Întinde mâna să m-atingi şi să mă simţi,
biserică să-mi fii şi-altar de rugăciune,
pe undeva în viaţă să ajungem cuminţi
trecând prin ani şi clipe fără nume.

Iubito, paşii să-ţi găsesc pe drum închis,
să ştiu că existăm în gânduri dimineaţă,
tu să-mi aduci în zori ce încă n-ai promis
eu să rămân lumina ce te-a spălat pe faţă.

Pe stânci golaşe vulturi vin să fie-aproape
de cer, de nori, de ploi albastre şi de lună,
sub aripile mari pădurile să-ngroapre
şi să le scoată verzi într-altă săptămână.

Pe-acelaşi stânci, iubito, îmi doresc să fim
să ne-avântăm în zbor spre-o altă galaxie,
tu ţine-mă de mână să-mi spui dacă trăim
în clipa viitoare, cuprinşi de nostalgie.

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de x pe August 12, 2013 la 8:36pm

Multumesc suflete dragi!

Cu pretuire!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 12, 2013 la 9:01am

Când zbori cu iubirea de mână, ţi se pare că totul îţi aparţine, chiar şi înălţimi bizare care sunt doar ale vulturilor.

Poezie cuprinsă de nostalgie între spaţiul teluric şi cosmic dar cu vers apăsat şi fermecător.

Şi totuşi versul 3 din strofa una, şchioapătă la ritm din motive de accente.

Mi-a plăcut!

Sofy

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe August 12, 2013 la 12:19am

Frumoasă, nostalgică.

Drag,

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 11, 2013 la 11:19pm

Ce zici de varianta asta:

Iubito, paşii să-ţi găsesc pe drum închis,
să ştiu că existăm în gânduri, dimineaţa,
tu să-mi aduci în zori ce încă n-ai promis
eu să rămân lumina ce ți-a spălat faţa.

Oricum, poezia are trăire.

da Coza

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Dinca Valerian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Geamăna (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 19 minute în urmă
Lui Dinca Valerian i-a plăcut discuţia Geamăna (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 36 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (44 - 46) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (41 - 43) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (44 - 46) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (41 - 43) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog așteptându-te a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Geamăna (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog haiku (41 - 43) a lui Dinca Valerian
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog haiku (44 - 46) a lui Dinca Valerian
cu 6 ore în urmă
Postări de log efectuate de Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă
Giurgiu Silvia a contribuit cu răspunsuri la discuţia Proba de foc a utilizatorului Giurgiu Silvia
cu 8 ore în urmă
Giurgiu Silvia a contribuit cu răspunsuri la discuţia Carantină ca-n povești a utilizatorului Giurgiu Silvia
cu 8 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mărgele negre (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 8 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Mărgele negre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 8 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Carantină ca-n povești a lui Giurgiu Silvia
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Carantină ca-n povești a utilizatorului Giurgiu Silvia
cu 9 ore în urmă
Mihai Katin a lăsat un comentariu pentru Chris
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ningea la început de mai a utilizatorului gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Ningea la început de mai a lui gabriel cristea
cu 9 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor