sonet
Cât valurile răbufnesc în stâncă
E semn că primenirea-i pe aproape,
Copii din flori se vor mai naște încă,
Pe moși găsi-va cine să-i îngroape.
A curs potop de lacrimi pe morminte...
Sărmanul a mâncat pe săturate;
Întorși cu fața de la cele sfinte,
Ne-mpotmolim răpuși de voluptate.
La ce folos mai scormonim prundișuri?
Luntrașul a pierit demult în ceață;
Rămânem absorbiți de mărunțișuri,
Revendicând o nouă dimineață.
Când frunza mai cerșește strop de verde
În zbor prelung, cocorul urma-și pierde.
Adaugă un comentariu
Mulțumesc, Nikol, pentru aprecierea făcută. Să ai mereu ferestrele deschise spre soare (mai cu seamă că toamna ni-l dorim atât de mult)!
drag,
Mulțumesc, Laura! Mă bucură prezența ta.
Ce mi-e dat să citesc... o poezie reuşită, pe structură de sonet, chiar dacă autoarea s-a ferit să specifice acest lucru.
Remarc acurateţea prozodiei, grija deosebită pentru alcătuirea variată a rimelor (substantiv, adverb, verb, adjectiv... într-o ordine aleatorie, desigur).
Aş renunţa la -un, din versul /Când frunza mai cerșește-un strop de verde/ (Valeria Merca - Cât valurile răbufnesc în stâncă), nu că ar deranja cumva...
Felicitările mele!
J' Arrive!
O poezie ca o fâlfâire de aripi!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE