Voluntar

[Vezi blog]

Sunt singurul ce vrea să te-nsoţească

spre moartea sentimentelor de ieri,
când paşii gândului încep să obosească
şi nu-ţi găseşti un rost printre tăceri.

N-a fost nevoie niciodată ca să-mi spui
ce s-a-ntâmplat când nu ne-am regăsit
şi inimi au bătut în piepturi de statui,
până când pleoapele în taină au clipit.

În jurul tău cuvintele s-au ofilit demult
doar mă priveşti când buzele-ţi sărut,
aflând prin care anotimp te mai ascult
să-mi povesteşti cum ieri m-ai cunoscut.

Sunt singurul rămas cu sufletu-n pustiu
pe umeri soarele din umbră a cioplit,
şi te-nsoţesc, iubito,-n vis fără să ştiu
de ce-ţi iubesc cuvântul care m-a rănit!

[Vasilisia Lazăr]

Probabil, numai un poet poate iubi astfel.

Prețuire,

[Ion Lazăr da Coza]

pe umeri soarele din umbră a cioplit, Ce a cioplit?

Întrebări... vagi reproșuri... minime speranțe.

Maximă poezie.

da Coza

[Chris]

frumos mod de a rămâne alături de persoana iubită chiar dacă sentimentele s-au consumat..:))

[Sofia Sincă]

Un stil care prin registrul lui, poetul aşterne clipe existenţiale, adevăruri dure, calde, sarcastice uneori sau elegiatice. Dar întotdeauna vibrând de iubire.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!