La gândul că am fi mai drepți, mai buni

[Valeria Merca]

ronset

Iertarea-i moștenire din străbuni
Și câte-asemenea comori păstrăm!
În marea de neliniști înotăm, 
La gândul că am fi cei drepți, cei buni.

Din resemnare împletim cununi,
O lume cristalină inventăm… 
Cu-aripa frântă încă mai zburăm,
La gândul că am fi cei drepți, cei buni.

Ajunși, în timp, penibili și imuni
Am vrea, iertarea să-nceapă cu noi...
Și împărțim spășirea, iar, la doi - 
La gândul că am fi cei drepți, cei buni.

De-om fi atenți la gropi și văgăuni,
Cinsti-vom moștenirea din străbuni.

[Valeria Merca]

Mulțumesc, Mihaela! :) Bucuroasă de lectură! :)

[Mihaela Popa]

frumos, citit cu drag

[Valeria Merca]

Vă mulțumesc, prieteni dragi: Mihaela Chitic și Vasile Burdușa! Vă mai aștept. :) cu mare drag

[Valeria Merca]

Așa este, drag da Coza! Ronsetul își caută matca, iar iubitorul de frumos își caută calea. În fond, fiecare scriem ceea ce suntem. Am mărturisit că sunt la început și, deocamdată,  doar atât am avut a spune. Recomandarea făcută se referă, bănuiesc, la faptul că ultimul vers trebuie să coincidă cu primul. Voi ține cont de recomandările de preț. De fapt, când nu v-am dat eu dreptate?! :)

Vă mulțumesc mult.

[Valeria Merca]

Dorina, prezență benefică pe acest site, îți mulțumesc mult pentru lectură și opinia exprimată.

Indulgentă, desigur! :)

[Ion Lazăr da Coza]

Salut orice nouă specie literară care înalță spiritual și aduce progres estetic, întru bucuria cititorului!

Ronsetul se pare că încă-și caută matca. Recomand, celor care-l încearcă, să promoveze doar varianta care predomină.

Succes, Valeria!

da Coza

[Pop Dorina]

Un experiment, zic eu, reușit. Am citit cu drag. Felicitări!

[Valeria Merca]

Adevărat, Lisia, ruperea de ritm este la să-nceapă. Forma inițială a versului era Am vrea să ne iertăm întâi pe noi, dar am avut senzația că este o tentă de pleonasm acolo , apoi am modificat. Am precizat că este o încercare - prima încercare. :). Cu ultimul vers ai dreptate, de asemenea, dar mi-am permis o mică abatere de la regulă, considerând că semnificația celor două versuri e asemănătoare. Cu acest vers final, mi-am dat seama că nu e deloc ușor să scrii un ronset. :) 

Îți mulțumesc mult pentru comentariu și apreciere.

Las, drept mulțumire, un Ronset scris de Horia Bădescu:

Aşază, Doamne, lumea cum am vrut!
Veacul se duce, vremea e târzie;
la tine-n ceruri, cineva mai ştie
pământurile noastre peste Prut?

Fă să se pară că ni s-a părut
că-n ele creşte doar zădărnicie;
Doamne, te strigă-ntreaga Românie
-n pământurile noastre peste Prut!

Fă să se poată dacă s-a putut
paharul să ni-l treci în clipa sumbră!
Ia-ţi cârja ta de lacrime şi umblă
-n pământurile noastre peste Prut!

ca să mărturisim că Te-am văzut!
Aşază, Doamne, lumea cum am vrut!

[Valeria Merca]

Asta îmi propun mereu, Ana: să lucrez mai atent! :) Recunosc, este o încercare asupra căreia se mai poate reveni, evident. Îți mulțumesc pentru citire și opinia exprimată.

[Valeria Merca]

O adăugire de nota 10, Tudor Cicu! :)  Cu acest comentariu mi-ați amintit  o superbă zicere a lui  Grigore Vieru: Ochii îs doi și-s triști, d-apoi, inima sigură?

Vă mulțumesc cu inima! :)