întrebări deșarte

[LELIA MOSSORA]

de  te-aș mirosi,

de te-aș mai simți

în toamna trecută

la fel de durută

mereu ca oricare -

mirare, ninsoare,

la fel de mute

și de NEvrute,

 

dacă  te-aș citi

poate-aș mai ști

cum este azi rostul

și care  e costul

iubirii dorite

din nou NEprimite.

 

alb ninge pe noi

cu-ntrebări de ploi:

 

cine suntem oare

și ce… poate vrem

să ne fie rugă

sau mai des…

poruncă

peste  arse clipe

bătând din aripe,

clopot care cade

peste zile fade,

clipe care dor

care n-au fior ?

 

NE… cine adună

când din clopot sună

timpul care este

pentru noi… poveste?

 

ne aude cine

între-le  ruine

care ne ascund

în maluri de prund ?

 

cine-mpodobeşte

și cine uimește

pașii noștri strâmbi

uitați în carâmbi

 

și cine ar vrea

să împartă clipa

fără ca aripa

să mai bată iar

decât în zadar ?

 

cine ar plăti

ritmul inimii

care bate rar -

vorba pusă-n zar

 

și care culoare

ne-ar zidi în zare

și-ntr-un cald apus

fără să fi spus

că timpul s-a scurs -

de vorbe risipă

mai mereu în pripă

ce ne este-adus?

 

cine înțelege

 

că secunda-i lege

care nu se-ntoarce

decât să ne-ncarce

cu-ntrebări deșarte

cazute

pe-o parte?

 

Lelia Mossora

8 febr 2013

15:05

 

[Sofia Sincă]

Clipa este de fapt măsura sufletului.

Am citit şi am admiratpoemul vast şi profund!

Sofy