Cu volumul de povestiri, în format electronic, Miriștea uitării, Ion Ifrim poate să stea cu mândrie alături de marii prozatori români, cum și marii prozatori români pot sta lângă cei universali. De exemplu – nuvelistul B.Șt. Delavrancea e oricând pe aceeași treaptă cu I. S. Turgheniev.

          Făcând parcă exerciții de exorcizare, scriitorul, în cea mai mare parte a scrierilor sale, ne aduce sub ochi, mai ales celor tineri, perioada postbelică, neoficială, ca pe o miriște în care vrea să descoperim singuri cât grâu a fost, dar mai ales câtă neghină. Departe de a fi didacticist, ne pune apoi la dispoziție ogorul secerat, sugerându-ne că e bine să ne însușim lecțiile istoriei pentru a nu le repeta.

          Spre uitare sau neuitare, dar mai ales pentru un răsfăț estetic, vă invităm să(-i) citiți această minunată carte!

 

Vizualizări: 404

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Biblioteca noastră virtuală s-a mai îmbogăţit cu încă un volum de proză valoros. Ion Ifrim aduce povestiri sofisticate, categorisind întâmplări prin comic şi/sau ironie, construite subtil pe morala prin care îşi exprimă atitudinea faţă de realitatea prezentată. Povestiri ţesute din studiu, scrise cu patos, cantonate unele în celelalte, labirintice, fabuloase.

O carte care face onoare site-ului.

Felicitări Ion Ifrim! Felicitări celor ce au trudit!

Cu stimă, Sofy.

Felicitări domnule Ion Ifrim, v-am citit cu admiraţie pe site, un prozator şi un eseist important al literaturii contemporane.

Felicitări domnule Ifrim!

O carte frumoasa cu un continut valoros. Ma bucur s-o vad pe raftul bibliotecii noastre.

Felicitari domnule Ifrim!

Cu prietenie,

Domnule Ion Ifrim, poate că nu așa v-ați imaginat cartea dvs. în format electronic. Noi, cu toată bunăvoința și străduința noastră, atât am reușit. Dumneavoastră, deprins cu lumea literară, știți că nu forma contează... Cât despre fond, e la cote maxime!

Prețuirea lui,

da Coza

Sofy, Da Coza... Vă mulţumesc!  Cu încântare şi recunoştinţă. 

O carte care îți merge direct la suflet. Mă bucur că voi putea-o deschide ori de câte ori voi dori. Sunt mândră că se află în biblioteca site-ului nostru.

Felicitări, domnule Ifrim! Cu drag,

Felicitări, domnule Ifrim!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
BOGDAN SORIN GOGLEA este acum prieten cu Vasilisia Lazăr şi Ioan Muntean
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Trei a lui Nikol MerBreM
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan a lăsat un comentariu pentru Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Când... a lui Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 12 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog sălcii înfloresc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 13 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor