Atinge-mi clipa eternităţii

O busolă de aur ne-arată nevăzutul,
Atât de multe lumi şi tot ce alţii-ascund!

- Atinge-mi clipa eternităţii, iubitule,
acel punct de lumină din Capela Sixtină!
Cercurile ascund taina vieţii,
În trepte este viaţa, urcă şi coboară,
creşte şi descreşte, rămâne-n plus o informaţie
şi zborul mai departe...


În templul liniştii, un cântec de iubire,
misterul inimii,
Pe drumul mătăsii, mii de fiori,
rotindu-se-n spirală, din centru,
prin timp,
către cercurile vieţii, în fiinţă.
Scântei, din pulberi de stele, aprind
nebănuite emoţii
şi-o poartă se deschide
către cerul, încă, nedeschis.

În oceanul de întrebări,
un singur răspuns, o singură respiraţie,
o cheie, un cod cu litere de foc,
o geometrie sacră, un univers unit
cu-atâtea universuri lăuntrice.

Aşa începe totul, un zbucium,
furtuna dinaintea liniştii cerului
şi-a valurilor,
fluxul şi refluxul,
trăiri până se-armonizează,
ferestre spre lumina celor o mie de sori,
intrând, apoi, în pacea interioară, spre infinit.

Aşa se nasc creaţiile, picurând emoţie,
- o clipă unică -
Un joc e totul, un joc e viaţa!
Jocul este baza creaţiei. Nebănuite stări
ascund oamenii când atingerea
este acolo unde sufletul cântă de bucurie,
clipa conştientă a întregirii luminii.


Păşind pe Calea Luminii,
universul ne balansează multe fire,
- Vino, iubitule, să împletim povestea noastră!
Astăzi este apogeul simţirilor tale,
îţi simt setea, iubito,
Pătrundem într-un nou câmp
şi-al lui vârtej. O scară este acolo,
treptele sunt din flori,
Când soarele pătrunde piatra,
acolo stă poemul!

Lacrimile de hoya tremură când
respiraţia mea le-atinge, - un spectacol -
Ţi-e teamă să urci, ţi-e teamă să cobori,
Împărtăşim clipe de iubire,
tremuri ca şi lacrima de hoya,
- dulce moment -
Până la ultima picătură savurezi extazul,
respiraţia mea te epuizează,
Când căldura te invadează
se deschide lacrima...

Ne arătăm sufletul,
fără să fugim, fără să ne-ascundem,
şi un miracol se-ntâmplă
prin puterea credinţei,
- unirea cerului cu pământul,
călătoria vieţii în interiorul inimilor
când iubirea se întoarce -

Frunctele sunt cu sâmbure şi dulceaţă,
dar trebuie să muşti din învelişul lor exterior,
pentru-a ajunge la ele.

Îţi place să atingi stelele,
şi-ţi place să revii pe pământ.
Ce mult contează clipa, iubito!

Închid ochii, intens simţim vibraţia crescută
în bucuria propriei fiinţe.

În palme ţi-am prins sufletul,
eu asta am simţit cu tine.
- Eşti o cascadă, incredibilă stare,
întinse emoţii. Te iubesc foarte adânc.
Cine-mi poate explica asta?

Lumina vieţii mele, pe tine te căutam!
Ascultă cum curge muzica astrală
şi şoapta lăuntrică, spre adevărul din noi,
- izvor de apa vie -
Sigilii desfăcute de soarele înălţat din inimi!
Atingem ceruri.
Cu forţa a mii de voci ne cântăm iubirea,
Suntem peste tot şi niciunde,
mereu noi paşi şi trepte vor fi în toate...

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Aprilie 19, 2013 la 11:25pm

Da, Gerra, suntem scantei de lumina!

Cu drag si multumiri, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Aprilie 19, 2013 la 11:23pm

Gina, te simt langa mine, in aceasta incursiune prin care atingem cerurile!

Cu drag si multumiri, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Aprilie 19, 2013 la 11:20pm

Multumesc, Gabriela, pentru impresiile alese si aprecieri.

Cu drag, Irina

http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=K6lDKh...

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Aprilie 19, 2013 la 11:10pm

Multumesc, da Coza, pentru lectura si impresii.

Cu pretuire, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Aprilie 19, 2013 la 11:09pm

Lisia, multumesc pentru trecere si gandurile lasate.

Cu drag, te imbratisez!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Aprilie 19, 2013 la 11:07pm

Multumesc, Ioana, pentru vizita si semnul de lectura.

Cu drag!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Aprilie 19, 2013 la 11:01pm

Multumesc, Sofy, pentru lectura si impresiile calde aduse.

Cu pretuire, Irina

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Aprilie 14, 2013 la 12:19pm

Suntem ceea ce suntem, părţi şi întreg deopotrivă, oglindiri ale Creatorului, noi înşine co-creatori ai tainei de-a fii în manifestare! Frumos Lucia! Drag, Gerra

Comentariu publicat de gina zaharia pe Aprilie 14, 2013 la 8:24am

îţi simt setea, iubito,
Pătrundem într-un nou câmp
şi-al lui vârtej. O scară este acolo,
treptele sunt din flori,
Când soarele pătrunde piatra,
acolo stă poemul!

am urcat treptele din flori odată cu tine, Irina, orice muritor se simte atras de farmecul versurilor tale

ești peste tot și ce bine zugrăvești asta:)

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe Aprilie 14, 2013 la 7:16am

     Sublim !Structurarea energetică a universului  , inclusiv interior ,  viața ca flux de energie orientat    de iubire  sunt ideile în jurul carora ai țesut metafore copleșitoare . Cât privește  ideea finalizării existenței noastre pământene într-o informație este fascinantă! Toată admirația!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 48 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Picătura de lumină a lui Dan Mitrache
cu 50 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fărâme de nostalgii a utilizatorului Monica Pester
cu 54 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Fărâme de nostalgii a lui Monica Pester
cu 54 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 57 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a lui C.Titi Nechita
cu 57 minute în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerul aproape a utilizatorului Bircea Marian
cu 2 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Retrăire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Lui Amanda Spulber i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Amanda Spulber a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Retrăire a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Ne-ntoarcem... a lui gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog adiere a lui Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Cimitirul stelelor de altădată a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Lui Dorina Cracană i-a plăcut discuţia Cerul aproape a lui Bircea Marian
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerul aproape a utilizatorului Bircea Marian
cu 10 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Cerul aproape a lui Bircea Marian
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor