fi-meu, slabă speranţă! Pe-acolo o să-i putrezească oasele!
- Nu zâce de două ori că să ştii că aşa este!
- Mama ei de nevoie! Cum se ţine ea scai tot de omul nevoiaş!
- Ei, hai, că ne-am pus pe picioare cât de cât!
- Nu zâc nu, da’ îmi pusesem mari speranţe în băiatu’ ăsta al nostru şi poftim! Făcu ce făcu şi s-alese prau’!
- Hai şi nu cobii! Nu ştii cum e ? Tot răul spre bine!? Poate că-şi găsăşte o fimeie pe potrivă!
- Aia e... Că din câte mi-a spus despre Sonia, nu cred eu că se mai încurcă cu nemţoaică!
- Nu i-a fost de ajuns una? Dacă i-a ieşit pe creştet, s-o fi lecuit omu’!
- Aia da! Să ştii că de-aia nu-i măi trebuie!
- Atunci să vină acasă şi să-şi ia o româncă! O olteancă de-a noastră aprigă să scoată şi untul din el!
- Ei, musai olteancă!?
- Musai...
- Puşchea pe limbă!
- Nu înţăleg! Ce vrei să spui?
- Nimic!
- Adică îţi place de cumnată-ta Măria, moldoveanca...
- Ei, că doar nu stau în crovu’ ei!?... se oţărî Niţu.
- Vorbesc aşa, în general!
- Dacă omu-său e mulţumit...
- Mulţumit, pe dracu’! N-are ce să face! Că şi-a făcut-o cu mâna lui!
- Na, vorbeşti de lup... apucă să îngaime Riţa.

[Corina Militaru]

Semn de plăcut popas! Frumos! :)