de câte ori a trecut prin viața mea de copac
indiferentă anorexică sau plină
urmându-și orbita-destin pavată cu praf de stele
de-atâtea ori i-am așteptat răsăritul apusul și iar răsăritul
ca un pustnic ce așteaptă revelația
deși era o fata morgana uneori palidă ca o curtezană
alteori îmbujorată ca o fecioară sau
mai tot timpul albă și rece ca o nălucă de neatins
de fiecare dată am admirat-o în noapte
privind-o cum trece ca anotimpurile prin freamătul frunzelor mele
o vedeam cum își înfiora aura roșiatică în urletul lupilor
cum își disipa chipul în o mie de fețe pe-ncrețiturile lacului
aidoma lampioanelor plutitoare
cum cobora obosită pe șeaua munților
răscolindu-mi esența cu ocheadele ei argintii
mă înălțam tot mai sus până-n țâțâna cerului
cu bucuria de a o privi mai de aproape
de a-i simți atracția selenară și misterioasă
o iubeam pe ascuns o iubeam orbital
o căutam scotocind norii prin întuneric
aproape să-mi smulg rădăcina din seve
ca o frunză ce-ți leapădă clorofila pentru mirajul toamnei
timpul se învârtea amețitor prin universul cercurilor mele
iar când în sfârșit contorsionat bătrân și gol
scârțâind între dinții vântului nebun
am avut-o în căușul palmelor -preț de o clipă-
a fugit lunatică în eclipsa ei totală
strecurându-se printre degetele noduroase
pe lângă scorbura gurii uscate de așteptare
spre lumea ei cu geometrii pe care le credea perfecte
zâmbind amar de strâmbătatea pământeană de-a nu ști să zbor

Vizualizări: 91

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Februarie 6, 2019 la 2:30am

Intr-adevar, trebuie mai succint. Știu că e greu să te desparți de anumite construcții, dar diamantul strălucește mai mult cu cât e mai mult șlefuit. ☺

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 1, 2019 la 9:43am

Un prozo poem, mai mult prozo... pentru admirația lunii. Atât se spumos, de stufos încât își pierde valoarea lirică, rămânând pe epic. Îmi place ultimul vers pentru semnificația lui, adică concluzia. Dar se poate reduce mult textul... abundența cuvintelor nu face neapărat bine în poezie. Din contră. Însă dacă asta a fost dorința autorului... El știe unde se poate încadra.

Eu am citit cu plăcere,

Sofi

Comentariu publicat de Gabriel Cristea pe Februarie 1, 2019 la 9:13am

Și ploile reci au rostul lor, nelăsându-mă să zbor teleleu! :) Vă mulțumesc!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Ianuarie 31, 2019 la 9:15pm

Mi-au atras atenția câteva construcții reușite:

 o fata morgana uneori palidă ca o curtezană
alteori îmbujorată ca o fecioară sau
mai tot timpul albă și rece ca o nălucă de neatins

o vedeam cum își înfiora aura roșiatică în urletul lupilor 
cum își disipa chipul în o mie de fețe pe-ncrețiturile lacului 

cum cobora obosită pe șeaua munților...  ș.a.

Da, și partea de final mi se pare reușită.

Un prozo-poem în care s-ar fi putut renunța la unele enunțuri explicative care scad valoarea textului.

Dar am citit cu plăcere

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 31, 2019 la 7:04pm

Textul are prea puțină forță lirică, pentru a fi poezie.

da Coza

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Ianuarie 31, 2019 la 2:43pm

Am observat. N-o mai vrei! :) 

Comentariu publicat de Gabriel Cristea pe Ianuarie 31, 2019 la 12:51pm

Mulțumesc, d-nă Suciu! Am corectat. :)

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Ianuarie 30, 2019 la 11:45pm

M-am oprit asupra versului: vroiam să o cuprind la piept cu ramurile -fractale de dorință-

Corect e ,,voiam”, iar ,,fractal” e substantiv masculin, ca adjectiv poți spune ,,structuri fractale” - părerea mea.

Un poem al dorințelor cu final ce-mi place! Nici eu nu știu să zbor! :) Cei mai mulți văd doar fizicul. 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 58 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blestem de iubire a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Sorbind sorine spații a lui gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbind sorine spații a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de mâna-Ți grijulie a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbind sorine spații a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cenaclu vesperal a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cenaclu vesperal a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorinţi a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cenaclu vesperal a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor