umbre tăcute

[Dinca Valerian]

torică borceanu pășea încet pe uliță

mersul abia simțit 

se împleticea de-a valma

printre umbrele tăcute ale ulucilor din gard

o dungă de sfială

cobora din umăr pe mâneca stângă

îndesând buzunarul hainei

lângă brațul care nu știa ce are de făcut

cel mai mult îi pria când pe cer era lună plină

ieșea din casă înțepenit în gheara morții

cu ochii lipiți de adâncul somnului

fără urmă de clătinare suia garduri și acoperișuri

folosind tocmai mâna beteagă

un grai neștiut adia răcoarea

râurilor înspumate în cămașa albă de noapte

nu știa pe unde mai trecuse

căuta un popas pe care înadins nu-l spunea la nimeni

un loc în care

zborul de flutur să miroase a rece

odată a căzut prin niște blane putrede

și nu l-au mai găsit

dus a fost mai bine de jumătate de an

la o stână de pe munte zicea când s-a întors acasă

oblojind în traistă nădejdea unui câine lup

se bătuseră cu ursul și abia rămăseseră în viață

fiecare cum nimerise

mâna lui torică refacută prin farmec întreagă

câinelui i-a fost smulsă stânga din față

toată iarna

a nins cu dumnezeu peste casa cu om și câine

când soarele a deschis deasupra de sat pleoapele albastre

mersul abia simțit al lui torică

se îmbrățișa de-a valma cu umbra tăcută a lupului

lumea se da cu sfială în lături

văzându-l mergând numai pe picioarele din spate

ca în nopțile cu lună plină

[Dinca Valerian]

@Ada Nemescu Multumesc pentru comentariu si apreciere. Ma bucur ca am izbutit ceva placut, o suceam intr-una de vreo 3-4 zile fara sa-i dau de capat.

[Ada Nemescu]

 De necomentat, ar trebui, această poveste plină de fantasme... îmi prieşte şi deseori recitesc ce-am citit până la saturaţie... *zborul de flutur să miroase a rece* atât de elocvent şi *

o dungă de sfială

cobora din umăr pe mâneca stângă

îndesând buzunarul hainei

lângă brațul care nu știa ce are de făcut* 

felicitări, rămân fidelă cititoare, aDa