Cauza și condițiile morții lui Mihail Sadoveanu, dincolo de speculațiile fantasmagorice

[Gheorghe Pârlea]

S-au împlinit ieri 61 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu. În legătură cu moartea prozatorului, ni se servesc încă bizarerii în presa scrisă și on-line. Un…(hai să nu-l numim ca în zicala la care fac aluzie) ziarist de provincie, pe care l-am întâlnit într-o împrejurare chiar la baștina mea – nu-i inserez numele ca sa nu-i fac „un serviciu” –, „a aruncat un bolovan în baltă”. Și nu s-a repezit nici un… „deștept” să-l scoată. Și să vezi ecoul: internetul e plin de preluări entuziaste. „Te uită, dom’ne, ce poznă cu Ceahlăul literaturii române!”, își zic cei puși în „cunoștință de cauză”.

Dar iată care-i pozna – de fapt, una din două. Fie l-au omorât foștii frați masoni (ce târziu s-au decis să o facă!) în trenul București-Iași, cu o piatră în cap (e aici o pastișare a uciderii lui Eminescu), fie… Fie a sucombat în urma unei supradoze dintr-un afrodisiac chinezesc prin care urma să facă față, „pi loc”, unei partide de amor (tot în trenul București-Iași, sau viceversa). Da, la 81 de ani, căci geniul literar al celui numit „Stefan cel Mare al prozei românești” trebuia musai ajustat și cu unele superpoțențe… colaterale.

Să-ți faci cruce, nu alta, de o așa imaginație bolnavă!

Dar să ne venim în fire. Mihail Sadoveanu s-a despărțit de viață la 19 octombrie 1961. Fatalitatea a venit în urma unui „accident vascular major”, aflăm de la dr. Mihail Constantineanu, unul dintre medicii care l-au tratat pe scriitor în ultimul său an de viață, la reședința provizorie de la Schitul Vovidenia. Verosimil, nu?...

Pentru accentuarea veridicității, să urmărim un extras din articolul unui om… normal, respectiv al medicului invocat mai sus. Articolul e intitulat „Sadoveanu în ultimul an de viață - Neverosimila vacanță” și a fost publicat în „România literară”, nr. 27 din 7 iulie, 1999.

…Marele scriitor era, bietul, în acea vreme [în 1960-1961, nota mea], am mai spus-o, total afazic – urmare a unui accident vascular major în emisfera cerebrală stângă relativ recent petrecut – și de aceea neînstare să mai articuleze altceva decât rare cuvinte monosilabice (precum: păi, dar, cum, așa). […] Acel devastator "stroke" îi răpise nu numai graiul, ci si memoria propriei sale opere, a numelor eroilor și personajelor de el însuși create și pe care, cu nesfârșit devotament răbdător și perseverent, Coana Valerica izbutise să-l facă să le învețe din nou [o ameliorare de câteva luni, până la 19 octombrie 1961 – nota mea].>>

Așadar, viața asta „nouă" a românilor, „liberă și democrată” – pe care ne-am dorit-o atât de mult și pentru care am oferit jertfe umane în masă – ne pune serios la încercare. Adică ne măsoară răbdarea, implicit dilema în a discerne între adevăr și impostură.

Fotografia conexă sper să fie – și ea – un indiciu că Sadoveanu, în ultimii săi ani nu mai făcea altceva decât să aștepte, după legea firii, clipa marii treceri, a „mutării într-o stea”.

.

(Foto: Preluare din Blogul ANOMISMI)

[Pop Dorina]

  Nu știu din ce cauză mi-a plăcut Sadoveanu în mod deosebit. Să fie Baltagul și Vitoria Lipan cauza sau doar simplul fapt că s-a născut cu o zi înaintea mea (5 noiembrie), dar cu mulți ani în urmă.

Aplaud amintirea unui mare scriitor, chiar dacă-i vorba despre o comemorare.

[Gheorghe Pârlea]

Sărut mâna, îndatorat pentru timpul dăruit exercițiului meu (...văd asta târziu)!