Munceluș înstelat / lui Ion Lazăr da Coza

[Răduță If. Toader]

În jocul de-a vioara cu silabe, 

N-ai vrut să plângă sunetul a jale,

Suspin din umbră, amintirii tale

De cele nefirești, nătângi și slabe.

 

În labirintul umbrelor albastre,

Te-au răcorit de arșițe măslinii;

Sub raza blândă, părintească-a lunii,

Ai căutat răspuns, cu fruntea-n astre.

Un inorog și-a-nfipt în pieptu-ți cornul;  

Rănit de drag, ai sângerat  iubire,

Bujori și maci, cărări de mântuire     

Au împletit, să îți adoarmă somnul.

 

Fără odihnă, fără îndurare,

Ai ignorat ieșirea legendară,

Găsită de Tezeu, odinioară...

Și plăsmuit-ai propria cărare.

 

Ai răscolit adânc în măruntaie  

Privind la lumi mărețe dar flămânde,     

Trufii după trufii piereau arzânde  

În purificatoarea vâlvătaie.

 

Se risipea o lume în genune,

Cu bogăția plină de păcate,

Și viciile pustiind palate...       

Doar haosul pândea să se-ncunune.

 

În ochii tăi o novă izbucnise,

Nu-i timp să-i poți vedea străfulgerarea,

Nici loc să îi cuprindă depărtarea...

În cer, un nou destin se hărăzise.

[Chris]

foarte frumos...

[Sofia Sincă]

Cu recunoștință, asemeni unei spirale ce stă să prindă în conturul ei totul: iubire, cuvânt, lacrimi şi regret.
Deosebit de apăsător și deosebit de frumos!

Sofi

[gina zaharia]

Frumos, dureros! Cântecul viorii străpunge dorul, curg stelele cu fiecare cuvânt al poeziei.

[Vasilisia Lazăr]

Minunată! Și-a meritat din plin premiul. Reverență!