Se trezi cu capul vâjâind, de parcă se ciocneau câteva avioane la intervale neregulate de timp, într-un pat străin dintr-o cameră modestă de la sat, pe a cărui geam mic pătrundea o pală de lumină. Dezbrăcată complet. Se repezi spre uşă, dar spre stupefacţia ei, uşa era încuiată. Hainele niciunde. Pe cearșaful alb de in, cu dantelă făcută de mână pe margine, era o pată de sânge. Fata se uită pe ea, atât cât putea să vadă şi nu înţelesese mare lucru. În afară de cap nu o durea nimic. Mahmură şi speriată se întoarse în pat, încercând să refacă în gând, secvență cu secvență, ziua precedentă. Cu greutate îşi aminti ce s-a întâmplat: „O, Doamne, m-am îmbătat!... M-am îmbătat cu ăla la restaurant. Cu Nitu Băran. Cât o fi ora?” Se ridică în capul oaselor şi privi spre un perete unde ticăia puternic un ceas mare, cu pendulă. Era două şi treizeci de minute. Nu-i venea a crede. Se uită pe geam şi văzu că e ziuă. „Unde oi fi? De ce-s dezbrăcată? Am dormit atât de mult... dar unde am dormit? Şi măcar de nu m-ar durea atât de tare capu'...” Deodată auzi zgomot prin dreptul uşii. Se acoperi până la gât cu ţolul de lângă ea, în timp ce o cheie se învârtea în broască.

Te-ai trezit, mămicuţă dragă? auzi vocea mieroasă a lui Nitu Băran, iar un fior de spaimă o fulgeră. Era cazu’, mai zise, vine mama din Sibiu şi tu dormi încă... tu tot în pat eşti. Scoolă-te!

Unde sunte... unde sunt? Şi de ce sunt aici?

La mine acasă. La mama, în Apold... Unde să fim? Unde vroiai să te duc asară, că te-ai îmbătat şi cum era să te duc la mumă-ta beată?

Şi di ce sunt dezbrăcată... de tot? Cine m-o dezbrăcat?

Tu te-ai dezbrăcat... Cine, dară? Şi-apăi am dormit amândoi... aşa ca oamenii. Nu era să dormi îmbrăcată, spuse bărbatul rânjind, aşezându-se pe marginea patului şi vârând mâna pe sub pătură. Cu o direcţie sigură şi îndemânare nimeri direct partea pubiană a fetei. Aceasta tresări ca arsă şi ţipă.

Ia mâna de pe mine. Dacă nu-mi dai imediat hainele să mă îmbrac şi să plec acasă, zbier de mă aude toată lumea, pe aici.

Nitu Băran se ridică şi-i arse una peste gură cu dosul palmei, în care avea un inel mare de aur pe inelar, încât capul trosni de stinghia patului. Buzele începură să se umfle instant.

Auz' tu?... Nu-mi comanzi tu mie, ai înţeles? Niciodată! Să-ţi intre bine în cap! De aici pleci când vreau io. Şi acum îţi spui... că nu mai pleci. Că mă căsătoresc cu tine. Oricum nu mai eşti fată mare... nici nu ştiu dacă ai fost, spuse bruta zâmbind sarcastic.

Firuţa acum înţelegea rostul goliciunii ei şi pata de sânge de pe cearșaf. Simţi un tanc trecând peste sufletul ei. N-o mai durea nici lovitura de la cap, nici buzele umflate şi se repezi ca o fiară cu unghiile la faţa bărbatului de lângă ea:

Ticălosule, cum poţi să zici că nu am fost fată... îţi scot ochii... şi începu să-şi verse furia dând din mâini spre ochii acestuia.

Bărbatul vigilent, îi prinse mâinile şi o trânti în pat, imobilizând-o. Ea încercă să dea cu picioarele, însă fără sorţi de izbândă. Nimerea doar aerul din jurul ei. Pe el îl amuza, râdea chiar:

Hooo! Stăi în loc, zăpăcito, dacă nu vrei să te bat măr. Stăi în loc îţi zic! Şi fă gură mai mică că tata-i în curte.

Firuţa înţelesese că nu reuşea să-l lovească şi renunţă, ghemuindu-se într-un plâns încet, cu faţa în pernă. Oricum visele ei de a se dărui celui pe care-l iubea, cel ales de inima ei hrănită de romane, se năruiau încet, încet. „Şi mama... Ce-o zice ea când o afla... Sau că n-am ajuns acasă?” Nu se întâmplase niciodată aşa ceva. Cum să se mai ducă acasă, acum când...

Bruta părăsi camera, după ce o încuiase bineînţeles, dar se întoarse în scurt timp cu hainele ei.

Îmbracă-te, spuse aşezându-se pe un scaun şi privind ţintă, la fata care încerca să-şi tragă chiloţii pe sub ţol.

Îi trase învelitoarea cu un gest scurt şi o azvârli cât colo.

Nu vezi că nici nu ştii să te îmbraci? Trăbă să te învăţ multe. Dă-te jos din pat şi îmbracă-te!

Bulversată, coborî din pat şi-şi trase juponul, apoi fusta prăfuită, şifonată, bluza şi pulovărul galben, preferatul ei. Din instinct se privi într-o oglindă ovală, mică, ce era pe un perete. Nu se recunoscu. Ochii îi avea roşii şi umflaţi, buzele la fel, una mai tare, sângerând încă, iar păru-i lung era încurcat, neperiat. Arăta jalnic.

Eu am avut o geantă, spuse cu voce scăzută. Unde-i geanta?

Băran se ridică, trecu în cealaltă cameră şi-i aduse geanta. Fata scoase un pieptene şi începu, cu mişcări încete, ca şi când dorea cu acele mişcări să schimbe lumea, să dea timpul înapoi măcar cu o zi sau să se trezească din acest coşmar. Dar nimic nu-i dădea de veste că lucrurile se pot schimba. Părul se îndreptă, dar buzele tot umflate rămâneau şi ea prizonieră.

Hai să mâncăm, femeie! rosti Nitu.

Absentă, adolescenta îl urmă.

Ui’ caută şi tu pe ici şi pune ceva pe masă. Caută în dulapu’ ăla. Găsăşti tu ceva! mai spuse acesta ducând-o într-o încăpere mai mică, în care se afla o masă, un pat şi o sobă, în afară de acel dulăpior simplu, mic, de tip ţărănesc, cu marginile înflorate. Trei taburete înconjurau masa din scândură, îngălbenită de vreme, dar lucind de curăţenie. Fără faţă de masă pe ea.

Ce să caute... ea care nu umblase niciodată în altă bucătărie, decât în a ei şi a surorilor. Dar acolo ştia rostul. Ele aveau un bufet de bucătărie special cumpărat, o cămară unde ţineau mâncarea şi mai nou, fratele ei cel mai mare, Nelu, avea frigider. Se împiedica în mâini, căuta dar nu ştia ce. Îi era şi frică şi ruşine de brută să spună că nu ştie şi nu vrea să-i pună lui masa sau să mănânce cu el la masă.

Nu eşti bună de nimic! observă acesta. Stăi dracului acolo, pe scaunu’ ăla!

Se ridică şi din câteva mişcări foarte sigure scoase o pâine mare, albă, rumenă şi pufoasă ca bumbacul, tăie nişte felii mari, o bucată de slănină, o ceapă pe care o sparse cu pumnul şi sare.

Mâncă! îndemnă fata.

Nu pot să mânc... nu mi-i foome.

Îi întinse o felie de pâine, mărunţi câteva bucăţele de slănină şi i le puse în faţă.

Mâncă tu, n-auz'?

Firuţa mai mult de formă începu să molfăie îndelung câteva bucăţele, cu lacrimi în ochi şi în suflet. După câteva înghiţituri se simţi mai bine. Leşuiala de la stomac începu să se mai domolească şi parcă putea gândi altfel. „Trăbă să fac oricum să scap de aici, cu orice risc. Lu’ mama îi voi spune adevăru’ şi mă va ierta, chiar dacă o să mânc bătaie... ea nu m-o bătut niciodată... mai bine ea decât ăsta. Dacă ar şti Dinu... m-ar omorî. Mi-o spus să am de grije, să nu se întâmple nimic până vine el din armată şi i-am promis”.

Nitule, vreau să mă duc acasă, încercă Firuța să schimbe tactica cu vorbă bună, suavă chiar. Ce-o zice mama?... N-am mai lipsit niciodată de acasă, noaptea. Ne mai întâlnim mâine.

Lasă că te duc io acasă şi-i spui lu’ mamă-ta că ne căsătorim.

Da' eu nu vreau să mă căsătoresc. Eu vreau să mă duc la şcoolă...

Ce şicoolă?... Ce şicoolă?! Rosti acesta amuzându-se. Nu vezi că te-ai măritat? Cine te mai primeşte la şcoooolă?... Las-o dracului de şcolă, că înnebuneşti dacă înveţi atâta.

În curte se auziră voci. A unei femei şi a unui bărbat. Nitu ieşi repede în curte, după ce-i comandă ei să rămână unde era.

Firuța desluşi cuvintele unei femei cu un accent puternic rural, neaoş:

N-ai dus-o de ici, mă, Nitule? Că de aia m-am dus de acas'. Ce dracu’, mă, Nite... ce-i casa mee? Zâî ceva şi tu, mă, omule! se răsti femeia, bărbatului ei care tăcea în continuare.

Mamă, mă căsătoresc cu ea.

Nu-i de tine, Nitu mamii. Nu-i de tine. Îi mică... ce faci cu ie? Ce să facem noi cu ie? Îi de la oraş, nu ştie să facă nimic. Mi-ai mai adus-o tu pe Marusia... tot aşe,... se distinse vocea de mamă grijulie, ceva mai îmbunată.

Învaţă, mamă, o înveţi dumneata.

Să te duci cu ie de ici. Mie nu-mi trăbă. Era mai bună Monţi, unguroaica, că ştia să facă treabă. Era harnică. Mi-o făcut curăţănie în coteţe la găini... un-doi. Du-o de ici! Asta te bagă în puşcărie Nite, că-i minoră. Auzî-tu-mai?

Apoi, femeia intră în bucătăria unde se afla intrusa, făcând abstracţie de ea. Se învârtea prin încăpere cu o iuţeală şi cu o dexteritatea de invidiat, deşi era cam voluminoasă, punându-şi la loc fiecare lucru din cele două părţi ale desagilor – cumpărăturile de la oraş – fără să se atingă de fată. Se părea că nici măcar nu o vede. Vorbea cu soţul şi cu fiul său banalităţi, cu voce normală, ca şi cum nu mai exista nimic altceva pe lume. Încă în stare de şoc, Firuţa asista ca un corp de mobilă la ceea ce se petrecea în juru-i. Şi culmea, îi convenea situaţia, ignoranţa tuturor, deoarece nu ştia ce putea vorbi cu aceşti oameni străini, total diferiţi de ea şi de viaţa ei de până atunci.

Rafila Băran, tipul ţărancei din Mărginimea Sibiului, era o femeie destoinică, aprigă şi harnică. Nu erau multe în Apold care să o întreacă. Era curată, ştia să ţesă şi să coasă pe fir cele mai complicate modele de ie şi făcea cele mai bune plăcinte. Bărbatul său, Mihai, era mai calm şi mai tolerant, atât cu ea cât şi cu cei trei copii ai lor. Maria, fata cea mare era căsătorită în sat. Nu avusese copii, dar înfiase o fetiţă de care se bucura împreună cu soţul său. Petre, mijlociul, era căsătorit prin Alba Iulia, avea doi copii şi o familie normală. Dumitru, Nitu cum îl mângâiase mama lui de mic, potrivit de statură, cu chip comun, plăcut, cu ochii căprui şi foarte strălucitori, era prâslea familiei şi oaia neagră. Abia terminase o şcoală profesională de sudori. „Sudez şi cu picioru’!” îi plăcea să se laude. Dornic de afirmare, prinsese gustul găştilor de prin Sibiu. Pentru a şti să se bată, practicase vreo trei ani box şi ar fi putut avea parte de binefacerile şi privilegiile acestui sport, dacă ar fi fost serios. Antrenorul îi remarcase talentul şi potenţialul, dar el se irosea, punând în aplicare ceea ce învăţase pe stradă, prin parcuri, prin cârciumi, împărţind pumni în stânga şi în dreapta. Câştigase astfel faima de cel mai puternic bătăuş din Sibiu. Își făcuse o gaşcă mare, care-l asculta orbeşte. Imediat se iviră şi probleme cu miliţia. Până la vârsta de douăzeci şi nouă de ani fusese în închisoare de trei ori, pentru ultraj contra bunelor moravuri. Odată eliberat îşi aduna gaşca, în ochii căreia creştea pentru perioada detenţiei. Exista un cult valoric între ei ce creştea odată cu înmulţirea anilor de puşcărie. Adulat pentru curajul manifestat în a înfrunta încăierările. Fusese căsătorit cu o unguroaică blondă, înaltă şi frumoasă, Monţi, care locuia cu părinţii pe strada Morilor, în partea de jos a oraşului Sibiu. Acolo se consumase căsătoria lor de trei ani, timp în care Nitu fusese tratat boiereşte de către părinţii soţiei şi de aceasta care-l iubise foarte mult, până făcuse cunoştinţă cu pumnii lui. Şi nu numai ea, ci şi părinţii ei. În timpul uneia dintre detenţii Monţi divorţă, spre uşurarea părinţilor şi a ei. Asta nu însemna că nu trebuia să-i răspundă chemărilor lui Nitu, atunci când dorea el, sau când o întâlnea întâmplător. Femeia se supunea plecând cu el o noapte, două, după poftele lui, pe la prieteni, ori unde o ducea el, cedând pentru a evita scandalurile la uşa părinţilor sau pumnii pe care-i simţise de atâtea ori. Copii nu avuseseră, deoarece unguroaica fusese şmecheră, spunea Nitu, ştiuse să se ferească, să-l păcălească. În Sibiu locuia cu chirie, dar niciodată mai mult de o lună în acelaşi loc sau pe la prieteni. Serviciu avea sporadic, mai mult de ochii miliţiei, aţintiţi asupra lui. Avea un unchi, fratele tatălui său, Ion Băran, ce locuia pe strada Tribunei, stradă paralelă cu centru. Un tip cu influenţă pe la miliţie, ciripitor, căsătorit cu o femeia mult mai tânără decât el, care nu avea copii şi îl iubea foarte mult. Gurile rele spuneau că nepotul avusese relaţii amoroase cu mătuşa lui. De fapt destul de des îi puteai vedea pe cei doi plimbându-se pe corso: Nitu cu mătuşa de braţ. Acest unchi îl scăpa deseori din încurcături, păcălit de fiecare dată de promisiunile nepotului de a se feri de scandaluri. Nitu Băran mai avea o manie: minorele. Nu îl interesa dacă ele vor sau nu, dacă-l plac sau nu, în cazul în care nu le putea convinge, le obliga. Continua cu ele „prietenia” mai lungă sau de mai scurtă durată, după care le abandona. Când îşi punea ceva în minte, nimic nu-i stătea în cale, îndepărta orice obstacol, prin orice mijloace sau cu orice risc, apelând desigur şi la gaşcă.

Firuţa nu cunoştea deloc isprăvile acestuia. Nu avusese de unde ști. Trecuse o mică perioadă, de când această brută se ivise în oraș şi pusese stăpânire pe el.

Lasă... că mâne plecăm la Sibiu. Am un preten la care te pot duce şi putem sta cât vrem, îi spuse tartorul la sfârşitul zilei, în aceeaşi cameră unde se încheiase adolescenţa sa.

Păi, io o să mă duc acasă... rosti fata mai convingător.

Nu te duci deloc acasă. Tu n-ai înţeles încă? Ce, vrei să mă bage mumă-ta în puşcărie? N-auzi că ne căsătorim?

Fata tăcu, aşteptând ziua următoare. Dormise îmbrăcată şi el la fel, deoarece mama lui deschise uşa camerei şi comandase:

Lasă uşa aşe, Nite, şi dimineaţă pleci!

Fetei îi conveni.

În timpul nopţii îi simţi mâna peste mijlocul său şi se adună ghem, cu picioarele chircite, lipindu-le de bărbie, cu spatele la el. „Mi-e greaţă de el. Da' până mâine nu mai e mult.” Îi venea să-i mulţumească mamei lui că nu o plăcea. „Parcă mie-mi place de ea sau de ficioru’ ei?,,,”

A doua zi în loc să o ducă în Sibiu cum promisese, o duse la sora lui ce locuia în celălalt capăt al satului.

va urma

Vizualizări: 112

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

În acest episod aflăm unde a ajuns Firuţa şi că, încă naivă, aceasta mai speră într-o revenire la viaţa de dinainte. Uff!

Bine scris, personaje conturate cu precizie, atmosfera vie, ritmul alert cum ne-ai obişnuit, dragă Sofy. Am citit cu deosebită plăcere. Aştept cu nerăbdare!

Cu drag,

Un ritm bun al povestirii, m-ai ținut cu sufletul la gură. Abia aștept să văd ce se mai întâmplă!

Aşa este, Mihaela şi e doar începutul.

Merci de trecere.

Mihaela Popa a spus :

Vremuri grele s-au abătut asupra Firuţei...

Aştept cu nerăbdare continuarea!

Mulţumesc suflet cald că ai citit atentă şi pentru apreciere. Vom mai afla prin ce a mânat-o naivitatea şi cât o va costa.

Cu recunoştinţă!

Sofy

Corina Militaru a spus :

În acest episod aflăm unde a ajuns Firuţa şi că, încă naivă, aceasta mai speră într-o revenire la viaţa de dinainte. Uff!

Bine scris, personaje conturate cu precizie, atmosfera vie, ritmul alert cum ne-ai obişnuit, dragă Sofy. Am citit cu deosebită plăcere. Aştept cu nerăbdare!

Cu drag,

Mulţumesc Mihaela-Roxana pentru trecere şi curiozitate!

Mihaela Roxana Boboc a spus :

Un ritm bun al povestirii, m-ai ținut cu sufletul la gură. Abia aștept să văd ce se mai întâmplă!

Sunt în umbra ei. Zadarnic îi voi fi șoptit că destinul își întoarce filele...

Cu admirație,

Citit şi plăcut şi aici :))

Dinamica naraţiunii e excelentă.Firuţa e prinsă într-o pânză groasă şi prevăd că îi va fi tare greu să scape din gheara lui Băran.

Sofy, ești de admirat! Concis, centrat pe acțiune, preferând caracterizările indirecte, stilul tău se pliază perfect pe cerințele unor vremuri ce se rostogolesc cu viteza tehnologiei mereu perfectibile. Te felicit pentru înțelegere acestei realități și pentru capacitatea de a te adapta acesteia fără a face rabat de la valorile literaturii de calitate. E mare lucru să ai capacitatea de a te adapta, bravo!

De cele mai multe ori nu te poţi pune în faţa destinului. El te influenţează nu tu pe el. Poţi doar să-l îmbunătăţeşti puţin, cu ceva noroc, dar nu să-l opreşti...

Merci de apreciere, Gina!

gina zaharia a spus :

Sunt în umbra ei. Zadarnic îi voi fi șoptit că destinul își întoarce filele...

Cu admirație,

Mulţumesc de apreciere, Cristina!

pup!

Augusta Cristina Călin a spus :

Citit şi plăcut şi aici :))

Mulţumesc de apreciere, Ana. Intuiţia ta e bună.

Ana Cîmpeanu a spus :

Dinamica naraţiunii e excelentă.Firuţa e prinsă într-o pânză groasă şi prevăd că îi va fi tare greu să scape din gheara lui Băran.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Drumul umbrelor a utilizatorului Grig Salvan
cu 15 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Drumul umbrelor a utilizatorului Grig Salvan
cu 16 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Drumul umbrelor a lui Grig Salvan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog Inima a lui Gheorghe
cu 17 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Vreau să-nmugurească cerul a lui Denisa Curea Popa
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vreau să-nmugurească cerul a utilizatorului Denisa Curea Popa
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu cred în accidental a utilizatorului MARIA VASILESCU
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Nu cred în accidental a lui MARIA VASILESCU
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie... a lui Grig Salvan
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poem din călătorie a utilizatorului Nicoleta Cheles
ieri
Lui Chris i-a plăcut discuţia Origine a lui Mirela Moise
ieri
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Origine a utilizatorului Mirela Moise
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu pot face altceva decât să las lucrurile să vină de la sine a utilizatorului Nicoleta Cheles
ieri
Postare de log efectuată de Gheorghe
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Va veni cândva o altfel de zi... a utilizatorului Grig Salvan
Joi
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Va veni cândva o altfel de zi... a utilizatorului Grig Salvan
Joi
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Va veni cândva o altfel de zi... a lui Grig Salvan
Joi
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Să m-aștepți cu zorile buzelor sângerându-mă a lui gabriel cristea
Miercuri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor