Cu o mânuță își șterge transpirația de pe frunte, respiră adânc, și se avântă la o rotație de 360 de grade. Patinele sărută lin luciul gheței. Oliver continuă exercițiul, însă un flic-flac îi dă de furcă. Cade ca un bolovan spre dezamăgirea tatălui care-l urmărește de pe margine.

– Te-ai lovit,Oly?

– Nu cred.

– Gata pentru azi, afirmă părintele-antrenor mulțumit totuși de evoluția sportivului său.

– Mai rămân puțin. Fac câteva sărituri și vreo trei rotații, apoi vin acasă.

– Bine. Te las singur. Mi s-a făcut foame...

Dialogul dintre tată și fiu și scârțâitul patinelor aplanează foșnetul din tufele mărunte încurcate cu licheni și mușchi. În spatele unui mesteacăn pitic, o vulpe polară încremenită de invidie îl urmărește pe Oliver. Înghite un nod în sec când pinguinul reușește o săritură dificilă și chiar îi curg balele a mânie când un triplu salt îl repune pe sportivul în costum alb-negru pe gheață.

Își dă jos patinele, însă, îngândurat, le abandonează la marginea lacului. Doar după ce savurează doi peștișori realizează cât e de uituc, însă tace. Amfitrionul, pinguinul-tată, vizionează un meci de hochei, iar pinguina-gospodină îi culcă pe frățiorii lui mai mici. Tot lui i-ar fi revenit misiunea deplasării până la patinoarul natural. La ce bun? Patinele pot înnopta și acolo. N-au nevoie de hrană și căldurică.

Se așează cuminte, cu un peștișor în mână, lângă tatăl său. Adoră amândoi hocheiul pe gheață, dar trăind izolați nu-l pot practica. Se mulțumesc să vizioneze din când în când câte un meci mai important. Din păcate, acum, calitatea jocului se înclină spre plictiseală. Crosele caută cu disperare pucul, însă acesta refuză să intre în poartă. Dezgustat de ratările consecutive, tatăl-pinguin își aprinde o țigară. Involuntar, Oliver tușește.

– Du-te la culcare, fiule. Mâine... continuăm.

Trei săptămâni îi mai despart de proba de foc. Ascultător, pinguinul-fiu se ridică și-n drum spre camera lui îi oferă mamei o îmbrățișare.

– Cum e, dragul meu. Vei reuși?

– Desigur, mamă. Nu vin acasă fără medalia de aur!

– Eiii, și dacă ți-o fură vreun urs polar, ce faci?

– Sunt obosit, nu-mi arde de glume... Noapte bună.

Intră în cameră și se apropie de fereastră. E locul unde în fiecare seară rostește o rugăciune. Umbrele nopții îi încâlcesc gândurile și extenuarea îl doboară. Se așează și pune capul pe pernița lui pufoasă. Somnul îl mângâie lin, iar mintea îi zboară spre... concursul olimpic. Parcă era pe podium, pe cea mai înaltă treaptă. Își caută din priviri antrenorul-tată. Nu-l zărește. Constată stupefiat că toți spectatorii sunt vulpi polare. Unde-or fi pinguinii sau focile, urșii? Se trezește transpirat și fuge spre bucătărie să-și procure un pahar cu apă. Din păcate se împiedică de o treaptă și ajunge ca o mingiucă la parter, trezind întreaga casă.

 

Zorii de zi se străduiesc să surâdă steluțelor lipite pe crenguțele mestecenilor. Adormite, acestea nu-l observă pe Oliver cum cotrobăie după patine. Caută el ce caută, însă derutat intră în panică. Continuă scotocirile și printre arbuștii de la marginea lacului. Nimic.

–Faci curățenie, Oliver? se aude vocea autoritară și ironică în același timp a tatălui-antrenor.

O lacrimă îngheață în colțul ochișorilor. Ce-i va spune tatei? Cum va participa la olimpiadă? Întrebări fără răspunsuri și problemă la care nu se întrevăd soluții. Trebuie să înfrunte situația și să semnaleze dispariția patinelor.

– Tată, am să-ți spun o veste groaznică.

– Poate aștepta până facem primul antrenament pe ziua de azi.

– Greșit crezi. Ghinionul e... că... mi-am pierdut patinele!

– Cum? Când? Unde?

– Dacă-aș știi...

Și Oliver îmbrățișează gheața cu partea albă a costumului său, oftând. Antrenorul-tată încearcă, fără rezultat, să-l determine să se ridice.

– Vom comanda pe internet alte patine.

– Ușor de zis, însă abia ne ajung banii pentru deplasarea la olimpiadă. Știi doar, mai bine ca mine, că n-avem nici un sponsor. Lumea e invidioasă pe talentul meu!

– Mă voi gândi la o variantă. Hai, ridică-te și continuă antrenamentul fără patine.

Pinguinul, simțind că visul său de a participa la olimpiadă se năruie, se ridică agale și plutește pe gheață. O săritură și încă una declanșează apetitul lui de a continua. Îi iese și flic-flac-ul. Doar la triplul salt cade. Probabil viteza generată de picioarele fără patine e mult mai mică.

– Eu merg acasă să analizez cum să fac rost de o pereche de patine.

– Bine. Mă voi antrena fără patine. Olimpiada bate la ușă...

Admirând determinarea patinatorului, antrenorul se îndreaptă hotărât spre domiciliu. Se proțăpește în fața monitorului și relativ repede selectează vreo trei variante pentru achiziționarea unor patine. Din păcate două dintre ele, din cauza prețului, rămân inaccesibile. Cea de-a treia e cusută cu ață albă, însă poate salva situația. Vânzătorul nu solicită plata în numerar, ci în... pește! „Auzi la el, să mă apuc de pescuit. Ce mârlan... ” Totuși face tranzacția, obligându-se să-i procure o sută de kilograme de pește până săptămâna viitoare, când precupețul va veni personal cu patinele în drumul său spre Polul Nord. „E bine așa. Familia va pescui, iar noi vom continua antrenamentele.”

Mulțumit de el însuși coboară să explice familiei cum stă treaba. Pinguina-mamă, cu lacrimi de fericire, acceptă să coordoneze acțiunea de pescuit. Doar mezinul bombăne, însă nu-l ia nimeni în seamă. Ceilalți, bucuroși că pot contribui la o eventuală reușită a lui Oliver, sunt dispuși să meargă chiar acum la pescuit.

În tot acest timp, pinguinul-patinator se antrenează urmărit din umbră de șireata cu blăniță albă. E invidioasă pe vecinul ei, nu pentru că e artist pe gheață, ci datorită faptului că ea ratase calificarea la patinaj viteză.

 

– Săptămâna viitoare vei avea patine noi!

– Da? Mulțumesc, tată! Cum ai reușit?

Și pinguinul-antrenor îi explică, neluând în seamă foșnetul dintre mesteceni, faptul că ceilalți membrii ai familiei sunt cu mic cu mare la pescuit pentru a aduna „prețul patinelor”.

– Hai, alergare.

– Nu-mi iese triplul salt!

– Lasă asta... Alergare, sărituri, piruete și pune și grație în brațe.

Pinguinul-patinator se conformează. Piruetele îi ies perfect ca și cum ar fi un fulg care se învârte, iar săriturile, puțin mai hazlii, pun în mișcare întreaga masă musculară de sub costum. Efortul e maxim, însă nu renunță. Grație are, dorință așijderea, ce mai contează acolo câteva kilograme în plus?

 

Trei zile au trecut de când întreaga familie muncește de zor. Peștele se adună greu. Chiar dacă  triplul salt amânat îl poate duce pe Oliver sub limita bătăliei pentru medalii, speranța însă îi dă aripi. Nu poate renunța. A muncit prea mult...

În mintea tatălui se însăilează incertitudini. Dacă nu vor aduna peștele necesar? Va veni cum a promis acel explorator cu patinele? Îndoieli, întrebări blocate în ceafa care-l doare. Sufletul lui de tată mocnește la gândul că Oliver ar putea rata concursul. Ascunde ezitările în zăpada pufoasă de lângă lac și coboară pe luciul patinoarului natural.

– Atenție, Oly. Oprește-te puțin.

Pinguinul-patinator stă ca la o comandă. Respiră sacadat și repede. Se apleacă și-și pune mâinile în șolduri. Mai dârz ca el, antrenorul-tată îi explică cum vor încerca să facă triplul salt:

– Tu sari în sus, iar eu te prind puțin și-ți dau avânt pentru prima rotație. Restul... ține de tine.

Teoretic pare ușor, însă, din păcate, n-a reușit doar dublu salt. E bine și așa momentan. Noaptea va fi un sfetnic bun și nu se știe, poate ziua de mâine îl va ajuta să-și facă exercițiul cât mai aproape de perfecțiune. Adoarme îmbrățișat cu gândul acesta pozitiv și fericit de faptul că familia-i este alături.

Între timp, târziu în noapte, vecina, vulpița cu blănița imaculată, descoperă depozitul de pește. Și-ar înfrupta colții în el, dar se simte vinovată de ratările pinguinului-patinator. Uită și de eșecul ei și de posibilitatea achiziționării pe gratis a unei imense cantități de pește și fuge. Ajunsă acasă caută patinele băiatului. Nu stă prea mult să chibzuiască și, cu ele în spinare, se îndreaptă glonț spre depozitul de pește. Lasă patinele și până la revărsatul zorilor izbutește să vânture spre coliba ei tot peștele. De abia încape totul în cămară. Ostenită, dă drumul la televizor să vadă știrile matinale, dar adoarme satisfăcută că reușise să îndrepte situația. „Așa e cel mai bine. Invidia nu-și are locul aici.” 

Dimineața începe trist pentru cuplul patinator-antrenor. Alte și alte ratări le umbresc speranțele. Să renunțe? Nici vorbă! În câteva zile vor sosi noile patine. Taciturni și istoviți repetă elementele mai ușoare ale exercițiului până când zarva din depărtare îi determină să privească într-acolo.

– Tată, Oly...

Mezinul familiei, târând ceva greu după el, își semnalează prezența bucuros. Cu doi pași într-unul tatăl se îndreaptă spre el. Îl ia în brațe și-l aruncă-n sus.

– Ce s-a întâmplat, strigă Oliver de pe lac.

Cei doi nu-l aud. Lama patinelor strălucește în soare și pinguinul-sportiv descoperă motivul euforiei. Fuge spre ei:

– Sunt patinele mele? Unde au fost?

Și mezinul le explică printre bâlbe cum s-a produs minunea.

– Nu mai ete fir de pește... Ăștia chezi tu, Oly, că sut ale tale?

– Desigur, prichindelule. Te iubesc.

Și agățând declarația de dragoste în tufișurile pline de zăpadă de lângă patinoarul natural, înhață repede patinele și se încalță cu ele. Își ia avânt și... triplu salt ratat! Dă cu fundul de gheață, mai-mai s-o spargă.

– Vlei să te ajut?

Auzindu-l pe prichindel, Oliver surâde. Se concentrează și după un tur repetă saltul buclucaș.

– Bavo! Bavo, Oli! Ai eușit...

Fără cuvinte, antrenorul-tată îl îmbrățișează. Pinguinul-sportiv tremură de bucurie. Încă nu-i totul pierdut, gândește el.

Au urmat zile de trudă și nopți de vise. Oliver știe ce are de făcut. Timpul însă nu stă în loc, lunecă precum pinguinul pe gheață. Azi, fiind la triplu salt, ajunge pe patinoarul olimpic. Lume multă, flori, aplauze.

Pierdut într-un colț, alături de tatăl său, Oliver încearcă să se adune. Mai sunt doi sportivi și apoi va evolua el. Îi tremură mânuțele. La microfonul sălii se anunță următorul concurent. Sala explodează în aplauze și tropăituri. E favoritul concursului, ursulețul Pandino. Privirea lui Oliver a înghețat pe costumul acestuia. Parcă ar vrea să-l hipnotizeze. Ursulețul evoluează bine. O săritură, lunecări, o piruetă, zâmbete spre masa juriului și doar un dublu salt. Spectatorii aplaudă și aruncă cu flori. Cu o ușoară întârziere, apar și notele pe tabela electronică. Sunt medii. Sala protestează. Pandino mulțumește spectatorilor, apoi se retrage resemnat. Șansele lui Oliver cresc. Dar urmează Wolf cu un exercițiu foarte bun. Din păcate, neatent la o săritură, cade. Inima pinguinului parcă ar vrea să iasă din piept. Nu, nu se poate bucura de nereușita contracandidaților săi, dar circumstanțele îi sunt propice, cu condiția să nu rateze și să-și facă integral exercițiul. E anunțat la microfonul sălii. Emoționat, era să intre pe gheață cu opritorii pe patine. Din priviri, antrenorul-tată îl previne. Zâmbesc amândoi. Totul este sub control, atât gheața, cât și mișcările lui Oliver. Triplu salt reușit! Două sărituri, o piruetă, un rond și din nou triplu salt reușit. Spectatorii sunt în extaz. Stăpân pe el, pinguinul știe că se îndreaptă cu pași siguri spre titlul olimpic. Pirueta din finalul exercițiului îl eliberează de emoții. Surâde către public, mulțumindu-i. Face o reverență lângă masa juriului, apoi aplecându-se după câteva flori se apropie de locul unde-l așteaptă cel care i-a purtat pașii spre performanță. Notele nu întârzie, sunt aproape maxime. Trece pe locul întâi și rămâne acolo până la finalul competiției.

Luminile, rând pe rând, se sting. Spectatorii se despart cu greu de arena olimpică. Cu medalia de aur la gât și patinele lângă el, pe bancă, Oliver privește îndelung podeaua vestiarului. De abia acum simte oboseala. Tatăl-antrenor, în spatele său, îl masează pe spate. Nu e nevoie de cuvinte pentru a reda armonia dintre cei doi. Sunt fericiți.

– Ies la o țigară, tu fă un duș și apoi ne pregătim de drum. Ne așteaptă căsuța noastră...

Blocat în tăcere, își îmbrățișează tatăl. Își scoate medalia de la gât, așezând-o frumos lângă patine. Pregătit să spele truda pe care n-o simțise până atunci, intră în baie și dă drumul la apă. Purificarea îi pătrunde blând pe sub piele hotărâtă să alunge efortul. Fredonează o melodie, vorbind parcă cu săpunelul care se transformă rapid în clăbuci. Încurcat printre aburi și spumă nici nu observă cum este furat din decorul revigorant.

 

Se trezește legat de mâini și de picioare la propriu. Încearcă să depisteze locația însă doar o sugestie minoră îi apare pe retină – plutește! Visează? Nu, visul atinsese rădăcina împlinirii când a primit medalia olimpică. Acum situația, denaturată rău, a depășit orice imaginație. Aude voci. Mânerul de la ușa încăperii unde zace secestrat se mișcă și o namilă de om cu un ochi acoperit și o pălărie găurită de molii intră cu o farfurie de tablă în mână.

– Mănâncă, piticanie!

A învățat el la școală că tăcerea e de aur, însă greu se poate abține.

– Ești mut?

– Nu, domnule, dar... tratația fiind cam dură... nu prea știu ce să spun.

– Auzi la el, ce cuvinte elevate: „domnule”, „tratație”. De unde ești, mă, așchiuță, că doar nu te-am decupat dintr-un dicționar.

Ar vrea să-i povestească pe scurt istorioara vieții lui, dar pentru că „domnul” are buzunarele pline de ironie se rezumă doar să-l privească.       

– Zi bogdaproste că m-au trimis pe mine, căci dacă-l trimiteau pe Cuțitașul-Taie-Tot să vezi cum vorbeai tu... doar în interjecții cu decibeli.

Râsul zgomotos al piratului (căci Oliver, după cum cred că ați constatat singuri, este pe o navă de pirați) zguduie încăperea. Cineva deschide brusc ușa cu piciorul.

– Îi dai mâncare cu lingurița, Moș Covrig?

– Ține post și asta m-a distrat la culme.

– Bine, bine „dădaco”, hai că avem treabă.

Cuvântul dădacă are o rezonanță sclipitoare în mintea lui Oliver. Privește înfometat spre farfuria uitată pe masă, însă distanța e seculară. Ar face el o piruetă până la locația farfuriei, căci stomacul își cere drepturile, însă îl rețin legăturile aplicate pe membre. Cu pântecele lipit de spate, într-un târziu adoarme. Nu știe cât timp a trecut până ce în pragul ușii îl revede pe Moș Covrig. Hotărât să-și stâmpere măcar foamea, care-i dă de un timp dureri de cap, e hotărât să comunice cu vizitatorul său.

– Ce faci... Apolodor?

– Nu mă cheamă „Apolodor”! Numele meu este Oliver.

– O, știi să vorbești. E un început. Vrei puțină apă?

– Mi-e și foame, dacă nu vă supărați.

– Educat, nenică... Cum să mă supăr?

– Și din vorbă-n vorbă, Oliver încearcă să-i rupă zgarda ironiei. Nu reușește, dar obține un alt cadou. Prețul? Infim. A simulat o tusă și fâstâcit, interlocutorul său l-a dezlegat frecționându-l dur pe spate.

– Vă mulțumesc, domnule.

– Nu mă tot domnii acolo, spune-mi simplu: Moș Covrig.

– De unde vă vine porecla?

– N-am timp să-ți spun astăzi, poate altă dată. Uite cum facem. Dacă-mi promiți că stai cuminte, nu te mai leg. Închid ușa și poți face ce dorești, însă în liniște.

– Promit!

– Revin mai spre seară să vorbim și o să te repun în poziția inițială. Cuțitașul-Taie-Tot n-ar accepta acest compromis, dar lipsește azi.

Oliver are suficiente informații pentru a încerca o evadare. Nu știe însă cum va deschide ușa încăperii, restul, în imaginația lui, e floare la ureche. Așteaptă să iasă Moș Covrig. Pe partea cealaltă a ușii cheia se rotește o singură dată, apoi liniște.

Orice plan începe cu primul punct și aici constă într-o unealtă pentru a deschide ușa. Face o tură prin cameră, dar puținele obiecte îi provoacă o stare de nervozitate. Se apropie de masă pentru a mânca puțin. „Furculița! Evrica... ” Bucuria îi pătrunde în corp, în timp ce fața i se înseninează. Ia tacâmul salvator și rapid îi îndoaie trei dinți, apoi se apropie de ușă. Din trei mișcări o deschide. Nu are timp de pierdut cu bezele și încurajări. Pășește suspicios pe culoar, apoi urcă scările și deschide trapa. Undeva în depărtare, la bordul navei, pirații se prăjesc la soare lângă un butoi cu vin. Deodată unul se ridică și se îndreaptă spre el. „Oare m-a văzut?” N-are vreme de răspuns. Din priviri, caută o ascunzătoare. A găsit-o, acolo între plasa de pește, însă are de făcut trei pași care-i pot fi fatali. La jumătatea distanței, piratul se oprește și se îndreaptă spre mare pregătindu-se să urineze. „Dumnezeu este cu mine!” susține Oliver în timp ce se furișează așezându-se confortabil. De sub plasa de pește până la marginea vasului mai sunt vreo patru pași, mai grei, fiindcă pirații, cu vinul fermentat în cap, încep să se plimbe de colo-colo.

Soarele obosit să privească valurile se duce la culcare. Pirații însă n-au terminat vinul. Se împleticesc pe podea gata-gata s-o analizeze de la orizontală. Noaptea va fi un sfetnic bun și de ce nu o posibilitate benefică de evadare, gândea Oliver în tăcere. 

Reușește să închidă ochii, însă un fum puternic îi pătrunde în nas, declanșându-i un strănut neanunțat. Nu mai poate zăbovi. Fie ce-o fi. Decât să-l sechestreze din nou, e decis să-și ducă până la capăt evadarea. Se descotorosește repede de plasa de pește, aleargă spre marginea vasului și nu se aruncă în apă, ci lunecă pe partea exterioară ca o cârpă pentru a aplana zgomotul produs de apă la contactul brusc al corpului său cu aceasta. Laba piciorului drept pătrunde în oceanul rece și liniștit, însă piciorul stâng refuză să facă același lucru. Pe moment, ceva îl reține. Piciorul stâng s-a agățat într-un inel de fier, ruginit de ani, situat în partea inferioară a vasului. Spre norocul său, acesta a cedat datorită greutății corporale și Oliver a intrat brusc sub apă. Înoată îndepărtându-se de pericolul secestrului, dar anevoios fiindcă nu a reușit să-și desprindă de picior  inelul buclucaș. E la fel de bun la înot precum este la patinaj, altfel n-ar fi ajuns la mal înainte ca pirații să-i descopere lipsa.

Se întinde pe nisipul uscat și plânge, căci rugina din metal i-a pătruns în picior. Are totuși tăria de caracter să analizeze zona. Pe întinderea albastră e liniște. Privește malul și tresaltă. Cu ultimele puteri strigă, descoperind în apropiere o umbră cunoscută:

– Tată!!!

Umbra întoarce capul și aleargă spre el. Visul urât caută în nisip un punct, căci viața își va urma cursul lin alături de cei dragi.

 

Au trecut mai bine de trei luni de la olimpiadă. Pe terasa casei, Oliver joacă șah cu tatăl său, însă nu se poate concentra la partidă. Întrebările îi înmuguresc în gânduri cu fiecare mutare de pe tabla de șah: „De ce l-au răpit pirații?” „Oare când inelul s-a desprins de corabie n-a făcut fisură în lemnul acesteia?”

– Dacă nu știi să te aperi, în cinci mutări ești mat!

Și Oliver împrumută înțelepciune din scurta sa experiență de viață și obține un pat muncit.

– Unde-i matul, tată?

– Bine, fie... remiză?

În timp ce aranjau piesele pentru o altă partidă, o lacrimă îi aduce aminte că medalia și patinele au rămas la pirați. „N-au ce să facă cu ele.” În schimb el, campionul olimpic, va păstra nealterate dorința de autodepășire și curajul – o bogăție care nu-i poate fi furată.

Vizualizări: 110

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Foarte frumoasă poveste! Superbă chiar! Ai personificat animale drăgălașe și ai introdus acțiune umană în lumea animalelor, adică un joc sportiv pe măsură în spații polare. Textul cu multă acțiune candidă, cu tot harnașamentul, cu multă muncă, dar și cu invidie, înșelăciune și strălucire - ca și în lumea umană. Și, ca totul să fie cât mai aproape de real, omul rău sau cu altfel de interese, încearcă să distrugă această lume inocentă. Însă, ca în orice basm, totul se termină cu bine. Ce bine că este așa!

Un text îngrijit, plăcut, plin de acțiune și suspans. Și, nu mai puțin cu învățămintele ce se desprind din el. Mi s-a derulat prin minte un film. Mi-ar plăcea să văd un astfel de film.

Dar până atunci am citit cu multă plăcere și am primit satisfacția din final.

Sofi

Ai în vreo două locuri, secestrat în loc de sechestrat.

Între poveste şi realitate aş alege pinguinul campion. Îl îmbrățişez cu drag şi-i fac un cadou - diploma mea la concursul de gimnastică, medalie n-am primit. :)

O feerie de zile mari. Felicitări!

da Coza

Mulțumesc tuturor pentru popas și apreciere.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia îngerului cu o singură aripă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 15 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 16 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 16 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 17 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor