Căutând treapta ce urcă

(Cuvânt-înainte)

 

          În colectivităţile ancestrale, naşterea unui prunc era prilej de nemăsurată şi nedisimulată bucurie, pe care o împărtăşeau toţi membrii, contribuind chiar şi material cu un scutec pentru noul-născut, cu un blid de hrană pentru lăuză ori cu un braţ de otavă pentru vaca ce asigura laptele celorlalţi copii în această perioadă oarecum dificilă a familiei, blagoslovită fie şi a cincea, a şaptea sau a zecea oară. Desigur, ei nu defineau mistic, filosofic ori sociologic evenimentul, însă ştiau că aşa trebuie să fie pentru a li se înnoi sângele, pentru a li se perpetua neamul şi chiar specia. În societatea zilelor noastre, un astfel de fericit eveniment (dar cât de fericit, cât de sublim poate să fie un eveniment planificat, nu ştim!) se petrece în cvasianonimat. Prin sms-uri sau invitaţii virtuale, sunt anunţaţi prietenii intimi, e stabilită locaţia unde „se dă party-ul”, iar „darul” e constituit dintr-un plic în care sunt păluite bancnotele-valută... Nici acum proaspeţii părinţi sau noua societate nu încearcă să definească evenimentul. Nu-i dau vreo importanţă socială. Singura grijă e averea care trebuie sporită şi perpetuată, fără a fi măcar divizată, darămite împărţită la şi mai mulţi urmaşi... Această divagaţie poate continua, însă ea este doar prilejul de a face o analogie, dar şi o antiteză cu viaţa literară din prezent.

          Invers proporţional cu natalitatea, cărţi se nasc şi astăzi, însă bucuriile nu mai sunt aceleaşi. Armate de teoreticieni ai culturii, economişti, sociologi, pedagogi ş.a. continuă să umple rafturi de biblioteci cu tomuri în care e disecat fenomenul, acuzând promovarea subculturii, preţul mare al produsului cultural în raport cu veniturile consumatorului de artă, promovarea obscurantismului sau a degradării individului şi a relaţiei interumane... Motive să ne alăturăm lor, cu nemulţumirile noastre, avem, însă nu vrem să umbrim încântarea produsă de apariţia antologiei de faţă.

          Cunoaştem că au fost, sunt şi vor fi dezbateri dacă astfel de lucrări să se numească antologii sau volume colective. Noi vom spune doar cum s-a născut „Atlasul cu diezi”, urmând ca fiecare să-l catalogheze unde vrea, cum vrea şi, mai ales, dacă vrea. Aşadar, sub coordonarea Vasilisiei Lazăr şi a lui Ion Lazăr da Coza, cofondatori ai site-ului literar-artistic ÎNSEMNE CULTURALE, beneficiind total de ajutorul administratorilor-editori Sofia Sincă, Gina Zaharia, Valeria Merca, Melania Briciu-Atanasiu, Mihaela Popa, Augusta Cristina Călin, Ana Cîmpeanu, Corina Militaru şi Alexandru Bolache, au fost reţinute înspre tipărire, dintr-un surplus de texte literare şi lucrări artistice propuse de către membrii care au dorit să fie antologaţi, numai zece poezii, zece pagini A4 de proză, iar în combinaţia proză-miniproză-minieseu-poezie-haiku-epigramă etc. am selectat şaisprezece titluri, cuprinse în cel mult zece pagini. S-a procedat astfel pentru a ridica valoarea antologiei. Fireşte, dacă recurgeam la trierea creatorilor, strălucirea ar fi fost mult mai puternică, dar cum site-ul e conceput ca un cenaclu online, am pariat cu viitorul şi am inclus, pe lângă autorii validaţi de timp şi de critică (pe vreo cinci-şase dintre aceştia i-am propune, fără reticenţă, la cele mai mari premii naţionale de gen), şi debutanţi mustind de talent, dar şi novici care încă n-au pătruns adânc tainele marii literaturi, cooptarea acestora din urmă dorindu-se un îndemn spre perfecţionare. Am încurajat mai toate curentele literar-artistice, nu doar cele în vogă, excepţie făcând abracadabrantul ultra-avangardism, pseudo-erotismul (pornografia), aşa-zisul curent progresist – promotorul agramatismului, curentul teribilist – freestyl etc. Şi despre rostul antologiilor s-au dus lungi dispute. Cârcotaşi ori nu, mulţi nu văd rolul lor, argumentând că te pierzi în anonimat printre alte zeci de autori. Aşa o fi. Dar să privim şi partea plină a paharului! Un cititor sau un critic, citind o astfel de antologie, te poate remarca şi-apoi să-ţi caute întreaga operă, însă la fel de bine poţi fi ocolit de aceştia... Şi totuşi ce ne mână pe noi, creatorii, în luptă, când vedem că aproape totul e vânare de vânt? Adevăraţii autori nu caută răspunsuri la astfel de întrebări. Ei ştiu doar că nu pot altfel.

          Printre aceştia, păstrând totuși relativitatea afirmației, sunt şi antologaţii din „Atlasul cu diezi”.

          Drum bun spre Parnas, fericiţilor!

                                                                                                                 Ion Lazăr da Coza

FELICITĂRI TUTUROR!

Lansarea proiectului s-a făcut AICI

Manuscrisul noii antologii AICI

Vizualizări: 1293

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări! Este o carte foarte frumoasă, urmare a unei munci perseverente și serioase!

Felicitări și mulțumiri! E o carte frumoasă și abia aștept să o răsfoiesc!

Felicitări! Foarte frumoasă prezentare! Prețuire pentru truda voastră!

Cu tot dragul, Dorina!



Dorina Cracană a spus :

Felicitări tuturor!

Mulțumim!

Și noi mulțumim, Mariana!



Mariana Suciu a spus :

Mulţumiri! 

Și noi mulțumim, Mariana!


Mariana Suciu a spus :

Mulţumiri! 

Încântați că almanahul place!

constanta popescu a spus :

Foarte frumoasă! Vă felicit și mulțumesc mult!

Ne-am străduit, Mara!

Cu așa administratori destoinici...

Marioara Visan a spus :

Doamne ce minunatie, va felicit din nou, abia astept sa-i mangai copertile, porti catre sufletul cititorilor. Sa fiti fericiti Ion, Vasilisia, toti cei ce ati contribuit la realizarea acestei superbe antologii. Felicitari si tuturor celor care au contribuit cu boabe de roua din sufletul domniilor lor pentru a darui lumii Scanteie de Iubire.

Da, dragă Gina, suntem mai bogați cu toții - cititori, autori, redactori...

Almanahul e... rodul sinergiei faptelor!

Îmbrățișări,

gina zaharia a spus :

Cântece pe note de suflet! Sunteți dirijori fără seamăn, dragii mei Vasilisia și Ion Lazăr da Coza! Onorată că fac parte din această frumoasă familie a Însemnelor Culturale!

Această antologie/almanah este un semn de carte în filele vieții. Un semn al celor pentru care Cuvântul reprezintă o parte din existența lor.  Astăzi, bucuria ne încearcă pe toți. Astăzi suntem mai bogați!

Vă mulțumim!

Reciproca, scumpă Cătălina!

Munteanu Catalina Nicoleta a spus :

Mândră, fericită...binecuvântată că vă am aproape şi vă port în suflet. Mulţumesc, cu preţuire şi respect. Felicitări tuturor!

Abia aştept să cânt pe note de trăiri.

Felicitări tuturor! Nu ştiu cum am scăpat ocazia...

Sincere felicitări întrgii echipe care a realizat această bijuterie culturală! Cred că se poate numi adevărată comoară pentru valorile pe care le cuprinde sub coperta care arată splendid! Vă mulţumesc din suflet că mi-aţi oferit bucuria de a fi parte din acest proiect!

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Dinca Valerian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Geamăna (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 42 secunde în urmă
Lui Dinca Valerian i-a plăcut discuţia Geamăna (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 17 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (44 - 46) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 52 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (41 - 43) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 59 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (44 - 46) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (41 - 43) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog așteptându-te a utilizatorului gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Geamăna (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog haiku (41 - 43) a lui Dinca Valerian
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog haiku (44 - 46) a lui Dinca Valerian
cu 6 ore în urmă
Postări de log efectuate de Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă
Giurgiu Silvia a contribuit cu răspunsuri la discuţia Proba de foc a utilizatorului Giurgiu Silvia
cu 8 ore în urmă
Giurgiu Silvia a contribuit cu răspunsuri la discuţia Carantină ca-n povești a utilizatorului Giurgiu Silvia
cu 8 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mărgele negre (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 8 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Mărgele negre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 8 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Carantină ca-n povești a lui Giurgiu Silvia
cu 8 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Carantină ca-n povești a utilizatorului Giurgiu Silvia
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a lăsat un comentariu pentru Chris
cu 8 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ningea la început de mai a utilizatorului gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Ningea la început de mai a lui gabriel cristea
cu 9 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor