Când noaptea-ntârzie-n amurg

[Marin Voicu]

Atunci când noaptea întârzie-n amurg,

Stropi de întuneric cad de prin perdele,

Se fugăresc, se-ntorc şi apoi se scurg,

În apele singurătăţii mele.

Se rotesc şi-n aer într-un gest final,

Sărind peste abisul de tăcere,

Se prind apoi pe un fir de gând banal,

Ca scoicile dormind în coliere.

Dar mai cade câte una când şi când,

Şi-mi sparge apa de singurătate,

Par constelaţii asfinţite rând pe rând,

Din alte lumi atât de-ndepărtate.

Atunci când noaptea va veni din nou,

Cu trena ei în violet scăldată,

Găsi-va doar o ruină de ecou,

Din amintirile  de altădată.

Marin Voicu

[Marin Voicu]

Mulţumesc frumos pentru lectură şi comentariu Gina Zaharia şi mă bucur că te numeri printre cititorii poeziilor mele! Cu simpatie, Marin Voicu.

[Marin Voicu]

Pentru că mi-am imaginat singurătatea ca pe o imensă apă linistită. Şi mai cade câteodată ceva în ea şi atunci o sparge . E ca şi cum ai atunca cu o piatră într-un lac! În ce priveşte înlocuirea  cuvântului vânt cu gând din strofa a doua sunt de acord cu dumneavoastră domnule da Coza. Mulţumesc frumos pentru lectură şi comentariu. Cu deosebită stimă, Marin Voicu

[Ion Lazăr da Coza]

În apele singurătăţii mele. Superb vers! Dar de ce-l repeţi (Şi-mi sparge apa de singurătate)??? Neapărat de înlocuit acest vers 10! Ce zici de: Şi-mi sfarmă geana de sigurătate?

Aş înlocui vânt cu gând, în strofa a doua.

Poezie bună.

da Coza

[gina zaharia]

colier de șoapte, pe inima singurătății frumos fotografiată

toată prețuirea!

gina

[Marin Voicu]

Mulţumesc frumos pentru comentriu Sofy. Pe de altă parte mă bucur foarte mult că eşti o cititoare fidelă a poeziilor mele. Cu deosebită simpatie, Marin Voicu.

[Sofia Sincă]

Aici le mângâi pe singurătăţi, le cânţi, le descânţi, Marin Voicu. În versuri deosebit de plastice, poezia curge lin şi chiar o elegie fiind este foarte plăcută la citit.

Apreciere deosebită, Sofy!