Acarul Culiță

[Mihaela Suciu]

          Un om se zărea pe linia căii ferate, iar în rest: țipenie! Nici măcar un tril sau o adiere. Toată natura învoalată în galben mieriu încremenise îmbrățișată suav de un octombrie romantic și doar omul decupat din peisaj părea că se prelinge de-a lungul drumului de fier. Imaginea sa își continuă calea, se mări progresiv și în final ocupă întregul ecran vizual.

          Concentrat asupra echipamentului de prindere a șinei de traversa din lemn, omul cerceta fiecare plăcuță și trifoanele aferente. Lovea cu un ciocan improvizat și asculta sunetul specific. Dacă era cel corespunzător spunea: Bine! și trecea la următoarea traversă. În dreptul iazului: „Balta oii”, zgomotul său deranjă un cârd de rațe sălbatice pitite sub mal, iar fâlfâitul acestora deasupra luciului apei și măcăitul strident îl opri din preocuparea sa. Își înclină chipiul, șterse sudoarea cu dosul palmei și se scărpină în creștet privind gânditor spre apus. Nu mai e mult și înnoptează – spuse în sinea sa și continuă: Mă, dar prost mai sunt! Mi-am luat singur beleaua asta, după ce-a plecat Nică în concediu, cu familia, prin programul „Litoralul pentru toți”. El se prăjește bine mersi la mare, iar eu îi raportez șefului în fiecare zi că totul e în ordine pe traseu. Păi ce, eu sunt revizor ca Nică? Nu! Sunt acar! E treaba mea ce fac acum? Nu! Și dacă șefu’ nu-mi zice nici da, nici ba, cred că-mi ajunge. Gata! Schimb macazul. Trec pe linia moartă activitatea  „Săptămâna pentru tont”.

          Zvârli cu năduf ciocanul spre apă și se miră privindu-i traiectoria în cercuri largi prin aer: Măi, să fie? Uite așa se-nvârte și zboară viața! Mai ieri începusem lucrul și-am răspuns la telefon. Șeful ăl’ mare nu mi-a recunoscut vocea. Da cine ești, tu? – a răsunat tonul său grav. Eu sunt noul angajat! Care? – a insistat, acesta. Angajatul nou-nouț!... Nouțule, să-i spui șefului tău să mă sune. Am în... înțeles! – i-am răspuns emoționat și am primit primul perdaf: Ce-ai înțeles? Măi, la noi, când primești un ordin, se spune: Da, bine!... Să trăiți șefu’! și am pus rapid telefonul în furcă. Mai târziu, în al doilea an, spre toamnă, hop!, eu la șef cu patru gâște, mari, grase și un bidon de vin ca să-mi mărească salariul, după cum a fost învoiala. M-a luat de la ușă: Eu n-am nevoie de gâște vii! Ce să fac cu ele la bloc? și zvâr! pe scară. Zburau gâștele, zburam și eu după orătănii. Doamne, până dimineață la ora patru, ce-am mai jumulit cu nevastă-mea, pene și tuleie... Ohoo, și eu pe ea...  Ehee, tineri zburdalnici! Acu’, s-o dus ea la mai bine, de vreo juma’ de an, dar las’, nici mie nu mi-e așa de rău... trai pe vătrai!

          Înveselit de gânduri și decizia luată, Culiță își continuă drumul fredonând melodia populară preferată. Ajuns la podul metalic, tropăi ritmic și imită perfect trompeta din finalul cântecului. Se uită în jos spre Gârbovăț –  un firicel de apă care făcea prăpăd când ploua torențial și veneau puhoaiele de pe dealuri. Sub pod, hopa!, o veche cunoștință – om în vârstă, stând pe-o rână. Lângă el, pe mal, o vargă cu fir și plută. S-a gândit să-i dea binețe:

          – Să trăiești, nea Grigore!! Nici un răspuns. A insistat: Trage? Trage?

          – Da, somnul...

          Presupunând că este loc de discuții, Culiță se grăbi să coboare treptele de ciment; cam roase de timp și intemperii. S-a adresat din nou:

          – Cum, nea Grigore, e somn, aici?

          – E, dacă mă lași să dorm! Dar ca să nu pleci nelămurit, află că la tinerețe trag: fâțele, roșioarele, pe urmă văduvioarele, mai târziu babuștile și la vârsta mea – somnul... Tu, artistule, cum stai cu „fumeile”? – îl iscodi moșul.

          Culiță se cam codi să-i dea un răspuns direct și-și făcu de lucru c-o țigare. (Nu putea să-și verse nici of-ul, că nevasta îi plecase în străinătate la copii și nu mai venea, și nici să-și divulge bucuria ce-i umplea sufletul, mai, mai, să dea pe afară... Trag fermoar la gură, e mai sigur, doar nu-s tâmpit să stau cu prohabul desfăcut, de râsul lumii!) Întinse pachetul:

          – Fumezi?

          – Dacă îmi dai, da! – răspunse moșul și-i plasă la rândul său o sticlă cu țuică: „Ia și tu!”

          Acarul nu era un novice al băuturii, trase o dușcă bună și începu să laude licoarea bahică:

          – Asta-i de la mama ei, prună de prună, în doagă de dud. Nu-mi vinzi și mie o damigeană?

          Moșu știa el ce știa. Glumind:

          – Așa-i, din butoi de dud, că nici tata n-o avut. O să-i spun Auricăi să-ți pună o butelcă deoparte. De! ea e șefu’. Și pensia mea, tot dumneaei o numără și-mi zice: „Să nu crezi, bre, că pentru banii ăștia stau cu tine, încă mă faci să râd, ești... șugubăț.” Hi! Hi! Sigur, îi sta pe limbă să-mi zică: panaramă.

          Țuica mai făcu un drum prin gâtlejul bărbatului mai tânăr și acesta începu iar lauda:

          – Strașnică femeie ai: gospodină și iute! E iute, ca o sfârlează. Zău, nene, eu mă gândesc cum ai reușit, matale, s-o prinzi și să-i faci cinci copii.

          Văzând că se dezleagă vorba, moșul continuă sfătos:

          – Dragul meu, femeia se prinde cu vorba, dar trebuie să-i spui numai ce vrea ea să audă, altminteri... Culiță luându-i vorba: „Și dacă pleacă, cum o aduci înapoi?”...

          – Eee!, zise moșul, aici e mult de spus. Ia, mai dă-mi și mie un gât de țuică! continuă bătrânul, cotrobăind prin buzunare după bucata de colac... Ține minte: „Să nu bei pe stomacul gol!”

          După mai multe înghițituri, Culiță devenise prieten la toartă cu alcoolul, însă înșelat de tăria acestuia, își dădu drumul la gură:

          – Bădie, nu te supăra că-ți spun așa, o zic din respect... hîîîc!... eu te consider fratele meu mai mare. Dacă ai ști, hîîc!, ce fripturi îmi aduc la gară, două femei de la matale din sat. O zi cea bălaie, o zi cea roșcată, hîîc! Teamă mi-e, hîîc!, să nu vină ambele deodată...

          Într-o clipită, nea Grigore inventarie toate femeile din sat. Intuiția îi scoase la iveală cele două basarabence: Lina și Didina. Surorile stăteau în casa lui Buzilă, după cum îi era porecla. Rămas văduv, pe la 70 de ani, cu gospodărie mare și o pensie pe măsură, din milă, de nevoie, s-a gândit să le ofere adăpost. În fața sătenilor invidioși, fie că era împreună cu ele sau doar se aducea vorba despre cele două, Buzilă se înfoia ca un curcan, își rotea privirea să-i cuprindă pe toți și sperând să stingă orice urmă de bârfă, le alinta „fetele lu’ tata”.

          – Culiță, stai liniștit, Lina și Didina știu ce fac, sunt gemene. Bre, dar bine te-ai pricopsit, ai amor „2 în 1”. Hi! Hi! Hi!... Felicitări! Vorba cântecului: ,,Cine n-are ibovnică / Ori e prost, ori e prea mică”. Hi! Hi!... Ai grijă, Lina e blândă, dar Didina e aprigă la supărare. De Sfântu’ Ilie, la bâlci, nu știu din ce pricină, un pierde-vară din satul vecin a necăjit-o. Didina muțise. S-a dat jos din căruță, a scos drugul și fără să zică nimic, jap! ăluia, în cap. Au sărit doi consăteni în ajutor, iar Didina s-a învârtit de două ori și poc! poc!... i-a doborât precum popicele. S-a dat alerta și au sosit la bătaie, rânduri, rânduri, însă Didina pornise ,,combina” pe automat și care cum venea spre ea, îl secera. Hop! să-i despartă, șeful de post. Zbang!, una în spate. Ce mai! Era mai ceva ca la Ruginoasa când se ciomăgesc de Anul Nou, de s-a minunat toată echipa SMURD sosită la fața locului cu ambulanțe și elicopter.

          Rămas cu gura căscată, lui Culiță nu-i venea a crede:

          – Bădie, matale râzi de mine, una-i blondă, alta roșcată, păi, eu nu știu ce-s gemene? Hîîc! Am avut doi gemănări în clasă, frații Grumăzescu. Hîc! Erau aidoma! de nu reușeam să-i deosebim, nici noi colegii și nici profesorii, cred că nici tac’-su, poate doar mă-sa. Hîîc!

          – Eu am spus adevărul, dar mai important este ce fel de fripturi ai mâncat, tu, băiete. Nu-l văd pe Buzilă să le lase pe cele două surori, oricât de dragi i-ar fi, să-i căsăpească orătăniile și tare mi-e c-ai mâncat mortăciunile aruncate de săteni, la groapa de gunoi. De astă vară, a dat holerala în păsăret și încă mor. Asta e! Omule, eu mă duc spre casă, se întunecă. Mai ai de mers și tu, aproape o oră. Drum bun și să ne vedem sănătoși! Ai grijă pe unde calci și ce mănânci!

 

          Intrat în acasă, pe două cărări, Culiță s-a aruncat în primul pat ce i-a ieșit în cale, dar: Ceva nu-i în regulă! (I se uscase gura.) Coborî și bău apă direct din găleată, muuult, să-i ajungă... Hopa! Ce naiba, podeaua are tangaj? Hăis și cea!

          Plutind între două ape, se așeză grijuliu la marginea patului, să nu se răstoarne. Nu-i venea să doarmă și se ridică cu un gând: Oare îmi vine vestonul? Trebuie să-mi vină, doar am mers o săptămână, zi de zi, pe jos, dus-întors, la gară. A luat haina s-o încerce. Scamatorie! Când băga mâna dreaptă pe mâneca uniformei, dispărea cealaltă mânecă. Încerca invers cu mâna stângă, dar n-o mai găsea pe cea dreaptă. Și tot așa... În final a reușit să le dibuiască pe ambele, dar între nasturi și butoniere rămânea o distanță de-o palmă și oricât trase de ele sau supse burta, tot nu se suprapuneau părțile. Apa e de vină, am băut cam mult! La somn!  – concluzionă.

          În odaie se făcuse prea cald, cel puțin așa simțea el și se îndreptă spre „camera de bun” știind că lăsase geamul întredeschis. Sigur, acolo, e aerul primenit!

          Lângă recamier, se dezbrăcă lăsând hainele să cadă grămadă și se vârî, târâș-grăpiș, gol-goluț, în așternuturile apretate – coală de hârtie. În cearceafurile răcoroase, Culiță s-a tăvălit copilăros deranjând buchețelele de levănțică rânduite de nevastă. Nu s-a sinchisit de ordonarea lor și le-a îngrămădit sub cap să doarmă pe fân înmiresmat. Și-a ațipit instantaneu, ca o plăcintă, cu brațele deschise în lateral și picioarele răsfirate, sforăind gospodărește.

          La o bucată de vreme, piciorul său drept, nu mai putea de bine. Se lăfăia masat de două picioare moi cu pielea fină. Desfătarea începea de la vârful degetelor, pe curbura tălpii, călcâi, urca pe dosul gambei, ocolea rotula și cobora urmând traseul invers. Val după val, dezmorțind dorințe, atingerile subtile incitau... Șuvițe subțiri se risipiră pe piept asemeni nisipului spulberat pe faleză. Când să spună: „Nu te opri, Lino!”, piciorul stâng zvâcni în menghina altor două membre musculoase. Așteptă încordat, următoarea mișcare... Durerea o simți în biceps, ca o înfierare. Țipă: „Te rog, nu mă mușca, Didina!” și sări instinctiv ca un arc, trezindu-se. Jale!

          Înăuntru, metehnele cele vechi, spondiloza și hernia de disc își continuau serviciu sârguincios; una îi dădea durere în braț și cealaltă îi amorțise piciorul. Na!

          Nici afară nu era pe roze; vremea își făcea mendrele. Ultimele bufeuri văratice îi dăduse cu totul metabolismul peste cap și înnebunită de călduri chemase vântoasele la o chermeză. Acestea, în grup, au dat iama în copaci rupând crengi și frunze pentru pompoane, au aruncat gheață cât bobul de măzăriche pentru decor și ca ielele, îndrăcite, au început să bată darabana pe acoperișul casei într-un dans al ploii. Invocată, ploaia a venit în ropot. Crâncene rafale au aruncat pompoanele, cât colo, înfundând streașina. Năvălea apa în scurgerea casei, iar burlanul înecat din preaplin, gâlgâia și se tânguia precum un oboi hidraulic. Nucul, santinelă devotată, deși vijelia îl toca mărunt, rezista eroic, în defensivă. Își oblojea asiduu rănile din scutul coroanei, dezinfectându-le cu iod.

          În fața prăpădului, o pală de vânt disperată își căută refugiul opintindu-se cu umărul în geam. Fereastra întredeschisă și-a desfăcut larg gura, iar odaia a aspirat odată cu resturile vegetale și aerul rece, polar. Acesta intră ca berbecul! Se lovi de cantul mobilei, ricoșă și lansă torpila spre pieptul omului. Poc!, drept la țintă a căzut, mică, mică precum nuca, o toamnă chircită. S-a balansat nițel dezorientată și s-a oprit.

          Și cum sta așa, plouată, cu greu își rosti doleanța:

          – Culițăăă! M-am reîntors, mă încălzești? Mi-e atât de frig!

          Binevoitor și înflăcărat, răspunsul acarului dădu să treacă pragul, dar vigilența i-a pus piedică: Stai! Oare, Didina o să fie de acord cu „3 în 1”?

[Sofia Sincă]

Deși am citit proza pentru notarea la concurs, am citit-o și acum cap-coadă pentru relaxare. Nu-ți dezminți stilul șugubăț, umoristic. Simplu, cu umor negru uneori, dar unde e de plâns e loc și pentru râs. Drama... sau pur și simplu viața românului de rând, comun, prins în iureșul vieții, cu defecte și calități, cu plăcerile mărunte de unde uneori pică în străchini.

Proză realistă, unde personajele sunt tipice, umane, înfățișate în mediul lor de viata, cu preocupările lor mai mari sau mai mici și cu trăirile lor sufletești.
La mine textul are nota 9. Eu l-am văzut cel puțin pe locul II.

Felicitări pentru proză și pentru participare la concurs!

Sofy

[Corina Militaru]

Un text reușit, bine condimentat cu umor! :) Îmi pare rău că n-am avut cum să votez. Drag de scrisul tău!

[Mihaela Suciu]

Sofy, m-am bucurat pentru nota pe care mi-ai acordat-o. Și eu am văzut la acest concurs o proză bună, mai bună decât a mea și m-am bucurat că am notat-o ambele cu 10. Deci nu era cazul să iau locul I :)  Pentru relaxare însă iau, nu? :)

Țin foarte mult la impresia ta pentru că ești exigentă, obiectivă și ai comentarii susținute cu argumente logice și de specialitate. De aceea îți citesc comentariile postate și la alte creații, mă relaxează, câștig timp și experiență.

Te îmbrățișez cu mare, mare drag! 

Sofia Sincă a spus :

Deși am citit proza pentru notarea la concurs, am citit-o și acum cap-coadă pentru relaxare. Nu-ți dezminți stilul șugubăț, umoristic. Simplu, cu umor negru uneori, dar unde e de plâns e loc și pentru râs. Drama... sau pur și simplu viața românului de rând, comun, prins în iureșul vieții, cu defecte și calități, cu plăcerile mărunte de unde uneori pică în străchini.

Proză realistă, unde personajele sunt tipice, umane, înfățișate în mediul lor de viata, cu preocupările lor mai mari sau mai mici și cu trăirile lor sufletești.
La mine textul are nota 9. Eu l-am văzut cel puțin pe locul II.

Felicitări pentru proză și pentru participare la concurs!

Sofy

[Mihaela Suciu]

Corina, ești mereu prezentă la proză prin comentarii. Îți mulțumesc frumos pentru citire și rândurile lăsate aici, sunt mai importante decât un vot. De ce nu mai postezi proză? Hai, fă-o, vreau să te citesc!

Corina Militaru a spus :

Un text reușit, bine condimentat cu umor! :) Îmi pare rău că n-am avut cum să votez. Drag de scrisul tău!

[Nikol MerBreM]

Doamna Suciu, felicitări pentru tehnica de scriere! Mi se pare impecabil scrisă dar totuşi i-am dat lui Culiţă notă miiiicăăă :)).

Mă spovedesc acum că aşa simt nevoia :). Am căzut în păcatul asumat al ierarhizării şi l-am tot învârtit pe Culiţă de pe un loc pe altul până l-am ameţit. Vreo trei proze mi s-au părut foarte bine scrise, printre care şi aceasta, vreo trei m-au atras prin subiect, nu aceasta :).

Una peste alta, am ales cu sufletul şi poate tot aşa aş vota şi acum. Proza e cursivă, plină de umor, mi-au plăcut mult şi paragrafele de toamnă dar nu-mi place Culiţă :))! Totuşi... drag de umorul dumneavoastră!

[Ion Lazăr da Coza]

mică cât

Un loc doi, din partea mea. O proză umoristică, bine scrisă.

da Coza

[Veronica Pavel Lerner]

Tare mi-a placut in concurs proza ta, Mihaela! I-am dat nota foarte mare. Oricum insa, nota nu stiu cat conteaza, dar placerea de a citi un text bun a fost si atunci - si acum - foarte mare!

[Vasilisia Lazăr]

:) Frumos și relaxant. 

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc de citire și apreciere!

Ion Lazăr da Coza a spus :

mică cât

Un loc doi, din partea mea. O proză umoristică, bine scrisă.

da Coza

[Mihaela Suciu]

Și atunci, ca și acum, pentru mine este importantă părerea ta. Să fii sănătoasă și să ne întâlnim cu drag pe tărâmul literar!

Veronica Pavel Lerner a spus :

Tare mi-a placut in concurs proza ta, Mihaela! I-am dat nota foarte mare. Oricum insa, nota nu stiu cat conteaza, dar placerea de a citi un text bun a fost si atunci - si acum - foarte mare!

[Mihaela Suciu]

:) Frumos și relaxant este comentariul tău. Cu drag, pentru munca ta!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

:) Frumos și relaxant. 

[Corina Militaru]

Aș vrea să mai scriu/postez, dar deocamdată sunt ușor încolțită de altele. Sper să revin curând, însă până una-alta citesc pe aici - și asta destul de rar :( Pup cu drag! :)

Mihaela Suciu a spus :

Corina, ești mereu prezentă la proză prin comentarii. Îți mulțumesc frumos pentru citire și rândurile lăsate aici, sunt mai importante decât un vot. De ce nu mai postezi proză? Hai, fă-o, vreau să te citesc!

Corina Militaru a spus :

Un text reușit, bine condimentat cu umor! :) Îmi pare rău că n-am avut cum să votez. Drag de scrisul tău!