Ia aminte, țâncule! (autor Rădulescu Marian) - text mutat de la secțiunea proză

[Vasilisia Lazăr]

Nimic nu mi-a fost mai urât decât să fiu trezit dimineața devreme. E drept că de multe ori mă trezeam înainte de a se crăpa de ziuă și ascultam cu nesaț cântecul mierlei, care-și avea cuib în ulmul din spatele casei și cântatul cocoșilor, mai ales să-l ascult pi Iliuță, care mic dar afurisit de rău și harnic la cântat. Când îl auzeam cu glasul lui pițigăiat, chi-chirichi, din toate cântările eu doar pe el îl ascultam. Cum mijeau zorile cum își făceau apariție gureșele vrăbiuțe încât ascultându-le aveam impresia că se certau. După ele apărau guguștiucii în dialogul lor la depărtare. Toate acestea dispăreau încet, încet când venea căldura. Probabil se ascundeau la umbră răcoroasă și dormitau după ce și-au umplut gușile cu boabe. Doar pe la prânz cotcodăcea câte o găină să anunțe, făloasă, că a făcut oul și cuibarul e liber. Cocoșul îi da târcoale și îi fredona, curtenitor, cucurigu drept mulțumire că și-a îndeplinit menirea.

Acum bunica mă scutura încet și eu mă prefăceam că dorm. Nu aș fi vrut să mă scol nici în ruptul capului.

-Scoală, băiete, că ne prinde ziua  în pat. Scoală dacă vrei să te iau la mănăstire sau stai acasă să ai grijă de pui să nu-i ia uliu?

Cum am auzit despre ce-i vorba am sărit din pat ca împins de un arc invizibil și nici nu știu când m-am spălat, îmbrăcat și băut cana de lapte, proaspăt mulsă de bunicu. Restul de coltuc de pâine l-am băgat iute în buzunar și am sărit pe capra docarului înaintea bunicii. Micu aștepta înhămat și fornăia de plăcere că va porni la drum. Bunica mă lăsa pe mine să țin frâiele dar nu era necesar să conduc că Micu știa drumul. Probabil i-l spusese bunica la ureche și el atâta aștepta. Pornea în trap întins și nu se mai oprea decât la poarta mănăstirii. Bunica trăgea docarul sub stejarul de la poarta mănăstirii, îl scotea pe Micu din hulube și-l lega la spatele docarului unde coșul de răchită, împletit de nea Niță la comanda bunicului, era plin cu fân cosit cu o zi înainte. Luam bagajele și o porneam încărcați spre cămara mănăstirii unde bunica le preda călugărului administrator, apoi, mergeam în biserică la slujbă. Când vedeam că bunica e atentă la liturghie eu mă furișam afară și, după miros, mergeam la bucătărie. Tare mult mă fascina când vedeam atâtea tigăi orânduite pe rastel, soba în care troznea lemnul arzând și pe plita, destul de mare, încărcată oale în care clocotea mâncarea. Toate mă atrăgeau ca un magnet, iar călugărul bucătar mi  se părea a fi un vrăjitor făcând cele mai grozave vrăji din care obținea cele mai gustoase bucate. Mă rezemam de tocul ușii și priveam vrăjit.

-Ce-i cu tine măi, țâncule, mă întreba călugărul bucătar când mă descoperea că-l privesc din ușă.

Doamne ce mă enerva când îl auzeam că-mi spune „țâncule”, de parcă altfel n-ar fi putut a-mi spune. Îmi venea să fug de ciudă dar mai mult mă ținea curiozitatea de a privi cum meșterește.

-Sărâ-mâna, nimic, răspundeam cu speranța că mă cheme la el. Iaca aș vrea să fur din meșteșugul dumitale. Știți, acasă, bunica mă lasă să fac mâncare.

-Daaa, și n-a murit nimeni dacă a mănâncat?

Îmi venea să sar să-l pocnesc cu ceva că m-a jignit atât de tare.

-Cum să moară, ba le-a plăcut.

-Bine, mă, țâncule. Acum ce vrei?

-Nu v-am spus, să fur din meșteșugul dumitale.

-Cum să furi?

-Uite așa simplu. Vă privesc și învăț, apoi, acasă o să fac și eu.

-Mă-i să fie, dar aprig hoț ești băiete. Ia vină încoace și ca să înveți trebuie să muncești. Te învoiești?

-Cum să nu!

N-a apucat să mă invite că din doi pași am și fost lângă el.

-Ce faceți aici, am întrebat văzând că pe masă erau o mulțime de legume.

-Niște dovlecei umpluți cu legume și ciuperci, garnisiți cu ou și brânză de oaie.

-Bunicului îi plac dovlecii fripți pe grătar sau tăvăliți prin ou, prăjiți, apoi prin usturoi frecat cu ulei.

-Are gusturi bune bunicul tău. Eu azi fac altceva. Vezi aici am opt dovlecei pe care-i tai în lung și le scot sămânța. Iaca așa cu lingura, încet să nu tai și din carne. Vrei să pregătești tu dovlecei, eu să fac altceva?

-Da, am spus mândru că mă pune să fac o trebușoară.

-Atunci eu o să opăresc roșiile astea să le cojesc ușor. Cât se opăresc roșiile pun la călit ceapa, așa cam trei cepe potrivite pentru câți dovlecei avem.  Peste care adaug morcovul, nu mai mult de trei, pe care-i dau prin răzătoarea mare, toc mărunt și trei ardei gras roșu. La urmă pun cam un chil de ciuperci tăiate mărunt. Ai să vezi...

Curățam cu atenție dovleceii dar eram atent la ce face prea cucernicul Eftimie, așa mi-a spus că-l cheamă.

Într-o tigaie destul de mare cu fundul mai rotund, de ia spus el ok, a pus câteva linguri de ulei și ceapa peste care a presărat un vraf de sare.

-Bunica pune sare la urmă.

-Eu pun peste ceapă un pic de sare ca să o ajut să se facă mai repede.

Am băgat la cap și cum o să ajung acasă o să-i spun și bunicii.

-Gata, am terminat dovlecei, spun mândru așezându-i ordonat pe masă.

-Bravo, foarte bine. O să-i așezăm în tava asta unde am pus mai întâi pergament umezit și stropit cu puțin ulei. Uite așa, ca soldații în front. Le stă și mai bine dacă-i pudrăm cu puțină sare și piper măcinat. Vezi ce bine le stă? Hai să-i punem la cuptorul încins cam un sfert de ceas. Ca să nu stai degeaba ia taie tu așa feliuțe subțirele ciupercile.

Imediat m-am apucat de ciuperci în timp ce părintele a dat morcovul prin răzătoare și l-a pus în ok și a amestecat bine. Când le-am terminat m-a pus să le torn peste ceapa și morcovii din ok. După ce a tocat mărunt ardeiul l-a turnat peste celelalte legume și iar a amestecat. Între timp a cojit cele trei roșii, le-a tocat mărunt și le-a turnat peste legume. Era acolo o adunătură de legume și culori de-ți venea să le mănânci cu ochii. După un sfert de ceas a scos tava din cuptor și în fiecare dovlecel a pus legumele călite, a făcut, cu dosul linguri un cuib în legume în care a spart câte un ou, iar peste ou a turnat o ploaie de brânză rasă și iar a băgat tava în cuptor. Cam la un sfert de oră a scos tava.  Mamă, ce fain arătau acum dovleceii cu umplutură și ou deasupra! A pus în fiecare farfurie câte o jumătate de dovlecel și o felie de pâine. Bineînțeles mi-a pus și mie într-o farfurie și m-a invitat în sala de mese, în trapeză, alături de alți călugări. 

-Fraților, a spus părintele Eftimie după ce s-a terminat rugăciunea și binecuvântarea, să-i aducem mulțumiri acestui băiat fără de care n-aș fi terminat aceste bunătăți.

Toți mi-au mulțumit și așa de fălos eram că nici de mâncare nu-mi mai era aminte.

După ce am mâncat părintele bucătar m-a invitat să mergem în bucătărie unde mi-a servit o felie de plăcintă cu mere și am stat de vorbă.

-De ce  vrei să te faci bucătar, m-a întrebat la un moment dat.

Cinstit nici eu nu eram convins dacă o să mă fac bucătar și nu știam ce să-i răspund.

-Ia aminte, țâncule! De vrei să fii un bucătar bun trebuie să ai drag de a face mâncare, dar și de cei pentru care faci mâncarea. Altfel mâncarea nu va avea gust.

Mai târziu mi-am dat seama de tâlcul acestor vorbe. Avea dreptate.

 

[Vasilisia Lazăr]

 Răspunsul lui Chris 

o amintire draga a dumneavoastra, ceva care probabil v-a ajutat sau v-a intarit convingerea ca e bine sa alegeti acel drum in viata.

textul trebuie revazut pentru ca are ceva greseli. in afara de asta, la gatit se foloseste mult cuvantul "toarna/ turnat" si nu cred ca este cea mai buna alegere. nu puteti spune nici "adaugat"pentru ca suna prea de profesionisti (oricum, reteta e de notat :)))  nu stiu daca nu cumva ar fi mai bine "pus" dar gasit si alta exprimare pentru a evita o repetitie excesiva.

la vremea respectiva nu stiu daca se gatea in wok... asta pentru a pastra autenticitatea perioadei.