Intrigi de iubire (fragment din romanul „Bastarzii”, apărut la Ed. Armonii Culturale-2017)

[giurgiu maria]

(Fragment din romanul Bastarzii, apărut la Ed. Armonii Culturale-2017)

Fane Scaiete se eclipsase din raza vederii lor, la masă retrasă într-un colț întunecat al sălii, însă dacă cineva l-ar fi privit mai atent în timp ce-și bea berea în solitudine, ar fi simțit fiori reci pe șira spinării, văzând lucirile drăcești ce scăpărau din ochii aceia negri, îngustați ca două lame de pumnale, pe fața cu trăsături înguste și colțuroase. Crispările degetelor fără astâmpăr se albeau tresărind spasmodic, de cât strângea mânerul halbei, gata să-l sfărâme. Era un om devorat de o furie clocotitoare, pe care abia reușea să o înăbușe, în spatele unui calm aparent. Când privirea fetei se opri în treacăt asupra lui, i-o susținu, înălțând paharul cu un gest fățarnic, în timp ce sufletul i se mistuia arzând de focul verde al răzbunării. Își zise în sine:, Așteaptă tu sclifosita dracului, că îți voi plăti cu vârf și îndesat afrontul de a-mi fi respins atențiile! Vei afla tu în curând pe propria-ți piele, cine e de fapt Fane Scaiete!”
Instinctiv, ea simți un frison de aversiune, pentru care se mustră imediat, considerându-l neîntemeiat. După acea seară, taciturnul Scaiete începuse să apară de multe ori, ca din întâmplare, în locurile frecventate de ea. Se amesteca printre prietenii săi, reușise să și-i apropie pe unii, mai cu seamă pe fete pe care le copleșea cu atenții de genul: flori, ciocolate și alte nimicuri ce luau ochii. La câteva luni după scena de la discotecă, începuse să o umple și pe ea de atenții și gesturi de galanterie și o făcea mereu, în prezența altor cunoscuți de-ai săi. Îl refuzase cu răceală la început. El nu protestase, ba dimpotrivă se îndepărtase cu un aer distrus și astfel ea își atrăsese criticile prietenelor, care o acuzaseră de ingratitudine.

Când într-o altă seară Fane se oferi să le cinstească pe toate fetele, ea simțindu-se constrânsă de privirile lor mustrătoare, nu mai protestă. Le trata bine pe prietenele sale și se simți datoare să accepte de dragul lor. De atunci a început să arate îngăduință și să se obișnuiască cu atențiile lui, fără să mai protesteze. Sfârșise prin a deveni mai tolerantă cu el și accepta chiar câte o invitație la dans, când era în toane bune sau la o pizza, la rugămințile lui necontenite. Văzând atitudinea ei mereu rezervată, precaut, el nu a mai depășise niciodată limitele. Astfel cu timpul devenise ceva firesc prezența lui, în preajma ei. Nu-i trecuse prin minte, că cineva și-ar fi putut închipui că între ei s-a creat o relație de iubire. Îi accepta prezența cu indiferență și dacă nu ar mai fi apărut, nici că i-ar fi păsat. Era drăguță și se obișnuise cu faptul că bărbații flirtau amical și-i adresau complimente, însă nu acceptase nimic mai mult, căci sufletul său nu reușise să se elibereze din lanțurile cu care iubirea o legase de singurul om care deținea cheile temniței, unde zăcea tristă fericirea ei cu aripile frânte.

Nu-l putea suferi pe Fane în ciuda eforturilor lui fățișe de a o cuceri și o dezgusta felul ostentativ cum îi adresa complimente și cuvinte afectuoase în fața prietenilor, creând impresii false despre o legătură inexistentă între ei. O stingherea și i-o spusese clar, în repetate rânduri. El se mulțumise de fiecare dată să tacă, lăsând capul în jos cu încăpățânare și făcuse abstracție de spusele sale. În cele din urmă se jenase să-i mai facă reproșuri în public. Dintr-un sentiment de delicatețe feminină, însă, a început să-i refuze invitațiile constant și ieșea mai rar cu cu anturajul său, ca să nu-l mai întâlnească. El găsea totuși prilejuri de a-i fi prin preajmă, ca o râie de care nu se putea descotorosi.

Era început de septembrie și era sătulă de serile în solitudine. Odată se oprise la bar, după ce ieșise de la slujbă. Ramona o luase în primire abia ce se așezase pe scaunul rotitor de alături:

-Cin cin îi zisese, ridicând paharul, văd că ți-ai pierdut umbra!

-Bate-n lemn, să nu vorbești într-un ceas rău, i-a răspuns rotindu-și privirile alarmate, prin local!

-Nu-ți place tipul din câte mi-am dat seama. Aseară a venit pe aici și se uita de tine. Avea privirile întunecate de neguri rău prevestitoare. Abia ne-a salutat, apoi a plecat, văzând că nu ești. Nicu se apropie cu o bere în mână:

-Bună seara păpușilor! Ce puneți la cale? Lico, mă bucur că ai ieșit din eclipsă! Începusem să-mi fac griji. Aseară puțin a lipsit să nu-l iau la șuturi pe Scaiete. Nu mă pot consola cu gândul, că de urâtul lui suntem văduviți de prezența ta. Noroc că s-a retras la timp.
-Nu-l mai pomeni, i-a răspuns, bătând semnificativ în lemnul mesei!
În altă seară când era la serviciu și sala se mai golise de mușterii și-au făcut intrarea obișnuitul tandem, OZN și Lisimah. Cel de-al doilea s-a apropiat de tejghea iscodind-o cu privirea și a comandat cu dezinvoltură:

-Pentru fanii tăi fideli dulceață, doi hamburgheri după obiceiul de rigoare și câte o berică, plus un Winchester roșu pentru mine!

-Bine! Văd că te conservi bine pentru când s-o întoarce Nuța, cu fum de Wincester, măi Lisimah. Totuși, te văd cam stafidit de la o vreme, nu se putu ea abține să îl înțepe cu vorba, după obicei! A început să nu-ți mai priască fumul, sau lipsa nevestei?

-Ha?Uite cum îmi zgândări tu rănile, deși eu sun bun ca pâinea caldă și nu știu ce să mai fac pentru a-ți ridica moralul! Eh! Tineretul din ziua de azi nu mai are pic de respect pentru omul năpăstuit, răspunse teatral, rotindu-și ochii prin local în căutare de priviri consolatoare!Ce-ți mai face amorezul, Scaiete Lipiciosul vreau să zic? Am auzit că îți aruncă flori la picioare în fiecare seară! Ochii fetei din dulci și languroși deveniră deodată două aruncătoare de flăcări și vorbele sale îl biciuiră cu voce tăioasă precum sufletul viscolului, când afară sunt minus douăzeci de grade:

-Ești un șarpe afurisit, Lisimah!Dispari din fața mea, nenorocitul boalii!

-Ete-te la ea! Tu începuși, să mă calci pe bătături și tot tu ești aia care te superi? Zisei și eu acolo, o vorbă în vânt, ca să-ți mai tai macaroana, nerealizînd că am pus sare pe rană!

-Încetați cu săgețile otrăvite și tu și ticălosul de OZN care se hlizește de colo! Sunteți doi nenorociți.

- Ha ha ha! Licuțo, dar tu ești amorezată cu adevărat de veneticul ăla de Fane? Văd, că nu-i de glumă! Ce oi fi găsit de iubit, la urâtul și zurbagiul ăla? Mai turnă și OZN gaz pe foc, zgândărit de împunsăturile fetei și de faptul că ea continua să-l ignore, mai cu seamă că o iubea ca un disperat. Pe lângă că e un profitor și nu îi place munca, nu e nici un om bun la suflet. Pe tine te strică gura, în rest nu-ți cunoști valoarea, dacă te-ai coborât, să-l iubești pe acel ticălos de Scaiete. E om ascuns și nu are gânduri curate. Nu știe nimeni precis de unde s-a pripășit în orășelul nostru și ce hram poartă. Eu știu ce spun, îi aruncă el cu obidă!
Lica îl privea abținându-se să nu strige de fericire, văzându-l că încă era ros de gelozie. Se abținea să se arunce de gâtul lui, să-i tragă câteva palme și să-i spună totodată cât îi e de drag, mai ales că episodul cu Berta la restaurant, îi stăruia încă viu în minte. Trăia sentimente extrem de contradictorii în ce-l privea pe nenorocitul de Nae. Îl iubea și i-ar fi tras palme totodată, ca să-l trezească din orbire. Ca să nu-și trădeze furtuna ce-i bântuia în suflet, încerca să disimuleze. Îi arunca săgeți din privirile cu reflexe de obsidian, căutând febril în minte cuvintele potrivite pentru a-l împunge, dar momentan întârziau să-i vină pe limbă. Înainte să le găsească, Lisimah deveni ecoul celuilalt, în timp ce pufăia adânc din Winchesterul pe care și-l aprinsese, săgetând la rândul său cu vorbele în direcția Licăi:

- Nu e de tine urâtul ăla, care nu-ți ajunge nici până la genunchiul broaștei. Nu te înțeleg și nu știu ce ai găsit la el! Îmi pare rău de tine, deși nu-mi place să mă amestec în viața altora. Pe tine te stimez, te am la suflet și caut să-ți deschid ochii, năroado! La fel și prăpăditul ăsta de OZN, care se topește de dragul tău ca o candelă aprinsă. Poate că tu nu știi, dar Fane era cuplat cu doi ani în urmă, cu una de prin Bezdead și bătăi ce mânca femeia aia de la el, nu-ți mai spun. A ajuns amărâta la spital în multe rânduri, cu fața desfigurată din mâinile lui. Au intervenit în cele din urmă părinții fetei, cu poliția de i-au pus interdicție să nu se mai apropie de casa ei. A făcut el și ceva pârnaie mai demult. Am aflat povestea asta de la un amic de-al meu, din Bezdead. Deschide ochii bine Lico, că te dai în mâinile Satanei!

- Mă Lisimah, nu te știam așa o limbă înveninată și bârfitor pe seama altora! Te credeam din contră, om serios, dar greșeam. Pe ce te bazezi tu și acest gură spartă și flecar de OZN care a devenit umbra ta, că tot inventați minciuni pe seama mea, călca-va-r vaca? M-ați văzut voi vreodată cu ticălosul ăla, de ziceți că-i iubitul meu? Nu cumva scorneala asta a pornit chiar din capul tău înfierbântat, Nae? Te răzbuni, că nu cad în cursa amăgirilor tale de om neserios și poligam! La auzul acelor acuzații fățișe la adresa lui, OZN rămase mut de mirare și o privea cu un aer tâmp.

-Dar de ce mă faci poligam? Un poligam are mai multe iubite, pe când eu nu am nici una! Nu vezi că mor de dragul tău și tu nu faci alta, decât să mă piu la zid și să mă execuți cu indiferența ta?

-Da? Și Berta? Nae, tu chiar mă crezi tâmpită? Te afișezi cu ea în văzul lumii fără pic de rușine deși e măritată și vii totodată să faci pe don Juan cu mine! Nu ți-e rușine?

-Berta e prietena mea și la fel bărbatul ei și asta de câțiva ani. De unde ai scos-o pe asta, că eu aș ieși cu Berta? Ce fel de om mă crezi tu, zice el destul de supărat? Hai să lămurim odată aceste lucruri, căci îmi pui în cârcă, lucruri pentru care eu nu mă știu vinovat. Astea sunt doar scorneli și vreau să știu, cine ți le-a spus?

-Ha!? Scorneli zici? Dacă-ți spun că v-am văzut cu ochii mei, când că pupați și vă mâncați din ochi în restaurant, tot mai zici că-s scorneli, ori că mă lovise orbul găinilor? Ești un mincinos fără pereche! Să mă lași în pace!

- M-ai văzut tu??? Când dracului, că eu nu-mi amintesc să fi ieșit cu Berta la restaurant!

-Erai singur și ea a venit la masa ta, o așteptai și nu îndrăzni să negi! Eu eram la doi pași de voi.

-Tu...asta ce spui tu, s-a întâmplat în urmă cu vreo câteva săptămâni, la Parc. Îmi amintesc! Ea a venit la mine și cum îi e felul, a făcut o glumă desul de îndrăzneață.Tu te-ai lăsat înșelată de aparențe, dulceață! Lui i se luminară privirile, în vreme ce o mânca din ochi, se apropie de ea, îi cuprinse mâinile cu mișcări febrile și în ciuda faptului că ea încerca să se elibereze,el o ținu și îi picură în șoapte cu voce dulci, rugătoare tot focul iubirii din inima lui:

-Nu e nimic între mine și Berta, crede-mă! Doar pe tine te iubesc și te-am iubit în toți acești ani! Am rupt logodna cu ea, mărturisindu-i că te iubesc pe tine și nu pot să fiu cu ea, sau cu altă femeie. Nici atunci nu exista iubire între noi și ea m-a înțeles și a rămas prietena mea, în ciuda incidentului. O cunosc din copilărie și am fost colegi și prieteni la școală. Ea m-a îndemnat să caut, să mă împac cu tine și acum face același lucru, căci așa cum îți spun, am rămas prieteni. Sunt prieten și cu bărbatul Betei și-ți jur pe viața mea, că orice crezi că ai văzut tu, a fost doar o aparență, te rog crede-mă!

-Nu-i adevarat, se zbătea ea neliniștită, încercând să scape și lacrimile îi inundară nestăvilite, obrajii.

-Ba-i adevărat! Te iubesc și trebuie să mă crezi! Zicând acestea, el căzu în genunchi dinaintea ei și i-a declarat într-un exces de pasiune, iubirea care îi mistuia sufletul, ca un foc veșnic:
Lico te iubesc din tot sufletul meu și te rog acceptă, să te căsătorești cu mine! Dacă mă accepți, eu voi fi omul cel mai fericit de pe pământ! În inima mea e loc doar pentru tine, crede-mă!

Lisimah îi privea uluit și profund impresionat și se străduia să ascundă lacrimile rebele care-i împungeau pleoapele alunecându-i pe obrajii roșii de emoție, în ciuda împotrivirii sale. Era un om foarte sensibil și impresionabil iar scena la care asista, întrecea cele mai tari scene love story din filmele văzute de el. Lica la rândul său nu mai avea ochi decât pentru Nae și cu obrajii ca două mere rumene și ochii umezi de fericire îi șopti!

-Ridică-te, te iubesc spre necazul meu și nu suport să te văd îngenunchiat!

El se ridică, îmbrățișând-o și după ce ea se împotrivi la început, simțămintele din inima sa învinseră pentru câteca momente rațiunea și se pierdură într-un sărut pătimaș.

După scenă emoționantă la care fusese martor din întâmplare, Lisimah încercă să se retragă jenat, dar Lica deși în culmea fericirii, îl zări. Se desprinse din îmbrățișarea lui OZN și îl apostrofă cu o acută doză de sarcasm:

Ce e Lisimah, cauți o gaură de șobolan în care să te faci nevăzut?

- Să mă calce vaca, ai ochi în toate părțile, îi răspunse el cu un accent de stinghereală-n glas! Țin la tine fătucă, fiindcă știu prin ce ai trecut în viață și te apreciez mult. Ai caracter și meriți să fii fericită, să fi-ți amândoi fericiți, vroiam să spun! Tot ce ți-am spus despre Scaiete e real, să știi! Voiam doar să te previn.

- Nu știu ce să zic de tine, îi răspunde Lica. Văd că te-ai alăturat celor ce mă bârfesc pe la spate. Dacă tot ții să știi, n-am nimic de ascuns față de nimeni. Nu sunt deloc prietenă cu nemernicul ăla și dacă doriți să știți adevărul, hai să vi-l spun eu ca să nu mai existe nici un dubiu pe viitor!

Va Urma.

[Emil Dumitru]

„Intrigi de iubire” și ce intrigi!?... bine conturate și scoase în relief în dialoguri savuroase și acide pe alocuri.

Pe scurt, mi-a plăcut ce am citit și aștept continuarea, în care (sper!) Lica o să ne spună adevărul...

P.S. Sper că nu o să vă supere ce am găsit:

- el nu a mai depășise niciodată limitele.
- mai rar cu cu anturajul său
- picură în șoapte cu voce dulci
- cu bărbatul Betei
- vroiam să spun!