1.    Între Parnas şi Jungla literară

                 Motto:                                                       

           „E un bolovan pe munte,

            Iar în miezul pietrii-o bortă,

            De-un burghiu, scobită tare,

            De un drug de fier pătrunsă,

            S-o zvârli acolo bolişti

            Şi dureri vor fi închise”.

               („Kalevala”, C al XLV-lea)

                                                                                      

     Ne îndreptăm spre Delphi. De o parte şi alta a şoselei pe care rulăm cu maşina, peisajul este izbitor. Marea care se zăreşte undeva, îmi aminteşte că în curând vom da de urmele Afroditei-Venus, zeiţa care se zice că se născuse din spuma mării. Afrodita era fiica lui Uranus, cel dintâi fiu al cerului, detronat de titanul Cronos, la rându-i detronat de Zeus, cel care avea să vieţuiască pe muntele Olimp. Pe lângă măreţia zeilor de odinioară, oamenii azi par resemnaţi. Nici măcar nu-şi mai amintesc că l-au dat cândva pe Don Quijote mergand în deşert şi strigând, iar strigătul său a acoperit o vreme glasul zeilor. Neavând aripi, precum se spune că aveau zeii, omul e totuşi cea mai izbândită făptură pe pământ. De ce uită asta şi nu e demn pentru a conduce cu cinste lumea, dupa plecarea zeilor? Oare doar „se întamplă că obosesc să fiu om”, cum spunea Pablo Neruda? Ori, răspunsul e numai în fiecare dintre noi? Sunt eu pregătit să-i dau un răspuns oracolului de la Delphi? Până când sabia răspunsului nu se va rostogoli şi peste cei care ne judecă, aşa cum a căzut peste căpăţâna Brâncoveanului nostru, demn însă de crucea ce i-a fost încredinţată, autorul acestor rânduri nu va da şi alte lămuriri. Întrebarea are, şi ea, măreţia muntelui, nu-i aşa? Aştept nerăbdător să dau piept – faţă în faţă – cu muntele Parnas (2457 m., al doilea ca înălţime după Olimp), ce străjuie acest Delphi, despre care grecii credeau că se află în miezul creator al universului. Urcăm pe şoseaua străjuită de o parte şi de alta de stâncile arse de soare, cu inimile pătrunse de un fior de măreţie. Mă voi înclina în faţa acestui munte veghind de secole la templul lui Apollo, cu celebrul oracol, care a marcat câteva sute de ani, cu amprenta sa socială-istorică-politică şi spirituală, Elada. „Muntele fermecat şi nemuritor al copilăriei”, cum spunea Paler, ne-a dat ceea ce noi am considerat că ne aparţine - acel „Olimp personal” cu al său miracol, numit cititul cărţilor. Pentru mine, chiar şi uitata „Calea Văcăreşti”, de I. Peltz, a făcut parte din copilăria mea. Mult mai târziu (pe vremea studenţiei), am trecut şi eu pe Calea Văcăreşti. Îmi imaginam doar acel loc viran, întins şi trist, unde I. Peltz descria un han plin de bălegar şi de gunoaie; pe ambele părţi în chichineţe locuiau evrei amărâţi: cismari, croitori, instalatori de electricitate, studenţi originari din „îndepărtatele târguri dorohoiene”, precum şi spălători de vase, cerşetori... şi, ca imaginea să fie completă, „un popor amestecat şi învins”. Reţinem ce spunea un personaj, tapiţer parcă, pe numele său Moriţ: „Viaţa e frumoasă. Noi suntem păcătoşi. Uite, fetiţa mi-e bolnavă, mama la fel; las ţara asta în care m-am născut, las prieteni, rude – totul... mă duc la capătul pământului... mi-e sufletul greu, – dar nu blestem viaţa” (şi par cuvintele unuia din zilele noastre). „Se vede că Dumnezeu a semănat, pretutindenea, suferinţe” – cum scria I. Peltz. Printre notiţele găsite în caietele de pe vremea copilăriei (când îl citisem, de bună seamă, şi pe I. Peltz), am dat de următoarea frază: „oamenii săraci n-au niciodată dreptate” – şi, nu ştiu de ce, am subliniat următoarele, adnotând deasupra cuvântul, „poezie”: „Departe–departe cineva chinuia o armonică. Mâine vor muri câţiva noui ftizici în cartier şi poate câteva dansatoare vor intra-n ospiciu de nebuni... apoi va muri şi nimeni, şi nimic nu va tresări în univers”. Pe vremea aceea încă nu-l citisem pe Bacovia. Dar, cât era de prezent, în tot ce scria I. Peltz. Ca să nu spun cât m-a urmărit, multă vreme după aceea, povestea lui Oişiie, pentru că avea Oişiie darul dumnezeiesc de a evada, împreună cu ascultătorii săi, din prezentul sărac, într-o cetate de vis. „Avea genul invenţiei”, spunea I. Peltz. „Calea Văcăreşti e un imens panopticum închipuit de o minte scăpată din hăţuri”, (scria cineva la acea vreme), iar copilul Ficu, nimeni altul decât autorul, urmărea pas cu pas şi-l ruga pe bunicul său să-i povestească despre acea lume „închipuită de o minte scăpată din hăţuri”, pentru a nu se uita şi a putea fi comparată azi, mâine, ori mult mai târziu. Pentru că o întrebare logică mă chinuie şi astăzi: pe măsură ce ne-am schimbat şi am coborât tot mai jos la poalele acestui „Olimp personal”, propria noastră copilărie depăşeşte graniţele unui miracol oarecare, devine, iată, unica mitologie adevărată a indiferenţei altora faţă de acel anotimp al infernului trăit. Cândva, Parnasul (muntele spre care ne îndreptăm), cu oracolul din Delphi, mi se părea o himeră. Acum, muntele din faţa noastră e o certitudine. Dar, oare, ce infern s-a desfăşurat în Jungla literară despre care ne vorbeşte Ion Murgeanu şi Ion Lazu, în „Himera literaturii”? Cine nu discerne, în matricea pe care memoria ne-o aduce din această sumă a trăirilor de limită ale spiritului o astfel de aplecare scriitoricească, nu înţelege nimic din riscurile unei astfel de existenţe pe care memoria o reţine chiar şi după ce timpul nu-i mai susţine pilonii aceluiaşi cadru şi aceleiaşi dimensiuni a grozăviei petrecute. Ion Murgeanu clasifică personalităţile literare, în lista sa, după criteriul hedonist şi anarhist. Şi, precizează: „literatura e hedonistă prin definiţie. Gloria ei e hedonistă”. Mai complicat e lucrul cu anarhiştii, o categorie ambigenă sau chiar plurigenă. Unii produc scandalul, oponenţa sau, cum i s-a spus în final, destul de impropriu de altfel, „dizidenţa”, mai mult din arivism”. Care ar constitui particularitatea prin care Ion Murgeanu se desprinde din lista aceasta?, ne întrebăm noi. Răspunsul e unul singur: în efortul său de a desprinde „limba cosmică a poeziei”, îngerul păzitor (Îngerul Poeziei) i-a fost întotdeauna pe aproape şi nu l-a lăsat să greşească; mai mult - spune poetul - „mă ocroti consecvent, şi mă salvă de la orice erezie”. Ion Lazu completează şi el lista aceasta, cu o nouă categorie a personajelor literare din amintita Junglă literară, în care e nevoit să se desfăşoare: aceea a carieriştilor care „au dat viguros din coate, au linguşit, au ridicat osanale, au turnat şi au tras cu frenezie sforile; şi-au asigurat - prin mijloace tip balcanice - o viaţă îndestulată, la nivelul lagărului socialist, ce-i drept, cu restricţiile cunoscute, cu umilinţele y compromis”. Ca şi Ion Murgeanu, poetul Lazu a înţeles destul de repede „că Dumnezeul poeziei este un Dumnezeu la fel de gelos, ba poate încă mai neînduplecat şi neiertător decât Dumnezeul biblic”, şi, în consecinţă, asemeni oamenilor înfăţişaţi dinaintea zeilor, nu a cutezat a sta înaintea Lui. Evocându-i pe hedonişti (Ana Blandiana, G. Macovescu, Nichita Stănescu, Daniel Turcea... câţiva dintre ei), Ion Murgeanu are şi o teorie proprie: „un poet ia tot atâta cultură din cărţi câtă apă ia din pământ planta, ca să crească şi şă-şi desferece într-o bună zi  miracolul prin floare”. Reţin, de la Mircea Cărtărescu (în schiţa „Pisica moartă a poeziei de azi”), o altă clasificare a poeţilor, după alte criterii: moderniştii (prin curentele lor avangardiste şi suprarealiste), generaţia celor în blue-jeans, optzeciştii, culturaliştii, grupul numit fracturism, prozaicii, neo-existenţialiştii... etc., ca să spună că „trăgând linie şi adunând, poezia românească e, cu ultima ei generaţie, pe mâini bune”. O fi, n-o fi? Lumea lui Murgeanu şi Lazu, ca şi lumea lui Cărtărescu, a scos însă în evidenţă doar pe acei poeţi care, căutându-l, în cuvinte, pe Dumnezeu, şi-au propus să se elibereze pe ei de tirania cuvântului, în primul rând, şi, mai apoi, să ne elibereze pe noi, cititorii, de spaima în faţa zeilor, şi să ne redea acea pecete prometeică a omului netemător prin furtunile vieţii. Reţinem (din evocările poetului Ion Murgeanu) câteva pagini memorabile, de o splendoare rarisimă, cu privire – mai întâi – la întâlnirea, şi – mai apoi – la prietenia îngerească avută cu Îngerul Poeziei, Nichita Stănescu. Pentru frumuseţea acelor rânduri, să-i redăm cititorului un mic pasaj: „Când l-am cunoscut mai întâi, el era la „Gazeta literară” şi unul ne-a spus: „Nu intraţi; acolo la Poezie e un nebun!”. Cum să nu fii curios să vezi un nebun lăsat slobod într-o redacţie? Am intrat. Ce splendoare de om, ce frumuseţe de bărbat!” etc... Ilustrul personaj „negativ” de mult mai târziu, – îşi aminteşte Ion Murgeanu – care le-atrăsese atenţia asupra nebunului de la Secţia de Poezie, nu era nimeni altul decât poetul buzoian Ion Nicolescu, „autorul de comice şi ironice” – cum avea să-l numească Zaharia Stancu. Lista anarhiştilor – după Ion Murgeanu – nu poate lăsa în afara ei pe Ion Gheorghe, Gheorghe Tomozei, Constanţa Buzea, Florenţa Albu... Lui Ion Gheorghe, în mod special, poetul Ion Murgeanu îi dedică, în evocările sale, patru pagini. Ion Gheorghe „era un anarhist înnăscut, incomodat de orice i se năzărea lui că nu era politically–corect..., el trebuia să fi fost troţkist, când ar fi trebuit să fie leninist, şi leninist, când leniniştii îşi scuipau în sân de frica lui Stalin; maoist, când la Bucureşti dădea, sub pământ, abia mustăţi cartoful încolţit al naţionalismului ceauşist...”. După căderea lui Ceauşescu, (povesteşte I. Murgeanu) l-a reîntâlnit pe autorul Cavalerului trac şi-al Daciei Feniks, dar mai ales al Elegiilor politice, la intrarea noului sediu US de la Casa Vernescu, stând ţeapăn. Mulţi dintre scriitorii pe care Ion Gheorghe îi ajutase în viaţă treceau pe lângă el, fără să-i dea cea mai mică atenţie, considerând că reprezenta pentru ei, acum, trecutul ruşinos... Admirabile pagini! Sincer, merită a fi citite de oricine, pentru că are ce învăţa. Iată ce concluzionează poetul Ion Murgeanu: „Nu toţi ţăranii care parvin la cultura scrisă ştiu s-o arate; poetul Ion Gheorghe în schimb a ştiut s-o afirme (despre nobleţea aristocratică a omului- n.n.) chiar şi prin consecvenţa erorilor sale”. Despre anarhism, vom prelua câteva idei de la Ion Lazu: „Anarhismul... e înainte de toate o chestiune de nervi, de nestăpânire, de exasperare profesională”. Primul întâlnit, pe lista anarhiştilor lui Ion Lazu, care merită a fi amintit, este Petru Dumitriu, şi îi urmează un Vintilă Ivănceanu, M.R.Paraschivescu etc... Reţinem şi observaţia sa de mult bun simţ: „Nu trebuie eludat faptul că marile opere ale omenirii au fost zămislite în împrejurări dramatice, neprielnice, nu neapărat în închisoare, precum Don Quijote, dar nici în condiţii de răsfăţ. Răsfăţul este duşmanul de moarte al capodoperei”. Alteori, poetul Ion Lazu se gândeşte, cu strângere de inimă, la tăcerea umilitoare din acei ani, la obstrucţiile şi micile mizerii, la turnătorii care se mişcau lejer în acea junglă literară, la cenzură, dar că, prin anii 65-70, „ideea unei opoziţii făţişe, declarate, iniţierea unor acţiuni împotriva regimului nu puteau fi decât o soluţie sinucigaşă”. Marile proteste ori dizidenţe, precum cele ale scriitorilor Paul Dorian, Dorin Tudoran, Dinescu ori Ana Blandiana, au venit mai târziu. Dar, în mod paradoxal: „s-a scris sub comunism o literatură la nivel european”. De ce şi-au  numit cadrul şi dimensiunea acelui timp, Junglă literară? Pentru că, alături de scriitori cu coloană vertebrală neclintită,  ca Paul Goma – de exemplu, au fost şi scriitori „care au tras sfori şi au reuşit să obţină privilegii de acelaşi fel”. Nicolae Breban afirma, cândva, că 80% dintre membrii US sunt impostori. Chiar aşa? Să fi contribuit furcile caudine ale cenzurii la acest fenomen? Să-i fi stigmatizat, pe vecie, gestul lui Victor Rebengiuc, la Revoluţia din 1989? Greu de crezut! Parcă ne urmăresc (pe toţi) vorbele lui Cioran: „Acesta este nenorocul românesc: un popor care n-a câştigat niciodată, în istorie, vocaţia lui este să piardă”. După Cioran, mai putem să încheiem într-un mod optimist? Poate doar dacă ne vom apleca asupra celor rostite de Eugen Simion, într-un interviu: „Am crezut şi eu că sabia spiritului va învinge în timp şi am visat mai multă îngăduinţă în lume. Optez şi azi pentru o nouă îngăduinţă”. Întrebat de ce crede astfel, E. Simion a răspuns exemplar: „Fiindcă nu putem construi o lume nouă cu o ură veche”. Dar, oare, sunt pregătit să răspund eu (după cele spuse de E.Simion) dacă oracolul mă va întreba: Ce e omul?

 

                                                             (va urma)

 

 

Vizualizări: 20

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Disertație, având ca temă literatura. Plecând mereu de la filosofii antici sau chiar de la zeitățile mitologice grecești, prin expunerea ta înțeleg, că scriitorii s-au adaptat vremurilor și au scris. Unii s-au opus lor, s-au răzvrătit, fără a câștiga mare lucru. Dintotdeuna au fost disidenți printre scriitori. În general, ei au funcționat bine numai ca disidenți... după, nu și-au mai găsit valoarea. Vezi Mircea Dinescu și nu numai.

Mă întreb dacă I.Murgeanu și I.Lazu știu de această lucrare amplă a dvs. domnule Tudor Cicu și ce părerea ar avea...

Admir acest periplu printre locurile zeităților grecești, ca și periplu eseistic, având ca punct de referință literatura, cu predilecție acea a doua jumătate a sec.XX în România.

Sofi

Doamna Sofia: Am răspuns (parțial) doamnei Vasilisia la eseul nr. 5. Pot spune că doar „prietenul prin cărți” conu-panu Ion Lazu a reprodus pe blogul domniei sale câte ceva, entuziasmat foarte, dar ceilalți... nu știu să fi aflat câte ceva. De fapt, conu-panu (cum îi zic eu lui Ion Lazu) a scris despre apariția acestor texte, ceva ecouri, în cartea noastră „Prieteni prin cărți” (672 pag) - coautori: Ion Lazu, Tudor Cicu și Nicolae Ciobanu-Roman -/carte memorialistică apărută în 2015. În rest... nu prea e bine să scrii (tu, un oarecare) despre cărțile celor consacrați... am mai făcut-o și am pierdut enorm (aproape pe toți cei cu care am scris în calitate de coautor sau despre ei) în această viață. Dacă vor afla prin intermediul acestui site INSEMNE CULTURALE m-aș bucura, dar prefer tăcerea. Cititorul oarecare, citind aceste dizertații literare, privește mult diferit de autorul despre care se scrie... și cred că e mai bine așa.  

Poate nu-i bine să afle ei, dar pentru cititor e AUR curat, de multe carate. Veți fi pierdut pe unii dintre prietenii scriitori, dar sigur ați câștigat și veți câștiga (mai mult) prin cititori. 

Am citit cu urechile ciulite, cu ochii mari și mintea trează, ca să pot înregistra cât mai mult. Dar îmi lipsesc cunoștințe... Dacă le-aș avea, aș înțelege mult mai bine totul. Încă o dată, APLAUZE!

Doamna Vasilisia: așa și trebuie să rămână toate aceste pierdute amiciții literare și cred că am răspuns, cândva, într-un eseu intitulat „De ce se mănâncă stihurgoșii între ei”, scris la cererea regretatului prieten de la PRO SAECULUM, Mircea Dinutz. Nu mai are rost să mă întreb ca și acel celebru personaj al lui Kafka, Gregor Samsa, transformat, peste noapte, în gândac: „Ce s-a întâmplat cu mine?” Nici unui copac nu-i e îngăduit a ajunge până la cer, dar unui muritor? Sau cum spunea Nichita: nici o palmă nu poate să le închidă gura unor poeți și scriitori!: „de te miri cine știe ce gură/de te miri cine știe ce câine”, NU?

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Poate nu-i bine să afle ei, dar pentru cititor e AUR curat, de multe carate. Veți fi pierdut pe unii dintre prietenii scriitori, dar sigur ați câștigat și veți câștiga (mai mult) prin cititori. 

Am citit cu urechile ciulite, cu ochii mari și mintea trează, ca să pot înregistra cât mai mult. Dar îmi lipsesc cunoștințe... Dacă le-aș avea, aș înțelege mult mai bine totul. Încă o dată, APLAUZE!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tracică a utilizatorului gabriel cristea
cu 54 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Homo deus (v)est a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Homo deus (v)est a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când nu vom mai şti a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog mișcări greșite a lui Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog mișcări greșite a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cerneala de astăzi a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Et in Arcadia ego a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Et in Arcadia ego a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Căpitanul orb a lui Ionel Mony Constantin
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Căpitanul orb a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (49 - 51) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku (48) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Ana Cîmpeanu a lăsat un comentariu pentru Olga Alexandra Diaconu
cu 3 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inutil a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 8 ore în urmă
Tudor Cicu a postat o discuţie
cu 8 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Căpitanul orb a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 9 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul e o cuşcă ambulantă a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De un albastru nesfârșit... (pantum) a utilizatorului Valeria Merca
cu 9 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De un albastru nesfârșit... (pantum) a utilizatorului Valeria Merca
cu 9 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor