Tenebre ale destinului cap.II

[Sofia Sincă]

       Din Guşteriţa în Sibiu se mergea pe jos sau ''pe cursă'' cum spune ardeleanul, destul de rare pe numărul 11, deşi localitatea era separată de Sibiu, doar printr-un pod peste Cibin. După ce se termina strada Lazaret şi se trece podul, oamenii se salutau ca la ţară.
       Guşteriţa fusese comună până în 1950, când a fost alipită Sibiului. Din 1951, în actele Stării Civile din Sibiu se pot vedea primele înregistrări din cartierul Guşteriţa şi din Turnişor. Populaţia ei era mixtă: saşi şi români cam în acelaşi procent şi un număr destul de considerabil de ţigani, izolaţi pe lângă fabrica de cărămidă, unde lucrau majoritatea. Cei care lucrau. Mai erau câţiva ţigani răspândiţi prin sat, dar îşi ziceau ţigani de mătase. Erau dintre cei care aveau case la fel sau mai mari decât ale românilor şi care munceau la fel ca ei.
În acea duminică de 4 septembrie, prima duminică din toamna destul de călduroasă încă, anunţându-se a fi lungă, Firuţa plecă în oraş, fâţâindu-se în fusta ei bleu cu buline albe. În prima duminică din toamnă se deschideau şi sălile de dans.
        - Să nu stai mult tu, fată! o avertiză mama. Io mă duc pănă la frate-to Niculae. Poţ' vini şi tu acolo desară, şi-apăi vinim amândouă acasă.
        - Nu ştiu dacă vin, mamă. Nu stau mult. Când să termină dansu’, la zece, sunt acasă.
        Şi plecă spre farmecul şi tumultul oraşului pe ale cărui frontispicii, în dese locuri erau menţionate spectaculoase premiere din ţară, de care avusese parte: prima farmacie, primul orologiu, prima carte tipărită, primul teatru, primul muzeu şi multe altele.Vestigii rămase în picioare, încadrate în parcuri cu multă verdeaţă, zidul cetăţii flancat de turnurilor breslelor - scuturile lui, amintesc de luptele de apărarea ale Sibiului. Apoi ele s-au transformat în puncte turistice atractive sau în parcuri de agrement, unde tinerii petrec mult timp, cântându-şi iubirile pe strune de chitară sau chicotind la câte o glumă mai lăbărţată a vreunui băiat îndrăzneţ.
        Tramvaiul ce străbătea centrul, pe sub castanii de o sută de ani, de la gară până în Dumbrava şi din Dumbrava până în Răşinarii lui Goga şi a lui Emil Cioran, aducea şi el parfum de epocă. Oameni iluştrii ai ţării şi-au hrănit spiritul din frumuseţile acestui oraş de la poalele munţilor Cibin şi i-au creat fastul, iar prin împrejurimi s-au recules. Corso medieval, prin savoarea lui şi-a conservat valorile decretându-se patrimoniu naţional. Noica a folosit munţii ca locaş sfânt şi casă.
        Locuitorii oraşului ieşeau la plimbare pe corso în fiecare seară sau măcar sâmbăta şi duminica. Se încolonau şi străbăteau în pas lent, de câteva ori, strada ce ţinea de la Farmacia 24 până în Piaţa Mare, cel puţin de câteva ori. Era prilej de întâlnire a prietenilor şi de idile amoroase, de a-şi trimite tinerii ocheade unii altora. Aici nu erai niciodată singur.
Firuţa făcu câţiva paşi din capătul centrului. Câţiva prieteni o asaltaseră cu propuneri şi întrebări.
        - Servus, tu! Hai să ne plimbăm împreună!
        - Stai că vine şi Doru!
        - Pe Ghunter l-ai văzut?
        - O întrebat Nicu de tine.
        Asta era până în intrarea sălii de dans Elite, unde uita de toţi pretendenţii la prietenie, dedicându-se în totalitale senzualităţii tangourilor lente sau frivolităţii focosului rock şi muzicii în general, care făcea să-i tresalte inima şi să se înfioare, să vibreze, cu fiecare acord.
        Orchestra cânta pe o scenă timp de patru ore, iar ea nu statea nici un dans pe margine.Uneori băieţii, în pauze se aşezau pe lângă fetele ce se odiheau pe scaunele de pe marginea sălii, pentru a fi mai aproape şi a nu pierde preferata dansului următoar sau cine ştie, o eventuală prietenie. Tinerii se cunoşteau între ei, fără chiar a schimba vreun cuvânt.
Firuţa avea preferaţii ei pentru fiecare fel de dans, vals, tango sau samba, adică cei care cunoşteau paşii respectivi. Seara se încheia cu o suita de jocuri populare: învârtita, haţegana şi jieneasca. Atunci jumătate din tineri stăteau pe margine sau plecau, pentru că nu nu ştiau să joace. De la primele acorduri de muzică populară, Fira alerga prin toată sala să-şi găsească partenerul cu care dansase o mică perioadă la Junii Sibiului. Nu putea rata suita, asta însemnânâd o seară neîncheiată, ciuntită.
        În duminica aceea observase că era urmărită de un tip tomnatic, cu vizibilă diferenţă de vârstă faţă de ea şi care nu dansa. În viziunea ei era bătrân deja, nici frumos, nici bine îmbrăcat, gălăgios şi cu gaşcă după el. Nu-i dăduse importanţă, deoarece nu era primul din oraş cu gaşcă sau singurul, dar întrebă totuşi un prieten:
        - Cine-s ăştia, Romică? Eu nu-i cunosc. Ăla, şi arătase cu privirea, se tot uită la mine.
        - Îi Nitu Băran. Nu-l cunoşti? Cel mai tare din oraş. Ai grijă să nu te încurci cu el, că nu mai scapi!
        - Eu? Ce treabă am eu cu el? Îi şi bătrân şi urât.
Şi-şi continuă periplul prin sala de dans, până orchestra s-a pregătit să coboare de pe scenă.
Elite era amenajată în fosta casă, enormă, a unui boier, naţionalizată, într-o curte cu multe locuinţe, cum se aflau majoritatea pe centrul Sibiului. La ieşire se afla un gang neluminat, la capătul căruia erau postaţi băieţii. Aşteptau fetele să le conducă acasă. Ea era cu un prieten şi cu încă vreo trei fete când se simţi trasă puternic de o mână vânjoasă de bărbat.
       - Tu, ia stai un pic! Asta sară tu meri cu noi!
       - Cum să merg cu voi, mă? Lasă-mă în pace, ţipă fata destul de tare, înspăimântată, încercâd să scape din strânsoare. Geluuuu!! Nicuuuu!! Unde sînteţi?
Gelu ca şi ceilalţi băieţi se topiră ca şi gândul prin ceaţă.
        - Adu, mă, maşina aici! mai auzi vocea brutei ce n-o slăbi, ba o cuprinse în braţe, mai strâns.
        - Lasă-mă, mă în pace! Lasă-mă! Ajutooor! Ajutooor! ţipă biata fată cât o ţinea gura dar nimeni nu sări să o ajute, din contră, destul de mulţi tineri priveau scena ca pe un spectacol. Dintr-o dată se auzi o altă voce mai tonică, poruncitoare, care se apropie:
       - Lasă mă... fata-n pace! Dacă n-o laşi îţi pocesc mutra, acum mintenaşi!
Ca prin farmec, Firuţa se simţi eliberată de strânsori şi auzi:
       - Gata, Bărane... gata! Dacă zâci tu... o las. Apoi către fată: ai avut noroc cu Nitu Băran astă sară, da’ data viitoore nu mai scapi.
       - Du-te mă dracului! Las-o-n pace! Hai tu copilă să te duc acasă! mai zise misteriosul din întuneric, pe un ton puţin artificial.
        Fata nu mai ştia ce să facă: să-i mulţumească pentru că fusese singurul care-i sărise în ajutor sau să-i arunce câteva vorbe de ocară. Însă următoarele argumente o hotărâseră.
        - Hai să te duc acasă, că ăştia să ţân după tine, Firuţă.
         Se lăsă condusă de acest tartor, Nitu Băran, al cărui gaşcă îi seconda câţiva metri în spate, mirându-se că-i ştia numele. I se părea că aude şi vocea celui care o acostase la ieşirea din gang. Pe drum nu vorbiră foarte mult, deşi era destul de lung drumul, pe jos. El vorbea tare, mai mult cu ortacii lui, banalităţi sau laude cu reuşite din încăierări din care nu lipseau niciodată fetele. Ea nu considera că trebuie să intre în vorbă cu aceşti oameni pe care-i detesta. La despăţire spuse un ‘’mulţumesc!’’, el un ‘’să creşti mare tu copilă!’’ şi atât. Fu bucuroasă că a scăpat, dar în subconştientul ei se dădea o luptă: ‘’ Ce am greşit oare? Poate las o impresie proastă prin felul cum dansez twist... da' dacă aşa să dansează... sau la rock... asta e moda. Şi apăi nu-s singura. Poate ar trebui să nu mă mai duc o vreme la dans... sau nici în oraş, pe centru... m-au luat golanii la ochi. Nitu Băran, auzi... hmm! Cel mai mare golan din Sibiu. Trăbă să mă feresc de el. Da’ nu mă bagă el în samă pe mine... are el fete, femei...’’ Bineînţeles, nu spuse nimic mamei sau altcuiva.
Tentaţia de a ieşi pe centru, măcar o tură, era mai mare decât raţiunea de a se feri de pericole. Avea şaisprezece ani, era vulcanică şi trăia într-un oraş în care tinerii se distrau.
        A doua zi îşi făcu vânt de acasă, spunându-i mamei că trebuie să-şi cumpere nişte caiete.
        - Să nu stai mult, fata mami! Erau cuvintele pe care i le spunea de fiecare dată mama şi pe care i le spuse şi acum.
        - Nu mamă, la opt sunt acasă.
        - Umblă sănătoasă! îi ură aceasta, obişnuită cu ieşirile ei.
Avea încredere oarbă în ea.’’Lasă că ştie ea ce face. Îi mare şi îi fata mea cea mai deşteaptă. Nici un copil de-al meu n-o făcut liceuu'. Ea îl face. Nelu era deştept şi el da’ era alte vremuri. Ui’ face acum, însurat, şcoolă. Şi apăi cât le-o ţânut tat'-so de strâns... ca un bolând... lasă să să distreză că io n-am ştiut de niciunele’’, se autoconsola mai mult biata femeie, pe care situaţie oricum o depăşea.
        În capătul centrului, la Farmacia 24, fata se înfiora de plăcere privind strada tumultoasă şi îmbietoare, coloanele de tineri ce se perindau prin faţa ei. Oare pe cine va întâlni primul sau prima?
După câteva ture în compania prietenilor pe care-i adora, în mijlocul cărora se simţea o piesă ce completa un puzzle, se trezi trasă de cot şi auzi aceeaşi voce tonică, poruncitoare, în spatele ei.
        - Tu, ia stăi un pic!
        - Ce s-o mai întâmplat iar? întrebă fata puţin speriată, dând cu ochii de Nitu Băran.
        - Hai cu mine la cofetărie să-ţi dau o îngheţată tu, continuă bărbatul puţin mai galeş, să-ţ' spui ceva, care te interesază, rosti lungind mult fraza, pe un ton curtenitor.
        - Nu vin... eu... eu merg la film cu prietenii mei... am bilet acum de la şasă, rosti Firuţa cu voce joasă, dar şi cu un tremur uşor de teamă, în glas.
        - Lasă că-ţi plătesc io biletu’... şi dacă chiar vrei să meri la film, meri cu mine. N-auzi că Dităr cu golanii lui ţ'-au pus gând rău? Ai avut noroc cu mine asară... că de nu... erai săltată.
        - Di ce? Ce au cu mine? Nu le-am făcut nimic... nici nu-i cunosc.
        - Parcă trăbă să le faci ceva. Îţi făceau ei ţâie... te făceau poştă.
         Firuţa cu obrajii sângerii, furioasă, exclamă:
        - Pote nu ştiu cum le stă în puşcărie. Mâine mă duc şi-i reclam la miliţie.
        - Pănă mâne, lasă că te apăr io! Fiecare fată are pe câte cineva de le apără... ce crezi tu... Ioane, ia vino, mă! se adresă unui membru al găştii, oprit la câţiva metri distanţă. Acesta execută.
        - Spune-i tu, lu’ Firuţa, despre Magda, pretena ei, rosti Băran fraza deosebit de rar, oprindu-se aproape după fiecare cuvânt.
Magda era colegă de liceu, cu un an mai mare, o fată frumoasă, volubilă, modernă şi veselă.
       - Firă, întreab-o când vine să-şi ia pojarteeeru’ de la mine, se destăinui acesta cu emfază, decolorându-l pe ''e'' exagerat de mult.
       - Nu te cred, mă! Nu te cred ! rosti fata furioasă.
Nici nu credea. Nu putea crede aşa ceva despre o fată pe care nu o puteai bănui că se încurcă cu un golan. Dar exact în acelaşi timp, grupul în care se afla şi Magda se întorcea din capătul centrului. Ion se duse la Magda, o apucase de mână şi o aduse în faţa celor doi.
       - I-am spus lu’ Firuţa să-ţ' aducă aminte, că trăbă să vii pe la mine, să-ţi iei pojarteeeru’ ăla.
         Magda privi pierdută, afişă un zâmbet imbecil, după care zise cu umilinţă:
       - Bine mă, bine, am să viu.
       - Marş acum, la puţoii tăi!
        Fata se întoarse şi plecă, roşie ca para focului în obraji, dar cu un sentiment de mulţumire, că scăpă în acea seară de golan.
       - Hai la cofetărie! rosti Băran victorios, odată cu gestul de a o prinde zdravăn de mână şi de a o trage după el.
        Mai de haz, mai de necaz, Fira îl urmă, cu gaşca după ei la doi metri, gaşcă rămasă apoi la uşa cofetăriei. ‘’De mâine nu mai ies din casă pănă începe şcoala. Jur! Trăbă să scap de ăsta... de ăştia... nu mă mai duc nici la dans. Doar la şcoală şi acasă, un timp. Ce urât şi bătrân îi ăsta şi urât îmbrăcat, are nişte pantaloni de bunic. De nu m-ar vedea cineva cu el’’, îşi zise Firuţa rotind ochii prin cofetărie, dorind a se face neobservată în compania acestui bărbat rău famat. Din fericire adolescenţii, prieteni ai ei, erau pe centru la ora aceea, nu mergeau ei la Tosca - o cofetărie de adulţi, ei mergeau la Carmen.
        Discuţia din cofetărie în faţa unei prăjituri şi a unui pahar cu limonadă, fuse fadă. Ea vorbi foarte puţin, el îşi etală prin fraze simple muşchii, gaşca, puterea pe care o avea de fost boxer şi recidiva din puşcărie. Dar cu menţiunea, că vrea să se facă băiat cuminte, că avea douăzecişinouă de ani şi vrea să se însoare, să-şi găsească o fată să-i placă, dar care să fie neapărat ‘’fată mare’’, că el nu-şi bagă... după alţii (rostind cuvântul în toată vulgaritatea lui) şi, că pe nevasta lui n-o s-o arate nimeni cu degetul. Fira asista absentă, nu o interesa deloc, pe ea nu o privea acest aspect, deoarece era elevă, nu era de măritat şi în nici un caz cu ăsta, care nici nu ştia măcar să se îmbrace şi el mai modern. După ce terminară de mâncat prăjitura şi-a exprimat dorinţa de a pleca.
        - Hai să plecăm, că mă aşteaptă prietenii, rosti fata.
        - Plecăm, da’ tu meri cu mine nu cu pretenii tăi. Tu te plimbi cu mine, acum! răspunse Băran pe tonul lui poruncitor.
        - Bine, bine! încuvinţă fata, doar pentru a pleca din acel loc, de a nu mai fi alături de el, doar cu el.
         Plecară, cu gaşca după ei. Firuţa simţea că trăieşte un coşmar. ‘’Cine m-o fi pus să zic că vreau să mă plimb? Cine mă vede cu ăştia, zice clar că eu sunt de aia... ca Magda.’’
        În scurt timp se înseră, primele felinare începură să se aprindă, să dea altă feerie oraşului primitor. Era septembrie, 4, dată fatidică pentru o adolescentă, căreia oraşul mult râvnit nu-i purta grija, nu-l interesa de ea. Zilele se scurtaseră, soarele cu puţin regret cobora pe după zidul cetăţii, părăsea centrul, lăsând întunericul să-şi facă de cap.
        - Vreau să mă duc acasă. Mă duc la cursă. Este una acum la şepte, că s-o făcut noapte şi mă ceartă mama. Pănă la opt am voie, doar.
        - Te duc io acasă. Da’ întâi merem pănă la Bulevard să mă întâlnesc cu un pretenar care are să-mi dea neşte bani. Vii cu mine şi te duc io în staţie, pă urmă.
         Cedase şi acestei propuneri, de ce, nici ea nu ştia. Era contrar obiceiului ei de a ceda imediat ivitaţiei unui băiat. Credea că nu dă bine, că băiatul trebuie să insiste, asta era datoria lui. Dar ăsta nu era băiat. Ăsta era un bărbat, un intrus în viaţa ei spontan şi dur, apărut din neant şi de care trebuia să scape cât mai repede, dar uite cât de repede se conformează propunerilor lui.
În faţa restaurantului nu era nici un pretenar de-al lui Băran.
         - Hai înăuntru! Îl aşteptăm acolo, zise acesta, sigur pe el cu aceeaşi voce poruncitoare, rostită de aşa manieră, încât simţeai că nu trebuie să-l refuzi.
        - Eu nu merg! Eu n-am fost niciodată în restaurant... rosti Firuţa cu voce tărăgănată, dar puţin convingătoare.
        - Ce dacă n-ai fost? Nu-i nimic. Meri acum cu mine. Nu să leagă nime’ de tine când eşti cu mine, tu copilă.
        - Nu merg... se aude la şcolă şi-mi scade nota la purtare.
        - Îi omor! Hai!
        Şi fără a-i păsa de cineva o luă de mână şi o trase după el în restaurant. La braseria acestuia, deoarece la salon era ţinută obligatorie de seară, restaurantul fiind unul dintre cele mai mari şi luxoase din oraş. O aşeză la o masă, după care se aşeză şi el şi începu să pocnească din degete:
        - Chelnăr! Hai mă!... hai odată! Cât să mai aştept după tine, mă? Copila asta să grăbeşte. O aşteaptă mumă-sa, n-auz'?
        - Acum domnuuu’ . Ce doriiiţi? sări un chlener foarte spilcuit şi foarte amabil, cântând ultima silabă în specificul accentului ardelenesc.
        - Un lichior mic, un coniac dublu şi două fripturi, deocamdată.
Aceeaşi discuţie banală şi invitaţia de a bea. Fira gustă puţin, băutura bună... dulce... Mai gustă puţin şi îi plăcu. Licoarea îi da o stare de euforie de care avea nevoie momentan, să uite cu cine se afla la masă şi parcă nu i se mai părea nici aşa de urât, nici atât de incult şi de prost îmbrăcat.
        - Mai vrei un lichior? întrebă Nitu după ce mâncară friptura.
        - Da. Îi tare bun.

        Şi-i mai comandă unul, dublu de data asta şi o sticlă de vin. Normal... după friptură era cazul. Pe măsură ce-şi savura băutura dulce, Fira se simţea din ce în ce mai bine, mai euforică. Parcă observă că Băran plecă de la masă câteva minute, dar ce conta... ea era într-un restaurant select, cu o băutură selectă în faţă, foarte bună... dar parcă nu mai avea aceeaşi culoare... parcă avea culoarea vinului din sticla lui, a urâtului ăstuia, căruia mâine îi va da papucii... nu mâine, chiar acum. Se ridică de pe scaun, dar picioarele nu o ascultară şi căzu imediat, lângă el.
        Din clipa aceea nu-şi mai aminti nimic, decât frânturi: nişte bărbaţi care o luau pe sus, cabina unui camion, capul ei pe umărul unui bărbat bătrân, urât şi mirosind urât.

va urma

[Corina Militaru]

Ai sugerat, Sofy, că Firuţei i se va întâmpla ceva, dar atât de rău? Sunt revoltată pe naivitatea ei, pe Băran şi toată gaşca lui, pe nepăsarea celor din jur... Ce se va alege de viaţa acestei fetiţe? Îţi dai seama cât sunt de nerăbdătoare să citesc continuarea!

Drag,

[Sofia Sincă]

Dragă Corina, te avertizez că vei citi lucruri oribile, desprinse poate din ireal... Dar aşa cum am mai spus romanul este scris după fapte reale. Multe se pot întâmpla, din erori, din naivităţi sau pur şi simplu de la destin. Am numit romanul Tenebre ale destinului. Primul cuvânt îşi respectă conotaţia.

Te rog însă pe tine, să mă corectezi, să spui dacă vreo frază nu sună bine sau nu-ţi place. Am încredere în mintea ta limpede.

Îţi mulţumesc!

Corina Militaru a spus :

Ai sugerat, Sofy, că Firuţei i se va întâmpla ceva, dar atât de rău? Sunt revoltată pe naivitatea ei, pe Băran şi toată gaşca lui, pe nepăsarea celor din jur... Ce se va alege de viaţa acestei fetiţe? Îţi dai seama cât sunt de nerăbdătoare să citesc continuarea!

Drag,

[Sofia Sincă]

Ei, atunci, dacă te-a încântat Sibiul, stai aproape. Vei fi purtată prin mare parte din Sibiu. Şi apoi îi povesteşti mamei, după care eşti sibiancă.

Mulţumesc de aprecieri, Miahela!

Mihaela Popa a spus :

Condeiul tău, Sofy, sigur pe el, m-a atras întoteauna.

Încă de la prolog mi-ai arătat atât de frumoasa zonă a Sibiului, zonă de care mă leagă amintiri, mai vechi şi mai noi,  frumoase.

În viaţă, nu se întâmplă doar lucrurile pe care ni le dorim... mă cuprind regrete pentru Firuţa!

Aştept cu interes următoarele capitole!

[talpos silvia]

Dramele se întâmplă atât de des, oare fericirii îi va surâde următoare clipă , următorul pas făcut atât de frumos de gândurile tale transcrise în proză?

Aștept tăcută și cu gândul aici.

[Mihaela Roxana Boboc]

Da, naivitatea duce la multe primejdii. Un stil concis, abia aștept să citesc continuarea.

[Corina Militaru]

Mulţumesc pentru încredere, Sofy! Aşa voi face. :)

Sofia Sincă a spus :

Dragă Corina, te avertizez că vei citi lucruri oribile, desprinse poate din ireal... Dar aşa cum am mai spus romanul este scris după fapte reale. Multe se pot întâmpla, din erori, din naivităţi sau pur şi simplu de la destin. Am numit romanul Tenebre ale destinului. Primul cuvânt îşi respectă conotaţia.

Te rog însă pe tine, să mă corectezi, să spui dacă vreo frază nu sună bine sau nu-ţi place. Am încredere în mintea ta limpede.

Îţi mulţumesc!

Corina Militaru a spus :

Ai sugerat, Sofy, că Firuţei i se va întâmpla ceva, dar atât de rău? Sunt revoltată pe naivitatea ei, pe Băran şi toată gaşca lui, pe nepăsarea celor din jur... Ce se va alege de viaţa acestei fetiţe? Îţi dai seama cât sunt de nerăbdătoare să citesc continuarea!

Drag,

[Sofia Sincă]

Fericirea? Oare ce e fericirea, Silvia? Desigur pentru fiecare este altceva. Dar atunci când pătimeşti, când se abat asupra ta numai nenorociri, drame, pentru a fi fericit înseamnă de multe ori doar o gură de aer liber... Libertatea este fericirea supremă, de altfel.

Dacă doreşti să afli ce aduce clipa următoare, te invit să citeşti continuarea.

Sofy, cu drag.

talpos silvia a spus :

Dramele se întâmplă atât de des, oare fericirii îi va surâde următoare clipă , următorul pas făcut atât de frumos de gândurile tale transcrise în proză?

Aștept tăcută și cu gândul aici.

[Sofia Sincă]

Mulţumesc de trecere, Mihaela. Ve afla unde duce clipa de naivitate, de înţeles al drumului vieţii, până la urmă.

Mihaela Roxana Boboc a spus :

Da, naivitatea duce la multe primejdii. Un stil concis, abia aștept să citesc continuarea.

[Sofia Sincă]

...şi e abia începutul, Iris. De multe ori destinul se interpune neinvitat şi pentru un pas greşit plăteşti prea mult. Ce folos că se rezolvă într-un final... sau nu. Evenimentele s-au consumat, rănile rămân.

Mulţumesc de atenţie, Iris!

iris marinov a spus :

Un caz cutremurător ... m-ai prins cu totul, în firul acestor întâmplări!

[gina zaharia]

Așa, romanciero,  postează, și scuze că nu am salutat-o pe Firuța abia acum! Era vremea să... apară! :)

[Chris]

Îmi pare rău de pe acum de Firuţa!

[Sofia Sincă]

Gina, e bine oricând. Şi apoi tu ai mai citit acest roman pe alt site.

Mulţumesc de revenire!

gina zaharia a spus :

Așa, romanciero,  postează, și scuze că nu am salutat-o pe Firuța abia acum! Era vremea să... apară! :)