Se-apleacă iar copacii sub rug de-ntomnare,
Grădini de crizanteme se cunună-n soare,
E trecută vara, septembrie-i târziu,
Cu primăveri pierdute iar am uitat să-ţi fiu.

E toamnă şi mustesc strugurii-n amurg,
În rochii rubiniul danseză cu de Burgh...
Un fir de crizantemă zâmbeşte către cer
Când îşi deschide pleoapa şi frunzele îi pier.

O tainică splendoare de curcubee vii
Se-amestecă-n pădurea de gânduri şi nu ştii
Că eu dansez cu tine şi vântul mi te ia,
Îmi pune-n crizantemă picături de stea.

Priveşte cum adoarme rubinu-n trandafiri,
Cum tremură lumina pe frunze de-amăgiri,
Ucidem un sărut, naştem o dilemă,
Iubite, iar e toamnă, sunt o crizantemă!

 

Mai spune-mi o poveste (nu vreau să taci) cu noi

Cum dansează burgul pe clapele din ploi

Cum mă strânge vântul şi-n pieptul lui mă simt

Pastelul tău de toamnă din ultimul alint...

 

Vizualizări: 113

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Septembrie 10, 2013 la 12:41pm

Iubesc versul tău Elena! Preţuire!

Comentariu publicat de Elena Şerban pe Septembrie 8, 2013 la 7:15pm

Domnul Mony mulţumiri, aşa l-am dorit!

Tu ştii mai bine Nuţa, o toamnă frumoasă ca a ta doar Angi ne poate aduce, mulţumesc de vizită, semn şi lectură!

Mulţumesc Iris, este rubiniul toamnelor mele, culoarea vinului, frunzelor şi rochiei, da, este dansul cu de Burgh!

Mă voi strădui Vasilisia, deşi nu ştiu ce să fac inimii dacă bate aritmic! Mulţumesc mult pentru răbdare!

Rubiniu, toamnă, pastel şi crizantemă. Acestea se repetă cu intenţie.  Voi încerca, deşi nu promit! Mulţumesc pentru îngăduinţă da Coza!

Sincer nu am dorit şi nu ştiu cum am reuşit performanţa piedicilor! Oricum mulţumesc pentru răbdare Gabriela!

Ai dreptate Sofy, când sunt prea multe de lucrat mai bine facem alta! Dar îmi e dragă şi o păstrez, dacă nasc un copil cu probleme speciale nu îl arunc la coş, îl iubesc şi trăiesc cu el aşa cum e, găsindu-i mereu părţile bune! Nu ştiu motivul aritmiilor repetate, dar le iubesc pe toate aşa cum sunt, ieşite dintr-o răsuflare, în secunde şi minute foarte preţioase, furate, adevărate diamante, ele, minutele. Dacă voi avea răgaz voi reveni. Vă mulţumesc!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Septembrie 8, 2013 la 8:56am

Se vrea un pastel de toamnă? Atunci scoţi elemente ca : E pârguită vara sau faci vreo referire de regret după vara pârguită. O vară în pârg înseamnă începutul ei. Mai ai ruperi de ritm aproape în fiecare strofă. Restul au mai spus, colegii.

Poezia se poate reface... sau se poate face alta.

Sofy

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe Septembrie 8, 2013 la 7:22am

M-am împiedicat în ritm, dar mi-a plăcut veșmântul croit toamnei!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Septembrie 8, 2013 la 2:18am

Multe cuvinte se repetă, ceea ce sugerează un vocabular sărac. Sigur, nu-i adevărat! Dar...

Sunt ruperi de ritm.

De revăzut.

da Coza

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Septembrie 8, 2013 la 2:16am

Dacă nu ar avea ruperi de ritm, această poezie ar fi frumoasă. Deci, se poate reveni asupra ei.

Comentariu publicat de Nuța Istrate Gangan pe Septembrie 7, 2013 la 6:48pm

Priveşte cum adoarme rubinu-n trandafiri,

Cum tremură lumina pe frunze de-amăgiri,

Toamna...

Comentariu publicat de Ionel Mony Constantin pe Septembrie 7, 2013 la 1:07pm

Un pastel autumnal policrom plăcut la citire.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog O pace a lui carmen popescu
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Despre destin a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog O pace a lui carmen popescu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Flori de salcâm a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
carmen popescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului carmen popescu îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de carmen popescu
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flori de salcâm a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Flori de salcâm a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Ziua fără de sfârşit (fragment) a lui Mihai Katin
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog șșșt – Săptămâna mare a lui Mihaela Popa
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihaela Popa
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog casa de ceai a lui petrut dan
cu 18 ore în urmă
Valeriu Anghel a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog casa de ceai a lui petrut dan
cu 19 ore în urmă
Valeriu Anghel a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa de ceai a utilizatorului petrut dan
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor