Te-nlăcrimez mereu ca pe-un nedrept supliciu,

 Cu-același dor cu care mă zbat să te și neg,

 Iubindu-te-mpotrivă, robit ca de un viciu,

 Fără să vreau să pot, să-ncerc să mă dezleg.

 

 Te recompun din freamăt și gând contradictoriu, 

 Ilogic, fără vină, naiv de nefiresc,

 Și traversând nonsensul prin veșnic purgatoriu,

 Mă cern între abise și rai de vis ceresc.              

 

 Nu-ți cer nimic, nicicând, iar de visezi, mă iartă 

 De-ți înfloresc în suflet în mii de amănunte,                 

 În anotimp nescris, neinventat pe hartă,

 A șoaptelor aleanuri  își fac spre tine punte.      

 

 Iar dacă drumuri toate te duc doar înspre mine

 Și e târzie clipa, învață-mă uitarea,

 Iubindu-mă-n alt timp, mă vindecă de tine,

 Zidește-mă-n altare sau frânge departarea!

 

 Restanțieri de-o viață în amânări absurde, 

 De vise și iubire, constrânși de propriul eu, 

 Dar respectând uzanțe și legi proscrise, fade,
 Ne-om stinge nepereche, iubindu-ne mereu!

 

 

 

 

Vizualizări: 89

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Popa Ines Vanda pe Aprilie 11, 2014 la 7:26pm
"Un suflet se măsoară după dimensiunile dorințelor sale. " spunea Gustave Flaubert!  Te imbratisez cu drag si iti multumesc Vasilisia Lazăr (da Coza)!
                                                      
Comentariu publicat de Popa Ines Vanda pe Aprilie 11, 2014 la 7:25pm

Uneori o amintire aproape uitata picteaza cerul sufletului cu un amalgam de sentimente ! Recunostinta Corina Militaru !

Comentariu publicat de Popa Ines Vanda pe Aprilie 11, 2014 la 7:23pm


"Inima colorează cu emoții ceea ce mintea pictează doar în alb și negru." Multumesc  pentru pretuire  Ion Lazăr da Coza!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Aprilie 11, 2014 la 4:29pm

Ne-om stinge nepereche, iubindu-ne mereu!

Supeeeeerb!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Aprilie 11, 2014 la 4:02pm

Fluturăm batiste într-o gară de mult uitată...

da Coza

Comentariu publicat de Corina Militaru pe Aprilie 11, 2014 la 12:21pm

Minunat, Ines, minunat! :)

Comentariu publicat de Popa Ines Vanda pe Aprilie 11, 2014 la 9:58am

Ultima piesa al unui puzzle imi apartine! Ma straduiesc sa-l completez cu iubire si praf de stele suflet drag mie gina zaharia ! Recunostinta! 

Comentariu publicat de Popa Ines Vanda pe Aprilie 11, 2014 la 9:57am

Va multumesc prietena mea draga  Sofia Sincă! " Nu am pierdut niciodata cand am iubit. Am pierdut numai atunci cand mi-a fost teama sa iubesc. Paulo Coelho

Comentariu publicat de gina zaharia pe Aprilie 11, 2014 la 9:49am

Neperechile  din cântec nu se sting niciodată, Ines! Iată cum presară praf de stele peste poezie!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Aprilie 11, 2014 la 8:47am

Cascade de timp înfiorate încearcă să construiască anotimul iubirii. O poezia în care ritmul aleargă formând mesaj meditativ pe vers celest. Îndem, dorinţă, vis.

Admiraţie pentru o poezie vibrantă şi corectă!

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postări de log efectuate de Dacu
cu 8 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Sărutul tău de ploaie și de lună... a lui Amanda Spulber
cu 17 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 30 minute în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 36 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 48 minute în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneori mi-este teamă a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Silogism de primăvară a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Crucea a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
Alina Ilie şi-a actualizat profilul
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a comentat în legătură cu fotografia lui Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Alina Ilie şi Vasilisia Lazăr sunt acum prieteni
cu 2 ore în urmă
Pictograma profiluluiVasilisia Lazăr i-a dăruit un cadou utilizatorului Alina Ilie
cu 2 ore în urmă
Pictograma profiluluiAlina Ilie şi Dacu s-au alăturat la ÎNSEMNE CULTURALE
cu 2 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flori de salcâm a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Lui Alina Ilie i-a plăcut discuţia Nu mai pot a lui Bircea Marian
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor