Marile popoare au clădit mari culturi, sau marile culturi au făcut popoare mari? Exemple avem și de-o parte și de alta. Elada, o țară mică, un popor mic (numeric, vorbind), prin filosofii ei (ca să luăm doar această latură a culturii): Thales din Milet, Pitagora, Parmenide, Heraclit, Socrate, Platon, Aristotel, Diogene, Zenon, Epicur etc., a creat o cultură vastă, influențând, mai târziu, prin filieră arabă, civilizația europeană. Filosofii romani: Cicero, Seneca, Marc Aurelius, Lucretius, Plinius și alții ca ei, au beneficiat de vastitatea Imperiului roman, atât geografică dar și temporală, pentru a-și propaga ideile perene, limba latină fiind o adevărată limbă universală, deși în cancelarii se folosea greaca. China – popor mare, cultură mare: Confucius, Han Yu, Lao Zi, Li Po, Shen Kuo… În epoca modernă, odată cu apariția tiparului, gândirea filosofică s-a extins cu puterea primăverii, și astfel s-au putut auzi vocile unora precum: Erasmus, Bacon, Descartes, Spinoza, Berkeley, Kant, Herder, Hegel, Schopenhauer, Kierkegaard, Marx, Nietzsche, Husserl, Croce, Berdiaev, Jaspers, y Gasset, Heidegger, Brunton, Adorno, Sartre ș.a., care se identifică plenar cu țara lor, mică sau mare, dar care au avut șansa unei limbi de circulație internaţională.

Se spune că dacă Lucian Blaga ar fi scris în limba lui Goethe (germana, dintre limbile moderne, se pretează filosofiei cel mai bine), filosoful român ar fi fost tot atât de celebru ca oricare dintre cei pomeniți mai sus. Aceeași stea o au încă o pleiadă mare de gânditori români, și de-aș numi zece dintre ei, aș nedreptăți alți douăzeci. Pentru aceștia, așteptăm traducători pe măsură și o publicitate abilă! „Cin' s-o facă, mă?! Statul român?” sunteți îndreptățiți să întrebați. Iar eu, de-a’ dracu’, nu răspund.

Dar ia hai să stăm strâmb și să filosofăm drept: la nivelul maselor populare, de la noi sau de aiurea, câți conaționali își invocă filozofii? Numele lor sunt vehiculate tot de elite și de cei inițiați. Mulţimea e mai mult cu anecdoticul. Mărturisesc, nu cunosc atât de bine cultura celorlalte popoare, ba nici cultura poporului meu nu mi-e accesibilă în mod temeinic, or sunt sigur că și ele au un Păcală și un Tândală ai lor, că și ei preferă să citeze, ca din clasici, vorbele de duh ale celor mai sărăcuți… cu duhul, și că nu se apucă să disece nu-știu-ce sistem filosofic, mai la îndemână fiindu-le o snoavă (care are și ea înțelepciunea ei, să fim sinceri cu noi înșine). La nivel național, am constatat că „politicianul vine cu o mie de propuneri ca să potcovească niște purici morți”, când „iarna nu-i ca vara”, căci „destinul e hotărât de soartă”, dar pe plan local, într-un sătuc de munte și uitat de lume, știți cam cum devine „cestiunea”? Dacă vreți să aflați, Ion Lazăr da Coza ne propune o modestă hronică: La Ghizunie.

Vizualizări: 384

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mulțumesc petru cuvintele-ți frumoase, aDa!

Drag,

Ada Nemescu a spus :

La Ghizunie - un amestec de înţelepciune şi umor! ca cititor mă simt răsfăţată,  am petrecut clipe savurând texte delicioase, care nu se puteau născoci decât de către un om special! Felicitări şi mulţumiri autorului, celor ce-au sprijinit şi îmbogăţit proiectul, să ne trăiţi!

aDa nemescu

Mulțumesc mult, Gabriela!

Așa-i cum zici tu! :))) (Râzăsc di a me modistie.)

Gabriela Grădinariu a spus :

Impresionant rezultatul efortului de a așeza un fond bogat de trăiri, întâmplări, personaje aparținând istoriei nescrise a Cozei, într-un tipar brevetat de Sorescu, folosind însă o formulă estetică proprie! Am urmărit, în mod special, modul în care autorul s-a străduit să găsească nota originală, cea care să-l particularizeze și să-i certifice statutul de creator. Felicitări pentru reușita la care a contribuit în mod decisiv harul de a îmbina sintagma rurală, aforismul colțuros, zicerea veche venită din adâncuri cu specificul și pitorescul limbajului actual. Ca să nu mai vorbim de  inteligența cu care a fost codificat mesajul sau umorul absolut savuros.

Nu pot decât să mă plec în fața unui adevărat SCRIITOR care, chiar și atunci când așează plămada în matrițele altora( vorbește el despre Sorescu), manifestă infinită autenticitate în scriitură.

Vivamus scriptor!

 

Mulțumesc, Angelina - vestală la altarul frumosului.

Drag,

Nădejde Angelina a spus :

Într-o lume în care virtualul a pus stăpânire pe vietile noastre, scriitorul Ion Lazăr  da Coza ne invită

pe un tărăm de poveste. O lume pe care o cunoaşte atât de bine şi în care te simţi minunat dacă intri să o cunoşti. Felicitări pentru talentul dumneavoastră, domnule da Coza!

Felicitări şi albinuţelor  pentru munca depusă!

Mulțumesc mult, Adelaida Mateescu!

Asta am și urmărit - un altceva.

Prețuire,

adelaida mateescu a spus :

In lumea lecturilor mele, La Ghizunie  e un altceva placut. Limbajul pitoresc si umorul m-au cucerit.

Felicitari autorului.

Cu drag am pasit in acest taram, poveste de poveste! Umor si intelepciune minunat redate cu har si talent prin actiune, decoruri, trasaturile personajelor!

Felicitari scriitorului, Ion Lazăr da Coza!

Felicitari celor trei scriitoare pentru prezentarea adusa acestui proiect realizat!

Cu admiratie si aleasa pretuire,

Irina Lucia

Felicitări, sunteți de neîntrecut!

Cam multe epitete, scumpă Ana Ardeleanu, dar jentâlmen fiind... le primesc. :)

Ana Ardeleanu a spus :

Talent, inteligenţă artistică, umor fin, un puternic simt al obsevaţiei... iată câteva din ingredientele unei frumoase reuşite. Felicitări d-le Coza!

Dacă eu am zis „modestă”... să fie/rămână cum ai spus tu, dragă Iris!  :)

iris marinov a spus :

Ziceţi "o modestă hronică"... eu zic "una strălucită"!

Întâi, țin să-ți mulțumesc din suflet pentru sclipitorul tău cuvânt-înainte! Pentru restu', îmbrățișări!

gina zaharia a spus :

M-am întors La Ghizunie să îmbrățișez scriitorul cu toți protagoniștii lui. Îi văd acolo, legați de tradițiile acelor meleaguri, stând la taifas. I-am îndrăgit pe toți, au o inimă mare. Iar Ion Lazăr da Coza i-a adus cu mândrie în fața noastră. Mi-am propus să trec pe la ei, cândva. Știu că voi recunoaște o parte din sufletul vrâncenilor.

Până atunci, las reverența mea aici. Și admirația intensă pentru arta (pe) care (o) stăpânește autorul. Despre prezentare, fără cuvinte!

Irina dragă, intenționat am lăsat ca prima impresie să fie de futil, ironie și umor, însă tu, inteligentă, ca toți cititorii noștri de altfel, au descoperit adevăratul aspect al lucrării, fondul ei.

Mulțumiri,

Irina Lucia Mihalca a spus :

Cu drag am pasit in acest taram, poveste de poveste! Umor si intelepciune minunat redate cu har si talent prin actiune, decoruri, trasaturile personajelor!

Felicitari scriitorului, Ion Lazăr da Coza!

Felicitari celor trei scriitoare pentru prezentarea adusa acestui proiect realizat!

Cu admiratie si aleasa pretuire,

Irina Lucia

Mulțumesc și onorat, artistule!

Mihai Constantin a spus :

Felicitări, sunteți de neîntrecut!

„La Ghizunie” – lumea a satului vrâncean prezentată ca spectacol, în care autorul e de cele mai multe ori doar simplu spectator.

Nu poți să nu remarci acea autenticitate a scrisului în care litera se identifică pur și simplu cu spiritul locului, acea retorică tradițională, acea naturalețe a discursului liric. Cu ironie și umor, dar uneori și cu o undă de nostalgie, poetul ne prezintă o lume concretă, nu una idealizată, așa cum e ea prezentată în poezia modernă.

„La Ghizunie” te destinde, te face să dorești să citești iar, și iar, și iar…

Fiecare avem „Ghizunia” noastră, doar că nu toți putem povesti despre ea atât de frumos ca Ion Lazăr da Coza.

Felicitări!

 

Felicitări pictorului și graficianului Mihai Cătrună! O copertă minunată!

 

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

bolache alexandru şi Popescu Albert-Sebastien sunt acum prieteni
cu 8 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Am fost la Coza! a lui Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Despre viață și moarte numai bine a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog „A muri înseamnă, de fapt, a te muta într-o stea” a lui Ana C. Ronescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Elena Mititelu îi place postarea pe blog Am fost la Coza! a lui Tudor Cicu
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul din mine trăiește - în memoria lui Ioan Lazăr da Coza a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Despre viață și moarte numai bine a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Risipitorul luminii – In Memoriam, Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog „A muri înseamnă, de fapt, a te muta într-o stea” a utilizatorului Ana C. Ronescu
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Am fost la Coza! a lui Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a lăsat un comentariu pentru PETRUTA NITA
cu 3 ore în urmă
Pictograma profiluluiPETRUTA NITA şi Georgiana s-au alăturat la ÎNSEMNE CULTURALE
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog În umbra eternei tăceri a lui Zarra
cu 3 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În umbra eternei tăceri a utilizatorului Zarra
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Rondel pentru prieteni a lui Ionel Mony Constantin
cu 3 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Risipitorul luminii – In Memoriam, Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Risipitorul luminii – In Memoriam, Ion Lazăr da Coza a lui Nădejde Angelina
cu 3 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor