Magia primăverii cuprinde omenirea,

De fiecare geană se sprijină un soare,

Cu fiecare cântec, o lacrimă ne moare,

Sub fiecare frunză se primenește firea,

În lanuri de smaralde cum n-au fost nicăirea.

 

La vale, pe coline, în codrul singuratic,

Se-mbracă ghioceii în haină de paradă,

Cochetă, diafană, croită din zăpadă;

Prin șalul din dantelă, sfidând tabloul static,

Zâmbesc pe sub sprânceană, clipesc puțin emfatic.

 

Cu-alură de crăiasă, pășește grațioasă

Fiica preaiubită a Timpului – blând rege,

Promis-a-nsingurarea la poluri să o lege,

Iar frigul și nămeții, cuprinse de angoasă,

De-un munte, hăt departe, cu raze să le coasă.

 

Se-ntrec în glas prigorii-mbătate de căldură,

Pentru-ale lor surate „poeme” înfiripă,

Iubirea de natură nu și-au luat-o-n pripă;

Declară, obosite de-atâta tevatură:

„- I-am recita sonete, de am avea și gură!“.

 

Se-anină, printre muguri, noi gâze dezmorțite

Din somnul ce păruse ibovnic pe vecie;

Gătite-n transparenta și unica lor ie,

Se-nlănțuie, voioase, în dansuri inedite,

Uitând că, mai devreme, erau „cam“ la cuțite.

 

Mă duce întâmplarea aproape de potecă,

Cuprind cu ochii visul ce-n cale mi se-arată –

Superbă evadare din existența-mi plată;

„- E cea mai indicată, de-acum, cinematecă!“,

Șoptește, zeflemistă, o voce intrinsecă…

Vizualizări: 110

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 14, 2017 la 12:05pm

Mulțumesc, Elena Mititelu, mă bucur dacă te-a "fermecat" poezia mea! :-) Cu drag,

Comentariu publicat de Elena Mititelu pe Martie 8, 2017 la 11:28pm

Magia primăverii m-a cuprins!

Lecturat cu plăcere!

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 8, 2017 la 10:58pm

Mulțumesc, Augusta Călin, de rezonanță și votul de încredere! La mulți ani de 8 Martie!! :-) 

Comentariu publicat de Chris pe Martie 8, 2017 la 10:15pm

Renaşterea naturii cu toate personajele prezente. Am citit cu plăcere,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 8, 2017 la 9:58pm

Mulțumiri sincere, prieteni, pentru lectură și semnele lăsate: doamna Dorina, Mihaela Suciu, Laura, doamna Agafia, Silvia Giurgiu, Vasile Burdușa, Dorina Cracană! La mulți ani tuturor doamnelor/domnișoarelor din listă! Cu drag,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 8, 2017 la 9:39pm

:-)) Valery, chiar și mama mi-a spus ca aceasta e o poezie atipică pentru mine! Am vrut să mai ies din zona mea de confort, ca să zic așa! Mă bucur dacă am reușit să te "păcălesc" puțin, chiar dacă nu e 1 aprilie! :-) Eu nu am "șchiopătat" decât într-un loc, o să văd dacă pot să fac ceva în sensul ăsta... Îți mulțumesc mult de opinie și semn! Cu drag,

PS: La mulți ani de ziua noastră! :-)

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 8, 2017 la 9:27pm

:-)) Domnule IMC, ăsta e un compliment... indirect! E bine că nu e cea mai bună poezie de-a mea, asta înseamnă că altele, mult mai bune, își așteaptă rândul! :-) Mulțumesc de popas și comentariu! Cu drag,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 8, 2017 la 9:24pm

Angelina, bucuroasă de popasul tău, ca o adiere de primăvară! :-) Mulțumesc mult de aprecieri și semn! Îmbrățișări!

PS: Eu nu am găsit decât o rupere de ritm, la "blând rege", pe care o știam, dar nu am (încă) o altă variantă a versului, care să mă mulțumească! La mulți ani și ție!!

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 8, 2017 la 9:21pm

:-)) Domnule da Coza, de data asta nu, poate data viitoare! "Esențele" sunt specialitatea dvs., așa că aștept cu drag un haiku de(spre) primăvară, vă provoc chiar! :-) Mulțumesc de prezență și comentariu! Cu drag,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 8, 2017 la 9:19pm

PS: La mulți ani de Ziua Femeii, doamna Sofy (chiar dacă e pe terminate)!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Tabloul din vitrină a lui Grig Salvan
cu 10 minute în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jurământul a utilizatorului Bircea Marian
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog amintire cu zimți a lui bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Iertare a lui BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Revelație a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog țipăt a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog frânturi din sat a lui bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Izvor de început a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Hora de la moară a lui Amanda Spulber
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Prologească (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Prologească (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Prologească (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Prologească (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Pictograma profiluluiElena Lucia Spătariu Tudose i-a dăruit un cadou utilizatorului petrut dan
cu 13 ore în urmă
Dorina Cracană a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prologească (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Prologească (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jurământul a utilizatorului Bircea Marian
cu 13 ore în urmă
Lui Amanda Spulber i-a plăcut discuţia Tabloul din vitrină a lui Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Amanda Spulber a contribuit cu răspunsuri la discuţia Tabloul din vitrină a utilizatorului Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Jurământul a lui Bircea Marian
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor