Îţi scriu cu inima în palmă;

I-am răsucit ventriculul pe dos;

Îndemn îmi sunt mustrări de-a valma

Pătrunse-n conştiinţă generos.

Îţi scriu cu inima obscenă,

Sătulă de atâta îndărăt;

Luând la pix tumori perene,

Nu au cum să rămână în secret.

Tăia-voi, ca-n duşmani, feroce,

Pân'ultimul polip neobrăzat,

Privat de sprijin şi de voce,

În veci nu va mai fi (re)editat.

Iar dacă vor striga "trădare",

Polipii extremişti în unison,

Prin versul meu voi fi în stare

Să le înlătur freamătul aton.

Primi-vei astfel spre citire

Un vers curat, dar tern de străveziu,

Pe care-l vei sorbi-n neştirea

Strădaniei poetului saşiu.

Citind, îl vei uita îndată,

Căci un cuvânt spălat nu are chip,

De nu-şi reclamă jalea toată,

Refugiată-n ultimul polip.

Te rog, deci, să mă ierţi, fârtate,

Că versul meu nu ştie de clăbuci;

Aleg să-l zvânt la libertate,

Decât să îl înăbuş sub peruci.

Vizualizări: 74

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Mai 14, 2022 la 7:02pm

şi eu simt scrierea uşor agresivă, greoaie pe alături

semn de trecere

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Mai 14, 2022 la 3:33pm

Nu am găsit postarea inițială să pot face o comparație. Există pe pagina dvs.? 

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Mai 14, 2022 la 12:26am

Mie mi-a plăcut fiindcă e altceva, iar ritmul e dat de măsura ușor asimetrică, dar care se respectă în fiecare strofă. Dar de gustibus non disputandum. :)

Comentariu publicat de Ghiţă pe Mai 10, 2022 la 10:00pm

Doamnă Ada, exegetul din mine (care ades mă sâcâie până la sminteală) vă dă dreptate, mai puţin când îmi înfăţişaţi versul ca pe unul agresiv.

 Iar poetul chiar vă este recunoscător pentru validarea bănuielii că anume în aşa fel îi sunt percepute şovăielile şi vă roagă frăţeşte să fie iertat :

"Te rog, deci, să mă ierţi, fârtate,

Că versul meu nu ştie de clăbuci"

Poate părea orgolios şi uşor răutăcios comentariul de mai sus, însă vă asigur că e absolut binevoitor. Vă dau dreptate aproape în tot ce mi-aţi reproşat şi, mă repet, vă sunt recunoscător pentru asta. Aceste versuri sunt doar un experiment, o treaptă evolutivă...

 Cu mare respect pentru textele luminoase, Gheorghe

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Mai 9, 2022 la 1:12pm

Nu pot spune că îmi place scrierea...

În primul rând, ceea ce transmite este uşor agresiv! Pe alocuri cu tentă de băşcălie, aproape vulgar... Este clar că se vrea o revoltă în versuri. Are şi poticniri de ritm, este asimetrică. Aş înţelege dacă sub o formă credibilă aţi putea accentua verticalitatea versului dumneavoastră, puterea sa...

Se prea poate să rezonez eu la texte luminoase, romantice, curate...

aDa

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flori de salcâm a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog partea de înger a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog partea de înger a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Monica Pester şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Monica Pester şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog primăvară-n toi (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog primăvară-n toi (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog O pace a lui carmen popescu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Dorul a lui Jeler Eleonora Maria
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog partea de înger a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog partea de înger a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog partea de înger a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog partea de înger a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Dorina Cracană a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog partea de înger a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog partea de înger a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Jeler Eleonora Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un om bătrân și-un câine șchiop a utilizatorului bolache alexandru
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog partea de înger a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog partea de înger a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de petrut dan
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa de ceai a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor