Serenadă unei ferestre

[Valentin Dumitru]

O, tu, fereastră goală, cu ochiu-ţi transparent

La tine veneam seara, veneam ca un dement

Înjunghiat de doruri, de-amor terorizat

Să-mi văd iubita care n-a apărut vreodat'

La ochiul tău cel negru, etern întunecat, 

Priveam, priveam întruna cu-n aer de şocat 

Şi aşteptam, fereastră, în cadru-ţi să apară

Iubita pentru care veneam in orice seară...

 

Habar n-aveam de nimeni, pe toţi îi înjuram

Când mă mustrau, căci numai la tine mă gândeam!

Credeam, oarbă credinţă, c-odată şi odată,

Tot va veni iubita cea veşnic aşteptată!

Şi zău, fereastră goală, de-aş fi ştiut cândva

Iubita infidelă că nu mă aştepta

N-aş fi răbdat ca sfinţii prin frig, prin vânt, prin ploaie

Şi-aş fi ştiut că tu ești... fereastra de la baie!

[Gabriela Grădinariu]

Felicitări pentru talentul și răbdarea de a ne introduce într-o atmosferă anulată cu umor abia de ultimile cuvinte!

[Sofia Sincă]

Versuri contemplative pentru... o fereastră. Umor plin, ludic, gând şi imagini pe lângă structura poeziei corectă, purtată de ritmul melancolico-savuros.

Am citit cu deosebită plăcere!

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Li s-a-ntâmplat și altora: Unul a cântat toată vara serenade... ca-ntr-un final să descopere că dona Clara era... surdă. La propriu.

Reconfortant umorul tău.

da Coza

[Calotescu Tudor Gheorghe]

like

[Roza Dinvale]

nostim