Abundă raiul de-mplinite vise

Și griji necazuri nu ai cum să ai,

De toate astea Domnu-l izbăvise,

Adio bani, adio și parai.

 

Un „dar” există, că de-atâta lene

Nici Domnul însuși nu a prevăzut,

Că s-ar putea s-apară fenomene

De lăcomie la vreun decăzut.

 

Și-a stabilit Preasfântul reguli clare

Cu limite la mers și la mâncat,

Nu că n-ar fi cumva în rai mâncare

Dar toți se îngrășau necontrolat.

 

Și i-a făcut și lui Adam pe Eva

Motiv de-atâtea tandre bucurii,

Să-și mai consume de se poate seva

Să ardă noaptea multe calorii.

 

Povestea lor o știe lumea-ntreagă,

Că au poftit la fructul interzis

Și, cum în rai e foarte greu cu șpagă

Trecu la fapte fără de permis.

 

Pe Domnul însă cum să-l păcălești

Când el îți știe gândul cel mai tainic

Și, chiar de bea un vin de Odobești

Îl prinde cât clipești pe cel fățarnic.

 

Așa a fost și-n cazul lui Adam,

Văzându-i fapta gravă Domnul sfântul

L-a luat de guler de pe macadam

Și l-a zvârlit de-a bubuit pământul.

Adam se spune s-a păstrat cu firea

Și șifonat cum este câte-un crai,

Primind un șut a învățat iubirea

Abia când fuse alungat din rai.

Vizualizări: 68

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Mai 3, 2021 la 9:45pm

Da! :)

Comentariu publicat de Eftimie Gheorghe pe Mai 1, 2021 la 8:58am

Mulțumesc mult!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Aprilie 30, 2021 la 8:35pm

ludic, inteligent, plăcut!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Aprilie 28, 2021 la 9:12am

Versificație ironică, comică și sarcastică.

Reușită. Mai bine cu ritmul de data aceasta.

Am citit cu plăcere,

Sofi

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Aprilie 28, 2021 la 2:04am

:)))

Fermecător! 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Lui Amanda Spulber i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 minute în urmă
Amanda Spulber a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 minute în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 15 minute în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Retrăire a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 17 minute în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Ne-ntoarcem... a lui gabriel cristea
cu 18 minute în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 18 minute în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog adiere a lui Dinca Valerian
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Cimitirul stelelor de altădată a lui Costel Zăgan
cu 43 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Lui Dorina Cracană i-a plăcut discuţia Cerul aproape a lui Bircea Marian
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerul aproape a utilizatorului Bircea Marian
cu 3 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Cerul aproape a lui Bircea Marian
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog adiere a lui Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mortul necunoscut a utilizatorului Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Mortul necunoscut a lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog geneza a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor