Ştampila

 

         Se priveau cu suspiciune crescândă. Realizau laolaltă şi fiecare în parte că toţi trei au ceva pe suflet, dar şi într-unul dintre buzunarele mai dosite. Cu cât jumătăţile de oră treceau, cu atât tensiunea sporea. Se adunaseră câteva cadrane bune de ceas, măturate minuţios de minutar, de când secretara le repeta, când mai nervoasă, când mai amorfă, că primarul avea să vină în treizeci de minute. Pe holul-apendice, întunecos, căci uşa care ducea în sala de festivităţi a primăriei fusese zidită de curând, cei trei erau ca nişte mătci în acelaşi stup, deci, război iminent! Clarificări puteau primi şi de la secretară, însă, când la venire s-au împiedicat unul de altul pe scări, dintr-odată li s-a învârtoşat părul din nas, iar respiraţia, până atunci moleculară de atâta emoţie, a devenit brusc subatomică, şuierătoare, şi-n trompa lui Eustache voiau să le sufle primarul şi numai primarul, deşi faptul că doar ei erau în chestiune, chiar dacă necazul trecuse şi pe la mesele altor vecini, trebuia să le dea de gândit, ori tocmai faptul că se simţeau miruiţi de sfântul mucenic Mina, protectorul păgubiţilor, le hrănea trufia.

         – Chiar adineaori m-a sunat tovarăşul primar şi mi-a spus că, în maxim douăzeci de minute, va apărea! îl informă secretara pe Jupu, care, pentru cine mai ştie a câta oară în acea zi, băgase capul, prin uşa pe care-o întredeschidea timid, după noutăţi.

         Ştirea, cu mici variaţiuni, mătcile au tot auzit-o de dimineaţă, iar acum era deja prânzul mare şi urechile, zău, li se cam lungiseră de foame, dar şi de sete. Fireşte, cele douăzeci de minute au trecut o dată şi încă o dată, şi încă o dată...

         – Mă, eu nu mă feresc de voi... şopti conspirativ Jupu, într-un târziu: În zori, când să ies pe poartă, găsesc un plic de la primărie, ştampilat, semnat... ălea, ălea...

         Gaţea şi Bâlnă, dintr-un impuls pe care nu şi l-au putut controla, s-au privit în ochi ca nişte ibovnici în biserică, după o noapte plină de încercări şi de eşecuri.

         – Ni se cuvin, bă, ni se cuvin... Că doar „Natura” lor, cum zic ei, nu Dumnezeu, ne-a distrus gospodăriile.

         – Da, măi, Bâlnă! Avem ce vinde. Dintr-o basculă de ciment şi una de balast, bem o lună... căută Jupu să fie sarcastic la adresa vecinului său, botezat parcă în zeama prunelor fermentate.

         – Ce basculă, bă? Ce basculă?! De când o căruţă de ciment şi una de balast s-au făcut bascule? se revoltă Bâlnă.

         – Staţi aşa!... Staţi aşa!... ţipă Gaţea, izbindu-şi pălăria de podeaua tocită, spălată cu petrosin. Păi, asta-i dreptate? Ţie, Jupule, ai ditamai gospodăria...

         – Am muncit, mă, am muncit!

         – Las’ că ştim noi cum te-au dat ăştia afară de la ORACA... Zi „bogdaproste” că n-ai tăiat şi ceva stuf... Da’ nu mă interesează. Cum ziceam, tu ai ditamai gospodăria, gloată n-ai, pârăul ţi-a luat un colţ de gard văruit, însă primeşti o basculă de ciment şi una de balast; iar tu, Bâlnule, stai toată ziua în bufet...

         – Unde vezi, tu, bufet, băăă?...

         – Şi azi, de sub ochii noştri, ai tras câteva ture.

         – Ce-ai, bă, ce-ai?!... încercă să se împănuşeze Bâlnu, încă o dată, cu pene de cioară albă.

         – Miroşi ca o balercă din doage de plop, mucegăită, mă! îl amendă şi Jupu, instantaneu, pe Bâlnu, împotriva căruia, ştia tot moşneanul, avea o cruce crucişă.

         – Nea Jupule!... Nea Jupule!... Cat-o, drace, cat-o!... mârâi Bâlnu, ameninţător.

         – Ţie, Bâlnule, pârâu’ ţi-a dărâmat poarta mică şi-ţi dau ăştia o căruţă burduşită cu ciment şi una cu balast, pe când mie, om cu şase copchii la şcoală şi doi socri pe cap, c-un tată cu două muieri – şi n-are măcar o pensioară! –, spurcatu’ de pârău mi-a măturat grajdul...

         – Nu, mă! Pârău’ i-a luat numai proptelele, şi-apoi grajdu’ a căzut singur. Hă-hă-hă...

         – Amărât cum era, în el îmi adăposteam văcuţele ce-mi umpleau un blid cu lapte pentru atâtea guri... Mie... mie îmi dă o roabă de ciment şi una de balast. Că-s prost! Iată, am pierdut şi o zi de muncă pentru pomana lor...

         – Deh, mă... eu cred că au ţinut cont şi de câte cote am dat fiecare la stat...

         – Şi ăsta ce cote a dat, bă? sări Gaţea şi-l prinse de guler pe Bâlnu. Că eu tot am luat câte un ou de sub ochii copchiilor şi-o traistă de nuci şi le-am dus la cooperativă...

         – Potoliţi-vă, la dracu! Sunteţi în primărie, mă!... căută Jupu să-i despartă pe cei doi, care se izbeau de pereţi, înjurându-se.

         A fost rândul secretarei să-şi scoată speriată capul prin uşa întredeschisă şi să-l retragă cu viteza cu care un echinoderm îşi soarbe ampula când simte un pericol. Cum sediul miliţiei era la cinci case mai la vale, nici nu s-a trecut la partea a doua a partiturii cu înjurături că şeful de post, căutând să-şi acomodeze privirea la întunericul din hol, i-a luat la rost încă de la intrare:

         – Ce faceţi aici? Vă răzvrătiţi?

         – Doamne fereşte, tovarăşe şef!... Eu sunt mai fudul de urechi şi vecinii vorbeau mai tare cu mine... căută, generos, Bâlnu un subterfugiu cât de cât credibil.

         – De aceea vă izbeaţi de toţi pereţii, răzvrătiţilor? Cu mine nu vă merge! se zbârli miliţianul. Ce se întâmplă aici?!

         – Ce se întâmplă aici?! se auzi, exact ca un ecou, vocea primarului care tocmai păşea peste prag. Dar cum şi ochii lui nu desluşeau aripi de îngeraşi în semiobscuritatea holului, porunci: În birou, la tovarăşa secretară!

         Secretara, dându-şi importanţă în faţa invadatorilor, continua, în poziţie solemnă, să ţină receptorul la ureche şi să repete din când în când, pe un ton oficial: „Da, tovarăşe prim!... Da, tovarăşe prim!...” Primarul apucă să-i facă semne cum că el încă nu-i acolo. „Îi transmit. Da, tovarăşe prim!... Luptăm!” se angajă secretara în lupta pentru pacea mondială şi dezarmarea nucleară, îndreptându-şi instinctiv ţinuta, apoi aşeză receptorul în furcă, emanând multă importanţă.

         – Tot despre cotele alea?

         – Da...

         – Lumeee... Ce zi mi-a fost şi astăzi!... se lamentă primarul, slăbindu-şi, cu furie, nodul cravatei.

         La lumina puternică din birou, Jupu, Bâlnu şi Gaţea parcă s-au luminat la suflet şi nu-şi doreau decât să se strecoare afară şi să-şi vadă de ale lor. Paguba? Io-te-o-n târgul de sărate! Despăgubirea? Eclipsă avortată!

         – Şi cu voi ce-i, mă?! îi repezi primarul pe cei trei, uitând de minima politeţe de care, de altfel, nu ducea lipsă.

         – Păi, noi... Dumneavoastră...

         – Ne scuzaţi, că noi...

         – Crăpaţi din voi odată!

         Rapizi ca nişte şahişti, care în ultimele două secunde mai au de făcut şase mutări, în mâna primarului poposiră plicurile. Acesta extrase prima scrisoare. O umbră de uimire apăru pe chipul său după ce parcurse cele patru rânduri dactilografiate pe o jumătate de coală ministerială; afişă o falsă încântare la finalul celei de a doua scrisori, pentru ca după ultima lectură să se arate de-a dreptul extaziat:

         – Aşa deci: o roabă, o căruţă şi o basculă... repetă primarul, rânjind, privindu-i pe rând pe împricinaţi, să verifice dacă a înţeles bine.

         Singurul care încă nu realizase că e victima unei farse era Jupu:

         – Tovarăşe primar, ca să nu mai fie zavistie între noi, vecinii, eu zic să ne daţi, în mod echitabil, câte o căruţă de ciment şi una de balast, deşi, dacă aţi avea putere, nu ar strica să fie câte o basculă.

         – Tovarăşe Jupu, zise cu un calm cabotin primarul, ţara are ciment, dar, vezi matale, toată producţia merge la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Ce-ar fi să mergeţi şi voi, tovarăşi, la canal şi când s-o termina peste un an, sau doi, să veniţi călare pe o betonieră plină-ochi?

         – Cum vine asta? Ne-amăgiţi şi-apoi la dubă?

         – Vi se pare că aceasta e semnătura mea? Tovarăşa secretară, aţi ştampilat şi semnat aşa ceva?

         Secretara se aplecă asupra hârtiei:

         – Doamne fere... Pardon! Mă jur pe statutul partidului că nu am habar despre aceste hârtii.

         – Fals şi uz de fals... murmură cu un zâmbet amar primarul.

         – Plus adiacentele... Lesne, cinşpe ani de închisoare... interveni miliţianul.

         Muzeul „Madame Tussauds” putea primi trei noi figuri de ceară ce exprimau groaza.

         – Ne-aţi încercat vigilenţa, da? plusă primarul.

         – Dar... dar v-am spus că le-am găsit în poartă... îndrăzni Gaţea.

         – La „Poarta Albă” – aţi auzit de închisoarea asta, nu? – o să tot găsiţi scrisori în poartă timp de douăzeci de ani, că am eu grijă să le spun procurorilor ce elemente declasate sunteţi.

         – Să n-avem parte de copchiii noş...

         – Ajunge! Până stabilim ce facem cu voi, să nu suflaţi un cuvânt, altfel vă trimit la ocnă, nu la „staţiunea de odihnă” de la „Poarta Albă”, răsfăţaţilor!

         – Suntem victimele...

         – Acasă!! ordonă primarul, spărgându-şi plămânii.

         – Sau în dubă... şopti conciliant miliţianul.

         După ce se instală pacea în birou şi după ce oferi spre analiză câte o scrisoare secretarei şi miliţianului, primarul reluă:

         – Tovarăşă secretară, aceste hârtii sunt bătute la maşina noastră de scris?

         – Negreşit.

         – Dumneata le-ai dactilografiat?

         – Vaaai... se oripilă secretara şi căzu molatic, într-un leşin perfid, pe covorul de iută.

         Dacă ar fi fost mai tânără şi ar fi avut lipsă din inventar şi vreo treizeci de kilograme cei doi s-ar fi întrecut să-i aplice procedeul „bouche à bouche”, dar aşa stând runele, primarul îi cotrobăi în geantă după sticluţa cu odicolon, însă nu a mai fost nevoie – secretara îşi reveni singură în simţiri şi tot singură se aşeză pe scaunul ei.

         – Un moment... Ştampilele sunt nişte falsuri grosolane! E vorba despre o monedă de trei lei căreia i s-a raşchetat stema, apoi, ceva mai sus de centru, i s-a dat o gaură încât să încapă o monedă de cinci bani, pentru a obţine o stemă apropiată, ca dimensiune, cu originalul; aici, unde trebuia să fie numele comunei, sunt nişte mici denivelări, escamotate de iscălitura bogată. Această aşa-zisă ştampilă a fost pusă pe masă, peste ea s-au aşezat înştiinţarea, indigoul, o carte, apoi s-a aplicat un pumn zdravăn... încheie miliţianul, încântat de expozeul său.

         – Mda... Totuşi, tovarăşa secretară, pe mâna cui aţi lăsat maşina noastră de scris?

         Secretara se arătă indignată până în faldurile steagului roşu, de deasupra tabloului, şi chiar mai sus. Cu toate acestea, pe fruntea ei a pus Minerva întâi sărutul:

         – Cine a venit, după ce se termina programul în primărie, să lambriseze biroul tovarăşului primar? Cine tutuieşte pe toată lumea? Cine, sub pretextul că e mare artist, parazitează, de fapt, societatea, aşa cum fac toţi artiştii? Cine are...

         – Imion Sbaciu! îşi demonstră iarăşi miliţianul perspicacitatea, arătând soarele pe cerul senin în mijlocul zilei.

         – Trimite-o pe femeia de serviciu după Imion.

         – După „tovarăşul Sbaciu”! ...Prea suntem familiari cu acest cetăţean.

         – Credeam că dacă ne-a făcut galerii sculptate-n lemn de tei pentru perdelele de acasă, putem...

         – Ca să-i adormim vigilenţa, eu zic să i se spună că aici e numai tovarăşul contabil. Şi să aducă şi o rindea... curmă discret miliţianul disputa dintre primar şi secretară.

         Chiar dacă a primit acceptul sastisit al primarului, miliţianul ieşi afară plin de sine. Discuţia nici nu se reluă bine că uşa se deschise pe îngâmfate şi în cadru apăru Sbaciu. Nu trebuia să ai un ochi foarte atent ca să decelezi pe chipul acestuia efortul de a-şi camufla surpriza seacă, zărind scrisorile. Mizase că păcăliţii se vor duce numai la primar, şi-apoi, într-un târziu, tăinuiţi de potera florilor de salcâm, ca pe vremuri, când poşteau câte o ţigară furată din pachetul bunicilor, el şi cu primarul se vor amuza copios de farsă. Cum privirile celor trei oficiali tindeau spre zero grade, pe scara Fahrenheit, Sbaciu făcu un pas către scrisori, hlizindu-se:

         – S-au prins, proştii? S-au prins?...

         Primarul, cu palma sa vijelioasă, hotărî că locul sacrosantelor hârtii veşnic va fi pe birou:

         – Tovarăşe Sbaciu Imion!...

         – Hai, măi fraţilor... E întâi aprilie... Ce dracu, nu mai ştiţi de glumă?

         – Tovarăşe Sbaciu Imion, cu însemnele statului, nimeni nu se joacă!

         – Dacă-i cu de astea, luaţi-vă gândul de la faza finală, pe ţară. Căutaţi-vă alt cioplitor!

         – Tovarăşe, nu înţelegi în ce situaţie eşti. Puşcăria te paşte!

         – Voi nu înţelegeţi. Dacă declanşaţi ancheta, or să vină pe aici rânduri-rânduri de trepăduşi, că dacă oi fi scris şi altceva la maşina voastră? De aceea, iată ce zic: Măi Păucă şi tu, Viviene, mergem la tata, la odaie, tăiem un berbecuţ, scot o damigeană de afinată şi o zi dispărem de pe planetă. Ştiu, vă e frică de doamna secretară... Cu toţii ştim că ea „ciripeşte”...

         – Nu permit aşa calomnii!...

         – Dar să vedem, continuă Imion, ignorând indignarea secretarei, ce culoare or să aibă chiloţii dumneaei după ce-o s-o ia ăia la rost că de ce nu şi-a încuiat maşina de scris în fişier? Vă spun eu – maro. Foarte maro. Şi cred că va fi trecută la cules morcovi pe tarlaua ceapeului. Şi acolo, vă jur, o să găsească şi morcovul meu...

         – Tovarăşe Sbaciu Imion, practici, cumva, corupţia şi şantajul emoţional?!...

         – Bine, mă, legaţi-mă! Hai, legaţi-mă!... zise Imion, întinzând mâinile încrucişate către miliţian, dar văzând că cei trei oficiali schimbau priviri de lilieci orbiţi de soare, continuă: Mă duc să-mi termin halba, că la o halbă m-a găsit Văpica... Deci, ştiţi de unde să mă luaţi. Sănătate!

         Într-adevăr, halba încă mai avea guler când Imion se aşeză în faţa ei, doar că la aceeaşi masă, deşi localul nu era foarte populat, poposise şi Aurel, veşnic viitor student, sau, în visurile sale mai modeste, absolvent al Şcolii de Subofiţeri de Miliţie-Cîmpina.

         – Aurel-tată, ai scuipat în halba asta?

         – Dar ce să am eu cu halba omului, domnu’ Imion?

         – Nici nu ştii câţi abia aşteaptă s-o facă... Stai să-ţi spun ce am păţit chiar astăzi... şopti Imion, apoi, după ce goli apăsat berea şi-l trimise pe Aurel să mai aducă un rând, se apucă să povestească.

         – Serios, domnu’ Imion, ai cam sărit calul... constată Aurel, după ce ascultă istoria.

         – Mă, frate, în ţara asta nu se mai poate glumi?

         – Ba da... Totuşi, primarul are dreptate...

         – Bine, măi viitor tablagiu... mă duc şi la canal. Şi ce-i cu asta?... Mâinile mele-s învăţate cu barda, tesla, dalta, ciocanul... O operă de artă se face transpirând. Însă ăstora n-o să le mai dau nimic! Au venit ăia de la „Cântarea României” – doar ai văzut la televizor – şi m-au pus să cioplesc un tipar de caş. Cică-i tradiţional. Nu-i nimic, fac şi de astea... Au filmat cadru cu cadru poarta de la intrarea în comună. Ia să mă fi lăsat s-o fi sculptat în viziunea mea... Nu, că-s mistic şi decadent, au zis ăştia de la Cultură, de la judeţ. Păunescu, băiat deştept, a vizionat materialul brut de la televiziune. Când a venit la monument, cu cenaclul său, a ţinut morţiş să-mi vadă atelierul. Mi-a achiziţionat trei lucrări. Fireşte, n-am vrut să-i iau banii, că-s domn, dar mi i-a aruncat printre scule. În prag, la despărţire, m-a îmbrăţişat şi mi-a zis „Frate”. Am păţit ca plugarul scuipat de boier – l-a pupat Cuza, mă, Cuza! Dar eu n-o să procedez ca italianul ăla... ăla care... sau o fi fost franţuz... ăla care, din răzbunare, n-a vrut să fie îngropat în oraşul natal... Ah, am un lapsus...

         – Dante. Dante Alighieri. Florenţa.

         – Exact. Uite, o să fiţi o generaţie de miliţieni mai cu doxă... Nici Vivian nu-i linte... M-ai văzut, doar, bând bere cu el în atâtea rânduri, în separeu... Primarul?... Păi, mă, cu Păucă ne jucam cu puţa-n ţărână, când eram copii... Eu l-am dus la muieri, după ce a terminat armata, mă, eu. Altfel, se însura flăcău cu prima şmecheră care-şi desfăcea picioarele. Bărbaţii trebuie să aibă experienţă în treaba asta... Şi acum?... Şi acum mă ia cu „Tovarăşe Sbaciu Imion”?

         – Poate dacă nu afla atâta lume...

         – Indiferent, mă, tot mă răzbun, deşi, recunosc, mă doare sufletu’... Dacă nu mă saltă în noaptea asta, nu mă mai saltă, fiindcă trebuie să justifice întârzierea sesizării, iar duminică le-o fac urât de tot, chit că mă pot băga la atentat de pudoare, la... Din pragul casei mele – ştii doar – se vede piaţa ca-n palmă, dar şi la casa mea te uiţi în sus, ca la un schit. Şoseaua, ca de obicei, va fi aglomerată. Tovărăşeii, pe la ora nouă, ies din primărie ca să-i dijmuiască pe amărâţii de producători individuali. Tot pe la acea oră, o să-mi beau cafeaua la aer, în pridvor Mă, şi ca un făcut, chiar când trec ei prin faţa porţii mele, taman o să mi se rupă brăcinarul şi-o să-mi cadă nădragii-n călcâie. Eu, atunci, o să mă căinez către nevastă-mea cu voce tare, încât să audă jumătate de piaţă: „Sări, Obiţo, c-am rămas fără nădragi!” Şi-o să mă aplec înceeet, înceeet să mi-i ridic tot înceeet, înceeet şi ei or să se uite la coccisul meu ca la staţia meteorologică... Râzi, ha? Păi, mă, nu merită altceva... Nu merită!

Vizualizări: 39

Răspunsuri la Aceste Discuţii

 :) Mărturisesc, mi-a trecut prin cap că "Ştampila"  e a dumneavoastră :)), v-am recunoscut stilul. Foarte bine scrisă! Eu,  mai atrasă de fantastic decât de real, am depunctat un pic, dar mi-au plăcut construcţia şi umorul. Felicitări!

Drag,

Nikol

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog de ducere a lui nicolae vaduva
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Tudor Cicu
cu 4 ore în urmă
nicolae vaduva a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 4 ore în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Înainte de plecare a lui gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Înainte de plecare a lui gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Dac-ai uitat, iubite, al meu nume a lui Camelia Ardelean
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Răspunsul lui Sanherib a lui Ionel Mony Constantin
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Balada pentru Ninlil a lui Ionel Mony Constantin
cu 11 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 13 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneia care se vrea înger păzitor a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 13 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog crepuscul a lui bolache alexandru
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog de ducere a lui nicolae vaduva
cu 14 ore în urmă
nicolae vaduva a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog de ducere a lui nicolae vaduva
cu 17 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneia care se vrea înger păzitor a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Plutesc... a lui Gabriel Cristea
cu 19 ore în urmă
Ana C. Ronescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Ana C. Ronescu îi place postarea pe blog Răspunsul lui Sanherib a lui Ionel Mony Constantin
cu 21 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor