nopți de primăvară (sau cum am început să trăiesc poezie)

în tinerețe balansam hore de stele pe umeri 
ținând morțiș să fiu părtașă la orice limbă care se naște 
de parcă năvălirea universului își găsea loc de sărbătoare 
tocmai la masa mea

niciodată cupa trupului nu suspina 
iar inima mea stătea picior peste picior 
în propria noapte de primăvară

îl iubeam pe ilustrul necunoscut 
(obicei care mi se trage de atunci) 
neștiind că un rege rămâne gol  în iatac 
și nu o dată mi-am spus că tatăl meu 
e născut din spintecare 
iar mama suferă de insomnie chiar de la facere

încăpățânata din mine 
tot uda sâmburi 
și visa lungi nunți între păsări și târâtoare 
apoi (de parcă asta nu ar fi fost destul) îmi adaptam mersul prin drojdia zăpezilor 
sau mărșăluiam falnic cu pretenții de purtătoare a galaxiilor
neștiind că încolonarea te asfixiază încet 
în câteva mugete asfințite

...cândva sărutam vârfuri de iederă 
vizitându-l pe Dumnezeu în celulă 
apoi a început să miroasă a must 
și să mă doară măduva nisipului 
El era Înalt iar eu încă leoaică tânără 
venise vremea să pictez icoana Duminicii 
așa că l-am luat cu mine 
și-am început să trăiesc poezie

Vizualizări: 77

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Aprilie 5, 2015 la 1:31pm

neștiind că un rege rămâne gol de straie în iatac - e/mi se pare superfluu!

Frumoasă poezie-confesiune!

da Coza

Comentariu publicat de Romita Malina Constantin pe Aprilie 5, 2015 la 12:40pm

eu va multumesc! ma bucura asa de mult fiecare cuvant..

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Aprilie 5, 2015 la 11:50am

Superb!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Silogism de primăvară a lui C.Titi Nechita
cu 8 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cenaclu vesperal a utilizatorului Floare Arbore
cu 10 minute în urmă
Postare de log efectuată de Jeler Eleonora Maria
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog șșșt – Săptămâna mare a lui Mihaela Popa
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa de ceai a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog primăvară-n toi (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog primăvară-n toi (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog primăvară-n toi (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog partea de înger a lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog A șaptea pace a lui Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog O pace a lui carmen popescu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog șșșt – Săptămâna mare a lui Mihaela Popa
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog casa de ceai a lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Grig Salvan a postat o discuţie
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jurământul a utilizatorului Bircea Marian
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog A șaptea pace a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog partea de înger a utilizatorului petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Urare a lui IOAN stoian
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor