Totul a început în acea zi nefastă în care muzica sălii de dans răsuna în toată puterea ei cu vibraţiile impulsurilor adolescentine, fără puţința de a li se împotrivi; atunci când etapele vieţii alergau bezmetice pe lângă ea şi făceau să devină matură înainte de vreme. Atunci când „fierbe sângele în tine ca în tact’o”, cum îi spunea mama, o femeie simplă pentru care cel mai bun lucru în viaţă a fost să toarne copii. Vârtejurile evenimentelor se amestecau trepidant, tânăra fată nu a reuşit să le facă faţă, nu a putut discerne perfidiile ce urmau să-i marcheze viaţa.

Nouă copii avusese Ana Frăţilă, şi „toţi trăiesc”, se lăuda ea precum cloşca cea de soi.

Firuţa, mezina, rămase în îngrijirea ei, după ce soţul o părăsise pentru o „doamnă” cu părul vopsit, devenise singura preocupare şi iubire a mamei. Inteligentă şi dornică de lumea spectaculoasă a tinerilor de seama ei, de care fusese privată în prezenţa tatălui în casă, se trezi aruncată în mijlocul unui oraş clocotitor cu ispite de tot felul, dezechilibrând-o. Tentaţiile citadine ale anilor șaptezeci o acaparaseră: plajă, bazin, excursii pe munţii la ale căror poale se afla oraşul cu multe cafenele, ţigări, cafea în amestec cu un degetar de coniac… Toamna, iarna şi primăvara – sălile de dans. Formele apetisante, adolescentine, ce ispiteau privitorii, dar şi felul ei expansiv, făceau ca să nu plece niciodată singură din sala de dans, ci însoţită de cel mai îndrăzneţ sau patetic curtezan. Nu o interesa în mod deosebit un băiat anume. Îi făcea plăcere să se facă cerc de băieţi în jurul ei, să fie curtată. Şi nu concepea că vreo altă fată arăta mai bine decât ea, sau putea avea mai mult succes. Elevă a unui liceu bun, Ursuline, pe o vreme când liceul nu era obligatoriu, lăsase cartea pe ultimul plan, dar nu şi romanele. Mintea ei specula tot felul de împrejurări pentru a-şi face vânt de acasă: „Trebuie să o conving pe mama să-mi facă abonament la concertele săptămânale de muzică simfonică. Aşa pot pleca mai simplu. Stau în sală până la pauză, apoi merg la Carmen.”

Această cofetărie-cafenea, unică în oraş cu regim de locaţie sub gestiune, primise denumirea Carmen, după numele singurei fiice a patronului, un descendent din lumea bună care ştia să-şi atragă clienţii. Decoruri discrete fermecau separeuri semiobscure, cea mai bună îngheţată şi cafea îmbiau consumatorii şi, pe deasupra deliciul, timpului: Tom Jones cu a sa Delilah, răsuna la un magnetofon. Locurile erau ocupate tot timpul. Se aştepta la fereastră pe dinafară pentru a ochi o masă, de unde se îndura cineva să se ridice. Puteai pierde toată ziua cu o cafea sau cu o îngheţată, nimeni nu-ţi spunea că eşti obligat să consumi de o anumită sumă de bani.

Alte tertipuri minuţios inventate sunau cam aşa: „Mamă, m-o selecţionat pentru cor... pentru dansuri moderne... m-au selecţionat Junii Sibiului”, sau multe altele. Unele chiar adevărate. Stătuse cam îngrădită de tatăl său, sobru şi feroce, iar acum spera să cuprindă toată lumea, dintr-odată. Educaţia spartană impusă de tatăl, Ion Frăţilă, nu permitea copiilor lui să ia contact cu cei ai vecinilor, deoarece niciunul nu era destul de bun pentru ai săi. Mai mult, toţi erau ţigani. „În Guşteriţa sunt tot un sas şi tri ţâgani”, avea el o vorbă.

Familia Frăţilă se mutase din Şeica Mare, comuna lor natală, o frumoasă aşezare de pe valea Târnavei Mari, pe când Firuţa avea vreo cinci ani.

Guşteriţa este o suburbie a Sibiului, aflată pe malul stâng al Cibinului, atestat documentar pe la jumătatea secolului al XII-lea. Pe locul unde se află a existat o aşezare antică, numită Cedonia. Primii colonişti germanofoni au întemeiat pe celălalt mal al Cibinului o altă aşezare, în aceeaşi perioadă. Ulterior, aşezarea s-a numit Hermannsdorf, apoi Hermannstadt, iar populaţia românească a numit-o Sibiu.

După plecarea tatălui la cea cu părul vopsit, deoarece pe obrazul soţiei se adânciseră bine ridurile, în urma traiului despotic pe care-l întronase în familie, Firuţa se simţi eliberată de lanţurile în care fusese sugrumată şi gândea că acum poate trăi în realitate toate visele, toate emoţiile din romanele care i-au hrănit copilăria şi adolescenţa. Ca pasărea măiastră ţinută toată viaţa în colivie, visa să-şi facă auzit în libertate trilul. Visa că poate să etaleze de acum veleităţi, că poate concura cu acei tineri din oraş, după care tânjea atât de mult.

Cu primul prieten, un băiat din liceu, din clasa a X-a, băiat bun, frumuşel, serios, cu care petrecuse un revelion, după ce abia primise încuviinţarea mamei şi a celor două surori mai mari, şi, după ce fusese o provocare serioasă să-şi facă rost de toaletă, nu continuase prea mult prietenia. Pentru că îi plăcea să petreacă timpul cu grupuri de tineri de seama ei, iar el o dorea doar pentru sine. În sălile de dans, abia voia să meargă, deoarece ea era invitată şi de alţi băieţi, iar refuzul nu era posibil şi risca să nu o întâlnească mai mult de un dans, două, într-o seară. Aşa că a hotărât să renunţe la el. Îl cunoscuse apoi pe Horea, cel cu părul creţ, dintre gemeni. Dar nu se ştie ce aveau acești băieţii de erau aşa posesivi. Toţi doreau să pună monopol pe ea. La un ceai, Horea nu o lăsase să danseze cu niciun băiat, o ţinea tot timpul în braţe, iar ei i se părea libidinos. „E nesuferit, trebuie să termin cu el. Ce crede el că m-o dat gata cu pianu' lui? Mie nici nu-mi place pianu', îmi place chitara şi doar în parc, cu mulţi prieteni, nu acasă la el, unde îmi tot face invitaţie...” Şi a terminat şi cu Horia inocenta relaţie, de scurtă durată.

În primăvara aceea soarele îndrăznise să strălucească mai puternic ca oricând. Verdele rivaliza cu albastrul cerului, mai intens, ca într-o trezire simultană a simţurilor, îmbiind la gânduri şi visări cu imbolduri de senzaţii necunoscute.

Dar Firuţa fusese obligată să pună mâna pe carte, altfel o pândea pericolul de a rămâne corigentă sau chiar să repete anul. Puterea ei de memorare era mare. Gradul de inteligenţă la fel, încât, uimindu-şi profesorii şi colegii, pe ultimul trimestru al anului şcolar notele luaseră un având spectaculos, de la şapte în sus, la aproape toate materiile.

În sfârşit, venise vara şi vacanţa, dar pentru ea bucuria nu putea fi totală. Nevoile materiale şi lipsa banilor au obligat-o să muncească, deoarece tatăl ei îşi trăia fericirea cu „doamna vopsită”, prin staţiuni sau pe băncile parcului care gemea de trandafiri, ale Pieţei Mari. El nu mai avea copii. Se înfiinţa rar, foarte rar în cursul anului, în câte o pauză la liceul foarte aproape de centru şi-i aducea un baton cu chimen, de un leu. Nu-l interesa cheltuielile cu şcoala ori de altă natură ale ultimei născută, minoră încă. Mama, care nu muncise niciodată cu simbrie, alerga de colo-colo să câştige bani, pe la sere sau să facă menaj celor ce-şi permiteau să plătească. Fraţii erau toţi căsătoriţi, mai puţin Dinu, care era în armată la Târgu Mureş. Aveau fiecare problemele lor: ba îşi făceau casă, ba li se născuse al doilea sau al treilea copil. Aveau şi ei nevoie de ajutor. Firuţa nu era inclusă în calculele lor.

Astfel, se angajase temporar la sortat fructe, unde erau mulţi elevi, liceeni şi studenţi. Se câştiga foarte puţin. Pe lângă banii de transport cu două autobuze, centrul de sortare fiind în partea opusă a oraşului, şi mâncare, fetei nu-i mai rămânea mare lucru. Însă, mama avea cultul muncii, ca furnica aceea care duce de o mie de ori bobul, acelaşi, în acelaşi loc. Prin urmare, o trimitea să muncească, să câştige şi ea minim de existenţă, fie doar şi pentru a şti să aprecieze banul.

– Mamă, m-aş duce şi eu în tabără la Năvodari, încercă marea cu degetul Firuţa.

– Ce mare... ce mare-ţi trăbă ţâie? La tomnă îţi trăbă bani de uniformă şi de pantofi. Io îţi cumpăr fâş şi mapă de aia de care ai zâs că vrei. Pie o zâs că-ţi dă ceasul ei de mână că ea şi-o cumpărat altu’.

„Mie nu-mi putea cumpăra unu’ nou. Mi-l dă pe ăla vechi...”, gândea Firuţa întristată, la aflarea veştii senzaţionale, făcând abstracţie de dorinţa ei de multă vreme, de a avea ceas de mână, cum aveau aproape toţi colegii.

– Da’ copiii să duc în tabără, mamă, rosti cu voce tare şi cu multă mâhnire în suflet. Cu banii pe care-i iau pe cinşpe mi-ar ajunge. Mai pot mere şi anu’ ăsta cu uniforma aia veche.

– Noo, lasă... că ti-i duce la mare când oi hi de daaouăzăci de ani. Ce să faci tu la mare? Să să leje vreunu’ de tine. Iaca io n-am fost niciodată şi tot trăiesc... şi apăi noi sântem sărace, nu ne putem pune cu ăia bogaţi...

De multe ori venea acest răspuns: „Noi suntem sărace...” pe care Firuţa îl ştia. Îi răsuna în minte ca bătăile unui ciocan la tinichigerie, în timp ce ea dorea cât mai mult să ascundă această stare, care-i dădea insatisfacţie acerbă: „Ba o să mă pun. Ai să vezi că am să mă pun... da’ mai târziu, să termin liceu’ ăsta”, îşi spunea fata plină de optimism.

Aşa se terminau discuţiile întotdeauna... cele de suprafaţă doar. Visurile naive ale fetei mergeau mult mai departe. Ea vedea doar rozele. Pe stradă vedea doar femeile îmbrăcate sobru, cu câte un coc cât o căpiţă de fân şi cu fuste strâmte, conice, de abia puneau pasul, cocoţate în pantofi cu toc cui. Drept pentru care îşi croi o astfel de fustă după moda vremii, însăilată, împungălită de ea cu mâna şi se suise pe o pereche de sandale cu toc de zece centimetri, aurite. De fapt singurele pe care le avea. Era ca o imitaţie de carnaval. Şoldurile de şaisprezece ani, ca şi faţa frumos conturată, cu ochi albaştri ca roua dimineţilor senine, părul lung, negru, picat pe umerii bluzei puternic decoltată, trădau adolescenta gătită în straie prea sobre pentru vârsta ei. Se privea în vitrinele magazinelor care-i reflectau chipul şi era foarte mândră de cum arăta: „Da, e bine. Arăt ca aia de pe coperta revistei”. Un băiat din capitală cu ceva mai în vârstă decât ea, care se afla prin Sibiu, la teologie şi pe care-l cunoscu la Carmen, îndrăzni a-i zice:

– De ce te îmbraci aşa, cum se îmbracă femeile mature?

– Aşa-mi place... să fiu o doamnă...

– Ia încearcă o fustă largă şi nişte opincuţe, să vezi ce bine o să-ţi stea.

– Ce, acuma nu-mi stă bine, cu astea?

– N-aş putea spune că nu-ţi stă bine, dar te maturizează.

– Păi asta şi vreau...

Totuşi luă aminte şi până duminica următoare îşi croi o fustă de stambă cu buline, material rămas prin casă de la pomul de Anul Nou al CFR-ului, largă, apretată, pe jupon, o bluză cu volănaşe şi o rugă pe mama ei să-i cumpere o pereche de opincuţe, ce costau cincisprezece lei. Se simţea bine în acest nou compleu, pe centru, legănându-se de pe un picior pe altul, ca o răţuşcă, fluturându-şi fusta pe lângă ea. „O avut dreptate ăla din Bucureşti... Să mă uit prin vitrine, să văd cum îmi stă!”. Acasă nu avea oglindă în care să se vadă din cap până în picioare. Mulţumită de sine, nu înceta să se admire.

În zadar îi tot spunea mama:

– Lasă zdrenţele astea... vine toomna şi n-ai uniformă...

– Îmi iau la banii următori.

Banii următori nu mai veniră, centrul de colectare şi sortare a fructelor n-a mai primit-o la lucru. N-au mai primit niciun zilier. Se terminaseră fructele de vară: zmeura trecuse în borcanele de dulceaţă, murele şi afinele la fel, ca şi prunele văratice. Ce mai rămânea de lucru era ceea ce trebuia să ajungă angajaţilor permanent.

În schimb venise luna septembrie cu misterul ei, cu tainele ei ce metamorfozau culorile frunzelor din verde-pal în galben-auriu, sau în arămiul arborilor din parcuri care-şi preluau din mers dansul legănat la prima adiere de vânt ori paloare, în dimineţile reci, sub aburii zbiciţi ai brumei. Picături de dor despleteau amintirile vii din vara fierbinte, parfumul frunzelor răvăşite pe alei, purtând cu ele melancolii şi vise împlinite sau nu... Timp nostalgic, regret după anotimpul ce tocmai s-a sfârşit, începerea şcolilor, dar şi un nou sezon în sălile de dans.

Nimic nu anunţa tragedia ce urma să aibă loc în viaţa Firuţei, elevă în clasa a XI-a, nicio adiere de vânt nu i-a şoptit că viaţa ei va lua o întorsătură dramatică...

va urma

Vizualizări: 256

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Draga mea prietenă îţi mulţumesc pentru că ai răpit din timpul tău acestui roman de care eu sunt foarte legată.

Ana Cîmpeanu a spus :

Foarte frumos, îmi place faptul că te documentezi foarte bine în legătură cu locuri şi obiceiuri şi e savuroasă folosirea dialectului transilvănean, personajele capătă culoare aşa, sunt minunate interludiile tale descriptive, metaforice şi visătoare:''Picături de dor despleteau amintirile vii din vara fierbinte, parfumul frunzelor răvăşite pe alei, purtând cu ele melancolii şi vise împlinite sau nu..''.

 "Picături de dor despleteau amintirile vii din vara fierbinte... " 

Am citit cu plăcere, dragă Sofy!

Din pură întâmplare, dar spre marele meu noroc, am făcut cunoștință cu Firuța din „Tenebre ale destinului”, chiar la început de an școlar... și, cu totul și cu totul întâmlător, tot la începutul unui an școlar am cunoscut o fată cu acest nume... Realizezi cât de curios sunt să văd dacă destinele lor sunt asemănătoare...

Am citit cu drag, și chiar mi-a fost dor de scrierile tale, sper ca mâine să citesc mai departe.

Mulțumesc Lavinia Elena pentru că ai citit.

Lavinia Elena Niculicea a spus :

 "Picături de dor despleteau amintirile vii din vara fierbinte... " 

Am citit cu plăcere, dragă Sofy!

Dragă Emil bun revenit în paginile mele. Dar îți spun de pe acum că nu are cum să fie același destin pe care-l cunnoști, al Firuței tale... Dar că e unul interesant și captivant îți spun de pe acum. (fără modestie) :)) Sunt curioasă de reacțiile tale și de modul analitic cu care citești.

 Aștept eventuale critici... știu că nu voi scăpa :))

Emil Dumitru a spus :

Din pură întâmplare, dar spre marele meu noroc, am făcut cunoștință cu Firuța din „Tenebre ale destinului”, chiar la început de an școlar... și, cu totul și cu totul întâmlător, tot la începutul unui an școlar am cunoscut o fată cu acest nume... Realizezi cât de curios sunt să văd dacă destinele lor sunt asemănătoare...

Am citit cu drag, și chiar mi-a fost dor de scrierile tale, sper ca mâine să citesc mai departe.

Lecturat cu interes şi multă plăcere. Admiraţie!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog luna fugea odată cu mine a lui Ariana Zburlea
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
cu 9 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuţie
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 18 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Atât de mult... a lui Dacu
cu 18 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atât de mult... a utilizatorului Dacu
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Am uitat... a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 19 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 19 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
ieri
Postare de log efectuată de Ariana Zburlea
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înflorise liliacul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor