STANCA

 

 

 

Am cunoscut-o pe Stanca  prin anii de după Festivalul de la Woodstock pe când mă învârteam prin cluburile ce aduceau muzica rock către lagărul nostru de liceeni comuniști. Era femeie de serviciu la sindicaliști și tot de acolo a ieșit la pensie după așa-zisa revoluție din ‘89. Pe soțul ei l-a chemat Maricică și a lucrat la turnătorie în combinatul siderurgic multă vreme. Lumea zicea că avusese pensie bună de acolo dar el sărmanul, înghițise o groază de gaze si pulberi de metale pentru acei bani de care nu s-a folosit îndeajuns.

Prin toamna lui ’37 când s-a născut viitorul Maricică, bărbații erau la băut că ieșise tulburelul. Nici nu a apucat tac-su să se ducă pe la primărie să îi dea vreun nume. La vreo 2 săptămâni după aia când născătoarea l-a întrebat pe barbată-su de a declarat copilul ori ba, acesta era tot călare pe zeamă de struguri. S-a dus ea și i-a zis unuia de pe la cancelarie că și-a dorit o fată că fetele sunt mai iubitoare de părinți și dintotdeauna a vrut să îi dea numele Maricica și apăi dacă e băiet, să îi spună tot așa că ea nu mai caută alt nume. Notarul primăriei a hotărât atunci că să fie precum a vrut femeia și a mai băgat o pălăriuță de la sine putere de a ieșit Maricică.

Nu demult, la pomana de după îngropăciunea lui Maricică, soția lui, Stanca, se ducea pe la mai toți bărbații de la mese și dădea cîte ceva, ba o batistă legată cu câțiva bănuți pentru plata podului când s-o trece pe lumea cealaltă, ba câte o bărdăcuță nouă cu puțin vin în ea și spunea fiecăruia: “Să fie de sufletul lui Maricică, că a fost om bun”. La femei mai dădea câte o față de masă ori de pernă brodată cu dichis, cu dantelă pe margini, pregătită cu mulți ani înainte pusă într-un scrin în camera de la față spre păstrare pentru când o veni sorocul,  precum făcea fiecare femeie așezată când îi murea bărbatul ori unul dintre părinți. Ginerelui nu a vrut să îi dea nimic și uitându-se crunt pe sub sprâncene îi reproșă: “Niciodată nu ai vrut să îi zici tată lui Maricică !“ Acesta luat pe nepregătite, îi aruncă vădit deranjat de acele vorbe spuse în fața tuturor: “Cum să-i zic așa că doar un tată am ?” Până la urmă s-a îndurat Stanca de el că și el era băiat bun și-apăi pomana e pomană. I-a dat o pătură spunându-i: “Să fie de sufletul lui Maricică. Să te-nvelești cu ea și când ți-o fi bine și cald să-ți aduci aminte de ăla de ți-a fost al doilea tată-n viață”. Primi răspunsul cuvenit de “Săru-mâna Mamă” și se lumină la față Stanca.

 

Flacăra candelei de lângă poza lui Maricică se roti într-un dans al mulțumirii.

 

 

 

 

Vizualizări: 91

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O pastilă moralizatoare, o proză foarte scurtă. Nu se poate forma impresie pentru proză doar din atât.

Am citit cu plăcere,

Sofi

Mulțumesc pentru cuvinte. Da, schița s-a dorit a naște un zâmbet. Mă bucur că v-a produs plăcere.

Duduș

Sofia Sincă a spus :

O pastilă moralizatoare, o proză foarte scurtă. Nu se poate forma impresie pentru proză doar din atât.

Am citit cu plăcere,

Sofi

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 4 minute în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc, din suflet."
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Omagiu a utilizatorului Dacu
"Cu mulți ani în urmă, Ion Lazăr da Coza răspundea unui poet astfel:„Acest site e un…"
cu 14 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Un umor criminal..."
cu 15 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Omagiu a utilizatorului Dacu
"Dragă domnule Dacu, îmi cer scuze dacă umilul meu comentariu a zgâriat urechea…"
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog simplicisima de maidan a lui nicolae vaduva
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva

simplicisima de maidan

păi, măi nene, pe maidanulrăscolit de sentimentese ciucesc șapte mimozechinuite de talente. când…Vezi mai mult
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"tristetile sedimentate precum zatul de cafea. frumos, curat, trist! "
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …sau poate a utilizatorului Maria Mitea
"o alta stare frumoasa! "
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog …sau poate a lui Maria Mitea
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog [în]lăuntru visului a utilizatorului Maria Mitea
"text cu iz de poezie japoneza,  stari surprinse intr-o singura imagine. "
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog [în]lăuntru visului a lui Maria Mitea
ieri
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog File de amintiri a utilizatorului Monica Pester
"Am schimbat, da,aŕată altfeĺ Mulțumesc din suflet, dragă Lisia"
Duminică
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog File de amintiri a lui Monica Pester
Duminică
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …sau poate a utilizatorului Maria Mitea
"Vasilisia, mulțumes, Înțeleg, e coret! Grig, Alexandru, Ada, Vă mulțumesc pentru popas și…"
Sâmbătă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în doi a utilizatorului BOTICI GABRIELA
"Vă mulțumesc frumos."
Vineri
Stanescu Valentin a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
"Doamna Vasilisia, Va multumesc pentru urari. Va doresc o iarna linistita cu gandul la o…"
Vineri
Postare de log efectuată de Huțanu Ramona-Elena

Vreau să-mi fii

Vreau să-mi fii și zi și noapte,Să te supăr, să mă ierți,Vreau să-mi fii și foc și șoapte,Să mă…Vezi mai mult
Vineri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor