NOAPTEA CA HOŢII

Frigul nopţii îmi taie respiraţia.
am venit de la metrou până  în piaţă
să câştig un ban.
medicul meu de familie, un neamţ înalt,
mi-a promis cincizeci de lei
dacă avertizez oamenii

că se pot îmbolnăvi de ciumă
şi devin penali.

E un virus mai vechi,
cu care bunicul s-a contaminat, după război,
de la un rus, Iosif Visarionovici.
părinţii mei au fost şi ei purtători,
nouă, când eram mici,
ni s-a spus că a fost eradicat la revoluţie,
acum însă a reapărut.

Un tânăr cu cagula trasă peste părul scurt
îmi dă să beau vodcă dintr-o sticlă slinoasă.
-ia, bă, de aici şi strigă, îmi spune,
să ştie oamenii ce pericol îi paşte.
mă execut, trag o duşcă lungă
şi răcnesc din toţi bojocii:
-feriţi-vă de ciuma roşie!

nu cred că are dreptate,
da' el este cel care iese cu darul.
acum pleacă la Cotroceni-
mai are şi acolo nişte clienţi...

Doctorul a ajuns şi el aici
s-a amestecat printre ultraşi
şi strigă lozinci,
oare pe el cine îl plăteşte?

am aflat ieri, seara - târziu
că şi-a pierdut casa la poker,
cu nişte olteni
a vrut să-şi joace şi nevasta,

noaptea ca hoţii
dar ăia l-au refuzat.

Dacă mai continuă aşa,
o să ajungă ca mine
homeless*

* persoană fără locuinţă, vagabond.
Focşani,23 feb. 2017.

Vizualizări: 127

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Februarie 27, 2017 la 8:06pm

O poezie bună care reflectă în mare parte realitatea socio-politică a zilelor noastre.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Februarie 26, 2017 la 2:56am

O poezie implicată în social, persiflantă, des întâlnită la autor.

Grafia lasă de dorit.

Am citit cu interes.

da Coza

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Februarie 25, 2017 la 10:02am

Nu sunt obişnuită cu acest gen de poezie venită din partea d-lui Mony, alminteri bine scrisă.
cu prietenie,

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 25, 2017 la 9:17am

Prozo-poem cu mesaj politico-social din contemporan. Bine realizat, însă nu mă leg de mesaj. Nu răspund la provocări :))

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 15 minute în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 15 minute în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut profilul lui Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a lui gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a utilizatorului chindea maria elena
cu 2 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a utilizatorului chindea maria elena
cu 2 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a utilizatorului chindea maria elena
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aducere aminte a lui Camelia Ardelean
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog E prea devreme... a lui Camelia Ardelean
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Pierdută de mine a lui Camelia Ardelean
cu 3 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a lui gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog treceri a utilizatorului nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog treceri a lui nicolae vaduva
cu 4 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Calea unui strop de apă a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor