Prin iriși reci de hidră

[Mariana Suciu]

Asfalturi, tinichele străfundu-mi înconjoară
și-n lacrimi vii tăișul îl răsucesc. Eterul
ce-apusul nuanțează în sânge, ca-ntr-o doară,
îmi înfrățește slova cu umbra și misterul.

De primenesc tăcerea, ard cuiele din zâmbet,
amarul lut, icoană se-nfăptuie pe roată.
Păduri din smoală-ntoarse, poveri de rouă-s, scâncet
al pruncului angelic în mama condamnată.

Din moarte crește ramul și poartă-n el fărâmă
din sulița ce-nfige în sevă nevăzutul.
Sihastrul râu ce piatra cu vuiet o sfărâmă,
cu migăloasă trudă imprimă-n lut trecutul.

Nisipul cântă ploii, se unduiește straniu,
în cratere, sfârșitul fără pudori - trufașul,
străvechi corăbii, hâde, descoperă. Un craniu
singurătăți albește în așteptări. Luntrașul

uitatu-l-a... Târziul - cât de târziu - întorsul
îl va dospi-n lumină, îl va turna-n clepsidră.
Împovărat ca bobul ce-așteaptă-n moară storsul,
va curge-n veșnicie prin iriși reci de hidră.

[Mariana Suciu]

După comentariul d-voastră, d-na Sofia, ce s-ar mai putea spune...
Vă mulțumesc,

[Sofia Sincă]

Ai bătut monedă pe arhaism, Mariana. Așa ai început și ai continuat pe tot parcursul poeziei. Mesajul poate fi oricare, doar construcția trebuie să fie înnoită. Am citit poezie bună și foarte bună la tine. Cred că, ți-ai cam ieșit din mână.

Dar aștept noutăți.

Sofi

[Mariana Suciu]

Mulțumesc frumos pentru comentariu, d-na Merca.
Cu stimă,

[Mariana Suciu]

 Mulțumesc mult, d-na Nikol MerBreM. 
 Prețuire

[Valeria Merca]

Același stil, aceeași autoare!:) Nu e ușor să te înhami la un asemenea vers și să-i ții cadența. În plus, unele imagini create sunt deosebite. Spuneam adesea că poeziile tale, Mariana,  sunt muncite și nu am greșit. 

Am citit cu plăcere.

(în ultima strofă: uitatu-l-a)

[Nikol MerBreM]

Deşi atmosfera în poezie e una apăsătoare, de încrâncenare, mă bucur că ați revenit!

[Mariana Suciu]

 Atâta mi-e putința, d-le Valerian Bedrule. Îmi recunosc limitarea și știu să mă înclin în fața poeziei adevărate. Vă mulțumesc frumos pentru părerea avizată și pentru timpul acordat modestului meu text.
 
 Cu stimă,
 Mariana

[TACITUL]

     Nu contest ceea ce a scris aici autoarea, dar mă-ntreb: oare nu sunt teme şi trăiri de actualitate care să fie prinse în vers? De ce trebuie să apeleze unii la abordări vetuste, să vină în faţa cititorului cu creaţii care te trimit la B. P. Hajdeu, la Iosif Vulcan ori la Matilda Cugler-Poni etc.

     Acolo (şi nu numai) te duce vocabularul folosit de autoare: străfundu-mi, lacrimi, apusul, slova, pudori, trufaşul, străvechi, va dospi, clepsidră, veşnicie, hidră. 

     Fără vreo legătură cu textul de faţă... înţeleg pe deplin de ce unii îşi fac fruntea creaţă, atunci când e vorba de opera lui Mircea Cărtărescu, un autor de excepţie în literatura română modernă, atât în ceea ce priveşte poezia, cât şi proza, în special nuvela.

     J' Arrive!