Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - II

 

Cu ochii minţii

privea în tăcere şi singur

zarea nedesluşită

din lumea agitată…

 

***

 

La umbra gândului,

sticlirea disperării

palidei reproduceri

în puterea privirii…

 

***

 

Simpatia pentru deprimare

era sprijin lacrimilor,

gândurilor nerostite.

 

***

 

Lumina scăpătată

printre zăbrelele norilor

înghiţea cu furie înăbuşită de linişte

urmele adânci ale tristeţii

într-o nepăsătoare indiferenţă

a întunericului nopţii.

 

 ***

  

Afecţiuni smulse

din clocotul senzaţiilor,

frâu liber

prindea

spre refugiul tăcerii

din temniţa…

lipsită de lumină.

 

 ***

 

 Mărturisire a neputinţei

într-un zgomot înăbuşit

al gândurilor dureroase,

al unei minţi înceţoşate

de un suflet înşelat

de-o certitudine pierdută,

că noaptea trecea în zi.

 

***

 

Pâlpâia vag

o lumină ceţoasă

într-o tăcere grea

cu mişcări lente

într-o briză

răcoroasă…

luna lucea pal.

 

 ***

  

Uimit

de propria nelinişte

asupra unei privelişti

odihnitoare, preocupat

de propriile gânduri,

privind într-o

tăcere nedefinită

într-un timp fără viaţă,

elibera

mintea.

 

 ***

  

Cu o mândrie înfuriată

de tăcerea plină,

noaptea a căzut

peste ziua de ieri.

  

***

 

După zbuciumul vieţii,

strălucirea palidă

a unui altar de amintiri,

dormea adânc…

 

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de MARIUS IULIAN ZINCA pe Octombrie 12, 2012 la 12:16pm

multumesc mult Gina, o zi asa cum ti-o doresti, Marius

Comentariu publicat de gina zaharia pe Octombrie 12, 2012 la 12:14pm

noaptea a căzut

peste ziua de ieri...

superb!!!

Comentariu publicat de MARIUS IULIAN ZINCA pe Octombrie 9, 2012 la 1:24pm

altar pe care-mi depun multumirile pentru vizita si semnul tau, o zi frumoasa Da Coza, Marius

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Octombrie 9, 2012 la 1:19pm

 altar de amintiri...

da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmurul sfinților a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 49 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog partea de înger a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog A șaptea pace a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Urare a utilizatorului IOAN stoian
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O pace a utilizatorului carmen popescu
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog primăvară-n toi (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog șșșt – Săptămâna mare a utilizatorului Mihaela Popa
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Ziua fără de sfârşit (fragment) a lui Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa de ceai a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dezrobire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa de ceai a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doina a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Urare a lui IOAN stoian
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog primăvară-n toi (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Atâtea întrebări lucind ca perle a lui Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Lui Dacu i-a plăcut grupul FILOSOFIE, MAXIME, CUGETĂRI, PROVERBE, GÂNDURI... al lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Dacu s-a alăturat la grupul utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog despre iubire a lui bolache alexandru
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor