Toamna lui 1980 sosi în familia Dănuței cu mari emoții, cu pregătiri pe ultima sută de metri a temelor pentru vacanța de vară a fraților mai mari, care pe de o parte, din neglijență și lehamite, pe de altă parte, din cauza sarcinilor interminabile puse în spinările lor fragile, de către părinții exigenți și cu principii spartane, ce țineau să-și educe fii în spiritul muncii și al responsabilităților, care de cele mai multe ori depășeau capacitățile lor fizice și intelective, le tot amânaseră, până în ultima săptămână a vacanței. Acum nu mai pridideau să citească lecturile impuse de școală și să rezolve complicatele probleme de algebră și geometrie, cu care profa de mate și de limba română fuseseră mai mult decât generoase. Apriga lor mamă însă, nu concepea să le reducă sarcinile domestice, pe care le avea fiecare implementate pe vecie în fișa postului, astfel că nopțile trebuiau rezervate exclusiv studiului clandestin. Orele obligatorii de somn deveniseră o utopie, pentru cei trei haiduci mărunței, dar cum natura își cere imperios tributul, adormeau pe capete, tocmai când vigilența lor trebuia să fie maximă, astfel că văcuța familiei, Viorica, cele cinci capre, împreună cu turma de oi profitau cu obrăznicie de libertate și nu se opreau decât în lanurile de porumb ale sătenilor, în care făceau prăpăd. Bineînțeles, că erau puse la popreală de păgubiți, sau luate la obor, cum se spunea pe atunci și nu mai puteau fi recuperate, decât după ce se plătea gloabă, un fel de amendă substanțială, care afecta serios veniturile reduse ale familiei. Ponoasele le trăgeau mai mereu paznicii dezertori și leneși, care adormeau în post.
Dănuța, fiind mezina familiei, asista nepăsătoare la pătimirile fraților ei și își vedea cu inocență de copilărie. Auzea, pe ici pe colo, că anul acela trebuia să ,,o ia de coadă” și ea, iar când ceru lămuriri, află că era vorba despre școală. Era lider la grădiniță și absorbea puținele cunoștințe, ca un burete, deci nu se prea speria de marea schimbare. Auzise că școala este foarte departe de casa lor, însă nu o privea pe ea problema asta. Deloc impresionată, asculta poveștile de groază ale fraților, legate de ,,drumul oaselor”, pe care trebuiau să-l parcurgă în fiecare zi, până la școală și ridica din umeri amuzată și neîncrezătoare.
Prima zi de școală sosi, dar cum frații cei mari erau în tura de după amiază, pe ea o conduse la școală mama, care insista foarte mult să acorde atenție drumului pe care-l parcurgeau ,,peste vale”, care era cel mai scurt, dar și cel mai dificil, deoarece trebuiau să traverseze două văi, două păduri, un lan de porumb și un pârâiaș. Fetiței i se păru o eternitate, până ajunseră la școală și cum peste noapte plouase, alunecase de mai multe ori și dacă nu ar fi ținut-o strașnic mama de mână, s-ar fi dus de-a dura pe coastele abrupte și alunecoase ale dealurilor, până în văile întunecoase. Tremurând de oboseală și frică, fetița o tot ruga pe mama să o însoțească la școală în fiecare zi, de acum înainte, dar mama tăcea încruntată.
Emoția și bucuria o făcură să uite peripețiile dimineții și își trăi debutul pe scena vieții cu mândrie și intensitate. Nu o scăpa din ochi pe mama, care asista emoționată și ea la ceremonia deschiderii noului an școlar. În sufletul ei, fetița simțea că nu va putea conta multă vreme pe prezența mamei și inima i se făcea cât un purice de teamă. În satul lor mai erau câțiva copii de aceeași vârstă, care veneau la școală în tura de dimineață, dar locuiau departe de casa lor și veneau pe alt drum și împreună. Îi cunoscu pe toți, în aceeași zi și își propuse s-o roage pe mama, să o lase să meargă cu ei, nu singură, peste vale. Nu a fost chip, să o convingă. Ba chiar, o avertiză că o va mai însoți la școală dimineața, doar în prima săptămână, până va învăța drumul, apoi va trebui să se descurce, ca și frații ei mai mari. Dănuța plânse și o imploră să nu o lase singură, dar mama nu-și putea permite astfel de slăbiciuni, așa că o puse la punct în felul ei dur și neînduplecat.
Cumplita zi a sosit, implacabilă, iar fetița plânse cu sughițuri și se împotrivi cu sălbăticie când mama se smulse din brațele ce-o înlănțuiau disperate și după ce îi mai trase și o palmă, peste obrajii inundați de lacrimi și aprinși de febra terorii, o împinse cu hotărâre pe portița grădinii lor dinspre pădure și îi strigă cu asprime, să nu se oprească până la școală, sub nicio formă, că va fi vai și amar de pielea ei. Țipând isteric numele mamei, Dănuța o luă la goană prin iarba stropită abundent cu roua dimineții, dar alunecă numaidecât și se rostogoli ca un ghemotoc de pluș printre tufișurile scunde de stejar, oprindu-se în fundul văii, cu uniforma sfâșiată și cu ghiozdanul desfăcut, al cărui conținut se risipi care încotro. Groaza ei sperie cele câteva căprioare, ce se adăpau la fântâna din vale, care se pierdură cu salturi ample în negura pădurii. Micuța se ascunse într-un tufiș, până se îndepărtară de tot, apoi suspinând amarnic se întoarse să recupereze ce se mai putea din lucrușoarele pierdute, dar nu mai găsi mare lucru, așa că-și reluă calvarul, urcând primul deal împădurit, mai mult pe genunchi. Inima stătea să-i iasă din pieptul fragil, de osteneală și frică, dar murmura cu disperare ordinul mamei, de a merge tot înainte. Când ajunse în culmea dealului, se opri o clipă înainte de a se afunda în lanul de porumb, privind cerul și soarele abia răsărit, cerându-le protecție și curaj, apoi o luă din nou la goană pe poteca bătătorită de zeci de picioare de copii, care făceau zi de zi același drum.
De câte ori vreun urecheat o zbughea printre picioarele ei speriat, Dănuța scotea câte un țipăt și alerga cât o țineau puterile, să iasă mai repede din oceanul vegetal, care o înghițea.
Dar, se trezi într-o altă pădure și se lansă într-o goană orbească, încercând să nu se abată de la poteca aproape invizibilă, din cauza întunecimii pădurii. Sărea peste rădăcinile stejarilor, care întindeau capcane perfide trecătorilor, ca un iepuraș fugărit de cel mai aprig prădător: frica viscerală. De data asta nu mai căzu, dar era leoarcă de sudoare și abia mai respira de oboseală. Strategia mamei și tenacitatea cu care își determinase puiul să înfrunte viața, începea să dea roade. Copila recunoștea drumul și mergea tot înainte, știind că înapoi nu se poate întoarce, de acum. Ajunse în cealaltă vale și începu să înoate ceva mai liniștită prin iarba mătăsoasă și umedă, târșindu-și pantofiorii pentru a-i curăța de noroiul acumulat. Ceva mai încolo, pârâiașul care despica valea sclipea jucăuș sub razele soarelui, clipocind vesel. Fetița sări peste el cu stângăcie și fu cât pe ce să alunece chiar în mijlocul lui, dar reuși să-și recapete echilibrul, deși ar fi tentat-o o bălăceală în apa aceea cristalină. ,,Tot înainte”, repeta însă vocea obsesivă a mamei, cuibărită ingenios în mintea micuței, așa că se aplecă grijulie și își spălă încălțările, își netezi hăinuțele răvășite și le curăță cu mâinile umezite, pentru a îndepărta cât de cât petele de iarbă și pământ de pe ele, apoi porni din nou grăbită către școală.
Tot precauția mamei, care luase corect în calcul timpul necesar, inclusiv toate incidentele prevăzute unei astfel de aventuri, făcu ca fetița să ajungă la timp, la școală. Domnul învățător ignoră intenționat ținuta răvășită a copilei și aerul ei pierdut, dar o ajută subtil să-și revină și să uite traumele călătoriei, pe care el le cunoștea destul de bine. Era la curent cu dramele fiecărui elev al său, în vremurile acela grele, austere, de eforturile părinților pentru a permite fiilor dreptul la studiu, la o educație adecvată, în ciuda posibilităților materiale foarte precare.
Dănuța atinsese apogeul spaimei, al sentimentului de abandon și al nesiguranței, în acea zi. Acum se simțea mai puternică și mai conștientă de greutatea viitorului pe care-l avea de înfruntat. Chiar dacă nu înțelegea atitudinea mamei și a întregii familii față de nevoile ei, se vedea silită să meargă tot înainte pe drumul indicat cu atâta duritate și neîndurare, pe care-l înfrunta cu vitejie și tot mai mult curaj, cu fiecare zi care trecea. Nu se plângea și încă de pe atunci începu să înțeleagă că era pe cont propriu, într-un anumit sens.
- Asta este bătălia ta, mititico! îi șoptea tata duios, ridicându-i bărbia, privind-o adânc în ochi. Viața e grea și tu trebuie să răzbați, ca toți ceilalți! Cu toții am trecut prin asta și uite că nu am murit!
Ea tăcea și își înghițea plânsul cu noduri uriașe. De atunci, Dănuța susținea bătălie după bătălie, fără să își dezvăluie slăbiciunile nimănui, fără să ceară ajutor nimănui și învingea mereu. ,,Tot înainte!” repeta vocea conștiinței, obsesiv.

Vizualizări: 22

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Silvia îmi vine în minte romanului lui, Nicolai Ostrovski, Așa s-a călit oțelul. L-am citit în gimnaziu și îmi amintesc că m-a impresionant foarte tare. Literatura rusă însemna pe vremea aceea pasul de referință pentru cei cărora le plăcea să citească. În acest roman, copiii sunt supuși la probe fizice enorme, mai mari decât puterile lor pentru înfăptuirea comunismului rus. Și au reușit. Și copiii noștri, ai României care s-au confruntat cu astfel de probe de foc, cum le denumești tu, mulți dintre ei au reușit. Astăzi nu se mai întâmplă. Mai bine se renunță la școală. Știind câte ceva despre tine și locurile natale, sunt convinsă că și tu te-ai confruntat cu... dealuri și văi... Dar nu avem voie să anticipăm.
Textul, puternic impresionant, aduce în plan adevăruri despre epoca de aur, cu accent pe condiția socială a multor copii, a vremurilor, unde insul trece peste orice barieră, nu există obstacole de netrecut. Așa l-a învățat viața. Textul are în substrat morala, atitudinea față de viață pe orice meridian și în orice timp, scris cu dăruire și farmec epic.
Cu deosebită apreciere,
Sofi

Ați făcut o analiză admirabilă și exactă a textului și tematicii acestuia! Vă mulțumesc cu aceeași stimă și deosebită prețuire!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cheia a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mă iubiți puțin mai târziu a utilizatorului Denisa Curea Popa
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Chemare a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Chemare a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Stare de vară a lui Ana Cîmpeanu
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stare de vară a utilizatorului Ana Cîmpeanu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Se-aude din cer muzica galaxiilor a lui gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se-aude din cer muzica galaxiilor a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Află-mă a lui Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Află-mă a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog dacă n-ar fi apus mult înainte soarele a lui Tudor Cicu
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dacă n-ar fi apus mult înainte soarele a utilizatorului Tudor Cicu
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog gogyohka (7 - 9) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog pat de iasomie a lui gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pat de iasomie a utilizatorului gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog cheia a lui Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cheia a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Mă iubiți puțin mai târziu a lui Denisa Curea Popa
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mă iubiți puțin mai târziu a utilizatorului Denisa Curea Popa
cu 4 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (71 - 73) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor