Scrisoare rămasă într-un sertar

În fiecare zi priveşti, în adânc, cuvintele,
mirajul din povestea fiecărei zile.
Citeşti pagini întregi, dar nu şi despre
oamenii care ţi-au fost dăruiţi, apoi luaţi,
în această călătorie,
nu şi despre evenimentele care
te-au marcat şi te-au lăsat, ulterior,
cu mult mai multe întrebări decât răspunsuri.

Poţi să treci peste aproape orice,
chiar dacă nu poţi să treci, oricum,
de întâmplări care ţi-au rupt,
puţin câte puţin, bucăţi din tine,
bucăţi de nelipit apoi. Plângi în cuvinte.
Nu ştii dacă scrisoarea va fi expediată,
dar ştii că vrei să-ţi eliberezi povara.

Nu mai vorbeşti, asculţi tăcerea.
După o zi grea, uiţi de toate,
te rupi de realitate şi visezi că
la capătul celălalt stă un suflet,
un suflet ca al tău. Emoţii, frământări.
Aştepţi un răspuns din eter.
Suntem, toţi, în acelaşi timp,
vânzători de iluzii şi căutători de comori.

Cuvintele inimii te confruntă
cu realitatea ta. Cuvinte dezvelite.
Le strângi în palme, le-asculţi când taci,
când laşi spaţii albe în tine.
Cuvintele inimii îţi cer
să eliberezi greutăţile,
te-aduc înapoi, ştiind c-ai luat-o
pe un drum închis,
îţi deschid ferestra viselor,
te reîntorc pe drumul luminii.
Trăieşti la graniţa dintre două lumi,
Trebuie să treci dincolo de limite.
..................................................- ......
Când crezi că ai uitat trecutul,
dureri neînchise îmbrăca noi haine,
chiar dacă, ştii că,
nimeni nu te poate răni, de nu permiţi.
Un carusel de gânduri... “Cine sunt eu,
cine eşti tu? Mi-am deschis sufletul,
şi tu, tu îmi spui că jocul s-a terminat!”
Suntem egoişti,
am uitat de petale-nflorite, de rouă,
de soare, de ploi, de maci şi de frunze,
de cântec, de curcubeul de vise.
Am uitat unul de altul.
Nimic nu durează o veşnicie.
Cu toate astea, am rămas aproape,
aşteptând un semn.
Tăcerea e grea şi-ai început să rupi,
treptat, părţi din mine.
Uită-te-n ochii mei, poţi să-i asculţi,
să nu te temi! Citeşte printre rânduri...

Când ai plecat, de ce-ai risipit
lumina ameţitoare şi zâmbetul?
Mă-ntorc, târziu, în craterul
adâncit în inimă.
Cuvinte rămase nerostite
îşi aşteptau eliberarea iertării
şi pacea izvorâtă
din profunzimea tăcerii.
Uneori, nu-ţi dai seama unde-ai greşit
sau, pur şi simplu, ce s-a întâmplat.
M-am înşelat,
fiecare dăruieşte în felul său.
Deşi ţi-e greu, s-ar putea să apuci
pe un nou drum, fără busolă, fără felinar.
Să nu cazi, să nu te loveşti!
Dorinţa ne-aruncă în lupta din care
ajungem învingători ori învinşi.

În tot acest timp
am învăţat atâtea împreună,
să fiu eu însămi, să iert şi să iubesc,
să ascult şoapta luminii,
să aleg bucuria de a trăi, să caut,
să-ndrăznesc, să râd, să cânt,
să-mi urmez visele, privind mereu înainte,
să lupt pentru viaţă, depăşind frontierele,
să fiu conştientă de tot ceea ce merit
de la ceilalţi şi de la viaţă. Mulţumesc.
Să privim, în esenţă, dulceaţa amintirilor!

Nu aştept răspuns, nu aştept nimic,
- de la tine am învăţat asta -
să nu vrei nimic, doar o eliberare,
poate nici asta nu doresc,
sau, poate, îmi doresc să crezi că
sunt eu, doar eu.
................. Aceeaşi, eu! ( parte din sufletul tău...)

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe August 14, 2013 la 2:17pm

Multumesc, dragii mei, Ioan si Lisia!

Va imbratisez, cu drag!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 5, 2013 la 12:09am

Ooo, ce frumos ai spus-o! Prețuire,

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iulie 4, 2013 la 11:55pm

Frumos poem.

Cine nu are o astfel de scrisoare? Dar nu oricine are talentul ILM!

Îmbrățișări.

da Coza

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Iulie 4, 2013 la 4:59pm

Multumesc, Gabriela, pentru semnul de lectura si impresii.

Daca doream a fi proza o postam la sectiunea proza.

O zi frumoasa!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Iulie 4, 2013 la 4:57pm

Fiecare cititor e un spectator inedit!

Multumesc, domnule Sude Emil Iulian.

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe Iulie 4, 2013 la 11:53am

 Strigătul tău , al meu , al fiecăruia măcar într-un moment din viață . Impresionant prin realitatea conținutului și ineditul comunicării ! Nu știu unde l-aș pune ! Proză  ? Poezie ?

Comentariu publicat de Sude Emil Iulian pe Iulie 4, 2013 la 11:19am

confesiv, diluţie,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog despre iubire a utilizatorului bolache alexandru
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 11 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmurul sfinților a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 11 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Crucea a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 11 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Împotrivire a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sărutul tău de ploaie și de lună... a utilizatorului Amanda Spulber
cu 11 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog despre iubire a utilizatorului bolache alexandru
cu 11 ore în urmă
Jeler Eleonora Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmurul sfinților a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 11 ore în urmă
Jeler Eleonora Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorul a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog primăvară-n toi (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lovitură de teatru a utilizatorului Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Lovitură de teatru a lui Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorul a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 13 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în Săptămâna Mare a utilizatorului Floare Arbore
cu 13 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Silogism de primăvară a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Silogism de primăvară a lui C.Titi Nechita
cu 13 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog florile de soc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor