Simfonia iubirii

[Ion Nălbitoru]

 

 

            Este o seară înstelată de primăvară. Cişmigiul pluteşte în parfumul inefabil al florilor, iar razele de la neoane cad palide pe aleile curate sau pe trunchiurile copacilor ce aruncă în dosuri umbre confuze. Predomină o atmosferă feerică. Perechi, perechi de tineri se perindă pe alei, încet, în ritmul şoaptelor de iubire. Din dosul umbrelor, alţi îndrăgostiţi îmbrăţişaţi fac corp comun cu întunericul. Se descifrează semntimente în priviri, inimile tresar străpunse de un fior necunoscut, strângeri pătimaşe la piept, mângâieri pe chip, şolduri, dezmierdări ale sânilor îmbietori ce poartă cu ei miracolul iubirii. Buzele dulci se apasă, se contopesc în săruturi prelungi, sufocante.

            El, Ian Filo, cu privirea pierdută undeva pe bolta cerească încearcă să descopere misterul mirific al aştrilor.

            Ea, Caterina Georgescu, o fată drăguţă, pluteşte undeva la orizontul celor două universuri, cel al pământenilor şi cel al aştrilor.

            - Propun o plimbare prin parc, rosti deodată Ian rupându-se din lumea fascinantă a reveriei.

            - De acord!... Parcul parcă a prins viaţă acum la începutul primăverii, - acceptă fata coborând la rândul său privirea de la stelele cu sclipiri reci la chipul atrăgător al băiatului.

            - Voiam să te invit la discotecă, dar parcă nu am chef...

            - Nici eu. Trăim zilnic în tumultul şi efervescenţa citadină.  Simt nevoia de linişte, de simbioză cu natura...

            - În weekend-ul următor facem o ieşire pe Valea Prahovei? În munţi, cu crestele lor dantelate, încă mai tronează iarna în deplinătatea sa!

            - Este o idee minunată!

            Între timp părăsiră bulevardul şi pătrunseră agale pe o alee slab luminată.

            - Ce parfum plăcut, îmbătător! - exclamă Caterina închizând câteva clipe ochii săi albaştrii şi inspirând aerul proaspăt al nopţii îmbălsămat cu parfumul florilor.

            Se opriră la interseciţia a două alei şi admirară cu nesaţ ciorchinii din flori ale pomului ce-şi revărsa ramurile deasupra lor.

            - O nouă primăvară pe aceleaşi chipuri triste! - medită Ian.

            - Încă o etapă ce marchează scurgerea minunaţilor ani ai studenţiei cu care nu ne vom mai întâlni niciodată!

            - O amintire vie în cartea aducerilor aminte! O escală în care ne-am cunoscut, ne-am petrecut zile şi nopţi la cursuri şi sesiuni alături de colegi de care viitorul ne va despărţi.

            - Şi totuşi pe cărările întortocheate ale destinului sper să ne mai întâlnim unii cu alţii.

            - Anii se perindă ca norii pe bolta cerului iar prezentul, cu fiecare clipă care se scurge, va deveni trecut...

            - Un monstru uriaş parcă ne mână să trecem cât mai repede prin viaţă. O zi, o săptămână, o lună sunt perioade tot mai scurte acum în comparaţie cu dimensiunea lor din adolescenţă sau din neuitata copilărie.

            - Întoarcerile în trecut totdeauna provoacă nostalgie... Mai bine să trăim prezentul! - rosti cu exuberanţă cavalerul.

            - Sau să evadăm în viitor!- îşi manifestă elanul tineresc Caterina.

            Porniră agale pe una din alei.

            - Se apropie sesiunea din vară,- medită studenta.

            - Bucurii şi necazuri, satisfacţii şi insatisfacţii, o multitudine de succesiuni care ne marchează viaţa într-un fel sau altul.... Un fel de ritualuri cu micile şi marile bucurii care ne exaltează inima...

            S-a aşternut tăcerea... Cei doi studenţi înaintează agale, gânditori, apoi se opresc în apropierea unui bec. Ramura unui pom înflorit se clatină uşor în adierea vântului pe deasupra lor. Ian întinde mâna către buchetul de flori ca un bulgăre de nea.

            - N-o rupe, te rog! - îl imploră Caterina.

            - Cum doreşti! - se învoi băiatul plimbând mâna peste floricele.

            - Dă-mi doar una!

            Băiatul desprinse cu grijă o floricică dintr-unul din buchetele de flori şi o dărui fetei.

            - Ce parfum plăcut! - exclamă mirosind-o.

            Încet, Caterina se lipi de trupul băiatului. El o cuprinse uşor de talie, iar privirea îi alunecă pe ramurile înflorite către stele.

            - Unde priveşti? - îl întrebă ea în şoaptă să nu deranjeze liniştea nopţii.

            - Acolo printre aştri!

            - Uite Carul Mare! - zise ridicând privirea şi lipindu-şi capul de pieptul băiatului.

            - Şi Carul Mic..., Steaua Polară...

            - Calea Lactee...

             - Şi Calea Vieţii... noastre.

            Ian îi zâmbi şi o strânse uşor la piept. Caterina se lipi duioasă  de trupul său. Se priviră câteva clipe în tăcere. Undeva în subconştientul lor se petrecea un fenomen deosebit. Parcă stingheriţi că le dispăruse graiul, ghicindu-şi gândurile, porniră agale, unul lângă altul.

            - Niciodată nu mi-a plăcut Cişmigiul ca  în această seară, - rupse Caterina tăcerea.

            - Este ora şi anotimpul când se deschi larg porţiule Paradisului.  Omul de multe ori se refugiază  în latura spirituală a fiinţei umane sau alte ori evadează şi se contopeşte cu natura.

            - Ceea ce înseamnă o comuniune cu Divinitatea!

            Ar fi dorit să converseze despre verzi şi uscate, să se amuze, să alerge pe aleile peste care ramurile pomilor se îngemănau formând  arcade din florile de aprilie, dar continuau să înainteze stingheri, nereuşind să lege o conversaţie mai lungă.

            - Priveşte! - zise Ian oprindu-se în dreptul Izvorului lui Eminescu.

            - Niciodată n-a plutit în jurul său atâta romantism.

            - Poate când trecea pe aici însuşi poetul!

            - Sau când Luceafărul se reflectă în apa limpede a izvorului!

            - Să căutăm Luceafărul pe bolta empireului!

            -Uite-l, acolo, înspre apus printre pomii înfloriţi!

            - Îl văd!

            Din nou el o cuprinde de după umeri şi o strânge uşor. „Oare ce-o fi în inima ei?” - se întrebă Ian admirând-o pe furiş.„Este mai frumoasă ca oricând!... Ba nu, este frumoasă în general. E plină se gingăşie şi armonie, îi simt vibraţiile trupului!”

            „Simt privirile tale cum se revarsă asupra mea ca nişte vâlvătăi. Oare simţi cu adevărat ceva anume pentru mine şi nu îndrăzneşti să-mi destăinui?” - şi Caterina se retrase uşor de sub braţul lui Ian.

            - Pe care dintre alei o luăm? Pe aceasta?

            Dar el n-o auzi. „Suntem colegi şi până în această seară am fost legat la ochi...  Este plină de graţie...”

            „Tace. Este atât de enigmatic că nu l-am înţeles niciodată.L-am considerat tot timpul un coleg şi un prieten comun. Şi totuşi este un băiat aparte...”

            Ian simte stinghereala în care căzuseră amândoi şi de pe aripile reveriei coboară la realitate.

            - Seara şi noaptea îşi au farmecul lor. Aş prefera să rămânem aici până dimineaţă. Priveşte cum perechile de tineri se preling încet pe alei ca nişte umbre.

            - Printre ele ne numărăm şi noi, - zâmbi fata cu subînţeles.

            „Cât de aproape eşti de mine încât îţi simt bătăile inimii. Trebuie doar să deschid braţele, să te cuprind şi să te sărut cu patimă. Iubirea mea, floare aleasă a noii primăveri, făptură suavă ce ai răsărit în calea vieţii mele, apleacă-ţi urechea şi ascultă bătăile inimii mele!”

            „E atât de deosebit! Cum de nu l-am descoperit până acum deşi eram mereu împreună la cursuri? Simt nevoia să mă lipesc de el. Oh, Doamne, ce l-aş mai îmbrăţişa! Totuşi mă tem de năvala fiorilor acestui straniu sentiment al dragostei. Dacă mă îndrăgostesc de el? Mă va iubi oare? Dar eu l-aş putea iubi?”

            - Caterina, vezi sălciile pletoase cum îşi apleacă braţele către oglinda lacului, vrând parcă să-şi răcorească fruntea în apa rece a nopţii?

            - Da, Ian! Priveşte lacul şi vei vedea aştrii în adâncurile infinite ale apelor.  Iar luminile de pe bulevard par nişte făclii ce luminează calea întunecată a adâncurilor. Torţe ale trecutului...

            - Torţe ale prezentului...

            - Şi torţe ale viitorului!

            Privirile lor părăsesc oglinda lacului şi sub clar de lună se privesc în ochi. Buzele lor tremură uşor.

            „Oare mă va săruta?”

            „Ce ochi albaştri, mari şi fermecători! Ce buze senzuale care abia aşteaptă sărutul mirific al iubirii...”

            - Să ne aşezăm undeva. Simt o ameţeală, - rosti deodată Caterina şi păru că se clatină.

            - De partea cealaltă a aleei este un rând de scaune. Să ne aşezăm!

            Traversară şi se opriră în faţa unui scaun.

            - Eu voi sta pe genunchii tăi ca să nu-mi şifonez rochia.

            El se aşeză pe unul din scaunele de alături, iar ea se lăsă lin în braţele sale strecurându-i neglijentă braţul stâng pe după gât.

            „Ce minunat este în braţele sale!”

            „Cât de gingaşă este, iar trupul începe să-i tremure uşor.”

            „Nu mă înşel! Îi plac şi mă doreşte!Dar şi eu îl plac!”

            - Mă simt minunat cu tine în braţe... Parcă am fi aceeaşi fiinţă... E atâta linişte... Prin negura nopţii desluşesc albastru infinit al cerului, acelaşi albastru senin al ochiulor tăi pătrunzători... Printre ramurile înflorite luna ne admiră cu blândeţe...

            Îşi apropie obrazul de cel al fetei. Feţele lor se ating şi rămân aşa câteva clipe, apoi Ian o sărută uşor pe obraz, îi mângâie părul castaniu căzut în valuri pe umeri. El îi cuprinse cu palmele talia în timp ce fata îşi încolăci braţele pe după gâtul lui şi se prelinse lin spre pieptul său, apăsându-l cu sânii fragezi şi tari de domnişoară. Buzele lor se caută, se contopesc şi parcă se strivesc într-un sărut prelung, apăsător şi pătimaş.

            Dezmierdările lor înfocate se dezlănţuie ca o furtună în plină vară. El îi presară pătimaş săruturi pe gât, pe obraz, apoi îi regăseşte buzele. În acelaşi timp îi caută sînii, îi cuprinde în palmă şi-i apasă uşor. Ea tresare şi-i împinge mâna către talie.

            - Cât te-am căutat până te-am găsit!...Cum de nu mi-am dat seama că de fapt eşti foarte aproape de mine, iar eu alergam după o himeră undeva departe...

            - Cât timp  ţi-a trebuit să mă descoperi!? Ai colindat Universul crezând că mă aflu printre aştri!? Abia când ai revenit pe Pământ ţi-ai dat seama că eu sunt aici, jos, printre muritori, alături de tine!

            - De-acum vei fi numai şi numai a mea!

            Se sărută apoi se ridică şi se pierd îmbrăţişaţi pe aleile întunecate ale Cişmigiului învăluit în noapte...

 

 

(Fragment din romanul: Cascada tinereţii)

 

[Sofia Sincă]

Ce să zic?! Ne dai cu lingurița. Să știi că noi am postat aici romanele noastre, poți căuta la COLECTIA DE PROZA. Le-am pus capitol după capitol, au fost citite, comentate, criticate. Tu ne dai câte un capitolaș...

Despre aceste fragment pot spune că este extrem de romantic, trăit de doi strudenți, un el și o ea, după nume nu ar fi români. Ian este nume evreesc, iar Caterina - englezesc, cel puțin. S-au întâlnit, s-au plăcut, s-au îndrăgostit și se plimbă prin parcul Cișmigiu. Nimic nou până aici. Un text bazat pe dialoguri, unde există multă poezie și că ambii folosesc aceleași exprimări, încât nu se deosebesc unele de altele. Mai departe... scrie în carte, cum vine vorba.

Însă de data aceasta nu cred că te-a corectat cineva.

descifrează semntimente în priviri - sentimente

El, Ian Filo, cu privirea pierdută undeva pe bolta cerească încearcă să descopere misterul mirific al aştrilor.

Ea, Caterina Georgescu, o fată drăguţă, pluteşte undeva la orizontul celor două universuri, cel al pământenilor şi cel al aştrilor. - se repetă aștri, cam neplăcut. Și mai sunt astfel de repetiții de-a lungul textului.

ochii săi albaştrii,- pluralul de la albastru, este albaștri

Băiatul desprinse cu grijă o floricică dintr-unul din buchetele de flori şi o dărui fetei. - au aș fi zis: Băiatul desprinse cu grijă o floricică dintr-un buchețel și o dărui fetei. Astfel aș fi eliminat repetiția de prisos.

- Şi Carul Mic..., Steaua Polară... - după puncte de suspensie nu se pune un alt semn de punctuație.

Mai ai diacritice lipsă și blancuri(pauze) lipsă.

În rest, am citit cu plăcere!

Sofy

[Ion Nălbitoru]

Doamna Sofia Sincă şi doamna Mara Sadoveanu vă mulţumesc pentru lectură!

[Corina Militaru]

Magie și puritate! Frumos fragment! :)

[Ion Nălbitoru]

Vă mulţumesc pentru trecere doamna Corina Militaru!